Recomandări / Timp Liber

Scena9 recomandă: săptămâna 26 februarie - 4 martie

De Scena 9

Publicat pe 26 februarie 2018

Dacă vă hotărâți să vă luați multe straturi de haine și să ieșiți din casă zilele astea, vă dăm și noi câteva sugestii de locuri în care să vă adăpostiți. Avem un spectacol-manifest, o discuție despre post-adevăr, un atelier de filosofie și alte câteva chestii călduroase. 

Un dialog între scriitori și o expoziție de ilustrații minimaliste, de la Luiza 

Florin Chirculescu în dialog cu Vasile Ernu, Londophone (Zalomit 2), miercuri, 28 februarie, de la ora 19.00

Având în vedere că Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu este, probabil, cel mai monumental roman apărut la noi în ultimii ani (aș adăuga și cel mai suprinzător, baroc și învăluitor), dialogul de miercuri seară între Florin Chirculescu, autorul care a publicat până acum SF sub numele Sebastian A. Corn, și Vasile Ernu mi se pare oprire obligatorie în traseul cultural al săptămânii. N-am idee despre ce vor vorbi, dar bănuiesc că o să fie multă literatură și multă viață. O paranteză de câteva ore la toată demența din jur. 

Vernisaj „I move — to keep things whole”, expoziție Cristi Iacob, Studio Receptor @ Cărturești & friends (Quinet 9), joi, 1 martie, de la ora 18.00 - până vineri, 30 martie

În primul rând, asta-i o expoziție care are un titlu luat dintr-un poem foarte foarte frumos al lui Mark Strand. În al doilea rând, asta-i o expoziție cu un artist despre care nu știam nimic (my bad), dar am aflat de la Ramona Chirica, curator Receptor și „vânător-culegător” de ilustrații la Colorhood, că face niște desene „minimaliste, simple și twisted în același timp”. O expoziție-surpriză, deci, cu 20 de ilustrații alb-negru la limita dintre echilibru și cădere, dintre intimitate și lumea de-afară. Dacă vă plac, puteți să le și cumpărați ;)

Sunete și descoperirea identității, de la Diana 

Săptămâna Sunetului, 26 februarie- 4 martie 

Săptămâna Sunetului e un fel de sărbătoare pentru toți iubitorii de sunet. Au loc concerte, expoziții, experimente sonore, dezbateri despre sănătatea urechii și sunetul amplificat, poluare sonoră sau urbanism. Un eveniment care sună foarte interesant este turul ghidat al Școlii gimnaziale de Arte nr. 5 care are loc azi de la ora 18.30 și este realizat de arhitecții Marius Smighelschi și Radu Pană, proiectanți acustici. Vineri se va organiza o sesiune de ascultare propusă de Stephan Dunkelman, la Universitatea Națională de Muzică București, de la ora 20. Momentul cel mai așteptat pentru mine este concertul lui Sainkho Namtchylak de duminică, la ora 20, în Control. Sainkho face muzică vocală supratonală (throat singing). A descoperit în copilărie repertoriul Tuvan de muzici și tehnici tradiționale Khoomei. A reușit să se afirme în ciuda faptului că tradiția restrânge această practică vocală la bărbați. Arta practicată de Sainkho Namtchylak este creată de înaintașii săi tuvani și mongoli.

Film documentar: Becoming Ann-Christine, Centrul Ceh, București, miercuri, ora 19.00

Cum se împacă religia cu identitatea de gen? Preotul suedez Åke Roxberg trebuie să își răspundă la întrebarea asta la vârsta de 57 de ani când devine Ann-Christine. Åke sa născut ca băiat în toamna anului 1952 și și-a afirmat identitatea ca Ann-Christine pe 2 august 2010. Regizoarea Helena Isaksson Baeck a urmărit-o pe Ann-Christine timp de trei ani. Rezultatul este filmul documentar Becoming Ann-Christine, care se proiectează miercuri, la ora 19, la Centrul Ceh. Este un film despre determinare și asumare. Pentru că ai nevoie de al naibii de mult curaj ca să îți asumi identitatea de femeie, cu riscul pierderii familiei, a locului de muncă și a enoriașilor. Pentru că pentru a-ți găsi adevărata identitate, trebuie să negociezi niște planuri care sunt aparent contradictorii. 

Un spectacol-manifest, de la Ionuţ

„Lalele, lalele” (premieră), MACAZ - Bar Teatru Coop., Bucureşti, 2, 3 şi 4 martie, ora 19.00

Un spectacol-manifest (de Bogdan Georgescu) îndreptat împotriva discriminării ce riscă să ajungă politică de stat, via referendumul Coaliţiei pentru Familie, şi să restricţioneze drepturile minorităţilor de gen şi sexuale. „Lalele, lalele” a fost realizat împreună cu 11 performeri care își asumă deschis apartenența la comunitatea LGBTQIA+, iar descrierea universului lor i-ar pune în genunchi, la rugăciune, pe susţinătorii CpF: „Un queer feminist din spectrul feminin, un bărbat trans hetero-sapio-romantic și pansexual, un homosexual fericit, o lesbiano-pancurioasă feminist-marxistă, un androgin pansexual de gen fluid, un heterosexual pasiv, un vagabond homolău vesel uneori, un bihomo ludens, un desfundător de minți, o omnisexuală cu aspirații poliamoroase, o femeie trans în viață.” Intrarea este liberă, rezervările se pot face aici

Un atelier de filosofie și un laborator de propagandă, de la Andra 

The art of questioning // atelier filosofic cu Oscar Brenifier, Institutul Francez din București, 2 martie, ora 18, și 3 martie, ora 11.30

Citeam ieri că miliardarul Mark Cuban îi sfătuiește pe tinerii viitorului să-și aleagă înțelept cariera și să fie cu băgare de seamă, fiindcă o diplomă în informatică e foarte posibil să devină mai puțin rentabilă decât una în filosofie. Și-asta fiindcă lumea se va automatiza, dar va avea nevoie de minți care să gândească din ce în ce mai nuanțat the big picture. Așa că vă puteți antrena pentru viitorul ăsta cu atelierele de filosofie ale lui Oscar Brenifier, fondator al Institutului de Practici Filosofice și organizator al multor ateliere de filosofie deschide unui public cât mai larg, de la copii, la deținuți. Brenifier va ține două astfel de ateliere la București, primul în franceză, al doilea cu traducere în română, iar miza lor e să ne-nvețe cum să înțelegem mai bine schimbul de idei pe care-l facem cu fiecare conversație. Pentru fiecare atelier, există o taxă de participare, de 200 de lei.

Laboratorul de propagandă: știi să o recunoști?, Apti Digital Hub, 27 februarie, ora 18.15

E din ce în ce mai greu să găsești știri pe teme fierbinți, fără să depistezi concentrații diferite de propagandă în felul cum sunt redate și, de la un punct încolo, din ce în ce mai greu să distingi toate formele subtile pe care ajunge să le ia propaganda. Tocmai de-asta, ateliere ca cel organizat de Mediawise Society ar trebui să aibă loc cât mai des și în medii cât mai variate. Fiindcă sunt extrem de utile pentru înțelegerea unor reguli de bază pentru orientarea în oceanul de informații în care ne îmbăiem zilnic. Cei de la Mediawise Society sunt, de altfel, printre cei foarte puțini (și inspirați) care fac în România - educație media, o disciplină care-ar trebui să-și găsească locul în școli cât mai curând. 

Comunism ilustrat și post-adevăr discutat, de la Vlad

Partidul te vrea tuns (lansare), Colivia, București, vineri, 2 martie, ora 18.00

În 2012, jumătate dintre adolescenții români credeau că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu și nu-s motive să sperăm că treaba s-a schimbat prea mult între timp. E o vorbă luată de-a gata de la părinți, care extrăgeau din „vremea lui Ceaușescu” doar propria tinerețe și nuanțele sale de roz. Pentru a nu uita cum era de fapt în comunism, niște cetățeni de la Forum Apulum au stat anul trecut de vorbă cu tineri și au pus de-un ghid ilustrat, în care au pus accent pe ilustrații și informații succinte, ușor de reținut. Ilustrațiile sunt făcute de Dan Perjovschi, Saddo, George Rosu, Ana Kun, Livia Coloji, Razvan Cornici, Dragos Boțcău, Bogdan Topîrceanu și Andreea Ilisăi. Au de gând să-l distribuie în licee și să aducă astfel în discuție acei 50 de ani din istoria României. 

Ghidul va fi lansat vineri, la Colivia, cu o discuție despre ideea din spatele său, urmată de o discotecă comunistă, o gustare cu pâine și parizer și un șpriț cu sifon. Organizatorii au pregătit și o mini-expoziție de vestigii din Epoca de Aur. 

Despre Post-Truth la ODD Theory, Muzeul Național al Literaturii Române, București, sâmbătă, 3 martie, ora 18.30

„Post-adevărul” nu e doar despre internet și televizor, ci și despre falsa conștiință și decăderea sferei publice burgheze, arată Ovidiu Gherasim-Proca, autor al cărții „Aproape contradiscurs”, publicată anul trecut de Tranzit.ro/Iasi. Gherasim-Proca e lector la Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene și e preocupat de studiul revizuirii tehnologice a practicilor democratice și îngrijorat de confuzia intelectuală care o însoțește. Evenimentul de sâmbătă e a zecea conferință din cadrul ODD Theory, un proiect colaborativ între ODD, Modulab și Editura Fractalia, co-fondat anul acesta de către Administrația Fondului Cultural Național.  

Încă un festival (de electro), de la Ioana

Festivalul Rezistența Electronică | Quantic, București, vineri, 2 martie, de la ora 20

Încă un festival de muzică în București? *eye-roll* Ei bine, da, încă unul, pentru că segmentul de alternativ-electro era descoperit. Acum îl acoperă Munteanu (promoter de evenimente), cu Andrei Irode, Călin și niște trupe, printre care unele despre care am mai scris - dar nu destul. Nici n-am mai fost la Quantic până acum, deci vineri o să fie o zi bună, să ascult și să dansez pe Crowd Control, Omelette, Tourette Roulette și Karpov Not Kasparov. Biletele se iau de aici și costă 32,4 RON în presale sau 43,2 RON la intrare. Până vineri, o să dansez în capul meu, pe piesa asta.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK