Istorisitor (și istoric).
Pe fondul distrugerii a 73 de morminte din cimitirul evreiesc din Huși, la mijlocul lunii martie, și a declarațiilor antisemite ale viceprimarului Capitalei, scoatem la lumină o istorie mai puțin cunoscută despre memorie și oameni.
_(1)_thumb.jpg)
Stația finală pentru primul „tren al morții” care a plecat din Iași după pogromul din 29 iunie 1941 a fost Călărași.
Una dintre supraviețuitoarele ghetoului de la Mostovoi, Transnistria, unde au fost omorâți zeci de mii de evrei, își amintește infernul prin care a trecut.
Întreruperea de către naționaliști a unor piese de teatru, conferințe, concerte, întreceri sportive, ceremonii publice a fost un fenomen obișnuit în perioada interbelică.
Am ales să povestesc un episod mai puțin cunoscut din participarea României la Holocaust. Cu precizarea că articolul conține detalii dure, care nu pot fi citite de oricine.
Astăzi vorbim mai mult și mai deschis despre Holocaust și antisemitism. Dar și iudeofobia face din nou ravagii și probabil nu a dispărut niciodată, doar a fost ținută ascunsă.
În iunie 2017, se fac 76 de ani de la Pogromul de la Iași. Care a pornit de la niște zvonuri. Pe lângă zvonuri, a mai existat un declanșator, mai puțin cunoscut: culoarea roșie.
Acesta este un text scris de un istoric despre un film experiment care scutură istoria.
Ce facem online după despărțiri? De ce dăm block și unfollow? Am stat de vorbă cu zece oameni, ca să aflu despre negocierile lor post-relație, pe net.
_thumb.jpg)
Mi-am dat seama că rețeaua îmi dădea mie un sens al prezenței și al faptului că exist și nu invers, nu eu dădeam notificări lumii, ci lumea îmi dădea mie notificare că exist.
Am vorbit cu poetul Andrei Dósa despre el și despre primul lui roman, „Ierbar”, publicat recent - „un fel de Hanul Ancuței cu prăjiți.”
Ce putem învăța din scandalul Cambridge Analytica despre rolul nostru în lumea digitală, care se îndepărtează din ce în ce mai mult de principiile utopice care au modelat Internetul.
Procrastinez pentru că mi se pare că nu pot să încep nimic bun când nu sunt cea mai fericită fată din lume. Dar mâine sigur o să fiu, mâine toată lumea o să fie fericită și n-o să mai fie războaie și textele o să se scrie singure.
