După o zi de plajă vântoasă la Vama Veche, pentru Christine a urmat o noapte de coșmar. Ore la rând nedormite, în care pur și simplu nu putea să respire. Nu înțelegea ce i se întâmplă, nu mai avusese niciodată probleme cu respirația. A cuprins-o panica. „Am crezut că o să mor”, își amintește ea. A doua zi a plecat spre casă, cu tot cu respirația întretăiată. La câțiva zeci de kilometri de Vamă, toate simptomele au încetat instant. Asta se întâmpla în 2016. În vara următoare a trăit un episod similar, tot la mare. Abia în al treilea an, după ce a început să aibă simptome și în București, s-a dus la doctor. Testele au arătat că e alergică la ambrozie.
„Inițial am întrebat dacă la mâncarea zeilor, pentru că nu auzisem de ambrozie până atunci”, spune Christine Kropf-Ruscea zâmbind. „Așa a început relația mea cu această buruiană.”
„Ambrozia este o buruiană care produce particule de polen foarte alergizante, iar această buruiană s-a extins într-un mod absolut foarte rapid”, spune Conf. Dr. Polliana Leru, medic primar de medicină internă, alergologie și imunologie clinică. „Este scăpată de sub control, practic. Și într-un mediu aglomerat și poluat, cum este Bucureștiul, ea a devenit progresiv o problemă de sănătate publică.”
Dr. Leru a fost mereu atrasă de studiul bolilor cu substrat imunologic. Își amintește de stagiul de câteva luni la Universitatea din Montpellier, petrecut în mijlocul unuia dintre cele mai prestigioase colective în domeniul alergologiei și al alergiilor respiratorii, perioadă despre care spune că a fost decisivă pentru formarea ei profesională ulterioară. „Mecanismele sunt extrem de interesante, de a înțelege ce se întâmplă, cum de ne sensibilizăm – deci substratul acestor boli, versatilitatea lor”, spune Dr. Leru, „dar și nevoia de a găsi soluții. Sunt foarte incitante din punct de vedere științific și tot timpul sunt noutăți.”
Din 2014, în cadrul Spitalului Clinic Colentina există un mic laborator destinat monitorizării concentrației de polen din aer. Aparatul de măsurare a fost donat de societatea franceză de aerobiologie, iar la momentul respectiv era singurul din țară. De-a lungul timpului, Dr. Leru a tot încercat să dezvolte laboratorul, dorind să îl transforme într-un centru național de cercetare a calității aerului și a alergiilor respiratorii. Până acum însă, nu a avut sprijinul administrativ necesar. Încă mai speră. „Calitatea aerului este o componentă importantă a vieții noastre și a sănătății, din perspectiva alergiilor respiratorii este extrem de importantă”, spune ea.
Când se vorbește de calitatea aerului se face referire la cele două componente: cea chimică și cea biologică. Dacă despre poluarea chimică se vorbește destul de mult și este adesea măsurată, componenta biologică – care se referă la polen, plante alergizante, fungi sau alte particule vii – este lăsată într-un con de umbră. Chiar și mai puțin se discută despre faptul că cele două interacționează. „Cele două componente se agravează reciproc”, spune Dr. Leru. „Creșterea concentrației de bioxid de carbon stimulează puternic producerea de polen.”
Pe acest fundal, se înregistrează un trend ascendent al bolilor alergice. Dr. Leru continuă să ne explice că alergiile sunt o patologie relativ recentă, mai cunoscută de patruzeci-cincizeci de ani. „Desigur că se știau bolile alergice, dar frecvența, prevalența și severitatea lor, importanța alergiilor, sunt de dată mai recentă. Considerăm că aparțin modernității, epocii actuale”, spune medicul.
„Ne luptăm cu ambrozia”
Ionuț Kropf-Ruscea, soțul lui Christine, se număra printre cei care nu neapărat că nu credeau în alergia la ambrozie, dar nu dădea importanță fenomenului. Își amintește cu zâmbetul pe buze cum glumea cu prietenii: „Ați înnebunit toți cu ambrozia voastră. Uite, eu n-am nimic!” Până în vara lui 2018, când, cum îi place să spună, soarta l-a dus să lucreze pe un șantier. Specialist în sustenabilitate, la vremea respectivă Ruscea se ocupa de managementul deșeurilor la construcția noului magazin Ikea din sectorul 3. Era o vară extrem de călduroasă. În toiul ei, Ionuț a răcit. Sau cel puțin așa credea. Îi curgea nasul tot timpul, a făcut și febră. Doar că nu a mai scăpat de „răceală” vreo două luni de zile. Ajuns la medic, a aflat cu consternare că poți dezvolta o alergie chiar și la vârsta de 33 de ani, cât avea el atunci, și chiar dacă nu ai mai avut niciodată vreuna. „A fost îngrozitor”, își aduce el aminte, „imaginează-ți vara la 40 de grade să ai febră.”
A început să se documenteze despre ambrozie. A citit că este originară de pe continentul nord-american, că a ajuns în Europa în timpul primului Război Mondial pe vapoare, cu transporturi de semințe, și că are afinități pentru zonele neîngrijite, fiind numită și „iarba pârloagelor”. „Mi-am dat seama că Bucureștiul este locul perfect pentru ambrozie”, spune Ionuț.
În luna august, în perioada de vârf a ambroziei, telefonul doctoriței Leru sună non-stop. „Ne luptăm cu ambrozia”, spune ea, „este o problemă foarte răspândită, a atins cote foarte importante de afectare în populație. Sunt din ce în ce mai mulți pacienți, deoarece buruiana s-a răspândit și atunci există un contact direct cu acest polen.” Mai adaugă că sensibilizarea persoanelor poate apărea și la vârste înaintate. Are pacienți care au avut primele simptome de alergii respiratorii la 60 de ani, pentru că atunci s-au mutat în București, într-o zonă plină de ambrozie.
Și mai adaugă un lucru interesant: că alergiile sezoniere, – în care se încadrează și cea la ambrozie, sunt dovedit dependente de modificările climatice. „Încălzirea globală, despre care vorbim și care este dovedită, a produs modificări climatice care sunt favorabile dezvoltării acestor tipuri de alergii – și nu numai”, spune Dr. Leru. În opinia medicului, încălzirea globală este evidentă în ultimele trei-patru decenii, dar și mai mult în ultimii ani, când ne confruntăm cu vârfuri de temperatură pe care nu ni le imaginam până acum. Iar condițiile meteorologice particulare rezultate, cum ar fi modificările de umiditate, dar și fenomenele extreme, pot produce perturbări importante ale vegetației și au consecințe directe, dovedite în studii, asupra alergiilor sau cauzelor alergiilor respiratorii, în special asupra celor sezoniere. „Ce consecințe directe a produs încălzirea globală? A crescut durata sezonului de polen”, explică Leru. „Dacă vorbeam înainte de 2-3 luni, acum vorbim de 3-4 luni. Practic, sunt pacienți care pot fi alergici atât la plantele de primăvară, cât și la plantele de toamnă, și care au probleme 8 luni pe ani. Deci sezonul de vegetație, care include și plantele alergizante, s-a prelungit foarte mult.”
În plus, atât căldura, cât și creșterea concentrației de bioxid de carbon, sunt catalizatori ai producerii de polen. Astfel, granulele de polen sunt eliberate mai devreme, pe o perioadă mai lungă de timp și într-o cantitate mai mare. Și concentrația în aer crește, iar vântul poate purta aceste granule de polen la distanțe de până la 100 de kilometri.
„Poți să ai o zi în care bate vântul și te-a nenorocit”, spune Ionuț despre cum se manifestă la el alergia. Și Christine se resimte mai tare în zilele cu vânt, sau în perioadele lungi și călduroase, lipsite de ploaie, când e mult praf în atmosferă. Își aduce aminte când, într-o astfel de zi, au ieșit la masă la un restaurant pe terasa unui bloc. „M-a apucat o super criză de ambrozie, am stat și am plâns și am strănutat acolo mâncând burgerul ăla, că nu puteam să renunț”, povestește ea. „Și când am ajuns acasă eram atât de obosită din cauza a cât am strănutat și mi-am suflat nasul încât m-am culcat și am dormit două ore, eram efectiv amețită.”
Bucuroasă că atât ea, cât și Ionuț, nu suferă de o formă severă a alergiei, Christine se gândește însă că sunt foarte mulți oameni care trec prin asta în fiecare zi. „Adică simptomele alea durează zile, luni, până trece perioada verii. Mi se pare îngrozitor. Mai ales că poate să ducă la astm pe termen lung și astea sunt complicațiile cel mai grave”, spune ea. În plus, numărul lor crește, întrucât planta este din ce în ce mai întâlnită. „Cumva toți suntem pasibili, nu se întâmplă doar unei mici părți a populației, e foarte mare numărul de ambroziaci”, adaugă Christine.
„Noi suntem norocoși, într-un fel”, o aprobă Ionuț, „fiindcă există oameni pentru care efectiv e un chin. Adică din iunie, iulie până în noiembrie, mai nou, efectiv nu pot trăi cum trebuie. Sunt non-stop drogați cu antihistaminice.” Partea bună, adaugă el, este există deja foarte multe informații pe internet. Există aplicații și grupuri pe care „ambroziacii” discută, se sfătuiesc privind medicamentele.
Uneori, când chiar se satură de curs nasul la foc continuu, strănutat foarte des, nas înfundat, lăcrimat, mâncărimi în ochi și în gât, Ionuț și Christine pleacă din București. Cel mai des se duc la munte, pentru că ambrozia nu rezistă la o altitudine de peste 400 de metri. „Și, efectiv, cum cobori dintre tren la Sinaia, de exemplu, nu mai există niciun fel de simptom”, spune el.
Pe Ionuț, care mărturisește că e pe cale să dezvolte o obsesie legată de calitatea aerului, a ajuns să îl cam sperie viața în București. „La ce văd că se întâmplă cu Bucureștiul în momentul ăsta, în condițiile astea ale schimbării climei, corelat cu politicile de viitor pe care le are orașul, din punctul meu de vedere ăsta pentru mine o să fie un oraș de nelocuit.”
A început să se gândească serios să părăsească orașul, însă nu se pune de acord cu Christine, care e mai optimistă. „În mod cert, schimbarea climatului are un efect negativ și dacă continuăm să păstrăm ambrozie pe la toate colțurile, asta o să înrăutățească situația celor care au alergie”, spune ea. Își aduce aminte cum, pe Calea Victoriei, într-una dintre jardinierele folosite pentru blocarea străzii în weekend-urile de vară când se închidea circulația, trona o imensă plantă de ambrozie. „Însă sper că progresiv cu schimbarea climei vor veni și aceste politici din spate care să eradicheze până la urmă existența ambroziei, și atunci să nu mai fie o problemă. Dar, da, nu știu. Nu-mi face plăcere să mă gândesc la asta.”
Dr. Leru vorbește de o creștere dramatică a bolilor alergice la nivel mondial. Se estimează că peste 20-30 de ani, jumătate din populația globală va avea o formă de alergie la un moment dat în cursul vieții. Anii trecuți se vorbea de 25%. „O dublare a prevalenței bolilor alergice de toate felurile în populația generală obligă la o adaptare a cunoștințelor și resurselor de îngrijire puțin mai devreme de atingerea acestui vârf”, spune medicul. „Deci, nu trebuie să atingem acest procent uriaș ca să ne dăm seama că nu suntem suficient de pregătiți.” Adaugă că a citit într-o lucrare de specialitate că s-a dovedit că o creștere a temperaturii medii anuale cu un grad crește prevalența bolilor respiratorii determinate de poluare de șase ori.
Dr. Leru este de părere că pentru a preîntâmpina această situație este nevoie de o cercetare coerentă, de lungă durată, și de efectuarea unor studii ample naționale care să se coreleze cu studiile internaționale. Și de strategii. Și de investiții mai mari în ambele. „Trebuie să fie strategii și nu comunicări sau informații disparate”, spune Leru. „Strategiile evident implică suport pentru cercetare și pentru aplicarea rezultatelor cercetării. Aceasta este ceea ce ne lipsește sau ne creează probleme în practica coerentă.” Mai adaugă că în elaborarea acestor strategii ar trebui implicați atât specialiștii în sănătate, cei care creionează politicile de sănătate, dar și medicii care efectiv îngrijesc bolnavii și care au „o imagine concretă, nedisimulată a fenomenului de sănătate.” În opinia ei, momentan există o ruptură între decidenți și aceștia din urmă.
Ne trebuie o strategie
În toamna lui 2021, cu ocazia celei de-a 26-a Conferinţe a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), Organizația Mondială a Sănătății numea schimbările climatice drept cea mai mare amenințare pentru sănătate din secolul 21. Și în raportul Comisiei Europene privind consecințelor acestor modificări la climatului un întreg capitol este dedicat sănătății. Printre cele mai importante efecte estimate în raport se numără creșterea mortalității și morbidității, atât din cauza perioadelor de caniculă, cât și a frigului din timpul iernii, creșterea riscului de accidente din cauza fenomenelor extreme (inundații, furtuni, incendii), modificări în incidența bolilor transmise prin vectori, modificări ale distribuției sezoniere a unor specii alergene, precum și riscuri legate de modificarea calității aerului și a ozonului.
În România se vorbește rar despre corelația dintre schimbările climatice și sănătate. „Din când în când auzim vorbindu-se despre acest subiect, dar nu este suficient”, spune Dr. Leru. „Este nevoie de o strategie națională, care trebuie să fie în concordanță cu strategia celorlalte țări. Desigur că în majoritatea țărilor nu doar se vorbește, ci se și analizează fenomenul și se caută soluții de a reduce impactul asupra sănătății, pentru că suntem interesați să trăim într-un mediu care este pro-sănătate și nu unul care ne este ostil sau care ne îmbolnăvește.”
„Asta e marea tragedie a sistemului academic și de cercetare din România, fragmentarea enormă și lipsa unei viziuni care să ne aducă pe toți, să facem ceea ce trebuie oamenilor într-adevăr”, spune Roxana Bojariu, climatolog și coordonator al Secției de climatologie la Administrația Națională de Meteorologie. Bojariu, împreună cu un colectiv de specialiști au publicat în 2021 cartea Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri și adaptare, în care prezintă și cercetări privind impactul asupra sănătății.
„Temperatura crește în toate anotimpurile, peste tot în țară, desigur, nuanțat de factorii locali. Pe lângă aceasta, se observă însă că și extremele termice s-au modificat”, spune Bojariu. „Sunt valuri de căldură din ce în ce mai frecvente, mai intense, cu durata mai mare, iar în aglomerările urbane aspectul acesta termic este mult amplificat, datorită mediului artificial construit care crează o insulă de căldură.” Deci în orașele mari, concluzionează ea, valurile de căldură sunt mai intense, mai lungi și cu efecte și mai grave asupra sănătății publice.
Bojariu adaugă că în carte au prezentat niște rezultate pentru aglomerarea urbană București și că există o diferență în impactul asupra sănătății publice față de zonele rurale dimprejur – una în rău. „Mortalitatea legată de stresul termic ridicat e mai mare deja în București, pe datele acestea, decât în zona rurală, cam la 50 de kilometri”, spune climatologa. „Recunoașteți că e o chestie interesantă, pentru că în București sunt cele mai multe spitale.”
„În România, efectul net al schimbării climatice, în scenariul pesimist, sugerează, pentru sfârșitul secolului, o creștere netă a mortalității legate de stresul termic, cauzată de creșterea accentuată a mortalității asociate cu temperaturile ridicate”, scrie în carte.
Ce au mai observat autorii în studiul lor, un aspect mai recent pe care Bojariu l-a întâlnit și în altă literatură de specialitate, este că femeile cu boli ale sistemului circulator sunt mult mai vulnerabile la stresul termic decât bărbații cu același tip de boli. „Deci există un grup vulnerabil, identificat, nou, care ar trebui cumva luat în calcul atunci când se fac măsuri de adaptare. Adică când se fac planuri de astea pentru sănătate publică – dar nu prea se fac”, spune cercetătoarea. „Schimbarea climei la Ministerul Sănătății nu prea există decât în niște strategii trecute. Practic, nu pare o problemă foarte interesantă pentru minister.”
„O primă etapă este recunoașterea, înțelegerea gravității fenomenului schimbărilor climatice și includerea acestuia într-o strategie națională pentru sănătate”, spune Conf. Dr. Leru. „Desigur că deciziile privind încălzirea globală sunt bazate pe influențe politice la nivelul fiecărei țări și la nivelul instituțiilor internaționale europene în mod special, dar trebuie implicați specialiștii.”
Tot în cartea Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri și adaptare, se vorbește și despre alte efecte ale modificărilor climatului, cum ar fi răspândirea unor boli infecțioase datorită modificării habitatului și ciclului de viață al vectorilor ce transportă agenți patogeni. „De exemplu, în condițiile climatice estimate pentru 2050, probabilitatea de distribuție a virusului West Nile (purtat de țânțari și păsări) ar putea crește, pe întreg teritoriul României, până la valori de peste 50%”, scriu autorii.
Bojariu adaugă că în Europa și în Statele Unite colegii ei discută foarte mult și despre impactul creșterii temperaturilor și, în general, al schimbărilor climatice asupra sănătății psihice. La noi, mai puțin. „Se pare că e o problemă mare și aici, există un impact asupra afecțiunilor psihice, dincolo de celebra anxietate climatică despre care se vorbește”, spune climatologa. „Așa că sănătatea publică, din păcate, este foarte afectată de schimbarea climei.”
„Pentru selectarea măsurilor optime de adaptare, care să reducă expunerea și vulnerabilitatea la hazardurile climatice viitoare din sectorul sănătății publice, este nevoie de studii extinse, aprofundate și detaliate privind circumstanțele climatice și epidemiologice ale modificărilor
indicatorilor de sănătate publică, în condițiile schimbării climatice. Pe lângă impacturile legate de stresul termic și răspândirea vectorilor ce transportă patogeni, trebuie luate în considerare și alte impacturi ale hazardurilor climatice, cum ar fi pierderile de vieți omenești în contextul fenomenelor meteorologice extreme, bolile cauzate de calitatea apei, afectarea sănătății mentale, efectul răspândirii alergenilor și chiar celei legate de securitatea alimentară precară”, se conchide în carte.
Căldura rea, din ce în ce mai rea
Într-o zi înăbușitoare de vară, pe o stradă din București, în drum spre un interviu, Irina își dă seama că începe să respire greu. Nu era însă respirația grea caracteristică crizelor de astm. Pe aceea o cunoaște bine de când era puștoaică. Vede brusc negru în fața ochilor, simte cum o lasă genunchii și se prăbușește la pământ. Se trezește în mângâierile pe frunte ale unei trecătoare. „Sunteți bine? Vreți niște apă?”, o aude pe aceasta întrebând-o în mod repetat. „Luați niște apă, cu înghițituri mici, vă rog. Aveți vreo boală, aveți ceva la inimă?”, continuă cea care i-a sărit în ajutor. „Nu, doamnă, îi răspunde Irina, singura mea problemă este un astm bronșic pe care îl am de niște ani. Și atât.”
„În zona noastră, unde nu au fost variații sau excese atât de mari de temperatură, oamenii nu sunt obișnuiți”, spune Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog. „Nu se protejează, și-au pierdut cunoștința pe stradă. Cu lucrurile astea te întâlnești. Valurile de căldură și inclusiv variațiile foarte bruște de temperatură care sunt în ultima perioadă cumva forțează organismul să se adapteze la aceste schimbări.”
Medicul continuă să explice ce se întâmplă atunci când corpul încearcă să se adapteze: se produce în corp vasodilatație, o transpirație abundentă și astfel pot să apară anumite probleme. Scade tensiunea arterială, poate interveni deshidratarea; odată cu apa se elimină sărurile minerale, pot să apară dezechilibre minerale. „Și pacienții se resimt, de la simple dureri de cap, amețeli, crampe musculare, o stare de astenie fizică până la probleme severe. Se poate pierde starea de cunoștință dacă tensiunea scade foarte mult, dacă pacientul este deshidratat”, spune medicul. „De asemenea, dacă ești deshidratat, tendința de coagulare a sângelui este mai mare și atunci pot să apară cheaguri de sânge în diverse zone. Astfel se explică apariția infarctului, a accidentului vascular în astfel de situații. Pot apărea tulburări de ritm, la fel. din cauza dezechilibrelor minerale. E o întreagă gamă de situații care pot apărea ca o consecință a căldurii excesive.”
Deși nu are la îndemână numerele exacte, Petrescu spune că aceste cazuri sunt cu siguranță mai frecvente în ultimii ani. Pentru că este mult mai cald, iar perioadele în care este foarte cald sunt mai lungi. Și că modificările climei, împreună și cu modificările altor factori precum poluarea și alimentația, duc la o creștere a numărului de boli cardiovasculare, și nu numai, la toate categoriile de vârstă – chiar și la tineri. „Starea de sănătate, inclusiv partea cardiovasculară, poate fi sever influențată de aceste schimbări climatice”, spune medicul.
„Noi nu putem decât să tratăm consecințele”, adaugă Dr. Petrescu. „Și să conștientizăm oamenii sau să-i învățăm ce să facă ca să se adapteze. Că așa va fi, va trebui să se adapteze, să evite, să știe ce trebuie să facă și ce să nu facă în perioadele acestea de temperaturi extreme.”
Legat de adaptare, Petrescu le recomandă celor vulnerabili: să evite expunerea la temperaturi în intervalul orar 10-17 în perioada de vară, să își protejeze capul și să poarte o îmbrăcăminte adecvată în cazul în care expunerea între acele ore nu poate fi evitată, să se hidrateze foarte bine, să evite alcoolul, cafeaua, care favorizează deshidratarea și să se prezinte la medic dacă le scade tensiunea sau apar alte simptome îngrijorătoare.
De când o criză puternică de astm a adus-o în spital și i-a pus masca de oxigen pe față, iar consultațiile ulterioare au arătat că plămânii ei funcționează la doar 92% din capacitate, Irina Ionescu Homoriceanu a învățat să fie atentă la vreme, la aerul pe care îl respiră și la orice semn pe care i-l transmite organismul. Îi place să descopere cum funcționează corpul, cu atât mai mult cu cât în adolescență voia să facă medicină (dar drumul a purtat-o către jurnalism și apoi comunicare).
„Mi-am dat seama că dacă este umezeală foarte mare afară, pentru mine este ceva îngrozitor, nu pot să respir”, spune Irina. „Și fac din nou aceste crize de astm groaznice. Parcă mi-ai pune un bolovan peste piept și se simte greutatea și din afară, dar și dinăuntru.”
A mai constatat că nici frigul puternic nu îi face bine. O lovitură grea pentru o persoană care iubea să schieze. Iar după blackout-ul de pe stradă de cu un an jumătate în urmă știe și că nici căldura excesivă nu îi e prietenă. „Excesele nu fac bine astmului meu deloc”, spune ea, „este o reacție absolut firească pentru că cu o capacitate pulmonară diminuată, plămânii sunt stresați de orice factor mai puternic. Și atunci, dacă căldura din vară nu mai este o căldură ușor de suportat și ea se schimbă de la vară la vară, evident că plămânii mei încearcă să adapteze la ce au în jurul lor.”
Toată vara, cât ține căldura mare, Irina își face cumpărăturile noaptea, la orice supermarket care mai este deschis. Dimineața după ora 8 nu mai iese din casă. Noroc că natura meseriei îi permite acest lucru. „Nu știu situații de oameni care să aibă astm și cam aceeași capacitate pulmonară ca mine, în urma astmului, și să trebuiască să se ducă la serviciu în fiecare zi. Nu cred că le este ușor deloc. E complicat rău”, spune ea.
Iar când vine vorba de aer, Irina recunoaște că nu se uită niciodată pe aplicațiile care arată calitatea aerului, să vadă când e Bucureștiul roșu sau mov. O simte automat.
Și a mai perceput ceva: că s-a schimbat căldura. „În 2017, când am făcut prima criză de astm, căldura era de un alt fel vara. Căldură mare, dar ușor de dus. Cum știam verile copilăriei, și ele călduroase tare, dar nu era vreo problemă”, spune Irina. „Dar eu simt că se schimbă căldura în București, de la an la an. Nu mai e același tip de căldură, nu e o căldură pe care să o poți duce, efectiv, ca o căldură normală de vară obișnuită de România, cu o climă cum aveam noi, temperată. Este din ce în ce mai rea căldura, care vine pe un oraș împuțit și necurat, și tot aerul din jurul nostru este greu de respirat. Iar crizele mai dese pe care eu le am și felul în care simt că îmi hârâie pieptul este clar diferit de la an la an.”
Văzând extremele vremii, că nu mai plouă cum ploua, că avem tornade în Marea Neagră, că cele patru anotimpuri, la noi odată bine departajate, nu mai sunt, că sărim din bocanci direct în sandale, Irina crede că persoanele care au astm, cum e și ea, vor suferi mai tare în următorii ani. „Astea sunt niște extreme ale climei și ale încălzirii. Asta cu siguranță se va simți pe cei care sunt astmatici. Și nu doar”, concluzionează Irina. „Pentru extremele crează în corpul uman la rândul lor, extreme.”
„Atât timp cât nu înțelegem mediul, sau nu îl înțelegem și nu îl controlăm în favoarea sănătății, factorii negativi se întorc împotriva noastră și nu vom putea să tratăm o singură problemă de mediu separat”, spunea Dr. Leru.
Schimbări climatice. Două cuvinte auzite din ce în ce mai des în ultima vreme și motiv de îngrijorare pentru întreaga umanitate. Internetul este plin de studii științifice care explică ce sunt și cum se manifestă. Știrile prezintă statistici din ce în ce mai alarmante. Cum se văd însă aceste date concret și cum afectează oamenii din România, la nivel personal, de comunitate locală sau chiar național?
Serialul încearcă să abordeze diferit schimbările climatice, dincolo de simple statistici și cifre. Să pună în prim-plan oamenii afectați. Acesta documentează cum sunt resimțite modificările climei în viața de zi cu zi a cinci comunități diferite din România, discutând cu oamenii atât despre provocările cu care se confruntă, cât și despre soluțiile pe care le-au descoperit în încercarea de a se adapta.
Fiecare episod prezintă o comunitate diferită: Jurilovca, o comună din Delta Dunării în care, pe vremuri, majoritatea oamenilor erau pescari; Vatra Dornei, un oraș al cărui turism de iarnă depinde de cât ninge și când; București, o aglomerare urbană în care vara face ravagii printre suferinzii de alergii sau boli cardio-respiratorii; Fântânele, un sat din județul Constanța care s-a trezit în mijlocul unui parc de eoliene; Dăbuleni și sudul Olteniei, zona care se luptă să facă terenurile nisipoase să rodească.
