Film / Romania

Cucina Povera cinematografică

de Dragoș C. Costache

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 20 ianuarie 2023

Undeva în primul act al filmului Taximetriști (2023, r. Bogdan Theodor Olteanu), Liviu, unul dintre șoferii din titlu (Rolando Matsangos), exclamă către nevasta sa nefericită: „M-am săturat să te văd cum mănânci cartofi prăjiți, cum faci foamea”. Soția (Victoria Răileanu) îi răspunde: „Nu mai vreau să aleg. Ori am sex și cartofi, ori am friptură… dar n-am sex?”.  Taximetriști se învârte mult în jurul acestor două teme - banii și relațiile dintre oameni (sexuale au ba) și încearcă să le lovească unele de altele, ca să vadă ce iese. Iese bine, după părerea mea.

Analogia de mai sus cu cartofii se pretează la întreaga producție. Taximetriști e un film de public care arată și se simte kino, dar care e făcut pe mai puțini bani decât pare. Lucrul ăsta se observă uneori în alegerea strategică a locațiilor, în numărul redus de secvențe de exterior, în soundtrack-ul în mare parte absent. Cum ar veni, filmul nu are bani de friptură dar nu vrea să fie nici cartofi prăjiți. Ce ne oferă în schimb regizorul Bogdan Theodor Olteanu e un fel de ratatouille, ca-n desenul Pixar cu șobolanul - un ghiveci cu de toate, care te încălzește, te face să simți chestii și face toate astea în ciuda limitărilor de ingrediente. Sau, ca să nu mai compar autorul cu o rozătoare, un fel de cucina povera cinematografică, o bucătărie de imagini și idei care reușește să livreze mamma mia fără drone, fără dolly, fără un an întreg de producție. 

„Taximetriști”. Trailer necenzurat.

Filmul arată bine și își reclamă originea spirituală din grime-ul de altădată, din începuturile de carieră a unor regizori acum faimoși. Se vede în culoare, în granulația de peliculă adăugată și te face să te gândești unde ar fi putut Angela merge mai departe, dacă făceau și românii filme mai stilate pe vremea aia. Se vede și în genericul de început - retro-chic suprapus peste un theme song hip-hop, compus și cântat de Spike. Bine, n-o să zic că filmul încearcă să aducă a Diner sau, după cum remarca un prieten, a Glengarry Glen Ross (și sigur n-o să fac comparația facilă cu Taxi Driver), dar e un pic de mood aspirațional acolo. 

Ce sigur nu este Taximetriști e Ruxx, serialul românesc produs de HBO. Asta atât pentru că n-are banii să fie Ruxx, dar și pentru că nu fetișizează Bucureștiul. Mi-era foarte frică, de la coloritul posterelor, să nu ne trezim purtați într-un București nocturn care e mai mult Cyberpunk 2077 decât mă retrag în Berceni, bossan, dar nu e cazul. Filmul arată cum trebuie ca să-și pună în evidență amestecul de dramă socială și comedie de situație și limbaj. Își păstrează atmosfera tocmai prin austeritatea cadrelor exterioare. Te face să te simți că ești acolo cu personajele, într-o poveste personală, nu parte dintr-un oraș eclectic.

Ăsta e al doilea lucru de care mă temeam. Ca fan al piesei originale (care încă se mai joacă la Apollo 111 Teatrul, n.red.), mi-era frică să nu i se dilueze nucleul dur - cel al relației dificile dintre Liviu și Victoria și al drumului spre autoreflexie al lui Lică - cu povești secundare. Vestea bună e că nu se pierde deloc, dimpotrivă. Vestea proastă? Cameo-urile din film servesc adesea nu ca un caleidoscop credibil al faunei de noapte a Bucureștiului, ci ca un fel de scenete care ne relevă aspecte din personalitatea celor doi taximetriști. Nu zic că e neapărat un lucru rău. De la Micutzu la Ana Maria Guran, Andi Vasluianu și chiar Monica Bârlădeanu, toți se achită onorabil de rolurile episodice. Nu e o situație de tip Romina, oamenii ăștia sunt totuși actori serioși. Zic doar că rolurile înseși servesc unui singur scop: acela de a ne contura personajele principale - Liviu (Rolando Matsangos), molcom, confuz, abătut și ușor rușinos; și Lică (Alex Ion), ur-bombardierul perfect.

Povestea se învârte în jurul relației maritale a lui Liviu, dar Lică e cel mai aproape de a fi protagonistul filmului. Șmecheraș, cu păreri despre toate, dar mai ales despre subiecte sensibile precum f*t*tul, p*n*ramele și p*p*narii, Lică e centrul polarizant al mai multor scene în care face pe deșteptul. Cum filmul e gândit midbrow și țintește un public larg, nu doar amatorii de ciorbcore românesc, prevăd că o să râdă multă lume la caterincile homofobe de la început, ca să rămână cu un gust amar spre sfârșit. Sau viceversa. 

Un lucru e cert. Alex Ion e foarte bun pe post de golănaș care se crede centaur, mai ales când e pus în mod repetat la punct de Maria Popistașu. Maria Popistașu (care în mod bizar nu e pe afiș?) e fantastică. E cel mai bun lucru din filmul ăsta și merită toate premiile și aplauzele. Nu doar că șterge pe jos cu șmecherașul Lică, din postura unei neveste de interlop care știe cum stau treburile, dar livrează credibil toată ontologia banilor în interlopeza pe care ne-o propune Taximetriști. Singura critică pe text e că te pierde uneori, când trece din vocabular de nevastă de smardoi în cel de profesoară de macroeconomie marxistă. Și știu că rolul e de grande dame mafioată, dar cine mai zice totuși papagal? Probabil și cine a zis vreodată cocar. Oricum, vedeți că zice și cu p*lă, dacă sunteți sensibili la dinastea. 

Apropo de limbaj, ziceam mai devreme că mi s-a propus Glengarry Glen Ross ca cea mai aptă comparație pentru film și tind să fiu de acord. Nu doar structural, ci și pentru că e ceva Mametian în toată producția, din punct de vedere al replicilor și al tematicii. Nu chiar Mamet Speak, dar ceva pe acolo. Filmul Taximetriști e bazat pe piesa omonimă, scrisă de Adrian Nicolae (care apare la început într-un cameo ca gunoier, alături de Spike) împreună cu Olteanu, iar acest lucru nu putea fi mai evident în felul în care e structurată și temporizată acțiunea. Olteanu e, totuși, după părerea mea, regizor de teatru în sufletul lui, și păstrează spiritul teatrului în acest al treilea film al său. Dacă Câteva conversații cu o fată înaltă și Mia își ratează răzbunarea își trag unele locuri comune din ciorbcore-ul noului val și din mumblecore-ul american, genuri de film pentru oameni cu cont pe letterboxd, Taximetriști atentează la public. Sunt pastilele comice destul ca să ții românul mediu la un film despre relații, șmecheri și papagali? Eu cred că da. O să curgă critica peste Olteanu că a făcut teatru pe peliculă mai ceva ca la McDonagh? Iarăși cred că da.

Apropo de critică dură, am criticat dur alte filme pentru reclame la pariuri și păcănele. Și Taximetriști atentează la acest sac fără fund al caselor de pariuri și merită criticat la rândul său pentru asta. Însă, spre deosebire de Teambuilding, Romina VTM și Două inimi, filmul de față se achită relativ onorabil de sarcină. În timp ce avansează acțiunea vorbind la telefon, Lică, taximetristul bombardier-aspirant, se duce să încaseze un bilet de la pariuri și mai pune încă unul. Atât. Nu se oprește filmul ca să ne zică Lică: „Știți ce-mi place mie mai mult decât să i-o trag unei femei până plânge de fericire? Când îmi iese biletul la pariuri!” Nici măcar nu se vede vreun brand sau logo, e doar acțiunea credibilă a unui băiețaș, în timp ce vorbește la telefon cu tovarășii. E diferența dintre a arăta un personaj fumând și a îl arăta zicând „Bă frate, ce-mi plac țigările Emfizem Gold cu filtru de azbest!” Ar fi mai bine să nu fim nevoiți să discutăm deloc subiectul, dar Taximetriști primește notă de trecere la product placement de păcănele. Alții să ia notițe.

Per total, Taximetriști e foarte bun. Un exercițiu de a face mult cu puțin, de a amesteca drama cu caterinca și de a face film de artă și de public în același timp. Merge? Merge; cel puțin pentru mine a mers la fix. Imaginea și tematica au șansa să atragă un public cinefil, chit că o, doamne!, se înjură, iar distribuția excelentă poate să atragă un public larg, chit că nu cred că Victoria Răileanu sau Maria Popistașu sunt populare pe TikTok. Mă bucură însă că se fac filme ca Taximetriști sau Oameni de treabă, care refuză dihotomia Cannes/public și încearcă să-și croiască propriul drum.


Filmul „Taximetriști” (2023, r. Bogdan Theodor Olteanu) cu: Alex Ion, Rolando Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Răileanu, Cosmin Nedelcu „Micutzu”, Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Mădălina Stoica, Ana-Maria Guran, Alex Mircioi ș.a. intră în cinematografele din toată țară pe 20 ianuarie.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK