Carte / Thriller

Două thrillere intelectuale

de Mihai Iovănel

Publicat pe 24 august 2020

Am scris cu câteva săptămâni în urmă despre Istoria secretă de Dona Tartt, un extraordinar roman redactat sub formă de thriller (literatura mainstream cu ambiții artistice se numește în engleză, pentru a o diferenția de literatura de tip genre, literary fiction). 

De această dată, pentru că încă suntem în august, o lună de vacanță, am ales o situația inversă: două thrillere fără ambiții literare, scrise în media literaturii de consum, dar care au unele ambiții intelectuale. 

Dan Brown, Origini, trad. Adriana Bădescu, Editura RAO, 2020

Rating Scena9: ***

Publicat în 2017, Origini este cincilea roman de Dan Brown care îl are protagonist pe profesorul de simbologie Robert Langdon. L-au precedat Îngeri și demoni, Codul lui Da Vinci, Simbolul pierdut și Inferno. Dacă ar fi să le așez în ordinea în care mi-au plăcut, Origini ar fi pe locul 4: Codul lui Da Vinci, Inferno, Îngeri și demoni, Origini și Simbolul pierdut.

Langdon este o combinație de Mircea Eliade și Umberto Eco dispusă să alerge ca Tom Cruise și să vâneze comori ca Indiana Jones. Problema în Origini e că Langdon s-a lenevit și acum aleargă ca Luciano Pavarotti cu o savarină în mână. Nici abilitățile de spărgător de coduri nu-i sunt puse la încercare prea mult. VIP-ul romanului este Winston, o inteligență artificială autonomă care îl ajută pe Langdon să rezolve moartea prietenului său, miliardarul excentric și genial Edmond Kirsch, care tocmai făcuse o descoperire epocală care urma să schimbe istoria etc. etc. înainte să fie – ghinion – ucis. 

Origini

Dan Brown, trad. Adriana Bădescu
RAO
2020

Toate ingredientele din romanele lui Dan Brown sunt pe poziții de atac: destinații turistice celebre ca spațiu de acțiune (Muzeul Guggenheim din Bilbao și Sagrada Família din Barcelona); o cursă contracronometru împotriva unor adversari invizibili, misterioși și puternici; un partener feminin pe măsura lui Langdon (aici, logodnica prințului moștenitor al Spaniei); câteva puzzle-uri de rezolvat; un stil criminal de plat și de stângaci, dar în cele din urmă eficient. 

Și, nu în ultimul rând, multă informație culturală. Cam jumătate din roman (primul sfert și ultimul) poate fi descrisă ca o conferință Ted întinsă pe câteva ore. În ea se vorbește despre originile religiei, despre originile vieții pe Pământ, despre raportul dintre credință și știință (o temă omniprezentă la Brown), despre evoluție, despre viitorul umanității. Nivelul, nu foarte ridicat (la urma urmei, vorbim de un roman de Dan Brown, nu de Richard Powers), este al unei popularizări decente de idei mai mult sau mai puțin recente. În cealaltă jumătate a romanului, Langdon încearcă să reconstituie marea descoperire făcută de Edmond Kirsch, pe care acesta, ucis la mijlocul conferinței, nu mai apucase să o comunice. Pentru aceasta, Langdon trebuie să rezolve niște indicii lăsate de Kirsch, care au în centru – spoiler alert! – opera lui William Blake, poet și grafician englez.  

Alex Michaelides, Pacienta tăcută, trad. de Dana-Ligia Ilin, Editura Litera, 2020

Rating Scena9: ****

Pacienta tăcută, thrillerul psihiatric cu care a debutat anul Alex Michaelides, a ocupat în 2019 locul 2 pe lista Amazon a celor mai vândute scrieri de ficțiune. Pe scurt, a vândut de-a rupt. Presupun ca va fi transformat rapid în film. De altfel, înainte de Pacienta tăcută, Michaelides semnase scenarii pentru două filme, The Devil You Know (2013) și The Con Is On (2018), ultimul difuzat la noi cu titlul Vin britanicii. Amândouă au sub 5 pe IMDb, dar nu despre asta e vorba. Ci despre faptul că structura de scenarist a lui Michaelides e foarte vizibilă în roman. Stilul e cinematografic, adică mizează pe dialog, pe descrieri succinte și pe întorsături de situație într-un spațiu populat de un număr redus de personaje. 

Romanul e scris din perspectiva unui psihoterapeut care preia cazul unei paciente, pictorița Aliciei Berenson, care și-a ucis soțul în urmă cu șase ani. De atunci, a intrat într-o tăcere neîntreruptă. Psihoterapeutul, care are și el câteva probleme, este obsedat de cazul Aliciei și încearcă să comunice cu ea. 

Pacienta tăcută

Alex Michaelides, trad. de Dana-Ligia Ilin
Litera
2020

Michaelides construiește povestea pictoriței în jurul tragediei Alcesta de Euripide. Reproduc rezumatul care apare în roman:

„Eroul, Admet,  e condamnat la moarte de către Parce. Însă, mulţumită lui Apollo, care intervine pentru el, i se oferă o portiţă de scăpare – Admet poate să rămână în viaţă dacă e în stare să convingă pe altcineva să  moară în locul său. Îşi întreabă mama şi tatăl dacă Primesc să moară în locul lui, dar ei îl refuză fără ocolişuri. Nu prea ştii ce să crezi despre Admet în acest moment. Nu-i un comportament prea eroic, oricum ai lua-o, şi vechii greci trebuie să-l fi considerat cam gogoman. Alcesta e făcută dintr-un aluat mai puternic – se oferă să moară în locul soţului. Poate că nu se aşteaptă ca Admet să se învoiască, însă el o face, şi Alcesta moare, ajungând în Hades. 

Totuşi, lucrurile nu se termină aici. E un soi de happy-end, deux ex machina. Hercule o răpeşte pe Alcesta din Hades şi o aduce înapoi pe tărâmul  celor vii. Ea revine la viaţă. Admet e mişcat până la lacrimi de regăsirea soţiei. Emoţiile Alcestei sunt mai greu de desluşit – ea rămâne tăcută. Nu vorbeşte. [...]

Alcesta se întoarce din morţi, iarăşi vie. Şi rămâne tăcută – nu poate sau nu vrea să vorbească despre  cele trăite. Admet, disperat, apelează la Hercule: 

«Şi ea de ce-a rămas acuma fără glas?»  

Nu vine nici un răspuns. Tragedia se încheie cu Alcesta condusă înapoi în casă de Admet – în tăcere.”

Pacienta tăcută este un roman de montaj. El ascunde rezolvarea puzzle-ului său printr-un truc narativ destul de elegant (care trimite la un titlu celebru din istoria romanului polițist – nu spun care, că ar fi spoiler). Dacă n-ar fi revelația finală, care saltă mult ratingul, ar fi un roman destul de banal, prea concentrat pe sarcina de a produce suspans și surpriză pentru a mai avea timp să construiască personaje și contexte dramatice. După ultima pagină se topește ca un fulg de zăpadă. 


Fotografie principală de Wendy van Zyl, via Pexels

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK