Steaua, un obiect-manifest creat de studenții de la scenografie în 1968, care a atras acuze de „instigare la misticism” din partea aparatului represiv al statului, a fost expusă în toamna aceasta la București. Expoziția „steaua. young and innocent days” a investigat nu doar contextul dramatic în care a fost creat obiectul colectiv, ci și influența sa continuă, punându-l în dialog cu lucrări de Horia Bernea, Paul Neagu și artiști contemporani tineri.
Expoziția steaua. young and innocent days conceptualizează formele contraculturii și neoavangardei de la finele anilor ’60 în România și atinge, nu de puține ori, inspirația folclorică din spatele acestor curente. Punctul de pornire al acestui amplu proiect este Steaua, un obiect colectiv realizat de studenții de la scenografie în preajma Crăciunului din 1968. Un obiect cu o aparență în egală măsură vernaculară și cultă, încadrabil în estetica unui anumit moment în timp, o lucrare colectivă, compusă din teuri de desen, din materiale rămase prin atelierele studenților sau reutilizate din proiecte mai vechi, din ciulini culeși pe câmp și pene.
Pe fondul revoltelor studențești de la Paris din mai 1968, dar și al primăverii de la Praga, zdrobită în luna august a aceluiași an, Crăciunul lui 1968 marca la București finalul unui an al aparentei „liberalizării” ceaușiste. Cu toate acestea, conducerea țării nu le-a dat studenților liber de Crăciun, așa că cei veniți la studii în Capitală au rămas în cămine. Un grup de studenți de la mai multe facultăți, începând cu cei de la Teologie, a colindat ziua de Crăciun orașul, atât la propriu, cât și la figurat. Au mers pe la ambasade și aveau în plan să ajungă chiar și până la vila lui Ceaușescu. Concomitent, studenții de la Arte au plecat să-și colinde profesorii cu Steaua care se află în centrul expoziției steaua. young and innocent days. Aparatul represiv a stopat prompt activitățile, iar profesoara grupului de studenți de la Arte, istorica de artă Adina Nanu, a fost reținută de Securitate întreaga noapte. Odată eliberată, a fost acuzată împreună cu studenții, în ședința care a avut loc la universitate a doua zi, de „instigare la misticism”.
Din discuțiile despre incident, prin expozițiile, discuțiile și concertele conținute în programul steaua. young and innocent days, Steaua răsare din urmele de folclor din muzica psihedelică și experimentală a epocii, din importanța ritualului, într-o perioadă în care asemenea manifestări erau interzise, dar și din rădăcinile pe care toate acestea le-au plantat în arta vizuală românească.
Steaua din 1968 a fost o creație colectivă, dar proiectul vorbește mai pe larg despre doi tineri artiști implicați în realizarea obiectului: cuplul de creatori de costume și scenografie Miruna și Radu Boruzescu. Nepoata acestora, Miruna M. Boruzescu este inițiatoarea proiectului, care a constat în două expoziții și o serie de evenimente conexe.
Prima parte a expoziției, găzduită de Galeria Ivan, a explorat legăturile celor doi cu alți artiști, de care îi despărțeau doar câțiva ani de studiu sau de vârstă. O serie de corespondențe inclusă în expoziție, întețită mai ales după exilul celor doi în Franța, arată cum legăturile acestora cu artiști precum Horia Bernea și Paul Neagu au continuat și peste ani; tot despre asta vorbește și o fotografie care îl înfățișează pe Radu Boruzescu alături de artistul plastic Iulian Mereuță. Soții Boruzescu s-au bucurat de o carieră prodigioasă în România, dar cu precădere la Paris, unde s-au mutat în 1975. Au avut astfel prilejul de a colabora cu unele dintre cele mai importante teatre din Europa și nu numai, iar Radu a lucrat cu regizorul de film iugoslav Dušan Makavejev, aflat la rândul său în exil, realizând scenografia pentru Sweet Movie (1974) și Montenegro (1981).
Prima expoziție a inclus și schița unei lucrări realizat de unul dintre colegii de generație ai soților Boruzescu, și el exilat. În 1988, aflat într-o rezidență artistică în Japonia și intrigat de arhitectura tradițională niponă, cu precădere de structura clădirilor, artistul român Doru Covrig a creat schița unei case și a unui om. Lucrarea finală ar fi fost realizată din doze decupate și aplatizate de Canada Dry, o băutură de ghimbir, prinse cu cuie sau poate cu pioneze. Paul Neagu este și el prezent în expoziție cu un exemplu de obiect palpabil și o schiță a unei structuri din seria sa de lucrurări antropocosmice, iar Horia Bernea e reprezentat printr-o lucrare uriașă în care, pe un fundal metalic, elemente organice, nedefinite, apărute ca din întâmplare se află în spatele unei întrepătrunderi de 4 sulițe. Lucrarea, în care unul dintre vizitatorii expoziției a identificat un posibil cap de Christ, pare a fi un acompaniament îndrăzneț al seriei Praporilor.
În această primă expoziție au fost prezenți și tineri artiști contemporani, comisionați să dialogheze cu tema proiectului. Așezată între lucrările lui Covrig și Neagu se află o instalație compusă din ocarine cu forme de diverse animale, realizată de Ioana Mincu. Principala ocarină reprezintă chiar câinele artistei. Lucrarea Ioanei răspunde Stelei, păstrând caracterul colectiv al lucrării centrale. Ocarinele au fost create de mai mulți participanți, la atelierul de la Malmaison al artistei. Odată obiectele glazurate, participanții au pleacat într-un fel de colind cu acestea.
Lucrarea artistei Giulia Crețulescu preia elemente pre-existente, pe care le subscrie unei stilizări proprii în desenele ei, iar apoi le trece printr-o matriță și le coase de mână într-un material buretat, de caroserie. Acest proces de „manifest silențios” reprezintă retragerea sau respingerea a ceea ce o neliniștește pe lume, prin concentrarea tot mai asiduă pe lucrul cu mâinile. În cazul de față, Giulia se inspiră din forma Stelei și poate că și din costumul lui Boruzescu pentru a-și crea obiectul misterios.
Artistul Mono Mihai pornește de la prezența unei stele pentru a crea și o Fecioară. Pe fondul preocupărilor artistului față de genocidul din Gaza și plecând de la analogii vizuale între femeile îndurerate, cu cadavrele copiilor lor, și reprezentările Fecioarei cu pruncul, lucrarea de culoare neagră a captivat atenția publicului. Sculptura a beneficiat și de prezența unei piese sonore realizată de sunetistul din Gaza Mohamed Yaghi. Lucrarea dialoghează cu Steaua originală și prin tema cenzurii, doar că la amplitudini complet diferite. În iarna lui 1968, în București era interzis să mergi cu colindul. În prezent, în țări precum Germania, este interzis să vorbești despre cauza palestiniană în cadrul evenimentelor susținute de fonduri publice.
Dialogând formal cu lucrarea lui Mono, expoziția se încheie cu un tablou cu mâini negre, realizat de Iulian Mereuță, un autor care rămâne la fel de ermetic ca întotdeauna pentru mine, ale cărui lucrări consider că sunt insuficient explicate.
Proiectul, care a inclus două expoziții, scoate în atenție un fenomen de studiat, dar uneori lasă senzația că nu-și elaborează suficient premisa. Straturile de folclor prezente în activitățile culturale ale vremii meritau, poate, să fie elaborate și evidențiate mai pe larg, inclusiv în expoziția de la Galeria Ivan. Folclorul e prezent, dar insuficient. Unele dintre exponate, oricât de bine primite ar fi de public, nu sunt „la fix” cu ramificațiile pe care ar fi putut să le aibă proiectul. Cu alte cuvinte, după mine, ar fi fost mai potrivite niște lucrări care să apeleze de o manieră mai directă la inspirația folclorică.
Partea din expoziție prezentată la Muzeul Țăranului Român a debutat cu articole de presă (autohtonă, străină, rapoarte pentru Europa Liberă) despre tinerii români din anii ’60, însoțite de o mică colecție de „șlagăre mondiale” pe vinil, alcătuită de Paul Breazu - coveruri ale unor melodii celebre din epocă, care pot fi ascultate la ultimul model de pick-up scos de Electromureș anul acesta. La interior, expoziția a prezentat portretele participanților de la Steaua din 1968 și o contextualizare a obiceiului, însoțit în mod tradițional de Viflaimi și Irozi. Aceste forme scurte de teatru tradițional reînscenau nu doar Nașterea Domnului, ci uneori chiar caricaturizau situații concrete, petrecute peste an în comunități. Practicarea acestor obiceiuri era reglementată și pe vremea Regatului României, din cauză că aveau un caracter potențial subversiv. Steaua studenților de la Arte e rezultatul preocupării acestora din anii '60 față de găsirea unei surse de „exotic” la îndemână. Pentru niște tineri de la oraș, aceasta nu putea fi decât folclorul propriei țări. Stelei din expoziție nu i se poate atribui vreo origine dintr-o provincie anume; e un amalgam, dar cu siguranță preia de la Irozi, de pildă, cutia cu păpuși.
Fotografiile tinerilor participanți din epocă, studenții de la scenografie, însoțiți de câțiva de la design vestimentar și încă vreo doi prieteni din altă parte, se înșiră în expoziție și lasă să iasă în evidență styling-ul fiecăruia. Unele costume includeau accesorii militare (ca Beatleșii în uniforme) moștenite din familie și prezente în expoziție sub Stea.
Expoziția de la MȚR a inclus și fragmente extrase din documentarul Steaua (2005), realizat în perioada studiilor de regie la UNATC de către inițiatoarea proiectului, Miruna M. Boruzescu, și înfățișându-i pe câțiva dintre participanții la realizarea Stelei din 1968.
Cu un an înainte, în 1967, studenții de la scenografie fuseseră rugați să decoreze, pe bază de voluntariat, holurile Comitetului Central al PCR pentru „Carnavalul tineretului”. Într-un alt colț, după Steaua propriu-zisă, se află o mică documentare a prototipului acesteia. Tinerii mascați s-au fotografiat în jurul unui prim model de Stea, din foiță de aur furată de la CCR.
Steaua e un obiect eclectic, o îmbinare de vernacular și psihedelic, o creație colectivă. Un obiect etnografic cu origini împrăștiate pe tot cuprinsul țării. În partea din spate prezintă mai multe cercuri asemănătoare cu dream catcher-ele, confecționate din mărgele din lut, și făcute de studenți pe furiș în atelier. Ceea ce este, poate, excepțional la acest obiect este că, deși e realizat într-o perioadă de relativă deschidere, vorbim, totuși, de acces foarte restrâns la mass media internaționale. Cu toate acestea, tinerii și-au pus în practică fantezia. Corpul cutiei, acoperit de ciulini, cu ușițe și macrameuri și păpușile reprezentând scena Nașterii, recondiționat de echipa Muzeului Țăranului Român, este un amestec de psihedelic și folclor, atât cât s-a putut în Bucureștiul anului 1968.
Fotografie principală: „Steaua de Crăciun” la Muzeul Țăranului Român.
Fotografii de Răzvan Șumila
