Arte vizuale / Post-comunism

Nostalgia pentru viitor

de Cristina Voinea

Publicat pe 14 mai 2016

Colecțiile de artă ale marilor corporații nu mi se par foarte tentante. Nu pentru că nu ar exista oameni suficient de pregătiți care să le gândească și dea formă, ci pentru că trăiesc cu impresia că arta, pentru cele mai multe companii, este numai o formă de a acumula și crește capital. Iar orice demers artistic motivat de interese pur mercantile promite să fie plictisitor.

Colecția Deutsche Telekom, prezentată în cadrul expoziției Shape of Time – Future of Nostalgia, la Muzeul Național de Artă Contemporană, m-a făcut să-mi mai înmoi puțin scepticismul (dar nu l-a dizolvat complet).  

Sensibilitățile mele au fost „gâdilate” de lucrările lui Igor Grubic din seria 366 Rituals. Lucrările artistului croat sunt intervenții în spațiul public, unele mai ample, alte mai restrânse, dar toate ilegale. Red Fountain, de exemplu, este încercarea lui de „a-i ura bun venit” lui Bush în Croația prin colorarea în roșu a apei din fântâna aflată în fața Băncii Naționale a Croației (locul unde se întâlneau înalt-demnitarii). Grubic făcea în felul ăsta referință la sângele vărsat în urma politicilor internaționale promovate de Bush. Într-o altă intervenție, Sad Clown, artistul a vopsit lacrimi negre în ochii lui Ronald McDonald, astfel încât clovnul odată vesel pare de-a dreptul disperat. Lucrarea trimite nu numai la criza economică a anilor 2007-2008, ci și la valul de consum necugetat care ne-a luat pe sus pe mulți dintre noi, cei din societățile așa-zis dezvoltate. Prin toate lucrările lui, Grubici (îmbrăcat mereu în uniformă albastră de muncitor) nu vrea neapărat să șocheze, ci să stârnească un dialog în spațiul public care să se concretizeze într-o cultură a exprimării libere și a protestului. 

La fel de provocatoare sunt și cele o sută de lucrări ale lui Roman Ondák – de fapt, desenele aparțin atât lui, cât și membrilor familiei sale ori prietenilor apropiați–, grupate în seria Futuropolis. Totul a pornit de la încercarea de a imagina orașul viitorului, însă cu adevărat interesant e faptul că fiecare lucrare are un alt stil, care variază de la reprezentări perfecte și super-realiste, la desene naive pe care îți spui că le-ai fi putut făcut și tu la 5 ani, după episodul săptămânal Star Trek de pe TVR. Uitându-mă la fiecare desen, am încercat să îmi imaginez cine le-a făcut, în ce context și cum le-aș fi făcut eu. Tot procesul a fost amuzant, dar mai important e că am ieșit din încăpere cu chef de văzut mai mult.

Expoziția cuprinde și lucrările unor artiști români, printre care Dan Perjovschi (da, îl puteți vedea pe Perjo chiar la MNAC), Vlad Nancă, Ciprian Mureșan și Ioana Nemeș. Un artist interesant, care merită văzut, este și Mihuț Boșcu Kafchin, care în lucrarea din 2008, ADN & circuite electrice în spațiu, expune cum ar putea arăta o mână de dublu-elice curajoase care călătoresc în spațiu pe o placă de bază, transformată într-o corabie a viitorului.

Curatorii Shape of Time – Future of Nostalgia, Adriana Oprea, Nathalie Hoyos și  Rainald Schumacher, au vrut să scoată la iveală aspectul narativ al artei contemporane din Europa de Est, după cum ne spune vag textul curatorial. Mie însă mi s-a părut că ar putea fi mai mult vorba despre cum artiștii spațiului post-comunist proiectează un viitor incert, în fața căruia manifestă deja o formă de nostalgie. Expoziția s-a deschis pe 21 aprilie, dar poate fi vizitată până pe 9 octombrie la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. 

Foto: Mihuț Boșcu Kafcin - DNA & Electric Circuits in Space. Sursa: Art Collection Telekom

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK