Un documentar audio în patru părți despre femeile care muncesc ca îngrijitoare în Austria și abuzurile la care sunt supuse. 

Duminica, în piața din centrul Carașovei, un sat croat din județul Caraș-Severin, găsești de toate, de la coroane de flori și lumânări, la gogonele, ardei, șosete, pijamale sau cizme de cauciuc. Atracția principală e un stand cu înghețată de fructe de pădure și vanilie, făcută în casă. Cea care vinde, o femeie din Reșița, a învățat rețeta de la bunicul ei, iar acesta o aflase de la turcii de pe insula Ada Kaleh, înghițită în 1970 de apele unui lac de acumulare.

După ce ies de la liturghie, oamenii se opresc la înghețată. E unul dintre micile ritualuri ale satului, care rezistă de ani de zile, în ciuda tuturor schimbărilor prin care acesta a trecut în ultimele decenii. 

Din Carașova au plecat primii cetățeni români la îngrijit bătrâni în Austria, la mijlocul anilor ‘90. Poarta lor de acces spre vestul Europei a fost pașaportul croat.

De la câțiva zeci de săteni atunci, România a devenit între timp principala sursă de îngrijitori pentru bătrânii din Austria.

Din 80.000 de îngrijitori înregistrați acolo, românii reprezintă acum aproape jumătate. Procentul lor a crescut de la 37% în 2016 la 45% din total în 2018, depășind Slovacia.

Ascultați primul episod din podcastul „100% legal"

În ultimul an, am mers cu reportofonul prin sate și orașe din Austria și din România pentru a le documenta povestea. 

Povestea celor care lună de lună se urcă în microbuze și fac drumuri de câte 12 ore sau chiar mai mult ca să îngrijească oameni bolnavi și bătrâni în Austria. Un fel de navetiști transfrontalieri. Femeile reprezintă peste 94% din numărul total de îngrijitori la domiciliu în Austria. 

Industria îngrijirii bătrânilor austrieci se desfășoară sub brandul legalității. Pe Facebook, OLX sau alte platforme online găsești zilnic anunțuri noi cu locuri de muncă. Toate promit contract de muncă, siguranță și transparență. 

Am descoperit că există fisuri în discursul care promite 100% legalitate. În triunghiul format de firmele de intermediere din România, cele din Austria și firmele de transport se petrec multe abuzuri. 

„I-am trimis mesaje, am sunat, nu mi-a răspuns niciodată, niciodată. Baba m-o încuiat în cameră, avea demență. M-o încuiat în cameră. Am stat de joi încuiată până duminică.”

„I-am cerut bon de casă și a început să mă jignească, să îmi ofere tot felul de umilințe, să mă amenințe că îmi închide actele pe Austria, că dacă am să mai ajung în Austria vreodată o să trimită poliția peste mine.”

„Și-am bătut cu pumnul în ușă și am zis Hilfe, Hilfe. Să mă ajute.”

„Camera înainte de a veni pflegerine era probabil bucătărie. Toată era în gresie. Era un frig. Și seara la 10 se oprea căldura, și dimineața până la 6 înghețai. Și un ger și un frig ce era!”

Rezultatul documentării mele din ultimele luni e o serie audio în patru episoade despre munca de îngrijire în Austria și despre abuzurile care apar în spatele motto-ului „100% legal". 

Pentru primul episod din serie, am vrut să văd de unde a început totul. Cum s-au format primele rețele de intermediere și transport între România și Austria, cu ce speranțe au plecat primii români la munca de îngrijire în Austria și cu ce s-au întors de acolo. 

Ascultați primul episod al documentarului audio „100% legal”

Documentare și montaj: Diana Meseșan
Editare: Luiza Vasiliu
Muzică: Adrian Piciorea
Mixaj sunet: Andrei Liviu Boanță

Realizarea acestui podcast a fost posibilă datorită unei burse Milena Jesenska, sponsorizată de către Institute for Human Sciences din Viena și de către Erste Foundation.