2016 a început groaznic (Bowie), a continuat îngrijorător (Brexit) și s-a încheiat într-o notă horror-bufă (Trump). A ajutat mult să mai am și altceva de făcut, să-mi deparazitez creierul cu program și să mă reapuc, după mulți ani, de cronicăriseală pop: a știut Luiza cum să mă apuce și știe Vlad, săracul, cum să mă ia ușurel, ca pe un copchil răzgâiat, când mai fac praf încă un termen-limită. Un soi de „Lasă, lasă, taci cu tata, hai să vedem ce-ai scris până acum”. Le mulțumesc amândurora pentru răbdare și înțelegere, numai niște moldoveni puteau fi atât de cumsecade. 
Știu, pe deasupra, că n-au avut vreodată problema asta cu Iovănel, care mai are și nesuferitul obicei să scrie de fiecare dată (grrr!) într-atât de convingător, încât mai am puțin și inaugurez un „raft Iovănel” prin casă: chiar foarte mișto Ernest Cline, apropo! Pe Matzal și Dulămiță îi știu de mai multă vreme decât aș vrea să recunosc – laolaltă cu Olivettix, ei îmi aduc aminte de una dintre cele mai agitate și mai fertile perioade din viețile noastre profesionale. Am mai îmbătrânit oleacă, dar iacătă că tot de rele ne ținem: pentru mine e reconfortant, pentru cei care citesc Scena 9 trag nădejde c-o fi plăcut.

Ar fi fost frumos din partea mea să încropesc, după un an întreg, un playlist de vreo două ore și-un pic, dintre cele pe care le mai trimit prietenilor din când în când, pentru ca mai apoi să mi se atragă politicos atenția că I may be onto something, dar că bucățile care-mi plac prea sunt apucate de streche, prea liber-schimbiste. În speranța că n-am sărit iarăși calul, am vreo câteva sugestii/descoperiri din anul care-a trecut, asupra cărora n-am apucat să insist, dar care cred că merită toată atenția.

Mitski

Mai poți face, în epoca asta, rock alternativ curat (chitară+tobe), când fragil la limita emo-ului, când agresiv de-ți zbârlește părul? Mai poate fi relevant genul ăsta? Te mai poți pierde în poveștile intens personale ale altcuiva? Fuck yeah!

Laura Marling

Cum să iei unul dintre cele mai faimoase începuturi de cântec din lume (Come Together, al Beatleșilor), să-l croșetezi ca Joni Mitchell și să-i adaugi cele mai blânde viori recente. Cum să-l transformi într-un manifest feminist („I banish you with love/You can’t come in/You don’t live here anymore”). Cum să ai tupeul să deschizi cu el un album – pardon de barbarism! – mesmerizant, Semper Femina, ale cărui 42 de minute trec ca gândul, obligându-te (cu infinită delicatețe) să-l reiei, cap-coadă, again and again and again.

Kelly Lee Owens

Techno light ultra-contemporan, mecanomorf și repetitiv, dar – în același timp – psihedelicos, tripat și cristalin. Ca o jucărie perfectă, pe care ți-e și teamă să o atingi. 

Pharmakon 

Cealaltă parte a spectrului: agresivitate extremă, scream therapy, unghii pe tablă, zăpadă artificială scârțâindu-ți în creieri până la epuizare. Și, doar în cazul în care te țin nervii până la capăt, o foarte firavă undă de speranță.

Julie Byrne

Nici o legătură de sânge cu David Byrne, din câte știu. Folk, folk dintr-ăla demodat cu multă chitară acustică și cu instrumente de suflat și cu o voce ca C11H17NO3* de dulce. Nici că-ți mai trebuie altceva: o să-mi mulțumiți mai târziu.

* Mescalina, un alcaloid psihedelic natural de găsit în cactuși din America Latină

FOTO main: https://kellyleeowens.bandcamp.com/album/kelly-lee-owens