În România, când vine vorba despre deșeuri și tot ce ține de ele – cum apar, cine le aruncă, cine ar trebui să le colecteze și recicleze – pasarea responsabilității ajunge la rang de artă.
E dimineață, iar un bărbat își bea cafeaua în stația de autobuz. Este prima scenă dintr-un montaj de imagini, repetitive și pe repede înainte care, sub etichetele zilelor săptămânii ce se succed frenetic, descriu rutina din viața omului respectiv: trezit, jogging, pregătit micul dejun pentru copii, mers cu autobuzul la birou, muncă de contabilitate, revenit acasă, culcat lângă soția care deja doarme. Din nou, și din nou. Mai mult, în fiecare marți, ratează la mustață să scoată tomberonul, privind din ce în ce mai frustrat, de la săptămână la săptămână, către mașina de gunoi care tocmai a plecat. Cu fiecare marți, crește și dezamăgirea din ochii soției, care îi tot repetă pe parcursul montajului: „Ai ratat gunoiul!”. Ați văzut filmul? Da, scena e ficțiune, dar dinamica ce înconjoară dusul gunoiului pare cât se poate de reală.
E după-amiază, iar la orizont dealuri împădurite se reflectă în luciul calm și perfect bleu al apei. Aerul de vară întârziată îți face poftă de scăldat. Cobori puțin privirea, plutește ceva pe lac. Ah, e un pâlc de peturi. Bagi ochii în pământ. În jurul tălpilor, o țesătură de sticle, recipiente, papuci, periuțe de dinți, jucării, deodorante. Dacă ai fi acum într-un coșmar, probabil ar prinde toate viață și te-ar înghiți complet. Altfel, s-a dus „doar” baia. În realitatea autohtonă, strânsul, colectarea, aruncarea unde trebuie a gunoiului par o corvoadă pe care încă o ducem greu.
„Cred că așa apare dorința de a schimba lucrurile și de a ecologiza, doar dacă te doare cum arată locul în care trăiești. Sau împrejurimile locului în care trăiești”, îmi spune Sorina Bunescu de la asociația Partener pentru Tine. „Mai puțin dacă înțelegi cât de nesănătoasă este poluarea”, continuă ea. „Cred că oamenii înțeleg mai greu că poluarea este nesănătoasă.” Sorina s-a născut, a crescut și trăiește în satul Vâlcelele, comuna Merișani, județul Argeș. Același nume, Vâlcelele, îl poartă și lacul descris înainte, unul dintre cele trei lacuri de acumulare alimentate de Argeș în coborârea acestuia între Curtea de Argeș și Pitești.
În urmă cu patru ani, activista de mediu a inițiat campania „Merișani curat”, în care au început activități de ecologizare a zonei, dar prin care doresc și să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă la nivel de comunitate. Sorina nu crede în ecologizările făcute cu voluntari sau cu elevi. În opinia ei, curățenia trebuie făcută de cel care aruncă. Că îl „doare” mai tare să arunce din nou în locul în care el însuși a făcut curat. „Noi nu am strâns gunoi pentru că am crezut că dacă curățăm un loc, nu o să mai fie gunoi”, spune ea, „noi și obrăznicim populația. Ce mi se pare mie important, și noi asta am încercat să facem, este să aduci chiar oamenii care aruncă gunoi să ecologizeze.” Într-un an chiar le-a ieșit, deși oamenii și-au trimis mai mult copiii.
Cu insistențe și determinare, au reușit să implice și primăria în campania lor. „A fost dificil, că primăriilor, instituțiilor locale, nu le convine să le spună cineva că la ei în comună este gunoi, că este mizerie.” Acum, primarul, viceprimarul și preotul participă la ecologizări. Sorinei nu-i pasă dacă vin doar pentru plusul de imagine. Important pentru campania „Merișani curat” este să vadă comunitatea că instituțiile sunt preocupate de aceste aspecte. „Dacă vrei să schimbi lucrurile, nu o să poți doar tu de capul tău, ca organizație. Oricât de voluntar și eroic ai fi, fără un parteneriat cu instituțiile, greu poți să modifici lucrurile.”
Îmi mai spune că acolo unde am fost, la capul lacului, sunt mereu deșeuri. Sunt aduse de pe tot malul râului. „Dacă mergi la cozile tuturor barajelor de pe râul Argeș, vei constata același lucru, peste tot.” Ei au ecologizat bine locul și în două-trei luni gunoiul a venit la loc. „Cred că dacă oamenii nu au această idee că beau apă din apa aia, dacă cred că nu e apa lor, că nu e apa care le vine la chiuvetă, la pompă, în sticlă, atunci e mai puțin importantă pentru ei ca sursă.”
„Eu una, să spun sincer, nu am călcat la apă în nu știu câți ani”, îmi spune o doamnă în jur de 50 de ani de la magazinul din satul Malul Vânăt, de pe marginea lacului Vâlcelele. În copilărie mergea des, cum fac și tinerii de azi, dar acum e „apa murdară, cum bag piciorul în apă, cum mi se fac niște bube pe picioare, de nu…”.
- Cine murdărește, Magi, pe plajă?, îl întreabă doamna pe un adolescent intrat să cumpere niște suc.
Copilul, luat tare și pe nepregătite, răspunde cu voce înceată că la lac „aruncă lumea din mașini, chiștoace, sticle, toate alea.”
Doamna e obișnuită să se ia de cei care nu aruncă la tomberon: „Nu vă e rușine de mine, că sunt și eu bătrână, trebuie să mă aplec eu în urma voastră să fac curat?” Râde când se gândește cum o bombăne și poate chiar o înjură.
„Dintre oamenii cu care am vorbit, marea majoritate dau vina pe tineri, în primul rând, că stau seara, beau și fumează și aruncă pe jos, pe marginea apelor”, își amintește Alexandra Tomescu, specialistă în organizare comunitară. „Pe turiști și pe pescari. Nu și-a asumat cineva din vreo localitate că ei aruncă gunoaie.” Alexandra a mers la sfârșitul acestei veri pe Argeș, de la izvorul râului din Căpățânenii Ungureni (jud. Argeș), până la vărsarea în Dunăre, la Oltenița (jud. Călărași). A oprit în 13 localități, mai mari și mai mici, ca să vadă cât de poluate cu deșeuri sunt malurile râului și cum se raportează oamenii la apă. Cercetarea ei face parte dintr-o inițiativă mai mare a Asociației MaiMultVerde, care are drept una din misiuni combaterea poluării cu plastic a Dunării.
Concluzia călătoriei a întristat-o: „Oamenilor nu le pasă că deșeurile astea sunt aruncate acolo. Nimeni n-a vorbit despre cât de nasoale sunt pentru natură, pentru sănătatea noastră, de fapt.” Continuă să îmi explice cum cei intervievați sunt mai degrabă interesați să recicleze pentru că așa e legea și ca să nu ia amendă. Să arunce gunoiul corespunzător ca să nu vină ursul să le intre în casă sau să le sperie turiștii.
„Eu cred că e lipsa de educație. Clar, e o lipsă care vine de la părinți, de la bunici, de la străbunici”, spune Sorina Bunescu. Se referă la cutuma de pe vremuri în care gunoaiele erau îngropate. În mediul rural mai ales, aceasta s-a transmis din generație în generație, ca o învățătură din bătrâni. „E o lipsă care vine după foarte mulți ani în care nu am avut sistem de colectare a deșeurilor și ani în care avem un sistem care nu funcționează cum trebuie în România.”
O labă blănoasă, groasă și prăfuită, iese din pământul uscat. La prima vedere, e greu să îți dai seama ce e, stă camuflată bine printre ierburi uscate, mărăcini și pietre. Mă apropii și îmi dau seama că este mormântul nemarcat al unui imens urs de pluș. Lângă el, la marginea drumului de piatră ce duce șerpuit până la râul Argeș, o canapea înflorată zace făcută bucăți. Pantofi, haine și metale împart cu acestea somnul de veci. La vreo sută de metri mai departe, e malul betonat al râului. Pe el, câțiva pescari dau la pește. De cealaltă parte a drumului de țară ce-i însoțește cursul în satul Buda, comuna Cornetu (jud. Ilfov), se află o groapă de gunoi ilegală.
„Era mult mai plină când am fost eu acum două săptămâni”, îmi spune Alexandra. Dintre multele deșeuri care încă se află acolo ies în evidență o întindere colorată de haine și un morman de betoane și moloz lângă un copac. „Unii localnici mi-au spus că mulți au venit din București și și-au făcut acum case aici. Sunt oameni cu bani care preferă să dea sume mai mici la cei găsiți pe OLX, care cară gunoiul cu mașina și îl aruncă noaptea lângă apă sau în păduri.” Din spusele localnicilor, adaugă Alexandra, primăria știe de aceste deșeuri, dar nu face nimic pentru că „tot acolo aruncă și ei.”
Adrian Stoica, primarul comunei ilfovene îmi spune că deșeuri necontrolate sunt peste tot la marginea satului și că nu pot gestiona cum ar trebui lucrurile astea. În primă instanță, întrebat de groapa de gunoi de pe marginea râului, mi-a spus că am văzut-o „probabil în altă parte, nu la noi.” Primarul reclamă același practică menționată și de săteni. Unii dintre cei care, construiesc, își renovează locuințele sau schimbă mobilierul „cheamă pe un nene pe unde îl găsesc, i le pun într-o căruță sau într-o mașină și ăla le abandonează la colț de stradă în loc să le preia și să le ducă la groapă.” Dacă le-ar pune la poartă să le ridice societatea de salubritate, i-ar costa mai mult decât la particulari, susține primarul – iar asta peste taxa pe care o plătesc lunar pentru deșeul menajer și reciclabil, de 13 lei pe lună de persoană. „Drept cauză, Stoica vede în cap de listă lipsa de educație – ar mai înțelege să arunce unii dacă n-ar exista serviciu de salubritate; ca măsură în reducerea fenomenului, sancțiunile. Doar că nici astea nu le pot aplica cum trebuie, din lipsă de oameni. „Trebuie să ai și personal. Vedeți, noi suntem într-o situație dintr-asta în care unii avem exces de personal, unii avem lipsă de personal. (...) Avem poliția asta locală cu un singur om, care lucrează de zi.”
La materia managementul deșeurilor, județul Ilfov e repetent. Doar în anul 2022, Garda de mediu Ilfov, conform unui răspuns la solicitarea de informații, a aplicat un număr de 182 sancțiuni contravenționale în incidente privind depozitarea/colectarea deșeurilor, în cuantum total de 4.948.000 lei.
„Eu cred că fenomenul trebuie corectat de la bază”, îmi spune Ana-Maria Agiu, specialist relații publice la Apele Române. „Adică modul în care este construit sistemul de management al deșeurilor și modul în care este stimulat consumatorul final să acționeze.” Agiu adaugă că sistemul de colectare a deșeurilor nu este complet și nu funcționează, iar colectarea selectivă se oprește la operatorul de salubritate. „Degeaba îi încurajezi pe oameni să colecteze selectiv, dacă tu nu le oferi posibilitatea să colecteze selectiv sau o faci doar disparat. Degeaba îi încurajezi să facă asta, dacă sistemul tău se rupe în momentul în care vine operatorul de salubrizare și reamestecă deșeurile pe care oamenii s-au chinuit să le pună selectiv. Și oamenii știu asta!”
La mijlocul lunii septembrie, cei de la Apele Române au ecologizat acumularea de la Golești de pe Argeș. Au strâns 15 metri cubi de PET-uri, papuci, polistiren și multe alte gunoaie. Agiu îmi explică cum în statutul instituției nu există atribuții sau obligații de ecologizare. Și că ecologizarea sau igienizarea este un proces complex, iar ca administrator, trebuie să pui zone de colectare a deșeurilor - coșuri - de o anumită capacitate, să se reglementeze ce faci după aceea cu deșeurile. „Nu scrie în legislația noastră. Deci, cel puțin în statutul nostru și în Legea Apelor nu există așa ceva.” Când fac curat pe ape, cei de la Apele Române o fac prin forțe proprii, neavând, conform legii, posibilitatea de a contracta servicii de salubrizare, așa cum au autoritățile locale.
„Practic, combatem efectul, nu cauza”, spune Agiu. „Când există un fenomen constant în zona acumulărilor, înseamnă că problema este de management al deșeurilor, care undeva nu funcționează, pentru că acele deșeuri nu ar trebui să ajungă la baraj. Toate deșeurile sunt aduse din amonte și evident că majoritatea vin din localități, deci de la autorități.” Continuă să îmi explice că Apele Române pot să colecteze deșeurile din râu sau de pe maluri, însă problema care rămâne este cea a preluării acestora de către un operator de salubritate și transportării lor mai departe către groapa de gunoi, sau, mai mult, către un reciclator - mai costisitor, desigur. În opinia ei, astfel de probleme nu le poți rezolva decât în colaborare cu cele două instituții care își completează atribuțiile.
Conform Ordonanței 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, responsabilitatea salubrizării cursurilor de apă și a malurilor din interiorul și din jurul localităților aparține autorităților locale. De asemenea, tot ele sunt responsabile să igienizeze și să mențină curăţenia cursurilor de apă, a lacurilor și bălților, a digurilor și a malurilor din localități și în jurul localităților. În schimb, Autoritatea Națională „Apele Române” are competența de a sancționa autoritățile dacă nu-și îndeplinesc aceste atribuțiuni și dacă nu se asigură de curățenia cursurilor de apă, conform Legii Apelor nr. 107/1996.
În medie, Apele Române dau amenzi anuale în valoare de 200.000 de lei. Suma e mică și pentru că, spun ei, de multe ori controlul se face împreună cu Garda de Mediu, iar aceștia pot da sancțiuni mai mari. Cel mai des, sunt amendate autoritățile locale, primăriile, pentru că în cazul lor se poate proba responsabilitatea de a salubriza zona.
În funcție de lățimea cursurilor de apă (sub 10 metri - peste 51 metri), acestea au o zonă de protecție cu lățimea de 5-20 metri, cu un regim special de exploatare. „În general, aceste zone de protecție nu sunt respectate, nici de populație, nici de autoritățile publice locale, care permit construirea caselor sau a curților acestora pe malurile cursurilor de apă, cu deversarea directă a apelor uzate menajere sau depozitarea diferitelor tipuri de deșeuri din gospodării în cursul de apă sau pe maluri”, spune Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii de Mediu.
„Pe de altă parte, primăriile susțin că malurile apelor nu sunt domeniu public și că țin de Apele Române”, îmi spune activista de mediu Loredana Pană de la Mai Mult Verde. În variile cercetări legate de poluarea cu deșeuri pe apele curgătoare pe care le-a desfășurat asociația, s-au lovit des de acest răspuns. Autoritățile, deși nu au legea în spate, pot folosi în discurs orice interpretare a acesteia care îi avantajează sau îi disculpă. Cel puțin până ajung la un control sau într-un tribunal.
De un sistem punitiv mai bine pus la punct mi-a vorbit și Sorina Bunescu din Merișani. În primă instanță, ea și-ar dori ca oamenii să înțeleagă că este vorba despre sănătatea lor, despre viitoarele generații, iar pentru asta educația pro-mediu ar trebui să fie mereu prezentă. Dar dacă oamenii nu înțeleg, atunci statul ar trebui să funcționeze mult mai bine, iar prin asta înțelege implementarea unor mecanisme serioase care să sancționeze aceste nereguli.
Legi avem, dar de aplicat se aplică mai puțin. Personal care să facă toate controalele necesare probabil nu o să avem niciodată. „Mai supraveghem și noi și jandarmeria și apele, și încercăm să menținem acolo. Dar vă dați seama că nu avem o pază non-stop, 24 din 24”, mi-a spus primarul din Cornetu.
Deficitul de personal este și principala problemă a Gărzii Naționale de Mediu, conform comisarului general Andrei Corlan. Numărul redus de comisari, între patru și zece pe județ, nu permite efectuarea inspecțiilor cu o frecvență mai mare. Poate de aceea, atât pentru Merișani, Argeș, cât și pentru Cornetu, Ilfov, comisariatele județene spun că nu au fost semnalate incidente privind depozitarea ilegală a deșeurilor pe malurile râului Argeș. „Pentru combaterea mai eficientă a depozitărilor ilegale de deșeuri este necesară, de asemenea, o implicare mai mare din partea unităților administrativ-teritoriale și intensificarea acțiunilor comune ale instituției noastre cu Poliția Locală, Poliția Națională, Jandarmeria Română”, declară acesta.
Aici intervine importanța responsabilizării cetățenilor, și automat, a sesizărilor. „Sunt oameni care îmi trimiteau mie imagini, dar nu voiau să facă reclamație oficială”, spune Sorina. „Dar trebuie să vă asumați asta”, le zicea ea. „Dar nu vreau să mă cert cu x sau y”, venea răspunsul. În comunitățile mici e și mai greu să faci sesizări nominale sau să te pui rău cu primăria pentru că i-ai adus Garda de Mediu pe cap. „Ar fi foarte mișto să avem niște butoane [și pe site-ul Gărzii de Mediu] de o confidențialitate maximă, cetățeanul care reclamă să nu fie cunoscut nici de vecin, nici de primărie”, adaugă Sorina. Crede că printr-o procedură de sesizare simplificată și anonimizată, oamenii ar avea mai mult curaj să reclame, iar, în consecință, și procesul de aplicare a amenzilor ar funcționa mai bine. Mai puțin în ani electorali, cum e și 2025, adaugă Alexandra, când primarii nu vor să-și amendeze cetățenii. Și mai puțin în cazul primăriilor care nu au bani nici să plătească o firmă de salubritate, darămite să-și achite amenzile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor.
„Până la urmă, totul se rezumă la bani. E nevoie de investiții, de stimularea investițiilor în zona autorităților locale”, spune Ana-Maria Agiu. Din discuții purtate cu oamenii de-a lungul vremii, a observat că există o corelare între nivelul de trai și acest management al deșeurilor. „Sunt conștientă că un astfel de sistem nu este deloc ieftin. Dacă zonele urbane s-au preocupat mai mult de chestia asta, în mediile rurale, în comunitățile foarte sărace, oamenilor le este foarte greu să contracteze un serviciu de salubritate, și atunci preferă să ducă gunoiul în spatele casei sau la râu.”
Din nefericire, la momentul actual, nu există, nici la nivel european, o metodologie, un nomenclator privind o corespondență între deșeuri și anumiți indicatori ai calității apelor, care se pot modifica în funcție de prezența acestora. Agiu îmi spune că se lucrează la asta și că o să se reglementeze la un moment dat. Îmi mai povestește de un studiu, în care, în urma analizelor de laborator din zona pilot, s-a găsit microplastic în toate râurile. „Peste 90% provenit din plastic de unică folosință”, spunea ea. Această realitate se poate constata și la nivelul Dunării, al cărei sector românesc transportă anual, în medie, 48,5 tone de microplastic și 48 tone de macroplastic, conform unui alt studiu recent publicat de „Cu Apele Curate”.
La pas pe malurile Argeșului, îmi aduc aminte de ce mi-a zis acum ceva timp Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu. „Nu există nicio strategie națională de ecologizare a corpurilor de apă. „Ăsta este un mare semn de întrebare vizavi de capacitatea României de a oferi, conform constituției, un mediu curat cetățenilor. E un fail total din partea statului român.”
Nu pare să existe nici acum. Și uite-așa, „vina deșeurilor” curge în pase odată cu râul. Bătrânii că fac tinerii, tinerii că îngroapă bătrânii, localnicii că fac turiștii, turiștii că ba nu, pescarii, primăriile că să curețe Apele Române, Apele Române că nu pot contracta salubrist, ONG-urile că să facem, dar să nu arătăm cu degetul, iubitorii de mediu că „de ce nu amenzi?”, Garda de Mediu și instituțiile că „de ce nu personal?”. Un etern ping-pong.
Probabil vor mai fi multe schimburi de mingi până câștigăm meciul cu deșeurile. Totuși, „e bine să fie curat”, cum mi-a zis o doamnă de la o terasă din Merișani în loc de la revedere.
Materialul a fost realizat cu sprijinul Asociației MaiMultVerde, în cadrul programului Cu Apele Curate.
