Aproape 20% dintre românii cu vârste între 20 și 64 de ani locuiau în altă țară din Uniunea Europeană în 2017. Ponderea românilor care trăiesc într-un alt stat UE a crescut semnificativ în ultimii zece ani, de la 7,4% în 2007 la 19,7% în 2017. Suntem cei mai mobili europeni. Astea sunt concluziile unui raport Eurostat, publicat în 28 mai. Au fost preluate de presa locală și rețelele sociale, sub semnul unei îngrijorări masive legate de depopulare.

Care e contextul din spatele cifrelor? Cum am devenit cei mai mobili europeni? Care sunt efectele acestei migrații masive? Pentru a găsi câteva posibile explicații, am stat de vorbă cu sociologul Remus Anghel, director al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației din Cluj-Napoca și autorul cărții „Romanians in Western Europe: Migration, Status Dilemmas, and Transnational Connections” („Românii în Europa de Vest. Migrație, Dileme de Statut și Conexiuni Transnaționale”), publicată la editura Lexington Books în 2013.

Foarte multe dintre informațiile despre migrația din România care au apărut în ultimii ani sunt repetitive. Există o obsesie legată de numărul de migranți, explică Anghel. Au apărut și multe știri false, inclusiv că românii reprezintă a doua comunitate de migranți din lume, după Siria. (În realitate, România are a doua cea mai mare rată de creștere anuală a migrației, după Siria.)

„Decât să discutăm de numere, poate ar fi mai interesant să discutăm despre compoziția migrației și care sunt tipurile de joburi pe care le au oamenii în afară. Una e să ai un job de inginer, un job calificat și cu totul altceva e să lucrezi în îngrijire, cum sunt mare parte dintre românce”, spune cercetătorul. „E problematic că au plecat câteva mii de medici, dar este o problemă și mai mare că au plecat sute de mii de românce care lucrează ca badante.” Sprijinul social și instituțional pentru ele este mult mai redus, iar prin urmare exploatarea lor este mult mai mare.

În spatele cifrelor sunt poveștile unor oameni, dar și ale unor epoci. În anii ‘90, dezastrul economic a dus la o migrație de disperare. A fost printre puținele metode de supraviețuire. După 2007, modele de migrație s-au schimbat și au devenit mai fluide. Oamenii merg acum să muncească în Germania, apoi încearcă în Marea Britanie sau în altă țară. Testează mai mult și iau deciziile pe termen lung într-un mod mai conștient. Discutând cu Anghel, am aflat că migrația are efecte extraordinar de complexe: influențează relațiile de gen, viețile bătrânilor, ale copiilor, percepția statului social. Oamenii devin mai critici cu autoritățile locale. Află că nu trebuie să rămână în țară cu orice preț și că viața se poate desfășura și în altă parte.

Cum au ajuns românii să fie cei mai mobili europeni?

Cel mai important element îl reprezintă anii ‘90. Angajabilitatea a scăzut la jumătate. Din nouă milioane de persoane angajate, au rămas patru milioane jumătate la sfârșitul anilor ‘90. Aia a fost criza mare. Criza din 2010 și tăierile de atunci au fost un an de zile, dar ce s-a întâmplat în anii ‘90 a fost teribil. Vorbim de orașe care peste noapte nu au mai avut ce să facă, Hunedoara, Maramureșul etc. A avut loc o precarizare fantastică atunci. România a avut norocul că în 2002 s-a dat drumul la vize (n.m. românii puteau călători în Europa fără vize). De fapt, marea migrație de la noi a fost între 2002 și 2006, 2007.

Datele din Eurostat arată o creștere fantastică între 2007 și 2017. Nu este chiar atât de fantastică. Oamenii erau deja acolo, ei doar s-au legalizat (...) Dinamica pe care o vedem acolo nu este o dinamică a numărului de migrație, ci este o dinamică a înregistrării migranților ca migranți oficiali. Dacă eu locuiesc cu soția și copiii în Italia și sunt doar eu legal, pentru că soția e badantă și lucrează informal, apare o singură persoană înregistrată. Dar apoi introduc copiii în sistemul italian școlar, soția se legalizează și apărem patru persoane după patru, cinci ani.

Grosul a plecat între 2002 și 2007. Acum se pleacă în alte modele. Se pleacă, se revine, sunt modele mult mai fluide, mai lichide de emigrație. Apar două destinații noi care au particularitatea lor: Marea Britanie și Germania. Dar una dintre problemele principale în Marea Britanie este că nu se știe ce se va întâmpla cu Brexitul. În 2014, când s-au scos restricțiile de pe piața de muncă, erau aproape 200.000 de români în Marea Britanie. Acum sunt 400.000. Dintre ei, mulți sunt, de fapt, români care au plecat din Spania, care a înregistrat un recul de aproape 200.000 de persoane.

În al doilea rând, căderea din anii ‘90 și creșterea economică de după aceea au dus la o foarte puternică inegalitate între regiuni. Dacă ești tânăr în Moldova, în afară să mergi la Iași să muncești nu ai ce să faci. În sudul României e la fel. Se polarizează țara. Sunt orașele astea active, Clujul, Sibiul, Brașov, Timișoara și Iași, care încep să atragă populație. Către locurile astea a început să se producă o migrație internă destul de puternică. Dar locurile de plecare, județele din Moldova sau din sudul României s-au depopulat galopant. Oamenii au plecat atât în afară, cât și înauntru, în alte zone. E un fel de cerc vicios. (...) Ai infrastructură slabă, deci atractivitate slabă a zonelor. Din cauza asta tinerii pleacă, iar populația plecând, zona devine din ce în ce mai neatractivă.

Factorii de după 2007 sunt mai diversificați. Ai și populație tânără, care vrea să se ducă să cunoască Europa, să rămână în afară, nu mai e aceeași presiune din anii ‘90. Acum nu mai vezi că pleacă tot orașul de pe o zi pe alta. Te duceai într-un oraș ca Suceava. Azi aveai zece prieteni, mâine mai aveai doar doi. Ăsta a fost un fenomen de plecare masivă. După aia nu a mai fost așa. Lumea pleacă în continuare, dar cumva într-un tempo mult mai redus.

Ai infrastructură slabă, deci atractivitate slabă a zonelor. Din cauza asta tinerii pleacă, iar populația plecând, zona devine din ce în ce mai neatractivă. (Remus Anghel)

Care sunt efectele sociale și economice ale migrației din România?

Remiterile (n.m banii trimiși de emigranți) au ținut în viață foarte multe zone din România (...) în contextul unei disparități regionale foarte mari. Cam asta e problema în România. Nu cine e la putere, ci că, indiferent cine a fost la putere, disparitatea regională s-a adâncit în ultimii zece ani. În orașe ca Clujul sau Timișoara, salariile ajung la nivelul Bucureștiului, iar la 50-100 de km lângă, salariile sunt la jumătate.

Un alt efect este situația bătrânilor rămași singuri. Din cauza multor tipuri de migrație, a scăzut acoperirea cu servicii medicale, mai ales în zona orașelor mici și în zona satelor. (...) La fel în sensul de sprijin social. Dacă rămâi singur la bătrânețe, e foarte greu să îți faci piața, să îți faci tot. Migrația a rupt niște legături sociale existente intergeneraționale, între părinți și copii. Solidaritatea intergenerațională nu se mai concretizează în sprijin intergenerațional.

Apoi sunt efectele culturale și sociale. Faptul că oamenii se duc în țări care sunt mult mai dezvoltate, în anumite contexte și mai egalitare și mai avansate din punctul de vedere al normelor sociale, ei devin critici ai autorităților locale. (...) Am făcut teren în Borșa (n.m. județul Maramureș). Pleci din Borșa în Milano și faci o comparație între politica italiană, coruptă, dar care totuși funcționează, și politica locală. Oamenii devin extrem de acizi, extrem de critici și au dreptate. Sunt mult mai conștienți că nu trebuie să rămână în țară, că pot să plece, că viața lor poate să se desfășoare în alte părți. Ceea ce văd eu este imobilitatea autorităților române, care nu sunt capabile să înțeleagă mecanismele astea ale mobilității și așteptările persoanelor mobile. Dacă vrei să mai ai populație în anumite zone din România, trebuie să le oferi ceva oamenilor ăstora. Nu mai vine nimeni la tine să stea doar pentru că s-a născut în locul respectiv.

Mai sunt ceva studii care arată că se modifică relațiile de gen în migrație. Femeile din anumite zone ale țării devin mai emancipate, își dau seama că au drepturi și nu trebuie să stea tot timpul sub papucul bărbatului. Dar mai erau două studii calitative care arătau că la întoarcere ele se lovesc de aceleași inegalități de gen.

Un alt efect, care este poate mai important, este că ghetourile de romi, care au fost uitate de toată lumea din țara asta, au început să se schimbe. După 2007, 2008 au început romii să plece mai mult. O parte dintre ei cu niște practici destul de sezoniere, nu pe termen lung. Dar au generat resurse care înainte nu erau în comunitățile respective. Erau de o sărăcie lucie. Oamenii încep să își facă case, își mai îmbunătățesc câte ceva.

Multe firme se plâng că nu mai găsesc forță de muncă în România, din cauza migrației. Cum se poate rezolva asta?

Să dea salarii mai mari. Nimeni nu poate să își țină o familie cu 1.100 lei. Multe companii au prins perioada anilor 90, când exista acel etos să faci totul pentru firmă și firma va merge bine.  Acum nu mai e situația asta, oamenii au opțiuni mai multe. În multe zone s-a refăcut navestimul, s-a refăcut relația dintre sate și orașe. Omul poate să mai aibă un animal în bătătură, mai are ceva. Și de aia poate să muncească acolo, pentru că nu are aceleași costuri ca o persoană de la oraș.

Cum s-ar putea explica faptul că Italia are cea mai mare diasporă românească în prezent?

A fost o suprapunere de factori. Scăderea economică accentuată din România din anii ‘90, plus faptul că s-a dat drumul la vize. Iar asta asta a coincis cu un moment din istoria recentă a Spaniei și Italiei. Au avut o creștere economică mare în anii ‘90. Și atunci au avut nevoie de forță de muncă foarte mare în construcții. Și Italia fiind o țară și mai mare ca Spania (n.m. ca populație), a avut nevoie de mai mulți oameni.

Cum evoluează interesul față de rutele de migrație? Cum se aleg rute noi și de ce? 

Acum noțiunea de rute este puțin învechită. Avem modele mult mai flexibile, mai fluide. Pot să meargă în Germania să vadă cum e, apoi pleacă în Belgia. Toată povestea asta cu migrația intra-europeană este mult mai greu de anticipat. Sunt forme diversificate, unele de scurtă durată, altele de lungă durată. E un concept care se potrivește, migrație lichidă, introdus de la un sociolog olandez care a încercat să înțeleagă comportamentul de migrație al est-europenilor și nu prea reușea. Pentru că ei erau astăzi aici, mâine altundeva. Cred că așa este și la români. Aproape orice emigrant cunoaște pe altcineva în Italia, Franța sau Germania și alege dintre opțiunile existente. Nu mai sunt alegeri definitive. Mă duc în Italia, mă duc și în Spania să văd cum e. Și alegerile pe o durată mai lungă sunt o combinație de factori.

Mai e ceva interesant. În momentul în care migrația românească a început, a fost ceva mai precară, dar cu toate astea, oamenii au câștigat cel mai mult până în 2007. Ăsta e paradoxul. Stăteau în locuințe mici, aglomerate, nu aveau statut legal. Dar atunci au economisit cel mai mult. Asta explică și de ce atât de mulți își făceau case atât de repede. E un proiect, probabil că știți de el, Mândrie și Beton. Era o atitudine spartană față de viață și singurul lucru care merita făcut era să economisești. În 2006, 2007, prețurile au urcat cam peste tot, ei și-au dus familiile să stea împreună cu ei. Nu au mai avut același nivel de economisire.

Intrarea în legalitate a emigranților a dus la schimbarea de percepție în țara gazdă? Au fost primiți mai bine românii în Vest?

Din punctul de vedere al percepțiilor, al imaginilor despre români, au fost mai multe valuri de imagini negative. Primul a fost la începutul anilor ‘90 în Germania. România a fost prima țară care cerea azil politic. 200.000 de persoane au cerut azil politic atunci, România era considerată o problemă instituțională. În 2006, 2007 au fost în Italia imagini negative, în 2010 în Franța, când au fost expulzările. Ce mi se pare excepțional și merită discutat e cazul Peninsulei Iberice. Deși vorbim de aceeași compoziție a migranților, totuși cei din Spania erau mai bine priviți. Una dintre explicații e discursul public din Spania, mult mai înțelegător față de migranți. În Italia exista tot timpul ideea că migrația e scăpată de sub control și atunci a generat frici publice. Spaniolii au fost mult mai temperați și au lăsat migranții, inclusiv pe cei iregulari, să se înregistreze la primărie, să închirieze locuințe. A fost alt context. E un sociolog faimos de la ei, Joaquín Arango, care explică cum s-a construit la ei limbajul public referitor la migrație. Spania a venit dintr-o dictatură de dreapta de 40 de ani și a avut ulterior discursuri publice mult mai egalitare. Migranții erau priviți ca o populație săracă, cum au fost și ei. Utilizarea migrației ca o sperietoarea populistă depinde foarte mult de cultura politică și de modul în care migranții sunt portretizați. Nu ține totul numai de precarizarea de moment a populației sau numai de crize economice, ci și de discursul public.