În „Dacă într-o zi”, Ioan Stoleru și Toma Hurduc spun povestea unei relații tată–fiu marcate de tăcere, care îi poartă, după mai bine de treizeci de ani, din Iran până în România, acolo unde muzica devine limbajul comun dintre două generații.
🟡 EXPOZIȚIE
În expoziție puteți vedea o lucrare video pornind de la acest articol.
Toma Hurduc & Ioan Stoleru, Dacă într-o zi
Acum mai bine de treizeci de ani, Amir a venit din Iran în România. Hamid s-a născut aici. Tatăl, solist vocal încă din adolescență, a cântat în țara natală, apoi la un cabaret din Turcia și a avut recitaluri chiar și la Ambasada Iranului din România. De doi ani, fiul are o trupă rock numită Leaky AC. Între tată și fiu s-a așternut multă vreme tăcerea – până când muzica și limba persană i-au adus din nou împreună.

Cină comunitară la Rezidența9 este unul dintre evenimentele conexe expoziției Ce ascundem, parte din sezonul de întâlniri deschise de numărul 7 al revistei Scena9 pe hârtie. Pornind de la mâncare ca limbaj al apropierii și al schimbului cultural, evenimentul aduce la aceeași masă membri ai comunităților de migranți din București și publicul expoziției.
Gătită de invitați din Iran și Sri Lanka, cina devine un pretext pentru conversații despre migrație, memorie, muncă și apartenență — teme care traversează și expoziția Ce ascundem. Printre participanți se află și Amir, protagonistul reportajului „Dacă într-o zi”, publicat în numărul 7 al revistei Scena9, a cărui poveste este strâns legată de bucătărie și de viața trăită între două lumi.
Evenimentul propune o experiență colectivă intimă, în care jurnalismul iese din pagină și se continuă în întâlniri reale, la aceeași masă.





