De curând, s-a deschis la Cluj un spațiu în care se reflectă mai multe fețe ale aceleiași probleme. Rubik este cel mai nou proiect al Fabricii de Pensule și e dedicat inițiativelor artistice independente afectate de creșterea agresivă a pieței imobiliare din oraș.
Un spațiu nou, cu aspect industrial, unde corpul unui bărbat întins pe jos, în mijlocul încăperii, te neliniștește încă de la intrare. Sau mai mult, doar zărindu-l din stradă, prin geamul galeriei. Aparent ai în față un suflet lipsit de viață, la picioarele căruia un metronom marchează obsedant trecerea fiecărei secunde. Lucrarea și privitorul sunt aduși în același moment. După puțin timp îți dai seama că e vorba de o instalație, creată de artistul Adrian Rața, în jurul căreia te vei mișca în următoarele minute prin încăperea „tapetată” cu lucrări de artă. De la sudură de oțel, spumă expandabilă, sculpturi în lut, print prin gelatină argintie și creioane pe hârtie, la desen în tuș, pix, acril pe pânză și ață pe batistă.
Spațiul Rubik s-a deschis fără vernisaj, doar în prezența artiștilor, la adresa Anton Pann, nr. 16 din Cluj-Napoca, la mijloc de martie, cu expoziția SPECIAL MAGICK a inițiativei artistice Grota. Expoziția păstrează spiritul trashy al Grotei, motivat de dorința de a promova artiști cu puțină vizibilitate și a căror muncă nu este un produs instituțional. Unele lucrări par bizare și întunecate, altele exprimă teme și frământări obscure. Multe frapează prin sinceritate.
De selecția celor 16 artiști din Special Magick s-a ocupat artistul Sasha Bandi, unul din fondatorii spațiului care inițial se numea Grota ArtCrypt și care se afla în beciul casei unde locuia. Diversă în medii de exprimare, selecția adună specificul cu care Grota obișnuia să își formuleze programul, sub manifestul fragilității și suferinței exprimate vizibil, ironic, sonor și absurd.
„Cel mai important principiu și ideologia din spatele Grota e să ne ajutăm reciproc, noi, artiștii,” spune Sasha Bandi. „Așa am încercat să facem și acum, chemând artiști foarte buni care nu de puține ori au fost ignorați de lumea artistică, care nu fac parte neapărat din Școala de la Cluj, ci sunt mai mult outsideri. Personal, mai am în Cluj galeria Memo+ și poate voi mai face ediții acolo dacă și colegii vor fi de acord. Dar la venitul meu, care e total imprevizibil, e imposibil să susții o chirie permanentă pentru o galerie de artă. Ca urmare, Rubik e un exemplu de unitate și speranță care ne spune că putem face lucruri mari dacă renunțăm la ego”, crede el. Sasha Bandi e prezent în expoziție cu lucrarea Moartea unui războinic de tastatură, o execuție umoristică, în stil mafiot. În arta lui, Sasha folosește de regulă o varietate de practici, de la desene, picturi, cărbune, la tehnici mixte și sculptură, cercetând fragilitatea umană, declanșată de incapacitatea socială de a vedea dincolo de suprafață. „Lucrez cu trauma,” explică el. „Mă găsesc mereu căutând-o, deși nu a fost niciodată destinația mea. Explorez tărâmul străinului, a proscrisului, a sălbaticului.”
Mai multe fețe ale aceleiași probleme
Rubik a fost gândit ca un spațiu-gazdă pentru multiple identități. Pentru început, aici funcționează Grota, AiciAcolo Pop Up Gallery, Gara Mică și Lateral ArtSpace, patru inițiative locale a căror activitate este marcată de severitatea pieței imobiliare și de înmulțirea proiectelor imobiliare de tip office care acaparează orașul.
Spațiul are 128 de metri pătrați și este închiriat direct de la dezvoltator pentru opt luni, timp în care va organiza expoziții ale mai multor inițiative de artă care au întâmpinat dificultăți în a-și menține continuitatea sau care au fost chiar nevoite să-și suspende activitățile. Inițiatorii au căutat un spațiu comercial, într-o zonă semicentrală, revitalizată, și l-au găsit într-o clădire recent construită în spatele Pieței Mihai Viteazu, unde în ultimii ani construcțiile de blocuri noi și de clădiri de birouri au luat un avânt neașteptat. Spațiului i-au păstrat aspectul industrial pentru că, spun artiștii, transmite mai multă sinceritate.
„Am preferat să dăm banii pe care i-am avut artiștilor și curatorilor, nu să investim în amenajarea spațiului”, explică Helga Thies, coordonatoare a programului de arte vizuale al Fabricii de Pensule.
Ultimii ani au marcat dispariția mai multor spații de artă din Cluj-Napoca, majoritatea determinate de ascensiunea agresivă a domeniilor imobiliare. În unele cazuri, artiștii și-au făcut bagajele alungați de investitorii care se grăbeau poate să mai construiască un nivel-două sau să compartimenteze viitoarele centre de birouri. Împreună cu Matei Toșa, alături de care a curatoriat proiectul Rubik, Alexandra Mocan a căutat să aibă loc o reactivare a câtorva dintre spațiile de artă din Cluj care s-au pierdut din motive asemănătoare.
„Majoritatea spațiilor de artă și ale atelierelor de artiști își găsesc loc de activitate pe unde pot – dacă își găsesc –, de cele mai multe ori în foste spații industriale, spații pe care oricum cu greu unii și le permit, și al căror domeniu este asaltat de oferte de dezvoltare imobiliară, de unde și o constantă senzație de instabilitate a mediului cultural”, spune Alexandra Mocan. „Ce am vrut a fost să atragem atenția asupra nevoii mediului artistic de a fi susținut, îndreptând puțin atenția către investițiile care sunt încurajate să evolueze pe plan municipal, a căror amploare în același timp descurajează manifestările culturale, configurând acest proiect sub intenția unui manifest în fața de neglijenței de a susține cultura.”
Din acest motiv, Rubik a fost amplasat tocmai într-un spațiu comercial, într-o clădire de imobile nou construită și fancy, care se încadrează profilului-șablon al intervențiilor care au deturnat activitățile unor operatori culturali locali.
Grota, 16 artiști, ironie și magie
Practicile folosite de artiștii prezentați în Special Magick, expoziția cu care s-a deschis Rubik, variază între mai multe medii, de la desen, pictură, sculptură, video, obiect și tehnici mixte, toate adunate într-o selecție curajoasă. Publicul are ocazia să vadă lucrări de Ana Avram, Sasha Bandi, Anca Bârjovanu, Maria Bocancios, Chivite Nagore, Emilia Ciorea, Mircea Ciutu, Victor Drăgan, Adela Giurgiu, Andriana Oborocean, Abel Rad, Adrian Rața, Tania Netflix, Teodora Tănase, Anca Vatavu și Laurențiu Zbîrcea.
„Ce devine, de altfel, frumos în acest context sunt tocmai brutalitatea si onestitatea exprimării artiștilor, care pe alocuri reflectă ceva din dedesubturile noastre izolate, ceva-ul acela care când iese la suprafață îi lasă pe cei din jurul nostru neputincioși și perplecși, acele locuri secrete vizitate de gânduri obscure, obscene si morbide, pe care le percepem de nespus, periculoase și sensibile”, spune curatoarea Alexandra Mocan. „Artiștii scot aceste lucruri care ne vulnerabilizează la suprafață, într-o perspectivă care ne pune față în față cu întâmpinarea angoaselor cauzate de diverși factori care pot jongla între pudoare, singurătate, conflict, sentimente de marginalizare sau moarte.”
Artista Anca Vatavu, autoarea sculpturii în lut Bipedul fără pene, spune că a fost întotdeauna fascinată de contrastele pe care contemporanii și le-au creat, provocând atât conștient, cât și inconștient tulburări și limitări pentru așa-numita „ființă superioară”. „Munca mea se concentrează pe complexitatea vieții umane care acum, mai mult ca oricând, este prinsă între satisfacerea nevoilor de bază, dar armonioase ale naturii, și plăcerile și tentațiile create de om și fabricate în masă”, spune Anca, absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj.
Mircea Ciutu a adus în expoziție un autoportret realizat în ulei pe pânză. Pictura pentru el este un mister și nu înțelege cum ies din el anumite imagini, câteodată deranjante, dar sincere. „Am încercat să pictez frumos, ca să fac oamenii normali, fericiți, dar nu mi-a ieșit și am renunțat. În general, distrug imaginile din fața mea până ajung să arate bine, pentru mine”, explică Mircea, absolvent al Universității Naționale de Arte București. Radu și peripețiile sale energice în Galaxia Năzdrăvană este un video de un minut realizat în 2009 de Tania Netflix, o artistă despre care am aflat că „a fost ținută ca sclavă de bunica ei, care în acea perioadă încerca să îi taie genitalele”. Bunica este progenitură a vrăjitorului Shang Tsung, inventatorul virusului cunoscut și sub numele de SarsCov-2, iar video-ul prezentat în expoziție este singurul mesaj pe care a putut să îl trimită lumii în acea perioadă, un mesaj ascuns, despre ceea ce urmează.
Odată cu Rubik, inițiatorii lui încearcă să reconstruiască atât o parte din efervescența cu care și-a obișnuit scena de artă din Cluj publicul până de curând, dar și să inițieze un mod de a reflecta asupra spațiului, să închege o comunitate simbolică a actorilor culturali care utilizează eficient această resursă - spațiul.
Nevoia a pornit în primul rând de la o lipsă de susținere structurală a scenei culturale, dar și de la dificultatea de a se susține financiar pe termen lung spații culturale de orice fel. Fabrica de Pensule a trecut prin astfel deîncercări, la fel ca multe alte asociații culturale din România. Începând cu 2009, Fabrica de Pensule a fost, timp de zece ani, unul dintre cele mai relevante exemple de la noi de conversie a unei clădiri industriale într-un spațiu cultural independent, și a funcționat ca organizație umbrelă cu peste 50 de artiști, galeriști, manageri culturali.
După un deceniu în care proprietarul clădirii a avut profit minim de pe urma închirierii spațiului, încercând să mențină o chirie mică, în cele din urmă și-a urmat planul de investiție imobiliară pe care îl avea încă de la început. În cea mai mare parte, clădirea este ocupată acum de firme de IT, iar Fabrica a rămas doar o platformă-program-comunitate pentru proiecte sezoniere. Ceea ce era cândva fabrică de artă, a devenit fabrică de software.
„Momentan funcționăm ca rețea și avem proiecte punctuale, cum este și Rubik, când funcționăm într-un anume loc ca spațiu fizic și colaborăm cu mai multe organizații. Spațiu de evenimente pe domeniul arte vizuale nu avem,” explică Helga Thies, coordonatoare a programului de arte vizuale al Fabricii de Pensule. „Sectorul cultural trece printr-un alt tip de pandemie, dacă ne putem exprima în termeni similari cu ceea ce se întâmplă în acest moment în lume, mai exact prin dificultatea de a susține financiar și administrativ un spațiu.”
Cum educi un oraș nepregătit
Pe termen lung, ar fi absolut necesară o interacțiune sănătoasă care trebuie stabilită între tabăra operatorilor culturali și cea a pieței imobiliare, spun artiștii din spatele proiectului.
„Ar putea fi o practică interesantă, mai ales în condițiile în care orașul abundă de clădiri cu potențial, însă nu suntem siguri că și a doua oară am găsi un loc la fel de potrivit. Până să găsim spațiul actual, am întâlnit mulți proprietari de imobile, mulți dintre ei neavând încredere să închirieze pe termen scurt”, e de părere Alexandra Mocan.
În condițiile în care finanțările culturale sunt delimitate de timpi scurți de implementare, acesta poate reprezenta o piedică. Inițiatorii Rubik spun că orașul nu este pregătit neapărat pentru astfel de proiecte, dar cu siguranță poate fi educat.
„Potențialul financiar joacă un rol principal aici, desigur, iar noi nu jucăm un rol credibil, odată ce nu funcționăm în baza unui profit,” spune Alexandra. „Sunt curioasă însă dacă exemplul Rubik ar putea să decongestioneze puțin din reticențe, și să putem, în cazul vreunei continuități sau proiect similar, să îl folosim drept model.”
Următoarele expoziții, spun curatorii, vor fi diferite ca și concept și mod de livrare al mesajului.
După acest prim show, vor urma să expună galeria pop-up Aici Acolo, apoi Gara Mică, iar la final de program cei de la Lateral Artspace. Deocamdată planurile sunt făcute abia până în noiembrie, încât în mod poate ironic, potențiala continuitate a proiectului este determinată de niște factori asemănători: inițiatorii au posibilitatea momentan să asigure chiria spațiului pe o perioada determinată.
MATCA, o altă poveste în același oraș
Unul dintre proiectele importante și constante în care activează Alexandra Mocan este MATCA, un spațiu expozițional independent de tip DIY (do it yourself) pe care l-a inițiat Alexandra împreună cu Matei Toșa, deschis la începutul anului 2017, în Cluj-Napoca. Acolo e o altă poveste, spune Alexandra.
„Ne înțelegem cu proprietarii și ne așteaptă cu plata chiriei, înțeleg fenomenul și vor să contribuie la susținerea artei pe cât posibil. E un proiect căruia mă dedic destul de mult, până acum neavând neapărat timp să mă implic și în alte inițiative la fel de consistente, asta în condițiile în care uneori pregătim câte un show nou de la o lună la alta.” În prezent, Alexandra pregătește un alt proiect – Screen - o extensie la ideea de spațiu expozițional, care va cuprinde câteva intervenții în spațiul public.
Pentru ea a fi curator e un termen destul de fragil, pentru că nu știe încă exact cum să privească acest rol. Se simte mai degrabă o artistă care face lucruri pentru artă în afara lucrărilor sale, deși da, curator poate că este termenul-umbrelă sub care putem încadra toate aporturile sale de a mișca într-un fel sau altul scena artistică. Din perspectiva aceasta, se regăsește într-un punct în care nu îi place neapărat unde se află, dar îi place unde ar putea fi.
„Motivația mea este că atât cât am energie pentru asta să încerc să generez niște medii (preferabil stabile) unde arta să poată fi exprimată. Din punctul acesta de vedere, nu știu însă dacă modul de dezvoltare nesusținut al artei mă instigă și inspiră, sau mă încurcă. Știu că e un rău necesar ca lucrurile să se întâmple așa - nu știu cum e să fie altfel”, explică Alexandra.
Foto main: Roland Váczi
