Film / Adolescenți

Romina VTM: Puține manele, multe păcănele

de Dragoș C. Costache, Ioana Pelehatăi, Oana Filip

Publicat pe 9 ianuarie 2023

Pentru că moraliștii internetului s-au ultragiat săptămâna trecută, când au aflat de existența filmului Romina VTM, o comedie romantică cu & pentru adolescenți, cu & despre maneliștiam fost să vedem filmul, în trei săli diferite din mallurile bucureștene. Ce-am găsit la fața locului n-are mai nimic în comun cu știrile despre „buriceală”, bătăi și mormane de gunoaie lăsate în urmă de spectatori.


E sâmbătă seara și sunt într-un mic mall din buza cartierului Rahova. Centrul comercial cu pricina e fix spectrul turbocapitalismului nostru târziu. Etajul 1 e aproape gol, iar la etajul 2, unde se află cinemaul și food court-ul, o bună bucată din podea e decopertată de gresie. Tot acolo, un mare spațiu comercial e acoperit cu un banner care anunță (de ani de zile, din vizitele mele anterioare) deschiderea unui nou centru social finanțat de primăria de sector. Mi se pare locul perfect în care să aflu dacă filmul Romina VTM, care a provocat deja multe apucări moral-panicate de perle pe internet, chiar suscită reacții viscerale în tineretul („needucat” al) patriei. De când filmul a intrat în săli, mai că n-a trecut o zi fără știri despre mormane de chipsuri strivite pe sub scaune, bătăi și dansuri din buric live pe tiktok care au avut loc la proiecții. 

Romina VTM, din păcate, nu livrează nimic din ceea ce promite. Nici comedie, nici manele, nici vreun prilej de manifestare sălbatică de „tineret”. 

La proiecția la care am fost eu, sala era plină în proporție de circa 15%. Deși era coadă la case când am ajuns, majoritatea spectatorilor erau acolo pentru Avatar 2, care rula în altă sală. De râs, singurul chicotit pe care l-am auzit a fost de la cuplul din fața mea, în timpul trailerului la următoarea comedie cu stand-upper-ul Micutzu care speră la succes popular, Taximetriști. De dansat cred că eu am fost singura care a dansat, pe scaun, la șlagărul absolut La tine și la bani. Parte din campania de promovare a filmului, melodia e un mash-up de pop și manele care explică succesul filmului în pre-sale (adică bilete comandate online, înainte ca filmul să intre în cinematografe). O puteți asculta mai jos. E cea mai bună chestie pe care ne-a dat-o Romina VTM.

Lansat acum patru săptămâni, clipul melodiei intrepretate de cei doi protagoniști, Rareș Mariș și Bogdan de la Ploiești (DLP) are 10 milioane de views și, la data publicării acestui text, rămâne #2 în trending pe muzică în România. Fără doar și poate e un hit - însă unul care a setat așteptările față de film mult mai sus decât putea produsul în sine să livreze. Iar producătorii sigur știu asta. Au avut pe mână ceva ce putea fi un star vehicle excelent, cu toate condițiile să prindă la adolescenți, și cu o premisă simplă, dar eficientă. Pariul meu, însă, e că Romina VTM, cu toată campania sa de presă bazată pe outrage (vezi știrile cu bătăi, „buriceală” și dezastru în săli) va eșua lamentabil. În cele ce urmează, colega mea Oana Filip și Dragoș Costache, comentator pop culture extraordinaire, încearcă să explice de ce.

Mai întâi, însă, ce face Romina VTM bine:

  • Are distribuția customizată pentru publicul căruia îi vorbește. Rareș Mariș (22 de ani) e un soi de Bieber de România. Simpatic, cu priză clară la adolescente și cu palmares. E câștigătorul primului sezon One True Singer, un reality talent show HBO Max, și a rupt festivalurile mari de muzică anul trecut. Bogdan DLP (26 de ani) s-a viralizat de nu-știu-câte ori pe internet cu manelele lui solo sau în colaborare cu alte nume mari ale momentului (Theo Rose, Alex Velea, YNY Sebi - care apare și el în film). Triunghiul romantic din Romina VTM e completat de Nicole Cherry (23 de ani), care a rupt heavy-rotation-ul pentru prima oară în 2013 și nu s-a oprit de atunci. Pe lângă ei, în film îi mai vezi pe greii manelelor Tzancă Uraganu și Costel Biju, cu cameos de la Selly (care e și coproducător al filmului), fotbalistul Gabi Balint(!), influencerița-dansatoare de manele Cristina Pucean ș.a.

  • A avut o campanie brici, și-n old media, dar mai ales pe tiktok, unde, de altfel, îi e publicul.

  • E filmat decent-comercial, cu cadre cu drona, cadre-vedere cu litoralul românesc, în care Costineștiul arată bine, dar nu prea glossy; în fine, e ce trebuie dpdv vizual. Cel puțin până la un punct.

  • Are o premisă atât de simplă și clasică încât te și miri că poate s-o bușească. Romina, geniul muzical din spatele viralelor lui Bogdan DLP, află că acesta a părăsit-o. Ca să se răzbune, pariază cu fostul că-l va transforma pe Vali, cumințelul chitarist cu aer de vamaiot (Rareș Mariș) în șmecher viral, trending pe YouTube. Evident, urmează încurcături, atât romantice, cât și cu interlopi. 

Ce face rău puteți citi mai jos. De la un scenariu care lasă ițe narative și personaje complet în aer, la umor mai degrabă lipsă, și până la, ei bine, da, prea puține manele și prea multe păcănele, Romina VTM e comedia de adolescenți de care o industrie cinematografică cât de cât sănătoasă are nevoie, dar pe care producția și casele de pariuri n-au putut să ne-o livreze. Eu mai zic doar că mallul sărăcăcios dintr-o margine de cartier periferic e decorul perfect pentru acest film: ceva poleială, de sub care se vede dureros de limpede încropeala. (Ioana Pelehatăi

Un vis bizar, indus de o insolație serioasă, pe un prosop de plajă la Costinești

„Sunteți sigură că vreți chiar pe rândul din spate? E cea mai mare sală de cinema din țară”, mă întreabă cu o voce plină de grijă casierița de la CinemaCity din Sun Plaza, mall-ul din Berceni.

„Da, sunt sigură”, îi răspund fără să adaug că: 1., nu cred că e chiar cea mai mare sală de cinema din țară; și 2., vreau să stau în spate tocmai ca să văd toată sala, dacă se ia cineva la bătaie sau pune manele, cum m-au avertizat site-urile de știri că s-a întâmplat la alte proiecții ale filmului Romina VTM.

E un film în care apar vedete, maneliști, trapperi și Bromania (Matei Dima, printre altele regizorul filmului Teambuilding, n.red.), deci e clar că orice posibil incident, cât de obișnuit, cum ar fi că s-a făcut mizerie în sală, poate pune de-o știre. Mai ales acum, când datorită Teambuilding suntem toți critici de film cu experiență. 

Eu sunt doar o simplă jurnalistă, așa că mă întreb: cum o să se traducă publicitatea și contextul ăsta în cinematograful din mallul meu de proximitate, într-o sâmbătă la ora 18? Este motivată panica morală? O să vină tineretul care ascultă manele și trap și o să-și arate proasta creștere aruncând cu popcorn pe jos? 

Puțin anticlimactic, răspunsul e că nu s-a întâmplat nimic. Ca în orice sâmbătă, mallul era populat de familii cu copii, grupuri de adolescenți și tineri până în 35 de ani. Cam ăsta a fost și publicul filmului. Cam vreo 150 de oamenii toți strânși în spate, într-o sală de vreo 300 locuri. (Conform acestei știri, Sun Plaza avea măcar în 2010 cea mai mare sală 3D digitală din rețeaua Cinema City, deci casierița mea o fi știut ceva.) 

Cele mai scandaloase incidente care să arate proasta creștere a spectatorilor au fost că cineva cu loc pe ultimul rând a întârziat 15 minute. (Eu, eu am întârziat după ce am stat la coadă pentru nachos, „că doar e timp” - doar ca să descopăr că mi-am luat bilete la cinema-ul greșit și să trebuiască să le schimb.) A, și un copil și-a ridicat piciorul în aer, probabil ca să-l întindă, și mi-a bruiat câmpul vizual câteva secunde. Trapul l-a pus să facă asta, sunt sigură.

„Nicole Cherry, Rareș și Bogdan DLP joacă rolurile unor tineri care ar trebui să trăiască ceva triunghi amoros, în care nimeni nu are chimie cu nimeni, și să salveze o bodegă pentru oamenii «săraci», dar care arată ca opera unui designer interior la prima slujbă.”

Altfel, nimic, nicio bătaie, nicio manea în alte boxe decât ale sălii. S-a râs sănătos la glumele făcute de verișorul lui Rareș (interpretat de Costi Max, care a ținut pe umeri cam tot umorul filmului, așa cum a fost el) și la Bromania. Lumea s-a mișcat discret în ritmul muzicii în scaune, dar nimic ce ar putea fi considerat dans. 

Uitându-mă la film, în liniștea sălii am avut senzația foarte puternică că nu mai sunt la mine în Berceni, ci că am adormit pe un prosop la plajă în Costinești și visez această poveste. Un vis bizar, indus de o insolație serioasă, în care există o narațiune care ar putea fi oarecum verosimilă, dar în care totul este atât de nenatural că e clar că ceva nu e bine. Deci sunt într-un vis. 

Nicole Cherry, Rareș și Bogdan DLP joacă rolurile unor tineri care ar trebui să trăiască ceva triunghi amoros, în care nimeni nu are chimie cu nimeni, și să salveze o bodegă pentru oamenii „săraci”, dar care arată ca opera unui designer interior la prima slujbă.

Ideea că visez a fost singura explicație pe care am acceptat-o, ca să mă împac cu lipsa de sens de pe ecran. Am presupus că momentele în care acțiunea sărea dintr-un loc în altul sau era în contradicție cu ce tocmai se întâmplase cu o secundă înainte erau din cauză că m-am trezit o nanosecundă pe prosopul meu din Costinești și apoi am revenit înapoi în vis și pur și simplu am ratat acele scene care ar fi explicat ce văd. 

Ăsta a fost cel mai complex gând pe care l-am articulat cât am urmărit Romina VTM.

Alte gânduri care mi-au trecut prin cap în timpul filmului: 

  • Eu tot o iubesc pe Nicole Cherry. Mi-a plăcut așa mult piesa Florile Tale. Pot să iert rolul ăsta, pot trece peste; 

  • Nu credeam că o să zic asta, dar mă distrează YNY Sebi ca adolescent îndrăgostit de mătușa lui Rareș, păcat că nu a primit un fel de încheiere; 

  • Cum să-l ai pe Tzancă Uraganu în film și să-l folosești așa puțin? Ce risipă.

Ca orice vis, nu știu dacă plăcut sau neplăcut e un calificativ pe care-l pot folosi. A fost o experiență. Am râs, am tăcut, am ascultat muzică, m-am întrebat „de ce?”

La final, am vrut să văd ce spun alții din sală, le-a plăcut? Fata de lângă mine în top alb, cu părul creț, spune că nu, actorii au fost prea proști. Prietena ei cu helancă crem e de acord, dar trebuie să luăm în calcul că nu sunt actori profesioniști. Da, dar totuși!, e neînduplecată fata în alb. Suntem toate trei de acord că muzica a fost bună și prea puțină. 

Nu am văzut popcorn aruncat pe jos. (Oana Filip)

Romina VDPLM

E liniște și pace când intrăm vineri la Romina VTM la Park Lake. Poate e un pic de coadă mai bombardieresque la popcorn dar în niciun caz experiența de expectativă, de black swan event pe care am avut-o la alte povești de succes românești, ca 5gang sau Teambuilding. Apropo, hai să ne-nțelegem de la început: orice discuție despre Romina VTM o să fie inseparabilă de și imposibilă fără comparații cu Teambuilding. Nu pentru că filmele ar fi neapărat comparabile, tehnic sau ca poveste, poate doar prin prisma echipei de producție și a înclinației mizerabile de a face reclame la pariuri în film, ci pentru că așa a intrat prin alunecare Romina în mentalul colectiv: „Bă, ai auzit de filmul ăla cu Micutzu în care se zice cu pulă? E, acuma apare unu' nou, cu maneliști, în care se cântă manele! Cât pe-aci să-mi cadă monoclul de rușine! Take Ionescule, ieși puțin din groapă!”

Când am fost la Teambuilding am avut un moment de hipster bășit. Ajuns la casă, mi s-au prezentat opțiunile de locuri, foarte puține de altfel, doar în primele locuri și pe margini.

- Doar astea mai sunt locurile?, am zis ultragiat.
- Da, mi-a răspuns plictisită tipa de la bilete, o fată de maxim 22 de ani cu pierce în buză.
- Dar cine naiba merge la căcatul ăsta?, am exclamat confuz.
- ...Voi, mi-a răspuns sardonic tipa.
- Da... dar noi mergem... ironic!, a fost tot ce am putut să mai scot.

Ca să evităm momentele de uite și tataie la film, am comandat biletele online, cum am auzit că fac pionierii - numai că, ajuns în sală, mi-am dat seama că nu era nevoie. Dacă joia la Teambuilding își călca lumea reciproc popcornul în picioare, vineri, date night, la Romina era relativ subțire prezența. Plin în spate, gol în față, cum e pe la filmele moderat populare. 

Oamenii erau cei din film - poate sfera Palm Angels/Vagabond (branduri populare printre ascultătorii de trap, n.red.) era un pic suprareprezentată, dar aveai cupluri, familii cu copii, grupuri mixte de prieteni, plus câteva grupuri disparate de băieți. Nu bombardieri, nu interlopi și ce alte fantasme mai poate conjura mintea middle class-ului, ci băieți. Working sau combinație class-ul de Berceni/Pantelimon/Titan, care conduce un cazan de BMW cu bass-ul dat la maxim, sau echivalentul lui corporatist de Pipera. Băieți în tricouri negre mulate pe piept, cu geacă de piele și lanț. Nimeni nu s-a bătut, nimeni n-a aruncat cu popcorn sau alte fenomene apocaliptice pentru compactul social de tip Gentleminions. Nici înfricoșătorul dans, balans pe manele nu s-a manifestat, cu o singură excepție. La un moment dat, când timp de 30 de secunde (și doar 30 de secunde, dar mai multe despre asta mai încolo) apare Tzancă Uraganu pe ecran, o familie cu un copil de circa un an în brațe a scos telefonul, a dat drumul la blitz și a început să-l legene pe respectivul copil pe ritm de Tzancă, cu ecranul pe fundal. Erau undeva la capătul rândului, unde nu deranjau pe nimeni. Și, sincer, cine n-a filmat unde n-avea voie, fie că era la concert Cher, Chopin, Schopenhauer sau Schweinsteiger?

Hai să vorbim despre manele, marele bau-bau. E un pic ridicol și mă simt bătrân să discut iar despre manele ca acest fenomen aflat la limita acceptabilității, după atâția ani în România. E jenant și zic asta ca om care nu (prea) ascultă manele. Țara asta respiră manele. Suntem într-un colț al Europei care respiră manele, fie că se cheamă turbofolk, chalga sau, pentru middle-class-ul intelectual de 50 de ani, „muzică grecească e altceva, nu sunt manele, trust me bro”. Muzica „de petrecere” e parte din țesutul social și asta se vede în cinematografia românească, de la Balanța („Magdaleno, fii cuminte, că te dau lui Kunta Kinte”) la Poveste de cartier, acest musical cu manele low-budget produs de inegalabilul Dan Bursuc, și până la lăutăreasca populară de vânătoare care apare în extrem de ardelenescul Mirciulică. Nu trebuie să asculți muzică „de petrecere” (e ok, și eu ascult doar tristeți, Spotify Wrapped-ul meu pe anul trecut e plin de Leonard Cohen), dar să fii opus ideologic ideii de manea e ceva suspect. Poate nu neapărat rasism, dar pe-acolo. Dracu’, nici manelele nu mai sunt manele.

„La fel cum Romina e un film cu maneliști, dar fără manele, e și o comedie, dar fără momente comice.”

Vestea bună pentru societatea înaltă speriată de manele - și o veste extrem de proastă pentru cine merge la Romina pentru acele manele, e că manelele lipsesc aproape în totalitate. Cred că sunt mai multe minute de coveruri acustice à la Stufstock 2005 decât de manele. Sunt atât de puține manele că atunci când apare fatidic Tzancă Uraganu pentru 30 de secunde m-am mirat că nu era Ducu Bertzi.

Lipsa manelelor e un prim simptom pentru ce e greșit la Romina VTM - și sunt multe lucruri greșite. Romina vrea să repete succesul Teambuilding, dar cu un target de adolescenți, și să fie film de popcorn. Reușește însă cu greu să fie și film la modul general. Sigur, se califică ca film, adică e filmat cu camere profesioniste, e colorizat cum trebuie, nu-ți apare microfonul în cadru, e clar că tehnic lumea s-a chinuit să facă un film, dar e un eșec ca eveniment cinematografic. Problemele apar din distribuția de influenceri și tineri amatori, din scenariul care ia niște decizii cel puțin bizare, și din montaj, care la un moment dat se dă bătut.

Nimeni nu știe să joace în Romina, ceea ce e un pic trist. Filmul are un aer de Romeo și Julieta pus în scenă la Liceul Trei, Pantelimon. E atât de amatoricesc pe partea de distribuție că te lasă un pic perplex când apare într-un rol secundar câte un actor profesionist, cum e Ana Maria Guran. Sau Selly. Nu-mi vine să cred că zic asta, dar când apare Selly pentru un cameo se vede că omul știe să joace, prin comparație. E păcat pentru că oamenii din distribuție par foarte simpatici. Nicole are vibe-ul ăla de „fată bună”, de Dana Rogoz sau Andra generației ei. Rareș Mariș e foarte real, cred că se joacă pe sine mai mult decât un rol și Bogdan de la Ploiești, bad boy-ul și antagonistul distribuției e atât de simpatic că-ți vine să-l iei de obraji ca o bunicuță, nu să-l iei la bătaie. Cine nu e simpatic deloc, și strică complet pacingul filmului e Matei Dima adică Bromania, care alături de Letiția Vlădescu are o serie de secvențe de slapstick, jumate Benny Hill, jumate Grupul Vouă, absolut degeaba. Ăsta e umorul filmului Romina VTM. Bromania făcând glume despre cum place la fete banana și porumbul gros în timp ce e fugărit cu maceta de Letiția.

 

Și asta e o problemă majoră a filmului - umorul. La fel cum Romina e un film cu maneliști, dar fără manele, e și o comedie, dar fără momente comice. Am râs la trei glume tot filmul, dintre care una era o glumă de tip calambur marca Piticigratis („lângă oaza de iubire”) injectată în (jalnicele) ultime trei minute ale filmului, probabil ca să spele rușinea unei reclame la pariuri (mai multe și despre asta mai târziu). Și problema nu e că eu sunt scorțos, deși sunt. Pe parcursul filmului de-abia dacă se mai auzea câte un râs chinuit din sală, cele mai multe la o scenă unde Costel Biju, mare boss mafiot, repetă obsesiv unor dansatori să se dea cu MAI MULT ULEI și variațiunile pe această temă („mă, vă zic ce-i zic și chelnerului când îmi aduce salata” etc.)

Dincolo de lipsa de umor și de joc actoricesc există probleme fundamentale cu filmul care nu ar trebui să existe într-o producție cu pretenție de film de popcorn. Nu-mi dau seama însă dacă problemele sunt fundamental de la un scenariu inept sau de la un montaj atroce. Există diverse reguli despre cum se scrie un scenariu și tind să cred că Radu Alexandru, (faimosul/infamul piticigratis) le știe. Adică bănuiesc că măcar a citit Save the Cat. Dar ai tot felul de personaje care nu fac nimic decât să dea o replică, care apar și sunt degeaba. E o fată prezentată ca obiectul atracției unui alt personaj... care până la urmă uită de ea și se combină cu altă fată. Îi aduce aminte filmul de asta și încearcă să mulgă o glumă spre sfârșit dar degeaba. În general ai multe personaje feminine degeaba, mai mult folosite ca elemente de recuzită. La un moment dat, după film, discutam cu prietenii încercând să ne dăm seama dacă măcar trece testul Bechdel filmul, ceea ce e o discuție bizară de avut la un film plin de femei, numit după una.

„Ajungem în punctul în care, de frica că filmele românești sunt doar din alea triste de festival, cu ciorbă și comunism, mergem să vizionăm reclame la păcănele cu distribuție și regie.”

Poate exemplul cel mai clar de deficiență de tempo e un trop clasic de tip Pygmalion. Avem o tensiune construită, un pariu ascuns între Romina (Cherry) și Gino (Bogdan DLP), că-l fac pe roacher, personajul lui Rareș Mariș, șmecher. Apoi pariul e dezvăluit, spre șocul tuturor - ceea ce ar fi un final de act într-un scenariu normal, un moment de montaj de trădare, de ceva, orice. În Romina VTM, acest punct e rezolvat în 20 de secunde cu Bromania, aruncat în prim plan să facă o glumă proastă. 

Tind să cred că problema e de montaj, de bucăți lipsă tăiate la nimereală, pentru că e o problemă în crescendo până spre sfârșit, de parcă editorul efectiv și-a băgat picioarele pe drum și a decis să se-mbete. Ultimele 5 minute sunt ceva ireal. Hard-cut-uri de la personaje la aceleași personaje peste două săptămâni (cu text), apoi peste un an, apoi intrare prin alunecare într-o reclamă cu Gabi Balint la o firmă de pariuri sportive. DAR STAI! Era doar un vis, că doar nu s-ar compromite distribuția și producția să facă PE BUNE o reclamă la pariuri, nu-i așa? Doar că e una deja, o altă reclamă, care arată direct aplicația la care se face reclamă cu vreo 40 de minute mai devreme în film. 

Într-o zi va trebui să avem o discuție despre acest șocant nou trend de reclame diegetice la păcănele în filme, urmată de tribunale populare și lustrație cinematografică. Echipei Teambuilding ar trebui să-i fie rușine, echipa Romina ar trebui mai degrabă să se lase de filme și să se călugărească. Dar stați! Apare un nou film cu tiktokeri, și are și el o A TREIA companie de păcănele pe afiș! Ajungem în punctul în care, de frica că filmele românești sunt doar din alea triste de festival, cu ciorbă și comunism, mergem să vizionăm reclame la păcănele cu distribuție și regie.

Înainte ca filmul Drive de Nicholas Winding Refn să devină personalitatea multor bărbați în căutarea unui real hero, țin minte că multă lume mersese la el și, nervoși că nu era The Fast and Furious cu Ryan Gosling, își cereau agresiv banii înapoi. Cred că și publicul Romina VTM ar fi trebuit să facă la fel. Undeva spre sfârșitul filmului, când a intrat melodia de final, lumea deja începea să murmure nemulțumită. Însă momentul culminant al nemulțumirii a fost mai devreme, spre vârful romantic al filmului, când Rareș și Nicole își au momentul și sărutul împreună. Unul din trei băieți din spatele meu, în geci negre, cu tricouri negre și blugi mulați, le-a mormăit nemulțumit celorlalți doi: „Mai bine mergeam la Avatar”. (Dragoș C. Costache)

9 ianuarie 2023, Publicat in Arte /

text de

  • Dragoș C. CostacheDragoș C. Costache

    A studiat Antropologia socială la Stockholm, Migrația la Amsterdam și Științele politice la București. Născut în epoca Ascii, fluent în emoji.

  • Ioana PelehatăiIoana Pelehatăi

    Editor. Citește poezie, citește non-ficțiune, ascultă podcasturi. Gătește mult.

    Mai multe despre Ioana, aici. O găsiți la ioana@scena9.ro.

  • Oana FilipOana Filip

    Reporter pasionat de lumea satului, pisici și întrebări existențiale. Îi poți scrie oricând la oana@scena9.ro.

    Mai multe despre Oana, aici.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK