Pagina9 este o școală alternativă de presă o experiență de învățare de la egal la egal concepută de redacțiile Scena9 și Școala9 pentru viitoarea generație de reporteri.

Ediția-pilot a avut loc între 15 - 19 septembrie 2025, la Sibiu, unul dintre orașele cele mai animate social&cultural din România. Timp de 5 zile, editorii și reporterii Scena9 & Școala9, alături de 15 tineri & tinere (selectați din peste 100 de aplicanți) au făcut ateliere de scriere și reporterie, au vorbit cu invitați relevanți din jurnalism (Mona Dîrțu, Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc, Emilia Șercan), conținut online (Silviu Faiăr) sau artă (Lia Perjovschi, Radu Vancu). Am discutat despre jurnalism și etică, empatie, video&audio, internet, misiune și pasiune, am explorat idei de subiecte, am făcut exerciții de scris și gândit împreună. 

După săptămâna intensivă de la Sibiu, cei 15 paticipanți au început, alături de editorii Scena9 & Școala9, să lucreze la câte un material jurnalistic propriu. Abia așteptăm să vi le prezentăm, cât de curând, pe Scena9.ro și Școala9.ro. 

Până atunci, vă lăsăm câteva notițe pe care ni le-am luat la cald, după ediția-pilot de Pagina9 la Sibiu. 

Simt că am învățat să fiu mai puțin dură cu mine, să-mi dau the benefit of the doubt mai multe decât îmi dădeam. (Maria Angele, participantă)

Am învățat să am mai multă încredere în mine și în ceea ce scriu și să scriu cu nerv jurnalistic despre abuzuri și oameni în general. (Cătălina Țofei, participantă)

Am învățat că nu sunt total singură în drumul ăsta, în cariera de jurnalist, și că orice subiect, chiar dacă pare mai prost, tot timpul este loc de a-l  rafina. (Alexandra Berzovan, participantă)

Disconfortul e constructiv și ceva cu ce am rămas din atelierul unde s-a vorbit de capcanele presei e că e super important să te lași contrazis și să-ți pui întrebări. (Ina Constantin, participantă)

Trebuie să te gândești că atunci când scrii un text e de parcă i-ai spune unui om pe stradă: ai 5 minute să vorbești cu mine? Faci apel la timpul lui și e important să nu-l risipești. Altfel, școala a pus în perspectivă faptul că asta e o responsabilitate mare, că cuvintele nu sunt doar cuvinte niciodată, au greutatea lor, ne shape-uiesc realitatea și de asta să fii jurnalist înseamnă să fii responsabil și să fii pregătit pentru responsabilitatea asta. (Miruna Topliceanu, participantă)

Am prins și eu mai bine cum să spun o poveste care pare tehnică și ruptă de oameni. A fost foarte fain să învăț cum să dau o față umană să adaug niște personaje unei povești macro, pentru că așa cred că ar trebui să fie jurnalismul. Pentru că una dintre probleme presei acum este această deconectare pe care o inspiră niște materiale seci. (Șerban Barbu, participant)

Pagina9 este o insulă de încredere într-un ocean de confuzie și îngrijorare. Aici mi-am amintit lucruri elementare, dar absolut vitale: că jurnalismul, deși a fost deturnat, are forța să modeleze o lume mai bună; că nu suntem singuri și că avem mare nevoie unii de alții; că învățarea e întotdeauna un proces deschis și reciproc. Aici am lucrat cu oameni tineri absolut minunați și am înțeles că le suntem datori. Cu colegialitate, cu șanse, cu un strop de speranță. (Andra Matzal, editoare coordonatoare Scena9)

Zilele petrecute în Sibiu m-au făcut să mă întreb ce ar putea învăța breasla jurnaliștilor de secol XXI din istoria breslelor sibiene de secol, din creșterea și descreșterea lor. Mi se pare un exercițiu promițător: ce afli despre criza de azi a meșteșugului tău dacă derulezi înapoi mai multe secole, schimbi contextul, sistemul de referință, orânduirea? Nu știu, dar o să caut răspuns. (Mona Dîrțu, jurnalistă și invitată)

Cei 15 jurnaliști și jurnaliste cu care-am lucrat la prima ediție de Pagina9 sunt:

Cătălina-Nicoleta Andreescu 
Maria Angele 
Bianca Bălănescu 
Alexandra Teodora Berzovan 
Celine Cojocar
Ina Constantin
Sorana Horșia
Toma Hurduc
Fabian Leiba 
Ana Leu
Daria Radu
Barbu Șerban
Ingrid Șerban 
Miruna Maria Topliceanu
Cătălina Țofei

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK