Carte / Nobel

Olga Tokarczuk: „Mă neliniștește călătoria pe drumuri bătătorite”

de Adela Greceanu, Matei Martin

Publicat pe 15 octombrie 2019

Premiile Nobel pentru Literatură pe 2018 și 2019 au fost anunțate în 10 octombrie de Academia Suedeză. În urma unui scandal sexual izbucnit în cadrul secției care hotărăște premiul pentru literatură, anunțarea câștigătorului pentru 2018 a fost amânată pentru anul acesta. Câștigătorii sunt poloneza Olga Tokarczuk și austriacul Peter Handke. Olga Tokarczuk a fost în România în 2013, la București și la Cluj, pentru a-și lansa ediția românească a romanului Rătăcitorii, și în 2017, la FILIT, la Iași, unde a apărut pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ împreună cu Mircea Cărtărescu.

În limba română din opera Olgăi Tokarczuk au apărut volumele de proză Rătăcitorii, prima ediție la Editura Art, a doua la Polirom, Ultimele povestiri, Poartă-ți plugul peste oasele morților, toate trei în traducerea Cristinei Godun, Străveacul și alte vremi, în traducerea Olgăi Zaicik și Călătoria oamenilor Cărții, în traducerea lui Constantin Geambașu, toate la Polirom, și Casă de zi, casă de noapte, în traducerea Cristinei Godun, la Editura Casa cărții de știință.

În aprilie 2013, Olga Tokarczuk a venit în direct la Radio România Cultural, la emisiunea „Timpul prezent“, pe care o realizez împreună cu Matei Martin. Am vorbit atunci despre Rătăcitorii, o carte ca un du-te-vino. Între locuri, între numeroasele personaje, între poezie, proză, eseu. De altfel, călătoria este una dintre marile ei teme. Călătoria în timp, în spațiu, în straturile subtile ale realității, în interiorul ființei umane, explorată cu o privire „fără reflecţie, fără judecată, fără sentimente”, cum spune undeva, și, în același timp extrem de empatică. (Adela Greceanu)

Publicăm transcrierea editată a interviului acordat de Olga Tokarczuk pentru Radio România Cultural în 2013, înainte de lansarea romanului Rătăcitorii, apărut în traducrea Cristinei Godun la Editura Art. Înregistrarea integrală a discuției o puteți asculta pe site-ul Radio România Cultural. 

Adela Greceanu: „Mă simt atrasă de orice este deteriorat, imperfect, infirm, crăpat. Mă interesează formele mediocre, erorile din opera creației, fundăturile. Tot ceea ce se abate de la normă”, scrie Olga Tokarczuk în cartea Rătăcitorii apărută la Editura Art în traducerea Cristinei Godun, carte care a primit unul dintre cele mai prestigioase premii literare din Polonia, Premiul Nike, carte tradusă în peste 20 de limbi. Noi suntem Adela Greceanu și Matei Martin și invitatele noastre sunt scriitoarea poloneză, Olga Tokarczuk și traducătoarea cărții Rătăcitorii, Cristina Godun, care va traduce și răspunsurile Olgăi Tokarczuk din această emisiune. (...) Rătăcitorii este o carte în care se îmbină proza, poezia, eseul, în pasaje mai lungi sau mai scurte care suprind personaje și gânduri, interpretări ale unor locuri, mai degrabă decât descrierea lor. Cartea însăși are astfel structura unei călătorii între genurile literare. Cum ați construit acest du-te-vino între poezie, proză, eseu, Olga Tokarczuk?

O. T.: Aveți dreptate, am dorit să construiesc, să structurez această carte ca o călătorie, întrucât călătoria nu este niciodată ceva liniar. Călătoria mai degrabă ne poartă cu gândul la sistemul ferestrelor Windows ale unui calculator. Când ne mișcăm, în fața noastră se deschid mereu noi și noi ferestre de sensuri, semnificații. Lumea pe care o vedem în timpul călătoriei o umplem apoi cu propriile noastre gânduri, plăsmuiri, sentimente, trăiri. În felul acesta, observatorul preschimbă lumea pe care o vede cu ochii săi. Personal nu prea cred în reportaj și în oglindirea obiectivă a lumii pe care o vedem. De aceea am dorit să scriu o carte care să prezinte o imagine mai complicată a lumii contemporane globale și care să cuprindă și atitudinea mea ca observator al acestei lumi.

Matei Martin: De fapt, ce este reportaj, adică relatare sau descriere obiectivă, și ce e ficțiune în cărțile dumneavoastră?

O. T.: Eu nu cred în această deosebire între obiectiv și real. Eu cred că tot ceea ce are efect asupra noastră, ce percepem ca fiind real, este real. Până și obsesiile sau revelația Fecioarei Maria pe care o poate avea cineva este tot o chestiune de percepție personală. Din fericire, literatura are această forță că ea nu trebuie să definească ce este realitate și ce este ficțiune.

A. G.: Deci, cumva, nimic nu este obiectiv, totul este real.

O. T.: Nu aș vrea să intru foarte mult în discuții filosofice, însă pentru mine realitatea este ceea ce percepem cu propriii noștri ochi; ce vedem este ceva personal. Tot ce vedem, tot ce percepem cu toate simțurile noastre, cele cinci câte le avem.

A. G.: Povestiți în carte că v-ați obișnuit să scrieți oriunde, în tren, în avion, pe scările muzeelor, în cafenele, în mașina parcată pe marginea drumului, pe bucățele de hârtie, pe șervețele, în agende, pe cărți poștale, pe marginea cărților, în palmă chiar. Cum ordonați textul care se strânge astfel?

O. T.: Cel mai mare efort pe care l-am depus în scrierea acestui roman, de lungă durată, cam trei ani am scris, a fost crearea structurii. Am încercat să renunț la ordinea cauză-efect tradițională și să leg istoriile și povestirile între ele într-un cu totul alt mod decât cel la care ne-am fi așteptat. Prin conexiuni, prin refrene, prin laitmotive, prin repetiții. Eu le-am numit tehnic punți de legătură.

A. G.: Vorbiți la începutul cărții despre ce vă face să porniți la drum: căutarea imperfecțiunii, a erorilor, a ceea ce se abate de la normă. „Istoria călătoriilor mele este doar istoria unei indispoziții”, scrieți. Numiți această indispoziție sindromul detoxificării perseverente. În ce relație este nevoia dumneavoastră de a călători cu literatura, care și ea poate fi considerată o călătorie în căutarea excepției, a rarității a ceea ce scapă simțului comun uniformizator?

O. T.: Cred că în cazul acestei cărți, în special călătoria este încercarea de căutare a sensului întregului, întrucât am impresia că astăzi lumea a devenit mult prea mare, că a crescut la dimensiuni colosale, că e prea multă. În media, în literatură descriem bucățele ale acestei lumi, dar nu reușim să o generalizăm, dar nu reușim să îi găsim un sens general, universal. De aceea această carte abordează literatura ca o încercare de generalizare a lumii. Bineînțeles, este o încercare care nu s-a soldat cu succes sau se soldează cu multe insuccese. Întrucât scriind această carte, mi-am stabilit anumite scopuri, respectiv nu m-a interesat ceea ce scrie în ghidul de călătorie, ce scriu alți scriitori care se ocupă de literatura de călătorie. Nu m-a interesat ce se scrie în mass-media despre locurile pe care le-am vizitat. Am încercat să mă mișc în schimb pe linia acestor abateri de la normă, a bizareriilor și curiozităților, încercând să explorez această regiune periferică a lumii.

M. M.: „Lumea este foarte mare” – m-a surprins această replică a dumneavoastră. Lumea este mare tocmai acum, când călătoria este atât de simplă, atât de posibilă. Și până la urmă cum poți să vezi ceva când nu știi nimic despre un loc? 

O. T.: Eu nu susțin că ar trebui să vedem locuri fără să știm nimic despre ele, ar fi o nebunie. În schimb, mă neliniștește genul acesta de turism, care se concentrează pe vizitarea obiectivelor turistice, așa cum sunt prezentate din start de cineva. Mă neliniștește călătoria pe drumuri bătătorite. Moștenim parcă o lume care a fost într-un fel programată să fie văzută și nu altfel. 

A. G.: Olga Tokarczuk, într-adevăr, cartea dumneavoastră nu este nici jurnal de călătorie, nici reportaj, fiindcă nu prea spuneți numele locurilor despre care vorbiți, adesea orășele neturistice, necunoscute. Nu invitați cititorul să meargă în locurile pe care le descrieți, ci mai degrabă îi stârniți cheful să plece în propria lui călătorie, nici nu contează unde, în care să fie atent mai ales la oameni. De fapt, ce este călătoria pentru dumneavoastră?

O. T.: E o întrebare foarte interesantă. Cred că pentru mine călătoria este o formă de libertate. Când mă urc în mașină și mă așteaptă o călătorie lungă, așa cum am făcut până aici, simt că mă cuprinde un entuziasm extraordinar de parcă m-aș urca într-o corabie să descopăr America. Cred că atunci când călătoresc mă eliberez de ceea ce mă ține înrădăcinată în pământ, în locul în care mă aflu. Să fiu sinceră, întotdeauna am invidiat toate triburile nomade care se mișcă unde doresc. Cred că în esență, în adâncul sufletului meu, sunt un nomad.

M. M: Olga Tokarczuk, ați debutat ca poetă, primul volum de proză a venit de-abia patru ani mai târziu. Mai scrieți poezii? Vă mai interesează poezia?

O. T.: Să fiu sinceră nu, n-am mai scris. Am debutat ca poetă, întrucât foarte mulți adolescenți scriu poezie. Nu pot să spun că eu cred în această diferențiere care se face între poezie și proză. Cred că o proză bună poate să valorifice limba în așa fel încât să fie poetică și în acest sens pot spune că nu sunt întru totul poloneză, întrucât polonezii iubesc, adoră poezia. Dar eu prefer un roman bun, gros. 

A. G.: Chiar romanul Rătăcitorii începe cu un fragment, găsesc eu, extrem de poetic, o amintire din copilăria mică, un moment extrem de pregnant, conștientizarea propriei existențe; „Într-o singură clipă descopăr adevărul. Deja nu mai e nimic de făcut – exist.” De ce ați ales să începeți cartea astfel?

O. T.: A fost o decizie puțin pragmatică din partea mea. În momentul în care scriam, făceam toate acele notițe și încercam să le sistematizez. Mi-am dat seama că această carte trebuie să aibă un fundament foarte puternic care să susțină structura pe care o aveam în minte și acest fundament, în cazul cărții mele, era tocmai persoana naratorului. Pe de altă parte, m-am gândit că adevărata călătorie pe care o facem este cea care începe din interiorul nostru, prin conștientizarea a cine suntem. Când conștientizez că sunt ceva diferit de lume, separată de lume, când conștientizez că pot să devin observatorul acestei lumi. Așa cum îmi aduc aminte din propria mea experiență, este un moment care trezește deopotrivă frica, dar în același timp te ridică pe culmile sublimului. În acel moment e groază; de ce? fiindcă ai senzația că ești aruncat în lume. 

A. G.: Ce sunt rătăcitorii și prin ce se deosebesc de călători?

O. T.: Călătorii cred că întotdeuna își fixează un țel spre care tind. Doresc să-l atingă, să-l descrie, să își rezolve o problemă, un interes. În ce privește rătăcitorii, în schimb, forța motrice din spatele lor este neliniștea. Aș spune că rătăcitorul este cel care nu se simte bine nici într-un loc, care este mereu împins să se miște. În ziua de astăzi, rătăcitorii pot fi și oamenii aflați în căutarea unei slujbe în străinătate, care pornesc în lume poate din cauză că au suferit o decepție în dragoste și pornesc în călătorie, care călătoresc, poate, din interes de serviciu, în delegații, se află tot în mișcare. Și toți cei care caută aventura, aventurierii contemporani.

A. G.: Dumneavoastră sunteți mai degrabă o rătăcitoare sau o călătoare?

O. T.: Sunt și una, și alta, dar la drept vorbind, cu adevărat liberă și eu însămi mă simt atunci când sunt o rătăcitoare. 

A. G.: Cristina Godun, ce dificultăți ați avut în traducerea cărții Olgăi Tokarczuk, Rătăcitorii?

Cristina Godun: Singura și cea mai mare dificultate a fost cea de a reda titlul romanului, întrucât în polonă nu este atât de transparent cum este în română. Respectiv bieguni am aflat și eu de pe coperta a patra a romanului în polonă că sunt reprezentanții unei secte religioase ruse care s-au desprins în urma reformei lui Nikon și erau împinși de această nevoie permanentă de a se mișca, pentru a nu cădea pradă satanei. Și atunci am încercat să găsesc, în toate dicționarele de termeni teologici, corespondentul acestui termen, nu l-am găsit, am căutat pe Google, la fel, nu am reușit să aflu și într-un final, începusem deja să citesc romanul, am uitat de titlu, mi-am dat seama când am ajuns pe la jumatea lui că a fost menționat o singură dată și că, de fapt, este clar o metaforă a omului contemporan și astfel am ajuns la o înșiruire de sinonime ale acestui termen polonez. În final am ales Rătăcitorii împreună cu editura. M-am gândit și la „băjenar”, având în vedere că are acest sens de fugar, pelerin, însă DEX-ul nu îl dă decât cu conotații politice, sociale, deloc religioase, astfel încât am renunțat la el. Dar ar fi avut rezonanță slavă. Mi-ar fi plăcut mai mult.

M. M.: Olga Tokarczuk, în această seară sunteți așteptată la Librăria Bastilia din București. Mâine plecați la Cluj, ce așteptări aveți de la aceste întâlniri cu publicul din România?

O. T.: Aș dori foarte mult ca la aceste lansări de carte oamenii să îmi pună aceleași întrebări pe care le-am primit și în Polonia, de exemplu, întrucât asta ar însemna că romanul începe să existe în forma pe care i-am prevăzut-o. Pe de altă parte, aș dori să fiu surprinsă cu alte păreri decât cele de care am avut parte până acum. Poate că din punctul de vedere al românilor voi primi întrebări care mă vor face să văd totul dintr-o altă perspectivă.

15 octombrie 2019, Publicat in Arte /

text de

  • Adela GreceanuAdela Greceanu

    Scriitoare și jurnalistă la Radio România Cultural, unde realizează, împreună cu Matei Martin, emisiunea „Timpul prezent”, în fiecare seară, de la 18.30.

  • Matei MartinMatei Martin

    Jurnalist la Radio România Cultural, unde realizează, împreună cu Adela Greceanu, emisiunea zilnică „Timpul prezent”, și la Dilema veche, unde ține rubrica „Mapamondul de buzunar”.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK