Am revenit la Odesa, acum, în decembrie 2025, împreună cu Diana Mărgărit. Ultima dată vizitasem orașul în decembrie 2021, așadar cu două luni înainte de începerea războiului.
Ce ne-a apucat să mergem într-o zonă de război?
Nimic special, pur și simplu am avut treabă – la arhive, ca și în 2021, de data asta într-un proiect al Yad Vashem. La Arhivele Regionale Odesa au rămas o mare parte dintre arhivele zonei administrate de România ca forță de ocupație, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscută sub denumirea de „Transnistria”. Sunt sute de fonduri și mii de dosare în limba română care arată cum și-au exercitat autoritățile române controlul asupra zonei din actuala Ucraina, cuprinsă între Odesa, Nistru și Bug, și ce s-a întâmplat cu evreii și romii deportați acolo de regimul Ion Antonescu. Ne-am concentrat asupra documentelor din fostul județ Berezovka, în care au fost asasinați, în câteva masacre din 1941-1942, aproximativ 35.000 de evrei.
Al doilea motiv ține de sentimentul datoriei. Ce se întâmplă acum în Ucraina este istoria timpurilor noastre. Ne-am spus că trebuie să mergem din nou la Odesa, orașul de care ne-am atașat emoțional, și să simțim cât de cât lucrurile de la fața locului, să vedem prin ce trec oamenii. Mai ales că, în ritmul în care o iau lucrurile razna peste tot în lume, riscăm să cunoaștem direct nebunia prin care trec acum ucrainenii.
De când a început războiul, am tot urmărit ce s-a întâmplat, urmărind presa occidentală și, mai ales, canalele de Twitter / X care aduc informații în timp real despre evenimente. În Odesa, în fiecare an, din 2022 încoace, au fost câteva atacuri puternice cu rachete și drone asupra centrului istoric și portului. În rest, atacuri punctuale, dar frecvente, de câteva ori pe săptămână.
Înainte de a porni la drum, ne-am luat informații de la prieteni și diplomați din Ucraina, așa că nu am plecat chiar în necunoscut. Am mers cu avionul la Chișinău și de acolo cu autobuzul la Odesa, în condiții foarte bune. Există și autobuze care merg la Odesa și Kiev de la București, prin Galați, dar durează prea mult drumul. Mai există varianta cu trenul, prin Chișinău. Controalele la graniță sunt foarte stricte, mai ales la ieșirea din Ucraina și mai ales pentru bărbați, așa că numai statul la graniță se întinde pe 2-3 ore.
Odată ajunși seara târziu, am văzut că iluminatul stradal funcționa, dar străzi întregi nu aveau energie electrică decât de la generatoare pe carburant, așezate pe trotuar, în fața clădirilor – multe, mici sau imense, de la toate firmele din lume, foarte zgomotoase și poluante. Ucraina este teren de testare pentru noi tehnologii și soluții, nu doar în domeniul militar, ci și energetic.
Centrul este rezonabil luminat. Au apărut standurile de sărbători, decorațiile și cântecele de Crăciun, vinul fiert, forfota de sfârșit de an.
Pe lumină, am observat că orașul este mai bine conservat decât ne așteptam. Autoritățile ucrainene au făcut mari eforturi pentru a repara clădirile atinse și pentru a șterge, pe cât posibil, urmele atacurilor. Orașul arată, în mod miraculos, îngrijit și liniștit. Drumurile sunt mai bune decât în Republica Moldova. Clădirea arhivelor, o fostă sinagogă din secolul al XIX-lea pentru care ne făceam griji, a rămas intactă și este bine administrată, în ciuda economiei de război.
Ce vezi în jur este o societate compusă preponderent din femei, adolescenți și vârstnici. Partea vizibilă a societății este matriarhală, orânduită, amabilă, fără stridențe. Lumea încearcă să ducă o viață normală. Magazinele sunt deschise, alimentarele sunt bine aprovizionate, cafenelele, populate. În oraș, funcționează o rețea de restaurante de tip self service unde se poate mânca bine și ieftin. Există, în plus, multe alte opțiuni în zona turistică, în mall-uri. Prețurile sunt mai mici decât în România.
O aplicație pe telefon și canale de X sau Telegram semnalează momentele de pericol, cu alerte și alerte critice (cele din momentul în care dronele sau rachetele se află în proximitatea orașului sau deasupra). De pe diverse canale, poți afla câte drone sunt în aer deasupra orașului și, după zgomotul exploziilor, îți dai seama că pericolul semnalat este real. Acum două nopți (în noaptea de 10 spre 11 decembrie), au fost explozii aproape de hotel și s-au zguduit zidurile. Ne găseam – singurii din hotel – în adăpostul de la demisol, care este, de fapt, o sală de conferință certificată ca adăpost care ar rezista la anumite tipuri de proiectile.
Oamenii sunt vigilenți, dar, după patru ani de experiență, reacționează măsurat. Puțini merg în adăposturi, și o fac rar. Nici nu ar putea ține pasul. Alertele sunt zilnice, de obicei noaptea, cel mai des între 11 PM și 2 AM. În week-enduri, alertele sunt încă și mai frecvente, uneori și zece în 24 de ore. Fiecare ia decizii pe baza propriilor calcule de probabilitate, ținând cont de experiența anterioară sau a altora, de informațiile în timp real sau sperând, pur și simplu, în hazard, divinitate etc. Țintele predilecte sunt în port sau în jurul orașului, dar au căzut drone sau rachete peste blocuri de locuințe, în piața veche (Pryvoz, lângă care se află și autogara), peste magazine sau clădiri istorice (mai mult de 100 de obiective culturale fiind afectate în regiunea Odesei, conform Națiunilor Unite). Când poți fi sigur de ceva în aceste condiții?
Este clar că principala miză a atacurilor este de natură psihologică. Trimițând câte 2-6 drone deasupra orașului în fiecare noapte, țintind infrastructura de energie, Rusia vrea să zdrobească moralul localnicilor, să-i terorizeze și extenueze. Reușesc? Probabil că da, în cazul unora și, uneori, în cazul multora. Oamenii au trecut prin momente de groază, extenuare și deznădejde. Alteori, au simțit însă entuziasm, speranță sau încrâncenare. Economia emoțiilor este încă echilibrată în Odesa. Deși generalizările sunt riscante, senzația pe care o ai la fața locului este că oamenii rezistă, cu calm, seriozitate și demnitate și că punctul de inflexiune care i-ar face să cedeze ca societate este încă foarte departe. Reziliența, un termen poate pretențios și abuzat în anumite contexte, își găsește locul din plin în Ucraina.
P.S.: La ora la scriu acest text, suntem deja înapoi în România, iar la Odesa este, din nou, alertă critică (am lăsat active notificările pe telefon). Ieri au fost lovite niște vase turcești în portul Odesei. Și ieri, și astăzi au fost peste zece alerte pe zi.
