Teatru / Festival

Facem empatie în 5 pași simpli

de Ioana Pelehatăi

Publicat pe 7 august 2016

La Ideo Ideis, mentorii Andi Vasluianu, Pavel Bartoș, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Ofelia Popii și Medeea Marinescu fac empatie cu tinerii. Cum? Îți zic mai jos.

Titlul textului ăstuia nu-i titlu de bestseller despre cum să gândești pozitiv și să ai o viață mai bună - deși ar putea fi. E un titlu despre actori, un festival și a face empatie. Totul a pornit de la o ecuație care-mi dă cu trei necunoscute: cum empatizăm cu generația tânără, la Ideo Ideis?

N-aș ști să spun ce-i aia empatie, deși e un termen tare la modă – deci pe măsură de abuzat. Nu știu să definesc „generația tânără”, deși a curs multă cerneală-n lume pe tema generației actuale, de millennials. Iar, apoi, la Ideo Ideis n-am mai fost, deși știu despre el că-i cel mai tânăr festival vechi și cel mai mare festival mic de teatru din România.

Așa că, s-o luăm pe rând:

Generația tânără nu poate fi definită fără dubii, pentru că ar fi prematur. E încă în formare. Știm una-alta despre ei: că încă stau cu părinții, dar și că sunt chibzuiți. Că nu-s nici pe departe atât de promiscui precum se mai sperie unii și-alții. Că sunt niște răsfățați - dar, de fapt, nu, stați așa. Nu sunt: sunt doar victimele recesiunii. Iar toate astea se aplică mai degrabă adolescenților și tinerilor americani. Despre ai noștri parcă știm și mai puține: se confruntă și ei din plin cu precaritatea economică, le e mai greu decât predecesorilor să acceseze credite și trăiesc în cele mai dificile condiții din UE. Sunt destul de activi online, dar suferă din cauza lipsei de educație sexuală. Și un număr semnificativ de tineri români e invizibil pentru statistici.

Al treilea videoclip de promovare a ediției XI Ideo Ideis, construit pe tema „Facem și noi niște empatie?” Cu Silvana Mihai și Carol Ionescu. Scenariu & regie: Bogdan Theodor Olteanu.

Dacă în privința tinerilor nu putem avea certitudini, iar când vine vorba de tinerii români situația pare mai degrabă neagră, Ideo Ideis desenează un cu totul alt tip de peisaj. A ajuns la ediția a 11-a și aduce laolaltă și trupe cu tradiție și debutanți: ART3 - Brașov, Playhood - București, Seism - Focșani, DramaClub - Botoșani, The Snoop – Baia Mare, Atelierul de Teatru – Botoșani, 3,14 – Buzău, Satyricon - Alexandria și Brainstorming – București. Trupa Playhood e formată din tineri din Ferentari (printre care și Toto, din documentarul lui Alexander Nanau, Toto și surorile lui). Festivalul a fost fondat de Andreea Borțun și Alex Ion, la momentul respectiv doi puști dintr-un orășel de provincie. De câțiva ani îl are președinte de onoare pe Marcel Iureș. Anul ăsta vine și cu o proiecție specială a filmului Câini, de Bogdan Mirică, și cu 3 concerte cu acces public – Urma, Argentango și Fanfara Transilvania. Invitații de la ediția din 2016 sunt nume cu greutate: pictorul Adrian Ghenie, scriitorul Florin Lăzărescu  și activista Roxana Marin, actorii Mimi Brănescu, Teodor Corban și Dragoș Bucur, regizoarea Gianina Cărbunariu. Lor li se adaugă trainerii trupelor și mentorii acestora: Dorina Chiriac, Ofelia Popii, Medeea Marinescu, Pavel Bartoș, Marius Manole, Șerban Pavlu, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu.

Ca să nu culeg definiția empatiei din cărți, dicționare și link-uri, i-am întrebat pe o parte dintre mentorii de la Ideo Ideis. În fond, au toate datele să presupun că au expertiză: sunt actori, vin la Ideo și lucrează cu tinerii. A, da. Și sunt oameni. E important asta. Pentru că, din ce mi-au spus ei, umanitatea e singura caracteristică necesară și esențială empatiei.

1. Vino curios

„Chiar îmi doresc să cunosc mai îndeaproape cum gândesc tinerii și ce-i interesează, în ce zonă sunt... Am urmărit filmulețele trimise de ei și am văzut că-i preocupă, cel puțin pe ăștia care sunt în echipa mea (râde) – îi preocupă ce se-ntâmplă-n țară la ora actuală, ce se-ntâmplă-n lume, sunt ancorați în prezent. Mă duc cu așteptări, cu entuziasm și cu nerăbdare să aflu și viziunea lor în ce privește teatrul. Chiar dacă nu sunt profesioniști, au fost și ei la teatru în timpul liber și au așteptări: de la actori, de la spectacole, de la ce se-ntâmplă pe scenă. Și m-ar interesa să aflu ce așteptări au tinerii de la noi, ăștia – nu în vârstă, dar totuși altă generație. Cred că ăsta e primul pas pentru a stabili un dialog pentru empatie. Până la empatie.” (Ofelia Popii)

„Cum facem empatie cu tinerii? Teoretic, foarte simplu. Primul pas, îi ascultam. Adică îi auzim cu atenție. Fără să ne grăbim să tragem concluzii, fără sa ne repliem în etichete de tipul „am mai auzit eu d-astea”, „ce naivi sunt,” „o să mai crească și-o să înțeleagă cum merg lucrurile”. Nu-i deloc ușor să ne controlăm prejudecățile, să depășim senzația că știm deja ce are celălalt de spus, că ne-am prins. Și prejudecățile astea apar în ambele sensuri, și dinspre traineri, ca să nu zic bătrâni, și dinspre tineri.

„După părerea mea, empatia e o muncă de echipă.” (Vlad Zamfirescu)

Al doilea pas, îi înțelegem. Asta-i încă mai greu. Dar, dacă era ușor, bănuiesc că vorbeam despre altceva. Îi înțelegem în funcție de consistența gândului lor – nimeni, tânăr sau bătrân, nu are întotdeauna ceva consistent de spus/făcut/gândit – și de capacitatea noastră de înțelegere, de experiență, de datele intelectuale și emoționale de care dispunem.

Iar al treilea pas, experimentăm poziția celuilalt. Ne încălțăm cu pantofii lui și facem câțiva pași. Dar nu mimăm, chiar îi facem, pe bune. Sigur, toate astea nu pot funcționa decât dacă este o deschidere, o curiozitate reală de ambele părți pentru că, după părerea mea, empatia e o muncă de echipă. Am învățat asta inclusiv aici, la Alexandria. În general, ne deschidem cu oamenii care, la rândul lor, se deschid față de noi. Iar conflictele, între generații sau în interiorul unei generații, apar, cred eu, atunci când ne raportăm la celălalt cu frustrarea că nu ne înțelege și nu având curiozitatea de a-l înțelege.” (Vlad Zamfirescu)

Andreea Borțun și Alex Ion. Fotografie de Andrei Gîndac.
Publicul Ideo Ideis 2015. Fotografie de Andrei Gîndac.

2. Vino deschis

„Nu «cum fac empatie?», «cum încerc să fac empatie?!». Pentru că e destul de greu să ții pasul cu ei. Pentru că, din fericire, generația lor e mult mai informată, mult mai upgradată cu tot ce se-ntâmplă – și în artă și în muzică și în cinematografie. Încerc să-i înțeleg, pentru că ne depășesc. E și normal, orice generație își depășește generația din spate. Dar, dacă ești deschis, la orice vârstă ai fi, bănuiesc că reușești [să ții pasul]. Avantajul lor e că noi venim cu foarte multe preconcepții. Că generația care vine nu va mai fi ca noi, că nu va mai face, că nu va mai putea, că sunt superficiali. Și, dintr-o dată, când te întâlnești cu ei, ai surpriza să constați că, de fapt, sunt mult peste cum erai tu la vârsta lor. Surpriza asta aproape c-o am în fiecare an, deși știu că nu trebuie. Na, suntem oameni și e firesc.” (Marius Manole)

„Empatie oricum n-are cum să nu fie. Tot timpul ți-e drag, mie mi-e drag de tinerii preocupați de teatru, dar și de tineri în general. Mă interesează mai mult de-atât chiar să stabilim un dialog real. Aș vrea să pornim de la așteptările lor, mai degrabă – și de la dorințele lor. Mi se pare corect să pornim din direcția lor. Eu sunt deschisă să ascult și să aflu.” (Ofelia Popii)

„Dacă o parte sau alta riscă să dea verdicte, legătura nu mai e o legătură trainică, ci este una în care cineva vrea să fie înțelept, iar celălalt trebuie să fie prost – ori, nu. Nu despre asta e vorba.”  (Pavel Bartoș)

„Eu, în viață, dacă am învățat ceva din meseria asta, este că trebuie să fii tot timpul deschis. Și e foarte important, pentru că vei avea niște întâlniri și niște întâmplări extraordinare, dacă ești deschis. (...) [Ideo Ideis] mi se pare un festival necesar. Are o idee bună: se adresează tinerilor – și nu tinerilor profesioniști, care în primul rând caută creativitatea. Eu cred în tipul acesta de creativitate. S-ar putea ca mulți dintre ei să nu devină actori. Și nici nu-mi doresc acest lucru. Mulți vor deveni ingineri, vor deveni arhitecți – dar există un anume tip de creativitate în orice.” (Pavel Bartoș)

3. Vino pregătit

„[Facem empatie cu tinerii] pur și simplu ascultându-i și având răbdare. Depinde și tineri. Lucrurile astea sunt de ambele părți. În ce măsură ești pregătit să asculți și în ce măsură ești pregătit să dai sfaturi. Adică trebuie să fie ambele părți la fel de bine pregătite. Pentru că, dacă o parte sau alta riscă să dea verdicte, legătura nu mai e o legătură trainică, ci este una în care cineva vrea să fie înțelept, iar celălalt trebuie să fie prost – ori, nu. Nu despre asta e vorba. Cât timp te dai specialist în fața lor, cu-atât vei pierde terenul. Eu merg pe ideea că, în primul rând, trebuie să-i asculți. Și-apoi vei vedea că multe se întâmplă ca urmare a acestei ascultări și răbdări.” (Pavel Bartoș)

Ideo Ideis 2015. Fotografii de Andrei Gîndac

„Există diferențe [între generații], dar eu nu cred total că există. Există niște unelte diferite. Adică generațiile sunt diferite prin uneltele pe care le au, așa am eu senzația. Mai degrabă uneltele pot, câteodată, să-ți șlefuiască personalitatea, fără discuție. Dar în același timp e și ceva asemănător între generații. Emoția pe care o ai pe scenă e asemănătoare pentru fiecare om de pe pământul ăsta – fie că s-a născut în 1918, fie că s-a născut în 2016. Nu cred că e diferită.

Eu cred că e bine să ne concentrăm [și pe diferențe și pe asemănări]. Pentru că dacă ești concentrat doar pe asemănări, e posibil să-ți placă doar de ăla cu care te asemeni. Dar dacă te concentrezi și pe diferențe, e posibil să și înveți câte ceva. Și aici apare empatia. Cred că, atunci când sunt diferențe, empatia creează legătura aia între doi oameni. Nu știu, poate spun o tâmpenie acum, dar e posibil să fii empatic la o greșeală pe care-a făcut-o cineva. Dar devii empatic doar dacă te cunoști pe tine însuți foarte bine.” (Andi Vasluianu)

4. Amintește-ți

„Cred că, cel mai adesea, ideea de empatie merge „mână-n mână” cu memoria, în special memoria afectivă. Am bătătorit drumul pe care cei tineri (în cazul acesta, cursanții de la Ideo Ideis) abia pășesc. Și nu pot să nu îmi amintesc entuziasmul descoperirii, amestecat cu teama de a nu fi penibilă, plăcerea de a mă juca și deziluzia nereușitei, emoțiile și dorința de a fi înțeleasă dincolo de cuvintele rostite. Mă uit la fiul meu cel mare, are 7 ani. Copiii au un „detector” instinctiv față de oamenii care empatizează în mod real (nu prefacându-se) cu ei, cu universul lor. Pe cei care nu-i înțeleg, cei care au uitat cum e să fii copil, îi ocolesc sau chiar îi resping în mod inconștient. Tinerii se revolta, unii devin agresivi. Și au dreptate. Pentru că, să uiți cum ai fost și tu tânăr, sau să refuzi să înțelegi (în cazul în care ți-e imposibil să simți), corijând acolo unde e cazul, mi se pare a fi un păcat.” (Medeea Marinescu)

5. Fii mentor, nu fi „mentor”

„Sincer să fiu, am emoții. Mi-e teamă, de când mi s-a zis că „ești un mentor”. Am întrebat, „Doamne, ce-nseamnă să fii un mentor?” Pentru mine mentor înseamnă a fi un model – și-atunci mentor deja e un calificativ extraordinar. Și mi-e teamă de tipul ăsta de calificative. Mai degrabă vreau să fiu un prieten în demersul lor. Atâta tot.” (Pavel Bartoș)

„[Mentor] e un cuvânt care are, așa, o rezonanță (râde)... Mentor? În trei zile? Sună, așa, pompos și nerealist! Poți să fii mentorul spiritual, poți să ghidezi pe cineva dacă stai lângă el ani de zile, nu? E un cuvânt prin care ei au vrut să ne investească, să zicem, cu niște puteri, să ne definească într-un fel. (Raportul e, mai degrabă) de colegi, de prieteni. Pentru mine e, mai degrabă, că ne ducem să ne întâlnim. Generații diferite, să ne întâlnim și să vedem ce putem învăța unii de la alții.” (Ofelia Popii)

„Nu mă consider mentor și nici nu știu exact ce-i aia. Adică, așa, de dicționar, aș putea să răspund, dar deja, când spui mentor îți ridici statuie, așa, știi? Poate-i doar în capul meu imaginea asta, dar cred că mai degrabă ar trebui să fii prieten, nu mentor. Eu așa mă consider față de Ideo Ideis, un prieten foarte apropiat.” (Andi Vasluianu)

Fotografii de la ediția din 2015 a festivalului Ideo Ideis.

Și, pe final, tot de la Andi Vasluianu, o definiție circulară, dar cu care-i tare ușor să empatizezi:

[Cum facem empatie cu tinerii?] Păi, cum facem cu noi înșine. De fiecare dată când vrem să ne placă de noi înșine, trebuie să fim empatici cu noi înșine (râde).

Fotografii via

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK