Preocupată de trenduri, dar și de a le contesta, precum și de plastica materialului vestimentar, tânăra artistă Adriana Preda își expune toate preocupările în una dintre expozițiile din seria SEQUENCE & Mântuleasa de la galeria Suprainfinit, intitulată The Opportunity Passed in Less Than a Minute.
Seria de expoziții SEQUENCE & Mântuleasa a galeriei Suprainfinit este o încercare de a apropia locuitorii și trecătorii din zona Mântuleasa, pentru că atunci când trec pe lângă vitrina spațiului oamenii se opresc, pun întrebări. Tânăra curatoare Daniela Custrin s-a ocupat de ultimele expoziții cu o selecție compusă dintr-un colectiv de artiste la început de drum (cu două excepții). Expozițiile au vorbit despre mâncare (Ioana Gemănar sau Chlorys), despre doliu (Iulia Mărăcine și mama ei, Doina Apreotesei) și despre relația om și câine (explorată de duo-ul HORA, Ioana Mincu & Mara Verhoogt și Marco Verhoogt). Toate, ca și expoziția asupra căreia ne vom concentra acum, a Adrianei Preda, au comunicat cu trecătorii printr-un performance comunitar inaugural și prin așezarea din vitrină.
Expoziția The Opportunity Passed in Less Than a Minute, al cărei titlu e preluat de la o melodie a lui Roy Montgomery dragă autoarei, propune ideea că orice nu e foarte hype are șanse la o viață lungă. „Când ascult o melodie simt ritmul în care s-a creat și găsesc ceva care e exact ca mine când creez.”, descrie Adriana lucrul ei pentru expoziția sa preocupată de vestimentar și contracurent în acesta. „Hainele mele conțin trenduri de toate felurile. Nu înțeleg de ce oamenii se tripează doar pe câte un lucru, când pot să o facă pe toate, fiindcă sunt în contemporaneitate. Oamenii se panichează dacă they don't check a mark there”, spune artista atunci când se referă la omogenitatea vestimentară, la miza pe ”sigur”, a tinerilor mai stilați de pe stradă. Citită cu atenție, activitatea Adrianei Preda se remarcă ca o rediscutare a noilor categorii estetice, o explorare a unor sensibilități ale momentului, prin formule plastice și textile.
Vernisajul a constat în primul performance al artistei, în care a cules hashtag-uri de pe Instagram și TikTok asociate unor postări legate de trenduri și/sau de lumea artei – în jur de o sută de termeni, aranjați în ordine alfabetică. Label-urile erau extrase din descrieri sau hashtag-uri folosite frecvent acum. Ordinea alfabetică ducea la disonanță, prin alăturări de adjective care pornesc de la bad, trecând prin basic și beautiful. Când ajungea la un cuvânt care se lega de ce era în vitrină, seria de lucrări preocupate de vestimentarul brut și uzat, era marcat printr-o intonație mai pronunțată, o gesticulație către obiectul la care făcea referire sau o pauză. Apoi, aceste label-uri erau oferite vitrinei și lucrărilor. Ordinea alfabetică era spartă prin revenirea la cuvinte din urmă. Aceste cuvinte dialogau până la momentul de final, care a constat în ascultarea piesei care dă numele expoziției. Asocierea acestor cuvinte, inspirată din situații care se repetă la infinit pe rețelele de socializare, a făcut ca sensurile lor să nu mai aibă loc unele de altele. Performance-ul Adrianei a fost un contra-statement față de aceste cuvinte care devin contradictorii și nu mai transmit nimic: de exemplu „interesant”, care, folosit drept categorie estetică, în cele mai multe contexte inspiră „superficial”. Totuși, după cum scrie teoreticiana Sianne Ngai în cartea Our Aesthetic Categories: Zany, Cute, Interesting, un termen precum „interesant” poate crea noi posibilități: atunci când ție și altcuiva vi se pare ceva interesant deja vorbim de un grup, se poate creea o comunitate.
Deși s-a pregătit în pictură la liceul de arte din Craiova până în 2016 și la UNArte, în anii de după, Adriana, care are 26 de ani, a avut tentația de a studia moda – doar că domeniul nu răspundea, la momentul respectiv, căutărilor ei. Totuși n-a rezistat tentației de a alege vestimentarul, avea nevoie de materialitate textilă. Un moment important ca artistă a fost cel în care a ajuns de la preocuparea pentru culoare la ignorarea acesteia și la lucrări care spun că hainele au mai multe vieți. „La Craiova se află cel mai frumos târg din România”, spune Adriana – acolo a început să colecționeze lucruri vechi de mică. Mereu a adunat de la cei din jur, cum ar fi textilele primite de la bunica. A realizat alte lucrări din cearceafuri de spital pătate cu iod și scrise cu pixul. „Păstrez și păr de la fetele pe care le tund. Mă preocupă hainele cât mai purtate, care nu valorează nimic, feministele radicale din anii ‘60 și ‘70, cum ar fi Judy Chicago, și o calitate plastică a lucrărilor, dincolo de simetrii sau raporturi clare. Vreau să expun niște țoale pe un piedestal. Îmi plac hainele vechi, care ajung să pară din altă lume: rochii medievale, cizme, pielea cusută bine, și aspectul trashy, unul frumos, nu pretențios. Îmi place să văd piese care nu se mai fac, care au alte forme, chiar alte materiale decât cele din prezent, după care în prezent nu pot fi făcute reinterpetări care se îndepărtează”, explică Adriana. Artista adaugă că, după o perioadă de lucru mai îndelungat în același mediu, are nevoie de o perioadă de cel puțin două luni ca să se poată întoarce la el. Recent, Adriana Preda a participat la Piața de artă și design (PAD) cu brand-ul său de unghii false La Chica es Fake.
Tabloul care deschide expoziția într-o ordine de citire a ei de la stânga la dreapta este un autoportret very cool chic, shaggy look, cu ochelari supradimensionati, cu pielea pictată rough, „să simt totul carnal”. Autoportretului îi urmează un diptic alcătuit dintr-un tablou compus din zgârieturi, care trimit la alte lucrări ale artistei, cu mâini cu unghii mari, rupte, încovoiate, unghii-rață. Tabloului îi este atașată rochia de nuntă a mamei artistei. Mănușa este parte dintr-un set care se continuă în partea cealaltă a duo-ului: însăși rochia de mireasă cea veche satisface „piticul de pe creier” al artistei – imaginea unei rochii de mireasă înnămolite. În plus, corespunde și realității din vitrină, pentru că nunta a fost la cort, în decembrie, iar mama a cărat bidoane prin mocirlă îmbrăcată în ea. Rochia se află pe un fundal negru, are fluturași și fundiță și continuă expoziția în spiritul unui moodboard de fată.
Alăturat rochiei de mireasă este un personaj feminin care bifează criteriile i, cu floare la gât, inimioare, volane și dantelă. O femeie monumentală, care ocupă toată atenția. Este alcătuită din donații de la prieteni: o draperie neagră de la Ikea, o perdea de bucătărie a cuiva, din care sunt compuse detaliile, cusută parțial de mama artistei la o veche mașină de cusut Ileana. Coafura personajului are legătură cu felul în care artista își atingea părul inspirată de tablourile lui Domenico Gnoli. „Paiața monumentală” are și o expresie facială tâmpă, care pornește de la gândul că atunci când vrei să afișezi o anumită mimică recurgi la o imagine recurentă a acesteia din mintea ta – însă rezultatul e diferit de ceea îți proiectezi.
Mănușile jigărite din piele neagră fac parte dintr-o serie de lucrări cu părți ale corpului fără trup, alcătuite doar din piese de stil. Au forma unui obiect care s-a mai făcut (mănuși cu unghii), dar au și o expresie proprie. Mănușile din piele neagră sunt de la bunica iubitului ei și sunt asociate cu cele mai nepopulare stiluri de la ora actuală – unghiile sunt încovoiate (astăzi toată lumea vrea unghii drepte), neuniforme, nefinisate, lipite cu lampa W și gel.
that girl - stilul fetelor preocupate de sănătate, îngrijire și productivitate
baddie - stilul purtătoarelor de fast fashion
e-girl/boy/non-binary - stil inspirat de emo și goth al tinerilor pasionați de anime și gaming
corecore - estetică de Internet care capturează sensibilitățile post-2020 prin alăturări neverosimile între imagini și muzica asociată acestora pe TikTok, Instagram etc.
Expoziția se încheie cu un personaj alcătuit dintr-o perdea moștenită din familie, acoperit cu un furou de noapte, cu mâneci dintr-o eșarfă primită de mama la o pomană, cu o pernă în formă de inimă. Are o față oarecum neutră. Este un personaj care există și nu există simultan – e compus din textile și prezidează asupra expoziției ca o fantomă inofensivă.
The Opportunity Passed in Less Than a Minute flirtează cu ideea de trend sau cu rezistența în fața acestuia. Expoziția e creată într-o ambianță definită pe Aesthetics Wiki, în care terminologii precum that girl, baddie, feral girl, tuna can girl, e-girl/boy/non-binary și, mai presus de toate corecore, ideea de a crea un stil în plus, un core for the sake of it, se succed de multe ori ca reacție una la cealaltă. Curatoarea Daniela Custrin consideră că nu putem înțelegem trendurile fără să ne preocupe și ceea ce e numit ca fiind noile categorii estetice, cum ar fi cuteness-ul, care conține formule contradictorii (ceva drăguț, dar care poate fi și rău), dincolo de anumite opoziții. În ochii curatoarei, trendurile sunt ca o monedă de schimb, care comunică pentru puțin timp. Trendurile sunt impuse în prezent de algoritmi, iar algoritmii, după scrie teoreticiana și artista germană Hito Steyerl (în Mean Images, New Left Review, nr. 140/141, martie-iunie 2023), au devenit noua subiectivitate – cum și când să faci o imagine bună, pentru a o promova.
Exercițiul Adrianei Preda preia evergreen-ul din vestimentație și-l duce într-o zonă a urâtului frumos. Comentează dinamica trendurilor, dar creează la rândul ei un moodboard. Fiecare lucrare e ca serie de slide-uri dintr-o postare pe Instagram, în care cringe, cute, trendy, trashy se asociază și se expun străzii din vitrină în toată materialitatea și eleganța lor, dar, simultan, și în opusul acesteia.
Fotografie principală: Expoziția The Opportunity Passed in Less Than a Minute, Suprainfinit Gallery
