Film / Experiment
Zero interiorizare
Dragoș C. Costache
Ecranizarea romanului „Interior Zero” de Lavinia Braniște e un exemplu tragic al faptului că un film e mai mult decât suma scenelor și temelor lui.
Băiat care scrie, cu păreri cel puțin discutabile despre cultură și film. Născut în epoca ascii, fluent în emoji.
Ecranizarea romanului „Interior Zero” de Lavinia Braniște e un exemplu tragic al faptului că un film e mai mult decât suma scenelor și temelor lui.
O călătorie sabatică dinspre inima întunecată a austerității române spre marginile delicioase ale hărții. În arta culinară a Marianei Grigoruță din Botoșani, maioneza leagă salata – dar oare ar putea funcționa și ca liant social?
Industria de gaming se infiltrează în tot mai multe aspecte ale societății noastre. Cum se întâmplă asta și ce riscăm în această nouă realitate.
La început de toamnă, două filme care oferă altceva decât aș vrea eu, în două moduri radical diferite.
A 15-a ediție BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival) propune „terenul comun” ca spațiu de (re)găsire. Din harta oficială a festivalului, am selectat câteva recomandări subiective.
Despre filme horror, festivalul dedicat „Luna plină” de la Biertan și Jude, într-o vară înfiorătoare.
La Băile Govora, printre vile părăsite, izvoare sulfuroase și legende cu copii dispăruți, realitatea se topește în ficțiune. M-am plimbat cu scriitorul Cătălin Ceaușoglu prin unul dintre decorurile romanului său „Dezrădăcinații” – un noir est-european, în care misterele, secretele și atmosfera de „Twin Peaks comunist” se trezesc la viață.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Superman” e testul suprem pentru veteranul James Gunn – cum faci un film onest cu supereroi în epoca cinismului suprem?
Citește o proză scurtă SF dintr-un viitor mult prea apropiat, în care inteligența artificială a preluat în sfârșit controlul, inclusiv asupra unui oltean trist, auto-exilat în Pacific. Marin Bucea din Balș, județul Olt, este personajul central din „Ultra Marin”, un roman coming of (middle) age scris de Dragoș Costache.
Într-o perioadă tensionată, în care ne uităm spre Europa și valorile ei, pe ecranele de cinema ni se propun peste 40 de exerciții de empatie cu povești din Polonia, Cipru, Slovenia, Austria, Germania, Portugalia, Armenia sau Croația.
„Mussolini: Fiul secolului” nu e doar un serial excelent, ci și un studiu de caz despre cum să portretizezi personaje și mișcări politice problematice fără a le martiriza.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Minecraft: Filmul” nu e o capodoperă, dar nici catastrofa care se anunța. E un film la care râzi și ți-e rușine după. Cam la ce te-ai aștepta de la un film regizat de tipul care ne-a dat „Napoleon Dynamite”?
Într-o epocă în care avem cu toții acces acasă la filme high definition, de ce ar mai merge cineva la cinema?
Două adaptări big budget recente ilustrează două moduri diferite de a greși o adaptare, din nefericire prea comune în ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Mentorii” e o reclamă nerușinată de 90 de minute, dar la care, cumva, împotriva sorții și a naturii, râzi.
Sezonul 3 din „The White Lotus” vrea să ne arate că HBO încă mai poate, creativ și cultural, chiar și într-o epocă a mediocrității agresive oferită de serviciile de streaming.
★★★★★☆☆☆☆☆
Despre cinema de tomberon, în era colapsului moral al imperiilor. Am fost la „Captain America: Brave New World”, ceea ce vă recomand și vouă. Să vă explic.
★★★★★☆☆☆☆☆
Filmul „Țăndări”, scris și regizat de publicitarul cu state vechi Bogdan Naumovici, e un bun prilej de analiză și meditație asupra diverselor forme de eșec în cinema, reunite în acest film.
Două filme pentru copii, dar în același timp pentru adulți, spun lucruri profunde despre viață în limbaje complet diferite.
Un interviu cu regizorul Ali Abbasi, care „e clar că gândește profund despre ce pune pe ecran, dar nu se apucă să facă paradă cu asta – lasă tumbele intelectuale pentru alți saltimbanci și laudele pentru lăudători.“
★★★★★☆☆☆☆☆
„Candidatul perfect” e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil, pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial.
„Skincare” și „The Substance”, două filme aflate (teoretic) la poli opuși ai grotescului taie și spânzură prin stabilimentul masculinizat thriller-horror, încercând să ilustreze obsesia acelui cel-mai-grotesc-lucru dintre toate: faima.
La 35 de ani de la revoluție, de ce insistă establishmentul artistic din România să facă filme despre comunism? De ce le face așa cum le face? Și, mai ales, de ce se supără când publicul le numește ca atare?
★★★★★☆☆☆☆☆
„Vis. Viață”, în regia Ruxandrei Gubernat, e documentarul potrivit la locul potrivit – o privire onestă, aproape academică, asupra unei generații ce abia își începe viața.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.