Previzibil, toamna și iarna au adus mult trap și hip-hop în muzica românească, primul conectat la prezent, celălalt captiv în nostalgie și niscaiva frustrări care nu fac cinste genului. Dar și un debut rock care merită toată atenția, pentru că putea la fel de bine să fie trap.
EP-urile SS1000 și Rock This Way de Killa Fonic
În mare, pe SS1000 a ieșit o joacă compozițională (spre deosebire de recentul Osvaldo), în special pe inconfortabila „Budokai”, un drill frustrat spre witch house, și o alta emoțională: Killa Fonic jonglează, încă o dată, cu machism și melancolie de la un cântec la altul. Business as usual, mai puțin atunci când clipești de două ori la cele câteva versuri antisistem („Certificat la prunc / Fiindcă n-au curaj să-l facă la adult / Cu stânga plătim atâtea taxe, dar dreapta îi fură mai mult”, pe „Budokai”) și feministe („Un killer tăiat pe față arată dur până rămâne singur / Un suflet frustrat care a mâncat bătaie când era puști / O fată care face o muncă de bărbați și e plătită mai rău ca o slugă”, pe „Saiyman”). Pănă la urmă, așa se fac milioanele din trap, și cu fumigene de genul ăsta. Cât despre proaspătul EP, lansat luna asta, titlul acestuia e grăitor: în seara asta, Killa dansează în familia Rock. Deocamdată, doar două cântece, scrise și produse împreună cu Alex Cotoi și Alexandru Turcu, care pot fi un preview pentru un tot mai probabil val alternativ, care pândește după ușă, așteptând să se spargă petrecerea trap. Deși fără ambiții sau sclipiri în compoziție (nici nu era cazu’), prima Goo Goo Dolls, a doua Nine Inch Nails întâlnește Staind, „Mireasma ei” și „Înapoi la mine” au nerv și versuri mai fresh și actuale decât 99% din rock-ul alternativ recent, unul blocat în romantism impersonal: „Mă simt ca un pistol folosit greșit, parcă sunt arma lor / Mintea lor, problema de multe ori nu e mintea lor / Trezește-te, făi, odată, baby, încă stai la bloc / Doar tu poți schimba, soro / La programe le dăm foc / Dau din cap și strig la bloc / Pa, relație toxico”. Păzea, Om la lună.
3/5 ♥
Cântecul „Pipera Freestyle” de Bvcovia
Sunt cu ochii pe Raduly Ioan Marian mai ales de la „Cel mai trist refren” (de pe albumul Kira, scos anul trecut), care, de la un cântec la altul, devine una dintre vocile importante din trapul românesc. Și aprige, pentru că pe noul freestyle, pornit, încă o dată, ca o leapșă, de către Deliric, Bvcovia încearcă din nou substrat socio-politic, pe lângă visul clasic al rapperului, acela de a reuși pe cont propriu în capitalism (visul rapperului american, de fapt, nu?). Astfel... Uno: nu se ferește să le atragă atenția celor din generația sa că, uneori, nu e tocmai moral să insinuezi că suferi de vreo tulburare mentală doar pentru că sună cool („Tu lasă arfele de trapper, coaie, și de Xanny / Că-n viață e ca-n A.O.E, tre' să ridici imperii”). Due: după ce a plecat de la casa de discuri Puglife și scoate independent muzică, mai arată un obraz așa-zișilor trapperi anti-sistem, dar dependenți de contract („Nu m-am semnat pe bani, că nu sunt Mugur Isărescu”). Tre: iar sistemul e putred („Fără matematică, ecuația este simplă / Poți să vezi sclavia doar din vârf de piramidă”). Și, la final, închină un pahar: „Câteodată știu, nu pare, dar vreau să le mulțumesc / Tuturor ce-au dat o strofă în hip-hop-ul românesc”. Un pahar de Heineken Silver, firește. Punk'd!
3/5 ♥
Albumul Electrocasnic de Plant
Cu un pumn de cântece vechi (despre care am scris la vremea lor) și altele neauzite, Plant au strâns pentru un binevenit album de debut, iar lucrurile încep să facă mai mult sens: trupa asta e tot mai ironică punk (sper că asta vor și ei). Compozițiile surf rock sau à la The Clash ori The Smashing Pumpkins sunt genul de pastișe-suport-pentru-atitudine pe care le-am mai auzit în trecut la Timpuri Noi sau Sarmalele Reci (cu alte referințe, firește), dar înzdrăvenite cu sarcasm Gen Z („Sunt în mintea ta! / Voi consuma / Toată multimedia / Văd situații ridicole peste tot / Nu mai vreau să văd / Situații ridicole peste tot”, pe „Autopilot”) sau, dimpotrivă (mă repet, știu), frisoane Beat („Nu e distanța, dintre noi / Ce e prea grea / Suntem insignifianți / Nu mai pot / Până-mi trec / Cei mai buni ani / Din viață”, pe „Tot ce am”), care, mai ales pentru o trupă tânără, sunt cam desuete. Dar, e win-win pentru ei.
3/5 ♥
Albumul Foarte de La Familia
Sișu și Puya sunt foarte supărați pe faptul că rapul gangsta-idilic din fața blocului s-a mutat la mall și în corporații, doar că s-au transformat tocmai în acei pensionari care strigau la băieți să nu mai fumeze în scară sau către fete că au fustele prea scurte. Așa că, din păcate, a ieșit (încă) un album foarte plin cu frustrări sau teorii ale conspirațiilor și foarte reacționar, în multe momente, pe beaturi generice și refrene siropoase ori gălăgioase în stil cine-sare-acum-cu-noi. „Ce-i un bagabont când strada e goală? / Cе e stradă, atunci când e pusă pe coală? / Ce viață atunci când ești mereu pe goană? / Ce e azi când mâine nu știi ce înseamnă?” („Ce-i un bagabont”) sunt întrebări foarte bune, doar că La Familia & Co. nu prea știu cum să răspundă altfel la ele, decât printr-o nostalgie falsificată pentru anii ’90 („Noi băgăm cafele și bere / Ăștia bagă coca și manele”, pe „Lupta continuă”) și o ostilitate bolnăvicioasă față de niște adolescenți pe care nu-i înțeleg („De când muzica rap e political correct / Și rapperii arată că niște pizde, totul e perfect / Poți să vorbești de perversiuni sexuale / Da' nu-i bine să pomenești de problemele sociale”, pe „This is Hip-Hop”). „Zori de ziuă” și „16 linii” (chiar dacă sună a „avem DOC acasă în Sălăjan”) sunt, discutabil, singurele reușite, pentru că sunt introspective și autocritice. Iar rapul consistent a fost așa dintotdeauna.
1/5 ♥
Albumul Salem de Bruja
Precum titlul unuia dintre cântece, albumul de debut al Teodorei Mîzgoi e o colecție de „Mood”-uri, de la confesiuni melodramatice despre anxietate și nesiguranță („Mai ridic și tonu’ când m-apucă toate toanele / Stau cu zilele în pat, de m-am împrietenit cu scamele / Poate crezi că e un lux, da’ luxu’ e să ai un program / Am devenit ocean și am reflux esofagian”, pe „ADN”) sau bravado feminist prin metamorfoze mitice (Bruja poate fi „un vârcolac care își marcheză teritoriul, își asculte dinții și își aranjează părul” sau o fată de „16 ani pe interior, tânără în suflet, cu draci în exterior, dar în interior înger”), până la inevitabilele fetishuri porno ori de dominare a bărbaților („Te țin la spate, unde tre’ să fii / Vedere juicy, caramel, oopsie / Îmi spun că sunt eu mult prea mult / Le zic că nu-mi pasă, ei nu sunt destul / D-aia-i bagă-n boală hazu’ / Indigo, mă mulez s-ai tu direct salt la preview / Bea-mă ca pe elixir (cum?) / Toată, pupă-mă unde îmi port diamantu’”, pe pastișa la Kelis, „Milkshake”).
Coperta albumului îți spune singură, de fapt, cu ce fel de eroină avem de-a face: o puștoaică cinică și anxioasă („Știu că mă iubești, când devin toxică”, se autofetișizează pe „Curu’ sus”), aproape mizantropă („Crescută în Ploiești, rafinării, mă sufocă / Nu dansez, fac pogo, zici că m-am născut în Bronx / M-am panicat că mă caută fiarele / Nimeni nu mă înțelege, poate d-aia am anxietate” pe „16 ani”), în căutarea „salemului” („păcii interioare”).
Alter-ego-ul vrăjitoarei și al fecioarei (lol) care fluieră în biserică („Un, doi, Treistariu / Dumnezeu, Duhul și Fiul / Îi fac cruce lu' fii-tu / Un, doi, 3 Sud Est / Eu nu sunt pe interes / Dar când văd bani salivez”, pe „3stariu”), îi pică mănușă Teodorei și, probabil, unei întregi generații ieșite „la vânătoare” cu „Nike-uri în picioare”. PS. Bruja are un mesaj involuntar (oare?) și pentru băieții de mai sus: „Ți-a zis mă-ta să te lași / De hip-hop că sunteți falși / Ești sărac vorbești de cash / Mănânci căcat, te-ngrași / Nu e loc de terminați / De ură și de ratați / Nu știu cum vă suportați / Așa frustrați”, pe „EYO”.
5/5 ♥
Fotografie principală: captură de ecran din vizualul „Vârcolac”, de Bruja.
