Poate că unora dintre noi le vine greu să se desprindă de fluxul de știri tensionate din ultima vreme, dar e important să ne-amintim ce spunea filosoful Derek Parfit, despre care va și fi vorba un pic mai jos: „Viața poate fi la fel de miununată pe cât poate fi îngrozitoare, iar noi avem o putere din ce în ce mai mare de a face ca viața să fie bună. Din moment ce istoria e doar la început, ne putem aștepta ca viitorii oameni - sau supra-oameni - să poată realiza lucruri așa de bune, că în acest moment nici nu ni le putem imagina.” Uneori prinde bine o punere în perspectivă, iar pentru asta putem găsi uneori o mână de ajutor în lucruri pe care le citim, le ascultăm, le privim și la care reflectăm. Mai jos, câteva dintre cele care ne-au oprit un pic din drumul acestei săptămâni complicate:

 

Ce-am descoperit? Volumul de nonficţiune Unul dintre noi. Povestea lui Anders Breivik şi a masacrului din Norvegia de Åsne Seierstad (Editura Art, 2018)

Cât te ţine? 600 de pagini

De ce? În 2011, Anders Breivik a detonat o bombă artizanală în faţa cabinetului ocupat de premierul Norvegiei şi a omorât 8 oameni, apoi şi-a continuat atacul terorist într-o tabără pentru tineri, unde a împuşcat mortal, într-o singură oră, încă 69 (majoritatea adolescenţi, membri ai Partidului Laburist aflat la guvernare). Unul dintre noi - pe care abia am început-o - debutează în forţă, cu secvenţe descrise curat, proaspăt, fără patetism sau romanţări, din timpul masacrului considerat 9/11-ul norvegienilor. Mai departe, jurnalista Åsne Seierstad păstrează acelaşi ton - blindat cu o documentare beton - în timp ce trece cititorii prin viaţa şi mintea lui Breivik, de la naştere şi până la condamnarea & închiderea lui, acordând o atenţie egală victimelor sale şi familiilor lor. Cartea încearcă să ofere explicaţii pentru un eveniment atât de brutal, realizând şi o radiografie a societăţii norvegiene, şi ne lasă să ne tragem singuri concluziile şi să ne alegem tipul de emoţie cu care parcurgem povestea. (Ionuț Dulămiță)

„Prima împuşcătură a străpuns capul băiatului de la margine. Apoi a ţintit către ceafa ei. Părul ei ondulat şi castaniu era umed şi lucea în ploaie. Glonţul i-a trecut direct prin craniu, până la creier. A tras din nou. De data aceasta, mai aproape de cap. Şi glonţul acela a trecut prin creier, apoi pe gât în jos, înspre torace şi s-a oprit în inimă. Sângele a ţâşnit. S-a scurs de-a lungul trupului tânăr, a picurat pe potecă în jos, a înmuiat acele de pin şi s-a adunat în micile adâncituri din pământ.”

Ce-am descoperit? Serialul Parks and Recreation

Cât te ține? Șapte sezoane

De ce? Săptămâna asta a fost cu multe emoții. Am văzut o mare de oameni zâmbind fericiți ca niște copii și fredonând Into My Arms, alături de Nick Cave. Și tot zilele astea am văzut ultimul episod din Parks and Recreation. M-am uitat la el în timp ce îmi mâncam micul dejun și am cam plâns. Ca și cum m-aș despărți de niște prieteni buni. E cel mai amuzant, inteligent și luminos serial pe care l-am văzut vreodată. Ultimul sezon a apărut în 2015. Demult, știu, dar eu sunt mai în urmă cu serialele. Și dacă mai e cineva care nu l-a descoperit încă, îl recomand din toată inima. (Diana Meseșan)

Ce-am descoperit? Albumul Roman Tolici, Editura Pandora M, 2017

Cât te ține? 260 de pagini

De ce? Am tot văzut lucrări de Roman Tolici în ultimii ani, dar abia recent am apucat să pun mâna pe acest album. L-am răsfoit într-o seară ploioasă, după niște ore de binge pe net, timp în care am înghițit zeci de știri & imagini din care n-am reținut nimic. Pentru o jumătate de oră, însă, am fost în lumea lui Tolici și era ceva emoționant și consistent în toată treaba asta. Îmi plac mult cele din seria Parc (2007) dedicată zilelor naționale (România, SUA, Japonia, Germania ș.a) și mai e seria Acțiune, în care e explorată relația dintre cinema și pictură. Recunosc că am o slăbiciune pentru diverse forme de realism, fie că e vorba de pictură, literatură sau cinema, dar la Tolici nu e doar realism, e și mult mister, și tocmai de asta e așa hipnotic. „Cum apare o viziune care să conțină o idee nouă?” se întreabă Tolici. Și tot el răspunde zicând că intuiția joacă un rol important și că cele mai multe din lucrări provin dintr-un soi de străfulgerări.„Se întâmplă, de exemplu, să merg pe stradă și să asist la o scenă spontană care mă impresionează cumva, îmi aduce aminte de un episod anume, îmi comunică ceva prin aparențe și dincolo de aparențe. Reconstruiesc pe loc, mental, scena respectivă, obținând o viziune esențializată a ceea ce văd în fața ochilor.”

P.S.: Recomand și acest interviu făcut de colega mea, Andra Matzal, care l-a vizitat pe Roman Tolici în atelierul lui. (Ionuț Sociu)

Ce-am descoperit? Christian Scott aTunde Adjuah - The Centennial Trilogy (un set de trei albume jazz) 

Cât te ține? 2 h 29 min 5 sec

De ce? Anul trecut, trompetistul și compozitorul din New Orleans a scos trei albume - Ruler Rebel, Diaspora și The Emancipation Procrastination - pe care le-a reunit sub titlul The Centennial Trilogy, întru cinstirea a 100 de ani de la prima înregistrare de jazz. Muzica lui prinde însă și un pic de hip-hop, un pic de soul, cât să fie bine de tot. (Vlad Odobescu)

Ce-am descoperit? Fotografiile filosofului britanic Derek Parfit

Cât te ține? Între câteva secunde și minute bune-n șir

De ce? E un joc super interesant să te uiți la fotografiile cuiva încercând să-i înțelegi lumea mai bine, mai ales când autorul nu e fotograf de profesie ori vocație, ci cu totul altceva. În cazul de față, filosof. Și nu orice filosof, fiindcă Derek Parfit e considerat unul dintre cei mai importanți și originali filosofi din zilele noastre (Parfit a murit anul trecut, la 75 de ani). Zilele trecute, am văzut câteva dintre fotografiile lui, expuse pentru prima oară,  la galeria narrative projects din Londra, sub titlul The Mind's Eye (de citit aici povestea pe scurt a fotografiilor). Sunt imagini făcute de Parfit în Veneția învelită în ceață, în Sankt Petersburg și acasă la el, în Oxford - scene captate dis de dimineață, când niciun alt suflet nu-și târșâia picioarele pe străzi, detalii care înregistrează trecerea timpului prin oraș sau, dimpotrivă, iluzia atemporalității. M-am apropiat de fotografiile astea cu atenție, ca și cum al fi vrut să aflu mai multe despre lumea interioară a lui Parfit, ale cărui cărți sunt un manual de antrenat privirea generoasă și optimistă asupra umanității și viitorului, în vremuri care întunecă din ce în ce mai tare perspectiva. Mai multe despre Parfit, de la un alt filosof de bază în 2018, Peter Singer. (Andra Matzal)

Foto: Derek Parfit. Sursa: Resource Magazine

Foto main: Lucrare de Roman Tolici, în atelierul artistului. Autor: George Popescu