O întindere uriașă din Delta Dunării este ocupată de terenuri agricole pentru care trei companii au primit milioane de euro, ca subvenții europene. Pentru a nu afecta animalele și plantele din zonă, companiile sunt obligate să practice o formă de agricultură ecologică. O investigație oficială arată însă că substanțele chimice au fost folosite la scară largă. Am vrut să aflăm dacă aceste companii sunt încă active, așa că am mers să vizităm zona și să stăm de vorbă cu localnicii.
Odată ce nava plecată din Tulcea te lasă pe bucata asta de pământ, dai de un drum înmuiat de bălți și din care sar pietre. Pe o parte sunt copaci ce ascund brațul Chilia, canalul principal al Dunării. Pe cealaltă parte, sunt rânduri de stâlpi electrici din lemn, ca niște crucifixuri, îmbrăcați cu izolatoare străvechi și cu fire rupte, ce atârnă. Ciorile se cocoață pe îmbinările stâlpilor, în căutare de resturi. Un fazan cu cap de smarald, nervos, alert, străbate drumul și se ascunde într-un desiș de rapiță sălbatică.
Se deschide o parcelă mare cu cioturi de copaci, o fostă pădurice tăiată la ras, cu răni încă proaspete. O piatră de hotar ce arată distanța până la Tulcea este ascunsă după iarba înaltă, hrănită de ploile din aprilie.
Avem să vedem ceva la care nu te-ai aștepta într-un sit din patrimoniul UNESCO și una dintre cele mai prețioase destinații europene pentru observarea păsărilor și pescuit: câmpuri mari și plate, arate și gata de semănat.
Terenurile acestea sunt roadele unui vis mai vechi. Comuniștii au făcut desecări pentru a transforma un sfert din acest paradis într-o utopie agricolă intensivă. În anii 1970, Nicolae Ceaușescu dorea să folosească în jur de 100.000 de hectare — dintr-un total de 422.000 de hectare — pentru culturi agricole. În următoarele decenii, planul său a fost parțial pus în practică.
Comuniștii au folosit loturile de pământ pentru a cultiva porumb, floarea soarelui și cereale, au construit baraje folosite și ca drumuri, au adâncit canalele și au asamblat o rețea de stații de pompare pentru a iriga pământul. Scopul era de a controla sălbăticia și a folosi apa pentru a hrăni culturile.
După 1989, planul comuniștilor s-a preschimbat într-o poveste cu privatizări suspecte, milioane de plăți dubioase ale subvențiilor UE, agricultură ecologică falsă, lupte locale și litigii.
La scurt timp după ce România a devenit democrație, autoritățile statului au dat terenurile, utilajele și infrastructura unor companii nou înființate, care erau încă deținute de stat. Acestea au fost privatizate în 2003, dar au păstrat contractele ce permiteau folosirea terenului. Arenda către stat era însă simbolică, deoarece terenul nu părea a fi profitabil, iar accesul în zonă era dificil. Faptul că Delta Dunării este o rezervație naturală a făcut ca utilizarea unor substanțe chimice precum îngrășămintele și erbicidele să fie interzisă, ceea ce creștea costurile. Firmele trebuiau să plătească echivalentul a mai puțin de 20 de euro pe hectar pe an, iar contractele erau valabile timp de 20 de ani.
Una dintre aceste firme era Agrodelta Sireasa SA, înființată în 1993. Zece ani mai târziu, Agrodelta Sireasa a fost cumpărată de familia lui Traian Rece, pe atunci senator în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat (PSD), aflat pe-atunci la guvernare. Ca parlamentar, Rece a fost membru al unei singure comisii: cea responsabilă cu privatizarea și administrarea activelor statului. În octombrie 2003, Rece a părăsit partidul după ce a fost implicat într-un scandal de corupție. A fost judecat sub acuzația de complicitate la delapidare, după ce ar fi încasat ilegal bani cu titlu de rambursări ilegale de TVA în conturile propriei firme, cu sprijinul unor funcționari din Agenția Națională de Administrare Fiscală. Dar cazul nu a ajuns în instanță, deoarece a beneficiat de imunitate parlamentară. În 2004, când i-a expirat mandatul, a părăsit politica.
Afacerea pe care Rece a făcut-o în Delta Dunării s-a dovedit însă a fi profitabilă, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană. În 2007, când România a devenit membră a UE, valoarea terenurilor agricole avea să crească spectaculos. Companiile începeau să beneficieze de subvenții consistente de la Bruxelles, în funcție de zona în care activau și de tipul de agricultură practicat.
Pe lângă Agrodelta Sireasa, alte companii care au prins contracte în zonă au fost SC Delta-Rom Agriculture SRL și Anglo Rom Agriculture SRL (prima aflată în insolvență, cea de-a doua radiată între timp). Ambele erau controlate de Fri-El International Holding SA, o companie cu sediul în Luxemburg, și erau deținute de Thomas Gostner, un om de afaceri italian. Cele două companii controlau în jur de 13.200 de hectare de teren în zonă.
În 2012, Fri-El — specializată în producerea de energie eoliană și biogaz — a anunțat că va investi milioane de euro în producția de energie regenerabilă în Delta Dunării. Cu toate acestea, planul nu s-a concretizat: în următorii ani, Delta Rom și Anglo-Rom au folosit pământul pentru producerea de floarea soarelui, grâu și orz ecologic.
În 2021, Agrodelta Sireasa și Delta Rom controlau cele mai mari suprafețe certificate organic din România: 8.901 hectare, respectiv 6.644 hectare.
Agrodelta Sireasa a însămânțat terenurile cu grâu, floarea soarelui, porumb și lucernă, în baza unui certificat ecologic eliberat de Bio Cert Traditional. Au primit subvenții UE în cadrul Politicii Agricole Comune ca plăți pentru suprafață, la care s-au adăugat alți bani europeni, pentru fermierii care lucrează în zonele protejate.
Măsura 10, de exemplu, aduce plăți compensatorii pentru „costurile suplimentare și pierderile de venituri rezultate din aplicarea unor măsuri extensive de management asupra terenurilor, care vizează atingerea unor obiective de mediu (conservarea biodiversității, protecția apei și a solului)”. Măsura 11 ajută fermierii ecologici, în timp ce Măsura 13 include „plăți pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale”. Agrodelta Sireasa a primit bani europeni în cadrul tuturor acestor măsuri. Potrivit FarmSubsidy.org, compania a încasat peste cinci milioane de euro între 2014 și 2021. Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Tulcea, organismul care se ocupă cu fondurile europene pentru agricultura din regiune, spune că cele mai recente plăți au fost efectuate în 2019, un total de 4.729.632 lei (echivalentul a 952.902 EUR). Din această sumă, Agrodelta a primit 3.442.201 lei (693.517 EUR) pentru a face agricultură ecologică.
De subvenții europene au beneficiat și italienii. Delta Rom Agriculture a primit peste 3,6 milioane EUR între 2014 și 2020, în timp ce Anglo-Rom Agriculture a încasat 938.000 EUR între 2014 și 2019.
O investigație publicată de EuropaLibera.org în 2022 a inclus o estimare a profiturilor obținute de un fermier din Delta Dunării pentru un singur hectar de teren: în jur de 1.800 EUR.
„Delta Dunării ar trebui să fie despre pescuit, în beneficiul comunităților locale și al turiștilor, nu despre agricultură intensivă”, spune coordonatorul național de apă dulce al WWF România, Camelia Ionescu. Organizația luptă împotriva utilizării subvențiilor UE în zonă, care încurajează deteriorarea florei și faunei tipice deltei.
***
Practicile celor mai mari producători ecologici din România au fost controversate. În 2014, Consiliul Județean Tulcea, care deține terenul, a solicitat Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului din București studierea solului din zona agricolă a deltei.
48% din probele de sol au fost extrase din terenurile administrate de Delta-Rom Agriculture, 33% — din Agrodelta Sireasa, iar 19% — din Anglo Rom Agriculture.
Specialiştii Institutului au descoperit că solurile din zonă conţineau cantităţi mari şi foarte mari de substanţe chimice, cu mult peste normele acceptate, care ar putea proveni din utilizarea îngrăşămintelor.
Studiul a arătat că la Sireasa, unde firma românească își desfășura activitatea, solurile analizate au un conținut foarte mare și excesiv de azot nitric si potasiu mobil. În Pardina, unde activa firma italiană, solurile au un conținut ridicat de azot, un conținut foarte mare-excesiv de azot nitric, un conținut mijlociu-mare de fosfor mobil și un conținut foarte mare - excesiv de potasiu mobil.
„Din cantitatea totală de elemente chimice prezente în soluția solului, numai până la 10% pot proveni din materie organică (humus), prin mineralizarea acesteia, diferența vine din alte surse, în principal îngrășăminte minerale și organice”, a concluzionat studiul.
Legea din 1993 privind înființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării interzice utilizarea îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor pe teritoriul rezervației în agricultură, silvicultură și piscicultură.
„Din cantitatea totală de elemente chimice prezente în soluția solului, numai până la 10% pot proveni din materie organică (humus), prin mineralizarea acesteia, diferența vine din alte surse, în principal îngrășăminte minerale și organice”. — din „Studiul de evaluare agrochimică asupra terenurilor agricole Pardina și Sireasa, care aparțin domeniului public al Județului Tulcea (ICPA București, 2015)
Studiul a ajuns recent în atenția anchetatorilor, împreună cu alte probe. În martie 2023, procurorii din Constanța au deschis un dosar privind utilizarea insecticidelor în Delta Dunării, care a implicat-o pe fosta guvernatoare, Viorica-Fănica Bîscă, după cum relata Adevarul.ro.
Împreună cu alți doi angajați ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Bîscă ar fi creat intenționat un cadru de reglementare ilegal, prin aprobarea unei liste cu cinci produse toxice (insecticide) folosite pentru creșterea culturilor. Potrivit anchetatorilor, SC Delta-Rom Agriculture SRL și SC Anglo Rom Agriculture SRL ar fi profitat de acest lucru.
„Cele cinci produse sunt amestecuri de mai multe substanțe, având cel puțin o toxicitate acută și cronică față de mediul acvatic și pești, așa cum rezultă din fișele de date de siguranță care le însoțesc”, au explicat anchetatorii. Aceștia spun că cele două companii au folosit aceste substanțe interzise pe teritoriul Deltei Dunării cel puțin între 2013 și 2016, ani pentru care există documente care dovedesc utilizarea lor.
Contractele dintre companii și autoritățile locale de folosire a terenului au expirat în 2017 și 2018, dar Agrodelta Sireasa continuă să folosească o breșă legală pentru a-și păstra drepturile asupra terenului. Compania a deschis zeci de procese împotriva Consiliului Județean. În timp ce acestea sunt în desfășurare, Agrodelta Sireasa își menține controlul asupra zonei.
Cu toate acestea, în decembrie 2022, ARBDD a respins o cerere a companiei de eliberare a unei autorizații de mediu, necesară exploatării a 9.418 hectare. ARBDD a explicat că Agrodelta nu a dovedit că are dreptul de a folosi terenul. Fără autorizație de mediu, societatea nu poate desfășura nicio activitate.
***
Delta este un loc în care relațiile dintre oameni și natură sunt în război. Natura de aici se lasă greu pradă agriculturii. Solul este nisipos și potrivit pentru stuf, ne spune un expert în horticultură. Plantele se înalță rapid pe terenul umed și dau la o parte plantele mai slabe. Stuful e stăpân peste tot locul.
Fermierii susțin că au nevoie de erbicide chimice pentru a distruge stuful. Dar administrația Deltei Dunării îi împiedică pe fermieri să folosească o listă de pesticide sintetice, erbicide și îngrășăminte, inclusiv amoniac și anumiți nitrați și fac inspecții pentru a vedea ce fel de produse pun fermierii pe câmpurile lor. Unii fermieri folosesc erbicide și riscă amenzi. „Aproape nimeni nu respectă legislația”, spune un expert local în plante.
În afara satului Ceatalchioi, pe o pancartă abia lizibilă de acum șase ani de lângă drum scrie „Anunț public” semnat de „Rece Traian”.
„Suprafața de teren de 22.000 mp pe care amplasate platforma de depotizare/încărcare cereale și debarcaderul este REVENDICATĂ prin Notificarea nr 3005/12.09.2017 depusă la Comisia Locală de Stabilire a Dreptului de Proprietate a UAT Comuna Ceatalchioi, de către RECE TRAIAN.”
„Bunurile imobile: platforma depozitare/încărcare cereale debarcader sediu administrativ, magazii și celelalte active aparțin de drept și de fapt investitorului societatea Agrodelta Sireasa SA”.
Pe cealaltă parte a drumului este un panou albastru cu un steag românesc și cuvintele cu majuscule „Drum Bun”. Aici sunt parcate tractoare, în timp ce în iarba din lateral sunt bucăți ruginite de echipamente de treierat și combine.
Un fermier se află lângă un țarc în care ține găini și un struț mare, gri. Ne apropiem de el și-i spunem că suntem aici pentru a observa păsări.
„Aveți struți!”, zice unul dintre noi.
Omul dă din cap.
„Nu știam că sunt atât de multe animale. Am văzut și păsări, dar de făcut poze la păsări nu e vreme, că plouă.”
„Da.”
„Cum e treaba, merge?”
„Merge.”
„A început munca la câmp?”
„Nu. E ud.”
„Când începe?”
„Când dă căldurile.”
„Ce se mai cultivă pe-aici?”
„Grâu, orz, floare.”
„Și asta e cooperativă sau ce?”
„E întreprindere.”
„Cine are întreprinderea?”
„Unul din București.”
„Serios?”
„Rece, dacă ai auzit. (...) E demult aici. E a lui aici tot. E curtea lui, nu dădea voie nici șoseaua să repare, că trece prin curtea lui.”
„Cultivă ceva anul ăsta? Se face agricultură?”
„Cultivă, cum? Păi a semănat. Mai intrăm la semănat, dar e noroi, nu poți. (...) Are teren până la Cetalchioi, tot câmpul ăsta. (...) Și înapoi încolo, spre Chilia.”
„Ouă de struț ați mâncat?”
„N-am văzut încă ouă de struț.”
Cu cât vorbim cu mai mulți fermieri, cu atât povestea lui Rece se conturează mai bine. Un alt fermier ne spune că Rece „nu vrea să renunțe” la pământ. „Nu vrea ca oamenii să aibă pământul”, spune ea, „și să facem ceva în această zonă”.
„Dacă [autoritățile] vor să facă o licitație pentru a închiria terenul, [Rece] o contestă și e în litigiu permanent cu toată lumea. Dacă el a fost capabil să conteste și cărțile funciare ale oamenilor din sat, proprietari de drept. El le contestă.” Iar asta înseamnă că terenul este blocat. „Sunt mii de hectare blocate. Și nu putem face nimic, ne uităm la el. Tot terenul îl dă el, ia banii, nu plătește impozit, nu plătește chirie, nu plătește nimic. Se duc unii și alții la el, îi dă bani și îi lasă să intre, să are”.
Localnicii îl acuză pe Rece că a închiriat terenul la negru, iar apoi că obișnuiește să îi alunge pe fermierii care subcontractează terenul. „Nu poate nimeni să facă nimic de el. Sunt unii care se fac că nu văd. Din 2017 [anul în care a expirat contractul] sunt șase ani. În șase ani nu poți să-l scoți? Vă dați seama în șase ani câți bani s-au pierdut?”
Într-o convorbire telefonică, Traian Rece a refuzat să discute despre situația actuală a terenului agricol închiriat de Agrodelta Sireasa. Înainte de a asculta orice întrebări, ne-a acuzat că am fi fost „trimiși de Consiliul Județean”. Am trimis prin e-mail către adresa companiei și o listă de întrebări, la care n-am primit răspuns.
***
Satul Pardina se învecinează cu Ucraina pe Dunăre. În anii ‘80 funcționa aici un centru agricol, cu un port și o populație de 6.000 de locuitori. Acum sunt birouri abandonate, clădiri fără țigle și geamuri, inscripționate cu graffiti.
La ieșirea în sat se înalță o platformă de vreo 30 de metri, deasupra unei ecluze. Geamurile sunt sparte, iar prin ele intră și ies rândunele. Sticle de plastic, crengi rupte și deșeuri uleioase se adună la poarta ecluzei.
În ultimele decenii populația din Pardina a scăzut la 400 de persoane. Majoritatea lucrează în construcții, în turism, sau conduc tractoare. Vizitatorii vin pentru a observa păsări, pentru pescuit și pentru pustietate.
Cutiile de beton stau goale, ferestrele lor sunt acum goluri încadrate de sticlă zimțată. Pereții lor exteriori sunt pictați cu cuvintele „Lansetă cu lunetă” și pe care e desenată o undiță telescopică și conturul unui pește. Înăuntru sunt sticle goale de doi litri de bere Timișoreana, care se fosilizează încet.
Un indicator semnalează un drum de pământ pe care scrie Delta-Rom Agriculture SRL și Anglo Rom Agriculture SRL. La capătul potecii mărginite de sălcii se află un șir de silozuri noi, strălucitoare. Câinii latră la intrare.
Trecem pe lângă câini și intrăm în fermă. Muncitorii de acolo sunt agitați. Spunem că vrem să ajungem la un drum și întrebăm de fermă.
„Ce cultivați?”, întreabă unul dintre noi.
„Cereale, floarea soarelui, porumb.”
„Cum merge?"
„Acum nu, că plouă.”
„Ați terminat lucrările de primăvară?”
„De primăvară nu. Am discuit, am pregătit terenul. Dar urmează.”
Ne spun că tot ce plantează este organic. „Nu putem da nici măcar pentru țânțari”, spune unul dintre ei.
Am contactat Fri-El International Holding SA, compania-mamă a Delta-Rom Agriculture și Anglo-Rom Agriculture, pentru a obține câteva lămuriri legate de activitatea lor din România, însă nu am primit niciun răspuns.
Paolo Riva a contribuit la realizarea acestui material, iar Răzvan Zamfira a realizat infograficele.
Acest articol este parte din proiectul „Organic Put to the Test”, finanțat de Journalism Fund.
