Viețile Blocului Liric

În timpul celor două luni de izolare, am vrut să-mi cunosc vecinii de bloc. Cine sunt oamenii pe lângă care trec mereu și cum arată locuirea la comun în centrul Bucureștiului?

Capitolul 1 Balconul

Capitolul 2 Cine e Blocul Liric?

Capitolul 3 Grădina cu oameni

Capitolul 4 „Blocul nostru se împarte în fericiți și triști”

Capitolul 5 Coloana sonoră

Capitolul 6 Pandemie într-un decor de film

Epilog

Stau pe o bancă în fața blocului. Abia s-a întunecat, e liniște și aerul e amețitor de plăcut, cum numai la început de mai poate fi. Aș putea sta așa ore întregi. 

Mă gândesc la aceste două luni și îmi dau seama că m-au ajutat mult toate discuțiile pe care le-am avut cu oamenii din bloc, cu prietenii sau cu cei pe care-i sunam când lucram la alte articole. Mi se părea că odată ce sunt în contact cu alții, se mai diluează anxietatea mea. Asta nu înseamnă că nu m-am bucurat și de momentele de liniște, de zilele în care citeam în balcon, cu cafeaua lângă mine și cu picioarele urcate pe zidul încălzit de soare. Cele mai triste mi s-au părut zilele fără soare, după-amiezile cenușii și vântoase, când balconul se întuneca și lumina din jurul meu avea ceva amenințător. Dar apoi veneau iar diminețile însorite și până și motanul torcea mai tare. 

E trecut de ora 21.00. Câțiva vecini își plimbă câinii prin rondul de la Valter Mărăcineanu, alții stau de vorbă și beau bere pe iarba din fața blocului. Doi adolescenți (frate și soră, îmi imaginez), împreună cu mama lor și doi labradori, se apropie de intrarea în Cișmigiu, acolo unde stă încă agățat bannerul pe care e scris cu litere mari roșii: PARC ÎNCHIS ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ. Băiatul împinge puțin gardul de fier care baricadează poarta și le face loc celor doi câini, care încep să zburde fericiți pe aleile parcului pustiu. Văzut de peste gard, Cișmigiul arată și el ca noi toți, netuns, sălbăticit, închis în pulsațiile lui verzi, cu iarba crescută și încă nepregătit să dea ochii cu lumea. 

Stăpânii labradorilor rămân la poartă, sprijiniți de gard și vorbesc despre planurile lor pentru 15 mai. „O să venim aici de la miezul nopții, să fim primii care intră în Cișmigiu”, râde unul dintre ei. Mama lor intră în grădina din fața Blocului Liric și se ridică pe vârfuri, ca să ajungă la crengile unui copac. Se întoarce cu pumnul plin de corcodușe și-i dă câteva fiicei ei. 

—Ah, ce bune sunt! Dar parcă au totuși un gust cam ciudat…

—Le-am dat cu dezinfectant, îi explică calm mama.

***


 

Forma acestui articol a fost inspirată de o altă poveste despre locuire, minunat spusă de niște autori din Rusia.

Editor: Andra Matzal

Design, animație & programare: Anagrama 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK