Codruța Simina este jurnalistă, expertă în investigații privind tacticile de dezinformare online. Poate i-ai citit munca aici, la PressOne, la Rise Project, sau în newsletterul Misreport , unde, alături de Ovidiu Mihalcea, îți aduce săptămânal știri despre știrile false. La Scena9 a scris despre cum arată internetul ei, după șase ani de documentat fals&dezinformare online sau cum ne putem proteja de dezinformare. În numărul 5 al revistei tipărite Scena9 a scris un eseu personal pornind de la jurnalul ținut de tatăl ei în singura lui călătorie în afara țării, iar în numărul 6, tot un eseu personal, de data asta despre greșeală.
Acum poți citi și volumul ei de poezii, Tot ce-i suav produce tăieturi, publicat în acest an la editura Cartier. A mai publicat volumele Materia delicată (Grinta, 2012) și dragonul arămiu (Tracus Arte, 2015). Citește două poezii din ultimul său volum
poemul pentru fiica mea
fii atentă la cel care a țipat într-o zi atât de tare
încât de a doua zi toată lumea a vorbit ca el
– el e cel care definește suprafața de luptă.
părinții nu sunt echipați cu puterea de a le transmite copiilor,
în timp ce trăiesc, toată dragostea pe care le-o poartă
e ceva sălbatic și aducător de furie în a fi
mamătată. nici poemele nu se duc acolo prea des.
nici noi.
poemele sunt încercările mele de a nu te minți
nici măcar în timp, când voi deveni o voce din capul tău.
aș face orice să fiu o voce blândă, vocea ta blândă.
îmi închipui că fiecare părinte vede în copilul lui această rezervă
incredibilă de frumusețe
răsfirată în lumi posibile
apoi, mut în fața acestei evidențe, repetă năucit:
țiefoamedragulmamii
sățifacicurățenieîncameră
și-atât.
nu-l salvează cu lacrimile acestei iubiri minunate
nu-i spune vintrele, monstrul fricii
sănumoridragulmamiiniciodată.
și asta e poate cea mai mare trădare pe care ți-o las:
singurătatea cu monstrul.
aici nimeni nu a avut părinți
și:
monstrul descrește când asculți vocea blândă
cum să spui „sânge” într-un poem
nu m-am gândit niciodată că sângele e obsolete în poezie
e și ăsta un naționalism.
– și dacă-l folosești, a spus, trebuie să faci
ceva nemaicitit cu el.
avea dreptate
după luați și beți, acesta este sângele meu
maxim ce-ai mai putea face?!
ușorii ușii s-au uns,
scrisori,
în filme, Tarantino!
pe piele,
tot ceea ce se putea face cu sângele s-a făcut
cu nisipul, cu buzele, cu pietrele prețioase
cu păsările, nevrozele, pântecele și luminile
Spinoza, genunchii și marea,
s-a făcut.
cu umerii, culoarea albă și
mierea, în căutarea libertății, nuferi și respirare
mucegai restul de flori
răsărituri, zăpezi, fragilitatea momentelor
uneori a oamenilor
din momentul în care m-am trezit
și până m-am culcat,
aerul
s-a făcut.
sâni, cuvinte, camere goale și depresii
pietre, rochii,
refrene din toate piesele celebre cândva
azi
traduse, calchiate
făcut
reinterpretat
adaptat
am nevoie de tine.
s-a făcut
gloanțe, duminici, așa merg lucrurile,
altcineva, nebuni, paradis,
oameni frumoși, gândaci, mâini mici și săruturi
bunătate, majoritatea adverbelor
nimic
te iubesc
s-a făcut
s-a tocit.
cele mai bune gânduri
pe care ți-e rușine să le spui.
s-a făcut.
în UK, un chirurg a fost judecat pentru că își tatua inițialele
pe ficatul nou al pacienților
în timpul transplantului.
și el lucra cu sânge.
Fotografie principală preluată din arhiva Fortepan.
