Ăștia care mâzgălesc, care înjură, care strică mobilierul stradal, cu hainele lor largi și gesturile obscene. Așa erau văzuți în anii ‘90, început de ani 2000, hip-hopperii din România. „Atenție! Cuvinte licențioase”, scria pe casetele cu Hip Hop de la toate tarabele. M-aștept ca oricine pe care l-a prins copil sau adolescent perioada aia să fi trăit o străfulgerare plăcută și vinovată când a auzit pentru prima oară Hip Hop: niște oameni folosind cuvinte care-ți umpleau gura și care numeau agresiv tot ce le trecea prin minte, iar tot ce le trecea prin minte avea și măcar niște organe genitale, sau interacțiuni dintre ele. Nu mai știu exact care a fost prima melodie care mi-a săgetat mie timpanul inocent, dar sigur am auzit-o pe o compilație pop de care făcuse rost verișoara mea mai mare din Constanța și pot să zic doar că era covârșitor de obscenă. Când am ascultat-o prima oară, a fost ca o ușă care s-a deschis sub pământ, unde alți oameni, mai experimentați, aveau o viață mult mai intensă și țipătoare decât a mea.
Pe 15 aprilie se deschide la Rezidența9 o expoziție colectivă dedicată Hip Hop-ului în România. A.F.R.O.N.T propune mai mult decât un traseu în trecut care să urmărească felul în care genul ăsta muzical, cu tot alaiul lui, ne-a marcat ultimii 30 de ani, dar și o privire de ansamblu asupra Hip Hop-ului ca mod de viață. După cum vom vedea, auzi și simți, Hip Hop-ul este o artă, compusă din elemente multiple: cuvânt (MC), muzică (scratch), dans (bboy), artă stradală (graffiti). Parte din dorința acestui colectiv curatorial, care a împărțit strada de-a lungul timpului, este de a transmite și că Hip Hop-ul și muzica rap nu se rezumă la violență fizică și de limbaj, droguri și deranj, ci este o cultură vie, care și-a pus amprenta pe spațiul public al orașelor și pe oamenii care-l folosesc. Sau, cum zice Robert OBERT pe șleau: „orașele și comunitățile își iau juice din Hip Hop”.
Pe lângă expoziția în sine, care va ocupa clădirea Rezidenței9 și o parte din pereții curții ei, în luna în care se întâmplă A.F.R.O.N.T vor fi discuții și perspective critice despre cultura Hip Hop, de la reprezentarea feminină în Hip Hop la dacă putem numi rapul un gen de poezie lirică, confesivă, proiecția filmului De ce scriu ăștia pe pereți? și o discuție pe marginea ei, dar și o incursiune de un weekend în lumea Hip Hop-ului așa cum s-a trăit el, printre sprayuri de graff, scratchuri și break dance. Găsești detalii în programul expoziției.
În pregătirea expoziției, am trecut cu o parte din grupul de curatori A.F.R.O.N.T prin definițiile lor personale asupra a ce înseamnă Hip Hop, primele momente pe care și le amintesc din copilărie și botezul lor în Hip Hop.
Ce înseamnă Hip Hop-ul pentru tine?
Este ceva ce mi-a dat sens și o ordine în conștiință, ceva constructiv care m-a ținut departe de probleme și „belele”. O binecuvântare. (DJ Undoo)
Ecouri ale culturii Hip Hop sunt peste tot împrejurul nostru, de la grafful acela imens pe lângă care treci în drum spre muncă, la beat-urile alea blanao care reverberează în intersecție din mașina vecină, până la hanoracele overpriced pe care le ai salvate la favorites de juma’ de an, dar tot nu te înduri să dai add to cart. Hip Hop-ul e parte din noi, fie că ne place sau nu. (Cristian Eduard Drăgan)
Ironia face că Hip Hopul nu se poate descrie în cuvinte, e un fel de a fi. Hip Hop-ul m-a învățat atât de multe și mi-a salvat viața de atât de multe ori, încât Hip Hop-ul pentru mine este ceva prețios, ceva aproape spiritual. (Omu Gnom)
Răspund din două perspective: teoretică & academică, respectiv personală & subiectivă și răspunsul este în ambele cazuri același: Rapul este poezie. Întrebarea se referă la Hip Hop per ansamblu, dar și așa-i tot poezie. Iar sincretismul dintre cele 4 (de fapt 9, unii zic chiar 10!) elemente e tot poezie. Mai departe nu cred că e cazul să dezvolt și să explic la ce-i bună poezia. (G.P. Volceanov)
Hip Hop-ul e o parte importantă din cultura în care am crescut și m-am format. Dacă vrei un sentiment, e unul de acasă. (Robert OBERT)
Hip Hop-ul înseamnă, pentru mine, liniște în gălăgie – atunci când este făcut, dansat, spus, cântat, desenat cu cap. Am multe amintiri legate de hip-hop, din perspectiva de consumator de rap. Cea care îmi vine acum în minte e din tabăra de vară dintre clasa a V-a și a VI-a, când am ascultat non stop, alături de colegii de cameră, 2 albume: B.U.G. Mafia – De Cartier și PARAZIȚII – Iartă-mă. Încă mai ascult din ele din când în când și faptul că versurile still live rent free in my head după atâta timp e o perpetuă surpriză. (Alin Boeru)
Cred că am să reduc această definiție personală la un singur cuvânt… libertate. (John Dot S)
Când ai dat prima oară de Hip Hop?
Hip hop românesc am ascultat prima oară în '96-'97 cu un prieten din copilărie, Mircea, vecin din bloc. Stăteam atunci în Giulești, avea albumul de la B.U.G. Mafia Născut și crescut în Pantelimon și compilația Pace Cartierului! (The Romanian Rap). Cel mai mult mi-a plăcut compilația pentru că avea diversitate și acolo am auzit prima oară scratchuri. (DJ Undoo)
Cred că primele piese Hip Hop pe care le-am ascultat au fost cele ale lui Eminem, share-uite pe telefon în curtea școlii prin infra roșu (those were the days). Tot prin școala generală am văzut intro-ul de la serialul Băieți Buni (2005-2006). Suna ca ceva de pe altă lume și în multe privințe chiar era. Eu sunt din Constanța, iar acțiunea serialului se întâmpla în București și multă vreme am asociat vocile și scratch-urile băieților de la Mafia cu ideea de capitală, de oraș adevărat. Evident că totul era un simplu construct, cum aveam să aflu mai târziu, dar în definitiv nu este totul așa? (Cristian Eduard Drăgan)
Fac parte din generația apărută în 2001 atunci cand trupa Simplu apărea la TV și promova acest stil de dans. În Bârlad nu existam decât noi, bboys și 2-3 grafferi, ca parte din cultura Hip Hop. Atunci am început să mă interesez despre breaking și am avut norocul că deja dansau câțiva oameni (Dragonu, Vlad Negru, Daniel Negrea și Andrei Petrea), de la ei am început sa iau cursuri de dans și să învăț despre Hip Hop. Nu-mi amintesc să fi fost trupe de rap sau DJi. Ne „conectam” cu alții pe forumuri și mIRC sau direct la evenimente. Eram priviți altfel datorită stilului vestimentar dar eram foarte apreciați cand urcam pe scena Casei de Cultură la diferite evenimente. Din câte știu cam în toate orașele din țară se întâmpla la fel, manifestări foarte restrânse de care știai doar dacă făceai asta sau cunoșteai pe cineva care face asta. Aveam 14 ani atunci și am început să călătorim prin țară la evenimente de breaking. Așa am cunoscut foarte mulți oameni care practicau acest stil de dans. La 18 ani m-am mutat în București și tot atunci am organizat primul eveniment de breaking. (Cătălin SOTO)
Primele dăți a fost prin rap, prin muzica de la radio și ce casete prindeam la tarabe. Țin minte că unchiul meu avea o casetă cu rap din the late 80s pe care o tot ceream să o pună la întâlnirile de familie până îi exasperam pe ai mei. (Omu Gnom)
Cel mai vechi prieten al meu, Vapor (actualul vocalist al trupei BASSKA), a primit de la frații săi mai mari o casetă cu BUG Mafia (1998) și am ascultat una dintre melodiile lor, cred că era o colaborare cu La Familia. Am ascultat-o prima dată pe un Pioneer SK-400, un casetofon pe care tatăl său îl avea din anii '80. Am piratat-o și am tot ascultat-o pe walkmanul meu până când am învățat versurile pe dinafară. Nu știu dacă am realizat atunci importanța pe care a avut-o pentru mine, dar acum pot spune că mi-a definit modul în care am început să înțeleg construcția muzicii și, ulterior, să dansez. (Junior)
Am descoperit cultura Hip Hop undeva pe clasele a 7-a, a 8-a, asta înseamnă undeva prin ’95 - 97’. Era super cool, eram rebeli să zic așa, descopeream o altă lume, role, muzica rap (chiar dacă eu sunt de mic cu rock-ul), graffiti, tipi care incercau timid scheme de B-boy. Împreună cu câțiva colegi am reușit să ne cumpărăm câte o pereche de role agresive (costau ceva bănuți), cu care puteai să te dai pe scări, balustrade. Făceam asta în centrul orașului, unde am descoperit câțiva băieți care schițau tag-uri și graffiti piece. Având treabă cu desenul de mic, am fost atras de lumea asta și ne-am împrietenit. Am desenat, nu foarte mult timp, pe străzi, prin diverse spații abandonate. Tot atunci am descoperit și muzica rap. Chiar dacă am fost mai mult cu rock-ul, am înțeles și am acceptat-o, pentru că era acea perioadă în care puteai fi liber, să faci cumva ce vrei, să spui ce vrei și ce simți. Grafferi, rapperi, cei cu role/skate, timizii b-boy care nu se sfiau să exerseze pe stradă asta făceau, erau liberi. Cultura Hip Hop asta a însemnat pentru mine, libertate, joacă, creativitate și da, faptul că erai un pic diferit față de alții. (John Dot S)
Născut şi crescut în Rahova, mă mândresc cu faptul că de aici a pornit totul... prima piesă rap înregistrată pe meleagurile noastre (Vorbire Directă – Banii, 1993), nu din mai celebrele Pantelimon sau Sălăjan. Eram „copchil cuminte”, cu părinți profesori, așa că mi-a fost de 2 ori mai greu să descopăr muzica rap, cu care am luat contact prima oară la TV (la fel, probabil, ca majoritatea) și la radiouri pirat care erau la modă pe vremea aia. Era clipul animat al celor de la Moromeții – Oamenii mei, piesa Paraziții – Bagabonții ’99, aia cu refrenul „Alcoolul este viața și viața e alcool”. Momentul-cheie, însă, a fost în clasa a 6-a sau a 7-a, când am luat de la magazinul Unirea, fără să știe părinţii, caseta Paraziţii – Irefutabil (2002). Țin minte că am cumpărat una și pentru cel mai bun prieten al meu. Ascultam caseta în surdină, să nu mă prindă ai mei... am simţit și bucurie și revoltă și libertate și dezgust și extaz și vină. Am experimentat toate stările cu albumul ăla, pe care sigur l-am descoperit la o vârstă prea fragedă. (G.P. Volceanov)
În anii 90 la Ploiești aveam celebrele tarabe cu casete, acolo era Mecca-ul. Am dat de Hip Hop la prieteni, prin generală și trăgeam casete pe double decker că eram săraci și bootlegu’ era-n floare. Trebuia să ne păcălim părinții sau bunicii că în piese zic ăia altceva și înțeleg ei greșit că-s înjurături, tot felul de din astea. Era junglă în anii ăia. Pe mine m-a atras din prima sound-ul din piese și faptul că niște oameni se exprimă cum le vine lor, it was freedom. Apăruse și graffiti-ul pe ici colo pe stradă, toți vream să cântăm rap, să facem breakdance (făceam scheme pe holul școlii în recreație), era ceva super fresh venit din afară și ne cucerise instant, că până atunci aveam șlagăre și populară. Noroc cu MCM, MTV și Atomic, sau internet cafe-urile (yes, I am that old). Îmi amintesc că aveam caiete de versuri și că printr-a șasea, la ora de religie (nu vă panicați, era de gașcă profesoru’), am bagat un freestyle, un soi de cover după Tupeu de borfaș by La Familia, care se chema Tupeu de școlar, a fost delir atunci. Pantalonii largi tăiați de bunică-mea ca „să nu se facă armonică jos și să calci pă ei, mamă”, dat iama în SH uri după Fubu, Fila și ce dracu’ mai era, colecționat și lipit peste tot prin cameră postere cu toate trupele de rap. Era o aventură efectiv să navigăm printr-un fenomen pe care nici nu-l conștientizam. Eram niște copii dornici de a absorbi ceva nou și foarte cool, și ne-a schimbat percepția. (Robert OBERT)
Undeva prin clasa a II-a sau a III-a, i-am făcut o vizită vărului meu, undeva pe lângă Ploiești, și, cât timp părinții își vedeau de ale lor, noi mergeam undeva, în camera din spate, unde exista o combină cu boxe mari cât jumătate din mine, ascultam, parcă în ciuda dimensiunii boxelor, la un volum foarte redus, piese de la Methadon, Delikt, Getto Daci, Paraziții sau Mafia. În celălalt slot, exista mereu o casetă cu Sarmalele Reci sau ceva cuminte, căruia îi dădeam drumul tare imediat ce ni se părea că auzim pași venind în direcția noastră. (Alin Boeru)
Când și cum te-ai apucat de Hip Hop? Cum ți-ai ales elementul?
Era la TV la MCM o emisiune care se numea Blah Blah Rap unde am văzut prima oară un DJ care făcea Scratch-uri. Din acel moment mi-am adus aminte de vechiul pick-up pe care ascultăm povești cand eram mic, care acum zăcea într-o magazie în Voluntari. L-am rugat pe colegul meu de bancă, Cătălin, să meargă cu mine până-n Voluntari ca să iau pick-up-ul. A trebuit să străbatem tot orașul și să schimbăm mai multe mijloace de transport, la vârsta aia încă nu mă aventuram prea departe de cartierul în care stăteam. La întoarcere spre casă eram în troleibuzul 66 cu pick-up-ul în brațe iar Cătălin mi-a zis ceva de genul „O să ajungi unul dintre cei mai tari DJ de Hip Hop”. Deși a zis-o așa mai mult în glumă, acum că mă uit în urmă se pare că m-a marcat și influențat cumva acea afirmație. Am adus pick-up-ul acasă și l-am instalat în dormitor langa pat și nu l-am mai lăsat din mână mult timp de atunci. În 1999-2000 mi-am luat primul calculator, am început să fac instrumentale și am avut prima trupă, Intervenții lirice. (DJ Undoo)
Am început să fotografiez înscrisuri și artă urbană în urmă cu vreo trei ani. Practic psihogeografia. Mă interesează orașul și metodele de a reduce sentimentul oarecum alienant pe care ți-l creează. Am început să pozez intervențiile urbane pe care le vedeam și dintr-o joacă s-a născut o mică arhivă, o radiografie a vocii străzii, un imens portret schițat al acelei entități anonime și colective care își lasă urmele peste tot în spațiul public - graffiti pe pereți, desene prin gangurile și pe mobilierul stradal pe lângă care trecem zilnic. Artă peste tot de fapt. (Cristian Eduard Drăgan)
Streetart-ul pe care l-am adoptat este o derivație a curentului graffiti care m-a interesat mereu și m-a intrigat. Nu l-am practicat, doar l-am admirat și l-am documentat înainte de a lucra și eu în spațiu public ceea ce se cheamă streetart. (Pisica Pătrată)
Auzeam ceva la radio și făceam gibberish freestyle într-o engleză pe care nu o știam și care nici nu exista de altfel. Apoi rap-ul românesc începuse să prindă la noi așa că am început să ascult și inevitabil am rimat. Mi s-a părut mereu fascinant să văd cum se formează rimele și cum se sincronizează cuvintele între ele. (Omu Gnom)
M-am apucat de breakin' din joacă. Primele sesiuni de dans s-au desfășurat în scara blocului, alături de vecinii mai mari pentru care Vanilla Ice era deja cineva. La vârsta de 14 ani, nu pot spune că aveam o cultură muzicală foarte definită, având în vedere că eram fan Michael Jackson, dar îmi plăceau și trupele care făceau rap, iar pe lângă asta, toți colegii mei își doreau să ne formăm o trupă care să fie mai tare decât trupa Simplu. Consider că m-am apucat de Hip Hop în momentul în care am călătorit pentru prima dată în Timișoara și am văzut cum se organizau acolo băieții și care era, de fapt, influența generală asupra comunității noastre de b-boys. (Junior)
A fost un pic de graffiti, dar nu piece clasic, ieșeam cu băieții dar eu desenam alte chestii. Am ales sa merg mai mult spre street art, murale, proiecte comisionate, pentru că ai mai mult timp și liniște. (John Dot S)
Pot spune că m-am „apucat”, la modul profesionist, de analizat şi teoretizat cultura asta frumoasă la Master, unde am absolvit cu disertația Rapul românesc între licențios și liric. Acea disertație a crescut și s-a transformat în cartea Rapul este poezie. O incursiune în cultura hip-hop românească (ed. Tracus Arte, 2022). (G.P. Volceanov)
Eu desenez de pe la vreo 3 ani, și acolo a fost mereu sursa de expresie, acolo mă simt în largul meu. În timp, de la comics am ajuns la murale și poate că abia când am dat primele stencil-uri prin oraș sau prin tren (am fost și navetist o perioadă) cu un autoportret și apoi niște stickere, am putea spune că am devenit practicant (ca la cultele religioase). Dar în tot timpul ăsta, de la 15 ani, am fost pe stradă și în locuri unde petreceam timpul cu oamenii mei, care făceau asta, eram prin anturaje, mă simțeam firesc în lumea Hip Hop dintotdeauna. Abia mai târziu am simțit să intervin punctual cu pasteups sau desene cu spray, când am fost convins că am un imaginar cu care-s împăcat și îl pot share-ui cu oamenii. Am ales să fac asta, altceva n-a fost, cum zice poetu’. (Robert OBERT)
Prin clasa a V-a ne făcusem trupă de rapperi – GAȘCA – eram 5 băieți și fiecare dintre noi încerca să-și găsească un nume cât mai original și mai impresionant pentru ceilalți. Aveam toți un singur caiet de versuri – al trupei, în care doar eu, textierul grupului, scriam pentru următoarele piese. Ne strângeam în pauze pe la colțurile școlii și încercam să le dăm, fără a ne vedea colegii. Voiam să-i surprindem. Și am reușit cu vârf și îndesat, când doamna dirigintă nu a considerat potrivit întru totul demersul nostru, așa că noi, băieții răi din GAȘCA, nu am mai avut concert de rap, ci serbare de ziua mamei. Un real succes, mai ceva ca B.U.G MAFIA la Severin, în ’97. (Alin Boeru)
Au răspuns Alin Boeru, John Dot S, Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), Cristian Eduard Drăgan, Victor Manea (JUNIOR), Alexandru Damian Mihăilă (DJ Undoo), Robert OBERT, Daniel Secătureanu (Omu Gnom), Cătălin SOTO, G.P. Volceanov.
Fotografia principală e din arhiva personală a lui KERO.
