Filmele turcești & japoneze. Orașul după ploaie. Dylan, Jobim, Salam. Îl găsiți și pe substack, cu Notița.
Spoken word incisiv și beaturi industriale, techno, dream pop și sensibilități hauntologice, hedonism și dans, o călătorie muzicală prin Anatolia și nostalgii britanice cu estetici indie lo-fi nouăzeciste.
Anul trecut, am avut parte de primele alegeri prezidențiale ale căror campanie electorală s-a revărsat și pe TikTok. Iată ce mi-a atras atenția și câteva perspective despre semnificațiile cântecelor folosite.
Luna asta o avem pe columbiana Ela Minus, pe unul dintre meșterii ambientului, austriacul Fennesz, remasterizarea primului album al peruanilor de surf rock Los Belking’s, o Sharon Van Etten redefinită și o o recuperare lo-fi a Japoniei anilor ’90.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pe cel de-al șaselea album al său, „Debí Tirar Más Fotos”, Bad Bunny prepară un cocktail dulce-amărui cu două ingrediente principale, naționalism și nostalgie, care ar fi putut fi retrograd, dacă n-ar fi reflectat realitățile complicate ale insulei și relației toxice dintre aceasta și „unchiul Sam”.
Cinci albume noi și bune, de la Tyler, the Creator, o egipteană preocupată de istoria represiunilor din Orient , irlandezul Senan Magee și folkistul Father John Misty, plus o compilație menită să atragă atenția asupra discriminării minorităților sexuale.
Muzică electronică din Țara Galilor, o compilație cu muzică din Indonezia, Thailanda și alte țări din Marea Chinei de Sud, din anii ’70 și ’80, și alte recomandări pe care să le descoperi.
★★★★★☆☆☆☆☆
De fapt, trupa asta are fani? Dacă fanii sunt cei care nu (mai) pot asculta decât vrei două, trei cântece de pe „Disintegration”, ci au câteva albume din primii ani ai trupei pe care le apreciază, atunci mă număr și eu printre ei.
Și tu simți că nu mai găsești muzică nouă care să-ți placă? Mihai Tița vine cu cinci albume pe care ți le recomandă. De acum, în fiecare lună.
Patru recomandări de documentare despre muzică de la Dokstation 2024 - un platou eclectic, pe care se regăsesc și clasicii rockului și conspirațiile, și post-punk-ul și soap operele, și krautrock și disco și industrial.
Patru lansări românești care se înscriu, lejer, în filosofia everything is a remix: cântece din folclor reintepretate prea banal, rock alternativ care sună ca în anii 2000, găleți cu rime lejere, de vară, și un tânăr speranță din Moldova.
Primăvara asta, înainte de Campionatul European de Fotbal din Germania, microbiștii și nu numai au fost răsfățați cu două documentare: „Hai, România!” și „În inima Naționalei”, despre două Naționale: cea a așa-zisei „generații de aur” și cea din prezent.
Ce suflet să ai, când un artist pe care se presupune că-l respecți, dacă nu chiar idolatrizezi, aduce bucuros un român pe scenă, să cânte alături de el, iar tu să începi să fluieri?
Trei albume și un EP care merită atenție, ale unor muzicieni tineri și foarte diferiți: R&B, boom bap și niscaiva trap, popcorn pop și manelopop. Toate, însă, au ceva în comun: un paradoxal sentiment de nostalgie.
Trei albume românești mi-au atras atenția iarna asta: unul nesatisfăcător, sihăstresc (hehe), un rock greu și dezolant-melancolic și un garage rock à la Cartierul Armenesc
Toamna și iarna au adus mult trap și hip-hop în muzica românească, primul conectat la prezent, celălalt captiv în nostalgie și niscaiva frustrări, dar și un debut rock care merită toată atenția.
A venit din nou vremea pentru DokStation, singurul festival de la noi dedicat filmelor documentare despre muzică. Iată o listă de priorități, de la Little Richard până-n Anatolia, din Ucraina la Nick Cave.
Cât de asemănătoare sunt două genuri muzicale care la prima vedere par din lumi total diferite. Un articol din arhiva Scena9.
Încotro se îndreaptă festivalurile de muzică? Uniformizarea din line-up, brandingul excesiv și lipsa oricărui sentiment de revoltă împotriva status quo-ului ne pot oferi un indiciu: spre o experiență ca la mall.
Muzica trap românească e populară de cel puțin zece ani, dar abia acum, după ce Gheboasă a urcat pentru prima dată pe scenele festivalurilor mainstream, s-a creat un scandal național în jurul versurilor vulgare.
De data asta, doar trei lansări care merită dezbătute pe larg: un single energic de la Vama și două albume - unul la ralanti și altul de la unul dintre cei mai provocatori muzicieni din ultima vreme.
Electric Brother remasterizează primul său album, Alina Eremia reușește un exercițiu pop nouăzecist, Paulina nu poate să cânte manele, iar Puya nu mai poate după zilele însorite de altădată.
Printre vacanțe și festivaluri, muzica românească izbuteste să se facă auzită. Două albume ale unor trupe deja rodate, dar și unul cu revoltă.
O listă cu câteva favorite personale, pe care poate abia le descoperi și merită văzute.
O listă a extremelor: proiecte mai vechi care nu scapă de manierism & confort vs. două albume care destind nițel monotonia. Plus o reinterpretare a unei manele virale pe TikTok.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.
