În lume / Natură

Ce-i amenință pe delfinii din Marea Neagră

de Roxana Bucată, fotografii de Ștefan Voicu

Publicat pe 17 august 2020

O știre despre planul Guvernului român de a investi 1,5 milioane de euro pentru salvarea delfinilor eșuați m-a scos din izolare și m-a aruncat direct pe litoralul românesc, unde începe habitatul celor trei specii de delfin din Marea Neagră. Marsuinul, delfinul comun și afalinul – în ordine crescătoare –, cele mai mari creaturi din Marea Neagră, sunt pe lista roșie a speciilor amenințate cu dispariția. Ca să înțeleg cum în fiecare an zeci de delfini eșuează pe plajele noastre, am stat de vorbă cu cercetători, activiști și pescari. Am încheiat călătoria la Delfinariul din Constanța, unde după mai multe sinucideri, doi delfini imigranți muncesc în fiecare zi să-i distreze pe turiști.

Numărătoarea delfinilor

Chiar în prima seară la mare, în timp ce mă plimbam pe faleza din Tuzla, mi s-a împlinit dorința cu care venisem la Constanța: să văd un delfin! În dreptul farului, la câțiva pași de glamping, stătea întins ca o pungă mare, albă, adusă de valuri la mal, împreună cu un ghem uriaș de alge. Era un marsuin lung de 1,27 metri, cu coada tăiată, în stare avansată de putrefacție. Exemplarul a fost înregistrat de voluntari a doua zi, în baza de date a organizației Mare Nostrum, care  din anii 2000 se ocupă de monitorizarea și conservarea cetaceelor din Marea Neagră. Fiind un exemplar mort de mult timp, a fost doar măsurat și bifat pe lista delfinilor eșuați pe litoral vara asta. Numai cei care sunt găsiți la scurt timp de la deces sunt ridicați, depozitați în congelator, apoi trimiși la analize.

Programul de inventariere a delfinilor eșuați pe litoralul românesc reprezintă „strămoșul” oricărei munci de monitorizare a Mare Nostrum și a început prin 1998, explică cercetătorul Marian Paiu, la inițiativa unor liceeni din Constanța, care observaseră mai mulți delfini care ajungeau morți la mal. De atunci, Mare Nostrum intervine în 90% din cazurile de delfini eșuați pe plaje, fiind solicitați de trecători, turiști, localnici sau instituții. Din 2010 până acum, au înregistrat 850 de cazuri de delfini eșuați pe plajele românești. 

Delfin eșuat la Tuzla, fotografiat de un voluntar

Marian Paiu a început să lucreze ca cercetător în 2010 și prima lui necunoscută a fost „câți delfini sunt, totuși, în Marea Neagră?”.  La urma urmei, de la întrebarea asta începe orice acțiune de conservare a unei specii. Până acum, a obținut doar răspunsuri parțiale, dar se apropie tot mai mult de adevăr. În iunie, a încheiat un proiect regional de monitorizare a delfinilor din Marea Neagră care a inclus survolări aeriene peste apele României, Bulgariei, Turciei, parțial peste apele Georgiei și Rusiei. În total, 9.000 de kilometri de mare, adică 4% din suprafața mării, în care au numărat 3.669 de delfini. În prezent, cercetători italieni lucrează la modelarea datelor și extrapolarea unui număr estimativ al delfinilor din întreaga mare, care ar putea fi undeva între 200.000 și 500.000. 

Studiul de referință în regiune e din 2014 și a fost făcut pentru apele Ucrainei, României și Bulgariei. Tot pe baza survolărilor aeriene au fost numărați atunci în jur de 100.000 de delfini. Numărul corespunde cumva calculelor de la Mare Nostrum, care face observații acvatice de două ori pe an, pe coasta de la Sulina la Vama Veche. „Într-o vară poți număra 500 de exemplare, în următoarea 5.000, dacă nu iei în considerare condițiile de vreme și de hrană. Dacă nu faci observații de 10 ori pe an, nu poți trage o concluzie”, spune Marian. Ceea ce explică estimările foarte vagi ale numărului de delfini la care au ajuns: între 500 și 4.000 de marsuini, între 150 și 1.000 de delfini comuni și între 400 și 2.700 de afalini. Marian spune că avem șansa să vedem un delfin cam la fiecare 6 kilometri de mare. 

Din 2014, Mare Nostrum a început și un parteneriat cu Facultatea de Medicină de la Cluj, unde trimite delfinii eșuați, probe care apoi ajung la un laborator din Cehia. Cei din organizație recoltează dinții delfinilor eșuați pentru a le studia vârsta, iar pe cei care au murit recent îi depozitează în congelatoarele Institutului Grigore Antipa, până sunt trimiși pentru analiză în Cehia, via Cluj. În prezent, lucrează  și la un parteneriat cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, iar dacă se concretizează, probele vor fi analizate de medicii veterinari din Constanța.

Cercetătorul Marian Paiu

Până acum, au trimis 20 de probe pentru a afla mai multe despre delfinii care trăiesc în Marea Neagră, dar rezultatele vin greu. Din cinci exemplare necropsiate, cercetătorii au identificat două care aveau morbilivirus, un virus care afectează urechea internă a delfinilor și le poate fi fatal. Studierea virusului este cu atât mai importantă, cu cât e posibilă transmiterea lui la om. Cercetătorii din Cehia analizează virusurile, bacteriile, paraziții din delfini, dar nu pot stabili cauza morții, întrucât exemplarele ajung la ei congelate. Însă uciderea lor de către pescari este o cauză ușor de identificat, pentru că ajung la mal fără coadă sau înotătoare, pe care pescarii le taie pentru a-și salva plasele. Marian spune că până la 60% din cazurile de eșuare care pot fi identificate au de-a face cu pescuitul. În categoria asta intră și delfinul meu fără coadă de la Tuzla.

Mamifere și mamifere

Delfinii sunt creaturi antice, cu o vechime de 50 de milioane de ani pe planetă, cu o inteligență uimitoare pentru oameni și o personalitate sociabilă. Sunt câteva trăsături care l-au transformat într-o specie-vedetă, iar relația dintre oameni și delfini ia multe forme, de la competiție până la comunicare.  

Într-un documentar BBC, naturalista americană Margaret Howe Lovatt povestește cum a trăit cu delfinul Peter într-o casă-experiment, finanțată de NASA. „Fata care a vorbit cu delfinii” a încercat să-l învețe pe Peter să comunice cu oamenii, însă progresele pe care le-a făcut fiind considerate de cercetători doar un efort al delfinului de a copia sunete umane. Experimentul a luat sfârșit după un articol din Hustler, unde era detaliată interacțiunea sexuală din Margaret și Peter, care a dus la retragerea finanțărilor.

Delfinul nu a fost considerat doar un candidat excelent pentru a testa comunicarea dintre specii, ci și un instrument militar, acest animal fiind antrenat de către unități militare ale Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice să recunoască submarine. În România, Centrul 39 de scafandri din cadrul Marinei Militare înființat în 1976 avea în subordine Cabinetul de studii și dresaj animale marine, care colabora cu Institutul de Cercetări Marine din Constanța și cu Delfinariul, locul în care delfinii capturați erau antrenați.  

Delfini fotografiați în largul Mării Negre de Costin Timofte / Mare Nostrum

Înainte sa devină ceea ce cercetătorii numesc specie carismatică, care să joace în filme, sau să dea nume unor hoteluri și să fie transformați în jucării gonflabile, delfinii erau considerați o amenințare, pustiind marea de pește. Din acest motiv, în țări precum Franța și Italia, capturarea delfinilor a fost multă vreme recompensată de către stat. Într-un articol despre mamiferele din România din revista Natura din anul 1945, un profesor de la liceul din Huși  descria delfinii ca fiind „împărații M. Negre. Nu sunt supărați de nimeni, trăiesc din belșug, ducându-și vieața fără griji; de aceea, după relatările marinarilor trăesc și 100 de ani. Sunt lupii mării, distrugând prin voracitatea lor o mare cantitate de hamsii aterine, sau scrumbii albastre. Iată o rațiune pentru care ar trebui vânați fară milă, cu atât mai mult cu cât grăsimea lor e bună pentru săpun”. 

Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța, Simion Nicolaev, își amintește că, înainte de 1950, circula o broșură sovietică în care un medic veterinar susținea că, după lup, delfinul, cu o populație de un milion de exemplare în Marea Neagră, este cel mai mare concurent al omului pentru hrană. Asta a stat la baza unui măcel susținut al delfinilor de către pescarii care înconjurau cârdurile de cetacee cu plase înalte, în așa fel încât animalele nu mai puteau scăpa, și oamenii le împușcau cu arme de război. Bălțile de sânge din Marea Neagră au persistat până în 1973, când vânătoarea delfinilor a fost interzisă. 

Sfârșitul bălților de sânge

Într-un reportaj publicat în 1938 în „Ilustrațiunea română” este descrisă o ieșire la vânătoare de delfini cu Abibula, Mustafa și Arif, trei pescari turci din portul orașului bulgar Cavarna:

Deodată, o pocnitură seacă. Unul dintre delfini făcu un salt enorm, afară din apă, și-apoi căzu pe burtă. În jurul lui, apa se făcu roșie de sânge. Glontele lovise din plin! Imediat barca se desprinse de lângă corabie și, cu ajutorul unei plase mari și a unor căngi pescărești, își prinseră victima, înainte de a se cufunda. Ridicat repede la bord, trupul delfinului a fost aruncat lângă o trapă deschisă, din care răbufnea un miros nesuferit  de untură de pește. Cu o lovitură sigură de cuțit, un pescar deschise burta delfinului și apucă ficatul enorm, pe care îl desprinsese cu alte câteva lovituri  repezi de trup. Cu un gest  sigur aruncă ficatul în trapă și cu piciorul împinse trupul însângerat al delfinului, printr-o altă trapă, înapoi în mare. În jurul corăbiei, marea se făcuse roșie de sânge. Ciudat lucru, însă, delfinii, ca și cum nu puteau crede că oamenii le pot face rău, nu se îndepărtau de ucigașii lor. În marea sângerie, continuau să-și facă tumbele. 

Pe atunci, delfinii erau folosiți în primul rând pentru grăsimea lor din care se produceau numeroase unguente, spune Simion Nicolaev. O secție pentru extragerea grăsimii de delfin a existat chiar și la Tulcea. Nicolaev susține că și carnea de delfin era consumată, mai ales de marinari care o preferau mușchiulețului de porc. Pe lângă grăsime și mușchi, se mai folosea pielea de delfin pentru finisaje foarte fine în industria textilă și metalurgică. 

Deși vânătoarea a fost interzisă în 1973, turcii au continuat să vâneze până prin ‘82-’83. Cu timpul, lucrurile au evoluat, iar comunitățile locale au devenit conștiente că și aceste animale au dreptul la existență alături de om, spune directorul de la „Grigore Antipa”.  Un moment foarte important în conservarea delfinilor este 1996, când s-a înființat ACCOBAMS (Acordul pentru Conservarea Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediteraneană și Atlantic). România, Bulgaria, Georgia și Ucraina au aderat imediat, Turcia a devenit membră mult mai târziu, iar Rusia nu e membră nici azi. În ceea ce privește legislația națională, directorul Institutului „Grigore Antipa” spune că e coerentă și că are are la bază un plan de acțiune pentru protecția cetaceelor propus de institut și aprobat de Ministerul Mediului acum 12 ani. Anul trecut a început un proces de revizuire a planului, care a fost suspendat din cauza pandemiei. 

Reportaj din „Ilustrațiunea română” (1938)

În plasă

Deși competiția pentru pește dintre delfini și oameni e veche, n-a ajuns încă la un deznodământ. Delfinii sunt atrași de plasele de pescuit din mare și vin să mănânce pește, dar de multe ori se prind în ele și mor sufocați sau sunt uciși de pescari, care îi spintecă, să nu își strice plasele. Un caz impresionant a fost înregistrat în apele Bulgariei anul trecut, când au fost găsiți 100 de delfini într-o plasă de pescuit care stătuse două săptămâni în mare. Aceste cazuri rămân, însă, nedocumentate de cele mai multe ori, întrucât pescarii nu raportează astfel de incidente. Ceea ce e un mare păcat, spune Marian Paiu, care crede că pescarii ar putea fi cei mai buni cercetători de teren, fiind primii care au contact cu delfinii în larg. 

Să discuți cu pescarii din Marea Neagră despre delfini este însă tabu. Pentru a studia incidența prinderii delfinilor în plasele de pescuit, Mare Nostrum a găsit cu greu patru, cinci pescari care au acceptat, pe bani, să participe la colectarea datelor. Dragoș Buhai, președintele unei asociații de pescari din Constanța, se implică în această cercetare, după ce, în trecut, a participat la un studiu comisionat de Institutul „Grigore Antipa”. Rezultatul a fost modificarea legislației pentru a permite pescuitul cu plase monofilament, care s-au dovedit a fi mai puțin dăunătoare delfinilor. Spre deosebire de plasele polifilament, acestea pot fi rupte de delfini și se pot elibera, fără să se asfixieze. Dragoș Buhai recunoaște impactul pescuitului asupra populațiilor de delfini și spune că, din nefericire, soarta delfinilor depinde, de cele mai multe ori, de conștiința pescarului cu care se întâlnește în larg. 

În România, pescuitul în Marea Neagră este preponderent la scară mică, din aproximativ 200 de bărci înregistrate pentru pescuit, doar 25 fiind vapoare mari. Laurențiu Mirea, președintele Federației Micilor Pescari, a reacționat foarte emoțional la încercarea mea de a cerceta soarta delfinilor din România: „Eu când aud de delfini mi se ridică păru-n cap. Da’ de pescari de ce nu întrebați? Că pescarul e pe cale de dispariție!”. Laurențiu Mirea conduce o asociație cu 30 de mici firme care se confruntă cu probleme destul de mari în a-și asigura traiul. Timp de cinci luni pe an pescarii nu pot pescui din cauza prohibiției, iar în restul de șapte pot pescui dacă îi lasă marea, spune Mirea. În plus, pandemia i-a afectat și mai mult pe pescari, care nu au mai putut ieși la pescuit pentru că nu mai aveau unde vinde peștele. „Delfinii s-au șmecherit, s-au lenevit și vin la plasele noastre, că știu că găsesc pește. Sunt deștepți, doar sunt mamifere”, spune Mirea care, deși își exprimă o oarecare admirație pentru delfini, nu mai vrea să audă de protecția lor: „Oengeurile astea cu salvați delfinii, nu mai vreau să aud de ele!”. Mirea indică, la fel ca activiștii, spre plasele abandonate în mare de braconieri, în care se prind cei mai mulți delfini. 

„Cunoscând uneltele de pescuit, intensitatea cu care se folosesc, rezultă că un număr foarte mare de exemplare sunt capturate și ajung sa moară,” spune Simion Nicolaev, directorul Institutului Grigore Antipa. „Mi-am exprimat de multe ori nedumerirea cum supraviețuiește specia, având în vedere o asemenea rată de mortalitate”. Nicolaev estimează că într-un sezon de pescuit, din aprilie până în septembrie, pot fi capturate cam 180 de exemplare în plasele întinse de-a lungul a 100 de kilometri.

Plase de pescari pe plaja Olimp

Captivi

În prezent, capturarea delfinilor din Marea Neagră este interzisă în România, fără excepții. Acesta este și motivul pentru care Delfinariul din Constanța, locul de care se leagă copilăria multor generații care au mers vreodată la mare, deține doi delfini aduși tocmai din China. Ni Ni și Chen Chen trăiesc și lucrează de 10 ani în bazinul de la Constanța - o „locuință” cu lungimea de 22 de metri, lățimea de 12 metri și adâncimea de 4,5 metri. Este același bazin de la începuturile delfinariului din 1972, care a fost între timp acoperit. Numărul locurilor pentru spectatori a fost dublat de la 600, la 1.300. 

Inițial, au fost trei afalini din China la număr, dar unul dintre ei a murit la trei ani după ce a fost adus la Constanța și au rămas cele două femele care, în câte cinci reprize zilnice, distrează anual mii de spectatori. Pentru mine a fost prima oară când am ajuns la delfinariu și am putut urmări, pe ritmurile Because I’m Happy, salturile, belly ride-urile, dorsal ride-urile, push-ul, stropitul, dansul, roata și papa-ul executate de cele două femele.

Curtea Delfinariului din Constanța

„Nu sunt acrobații”, m-a corectat categoric Angelica Curlișcă, antrenoare și șefă de sală la delfinariu. „Sunt comportamente naturale pe care delfinii le fac în mod normal. Când fac papa cu pectoralul în afara apei, este poziția prin care în mod normal își reglează temperatura, când stau cu coada în sus, e poziția prin care caută pește în apă”, explică Curlișcă. „Doar demonstrația cu mingea nu e naturală, dar trebuie să-i dai și publicului ceva”, adaugă femeia. 

De profesie biolog, Angelica Curlișcă lucrează din 2006 la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, unde este șefa Delfinariului. Mai lucrează doar ca antrenor de rezervă când unul dintre cei patru antrenori full-time nu poate lucra. Se consideră una dintre persoanele care se nasc cu un „feeling” pentru animale și e foarte atașată de Ni Ni și Chen Chen, după care a fost la Beijing. Le simte când nu au chef de antrenamente, când vor să se joace sau sunt obosite. Pentru ea, delfinii sunt o prioritate și le ia mereu apărarea în fața spectatorilor care se înghesuie în sufletul lor pentru poze și le pun în pericol igiena. 

Am căscat și eu gura ca toți copiii la salturile delfinilor, am exclamat când antrenorul făcea surfing pe spatele lor sau când dansau vals împreună, dar am rămas pe gânduri după ce am văzut bazinul destul de mic pentru cei doi afalini, care ar trebui să zburde liberi prin ocean. Dar Ni Ni și Chen Chen nu au cunoscut niciodată libertatea: s-au născut în captivitate în China și au fost vândute delfinariului din România cu indicații precise despre cum să fie crescute și îngrijite. Fiind afalini de ocean, sunt mult mai mari decât afalinii de Marea Neagră, ajungând deja la 2,80 metri lungime. Cel mai longeviv afalin de Marea Neagră care a trăit la delfinariu a ajuns la maxim 2,70 metri la vârsta de 31 de ani, când a murit. O vârstă venerabilă, având în vedere că media de vârstă a delfinilor în captivitate este de 25 de ani. În plus, acești delfini se hrănesc în mod obișnuit cu 40 de specii de pește oceanic, dintre care doar cinci se găsesc pe piața de la noi. „Preferabil să ai delfinul din Marea Neagră,” crede Angelica Curlișcă.  „Dacă copilul care vine la demonstrație după aia iese cu barca în mare, vede altceva în mare”. 

Educația este principalul scop al delfinariului, crede Angelica Curlișcă. Antrenoarea spune că e esențial pentru educarea copiilor și, ulterior pentru protecția delfinilor, ca oamenii să vadă delfinii: „Protejăm cutare! Protejăm, dar dacă ai văzut doar o poză...” Delfinariul este însă la rândul lui amenințat, în urma unei inițiative globale de închidere a spațiilor de distracție unde se află animale marine în captivitate, următorul pas după interzicerea folosirii animalelor sălbatice la circ. „Închide-le! Pe bune? Și cine își mai permite să vadă un delfin, cel care are yacht și milioane? Copilul care e la țară și îl aduce mămica o dată pe an la mare cu chiu cu vai și vine ca să vadă delfinul pe mare nu va putea să-l vadă niciodată. Aici intervine partea și educativă și de generozitate pentru cei care nu au posibilități. Câți nu au poze cu delfinii făcute în copilărie?”, spune Angelica.

Antrenoarea Angelica Curlișcă
Delfinii Ni Ni și Chen Chen la lucru
Număr de divertisment la Delfinariul din Constanța

Un studiu din 2004 arăta că cea mai frecventă cauză de mortalitate a delfinilor de la Delfinariul de la Constanța este suicidul. Delfinii nu se puteau adapta condițiilor din captivitate și refuzau hrana sau se izbeau de marginile bazinului până mureau. Izolarea este un factor foarte mare de stres pentru delfini, care sunt ființe sociabile. Și capturarea este un factor major de risc, arată Marian Paiu de la Mare Nostrum, 7 din 10 delfini capturați alegând să se sinucidă. Respirația delfinilor nu este un reflex, ca la oameni, ci un efort conștient, pe care aceștia aleg să nu îl mai facă atunci când sunt foarte stresați. Suicidul a fost și sfârșitul delfinului Peter, din experimentul finanțat de NASA: ținut în captivitate, în  condiții grele, a ales să nu mai respire.  

Angelica Curlișcă spune însă că nu există nicio sinucidere în registrele Delfinariului din Constanța. Delfinii care au murit până acum la Delfinariu fie au avut fie infecții, fie le-a scăzut imunitatea pentru că au refuzat să mănânce după ce au fost prinși și aduși în captivitate. O altă cauză a morții pe care Angelica Curlișcă nu o contestă este faptul că, la începuturile delfinariului, delfinii erau prinși cu harponul și mureau din cauza rănilor. Dar nici vorbă de sinucidere. Șefa de sală adaugă că sinuciderea delfinilor ar ridica semne de întrebare și asupra personalului care îngrijește delfinii, iar asta, din nou, nu e posibil. 

În prezent, Delfinariul din Constanța nu se pregătește însă de închidere, ci de extindere. Un nou bazin mai mare urmează să fie construit și finalizat în doi ani, pentru a aduce mai mulți delfini la Constanța. Aceștia trebuie să fie din aceeași specie cu Ni Ni și Chen Chen, altfel nu pot conviețui. Delfinariul și-a început activitatea în 1972 cu marsuini, cei mai mici delfini, au urmat delfinii comuni, iar în anii ‘80 a început „moda” cu afalinii, cei mai mari delfini, ca urmare a popularității filmului Flipper. În 2010, după ce Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor a refuzat să trimită delfini de Marea Neagră la Constanța din cauză că delfinariul nu îndeplinește standardele europene, printre care dimensiunea bazinului, a început epoca afalinilor din China. 

În lume, eforturile de protejare a delfinilor au dus la recunoașterea delfinilor ca „persoane non-umane” în India. Trendul a început în Helsinki prin 2010, când a fost elaborată Declarația pentru Drepturile Cetaceelor, unde se stipulează că „toate cetaceele, ca și persoanele umane, au dreptul la viață, libertate și bunăstare”. La baza mișcării stă cercetătoarea Lori Marino, care a arătat că cetaceele au un nivel de conștiință de sine asemănător cu al oamenilor. În România, o inițiativă asemănătoare a avut-o fostul deputat Remus Cernea în 2014. Propunerea lui a fost respinsă. 

Observații fixe

Pentru a afla mai repede câți delfini sunt în Marea Neagră, cei de la Mare Nostrum au un plan nou de a face lunar observații din punct fix. Am petrecut o zi cu ei pentru identificarea acestor puncte pe litoralul românesc și am străbătut toate stațiunile pline pentru a găsi cele mai înalte puncte care oferă o priveliște cât mai amplă asupra Mării Negre. Ne-am strecurat printre turiștii bronzați din Costinești, 2 Mai, Saturn, Jupiter, Olimp și am găsit cinci dintre cele 12 puncte care vor face parte din rețeaua de monitorizare pe bază de observații fixe lunare, timp de un an. 

Am pornit dimineață devreme de la sediul Mare Nostrum din Constanța, ușor de recunoscut după delfinul desenat pe garaj. Echipa misiunii este formată din Marian Paiu, îmbrăcat în tricou cu delfini, și Costin Timofte, un membru mai nou al organizației. Ne-am îmbarcat în duba Mare Nostrum, din care ne veghea un mic delfin agățat de oglinda retrovizoare, și am pornit pe litoral: o misiune de cercetare versus mii de turiști cu colace-delfini în drum spre plajă. Prima oprire: Costinești. Marian și Costin s-au îndreptat  spre un punct de pe faleza înaltă, de unde se cobora spre o plajă care a fost erodată de mare complet. Suntem deasupra scărilor abandonate, în mijlocul valului de turiști. La 180 de grade, întinderea nesfârșită de albastru sclipitor. Cei doi decid că e un loc bun pentru a observa ce se petrece în mare, între nava Evanghelia și hotelul Forum. 

Îmi dezlipesc cu greu ochii „de cercetător” de marea în care îmi imaginez cârduri de delfini care fac de bunăvoie belly ride-uri și pornim prin traficul estival spre stațiunea 2 Mai. Aici, ne oprim într-o zonă de case, tot pe o faleză înaltă. Nudiștii de pe plaja de mai jos de noi se uită strâmb la binoclurile noastre îndreptate, însă, spre largul mării. Din punctul de observații fixe stabilit de Marian și Costin se poate vedea orice cârd de delfini care s-ar plimba între portul Mangalia și sudul stațiunii. 

În Saturn ne apropiem cel mai mult de plajă. Patru oameni în haine de stradă ies în evidență printre turiștii cremuiți cu SPF 30 sau îmbrăcați doar în nămol. Traversăm plaja și mergem spre dig, dar stabilopozii din beton nu oferă înălțimea necesară pentru observații. Marian și Costin decid să ia legătura cu hotelurile de pe plajă, pentru a obține o priveliște asupra mării. La Jupiter, „stațiune turistică de interes național”, trecem de hotelurile Cometa și Meteor, care ne încurajează că vom găsi înălțimea potrivită, și ajungem într-un punct deasupra plajelor, lângă un hotel care va fi și el punct de observație fixă. Ultima oprire din traseu a fost Olimp, unde descoperim că în cel mai înalt punct de pe faleză, unde în urmă cu câteva luni, era doar sălbăticie, acum e un hotel de lux. Punem „steagul” imaginar al misiunii la câțiva pași distanță, de unde admirăm întinderea albastră, liniștită și protectoare, și ne întoarcem la bază, printr-un trafic ciudat de aglomerat pentru o zi de luni, aleasă intenționat pentru a evita turiștii. Nu mai există opțiunea să eviți traficul, spune Costin, poate câteva ore, marțea. 

Costin Timofte și Marian Paiu, pe teren la Olimp

În curând, voluntarii cu echipamente de monitorizare se vor ocupa de toate punctele înalte și vor crea o bază de date cu delfinii observați. Acest tip de monitorizare ajută la analizarea comportamentelor delfinilor, nu doar la numărarea lor.

Știrea care mă trimisese înainte de toate pe teren, despre cum guvernul vrea să investească 1,5 milioane de euro pentru protejarea delfinilor din Marea Neagră, era un mister pentru toți cei cu  care am vorbit în Constanța și care se ocupă de cercetarea și protejarea delfinilor. Am înțeles mai târziu de ce, de la Ministerul Mediului: suma anunțată în presă este doar o estimare a costurilor necesare pentru implementarea „Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră”. „Fondurile pe care intenționăm să le utilizăm pentru implementarea acestei măsuri sunt fonduri europene și, în acest sens,  se va iniția un dialog cu factorii implicați în protecția delfinilor, respectiv specialiști din institutele naționale de cercetare și dezvoltare aflate în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, ONG -uri (de ex. ONG Mare Nostrum), autoritățile locale, Muzeul de Științe Naturale Constanța”, arată răspunsul primit din partea ministerului. Totul la timpul viitor. 

De pe uscat, oamenii își văd de plajă și de baie. E mijlocul sezonului și fâșiile de nisip sunt pline, chiar dacă suntem în pandemie. Mă întreb câți dintre ei se gândesc la viața din marea în care își răcoresc corpurile, dincolo de zona imediată de confort.  Chiar dacă pare puțin lucru, conștientizarea din partea oamenilor este foarte importantă în această ecuație a protecției delfinilor, pentru că impactul nostru se simte ca un pumn în stomac. Sau ca un bețigaș de ureche în stomac, obiect care se găsește uneori la necropsiile delfinilor eșuați la mal. 

Foto main: Delfini în largul Mării Negre, fotografiați de Costin Timofte

17 august 2020, Publicat in Lumea noastră /

text de

  • Roxana BucatăRoxana Bucată

    Jurnalist interesat de problemele planetei, dar și comunicator în sensul mai larg pe teme de mediu. Pe lângă articolele despre tranziție energetică și criza climatică de pe Think Outside the Box, a mai fost responsabilă pentru Pelicam, festivalul de film despre mediu și oameni, dar și pentru urmărirea procesului legislativ pe mediu în Parlament, în calitate de consilier pe comunicare. Momentan, studentă în politici de mediu la CEU.

     

fotografii de

  • Ștefan VoicuȘtefan Voicu

    Face un doctorat în antropologie socială, iar în timpul liber se ocupă cu fotografia documentară.


Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK