Am pornit recent un serial în care ne-am propus, fără nicio pretenție academică, să ilustrăm diverse reprezentări ale iubirii în presa ultimilor 100 de ani. Am început cu perioada interbelică și-am observat că atunci Eros se manifesta în tot atâtea feluri câte există și azi (minus Tinder). Răsfoind presa comunistă, am găsit alte fețe ale iubirii.
Spre deosebire de interbelic, unde dominante erau romantismul & erotismul, în presa din anii ’50, de exemplu, pe primul loc venea dragostea de patrie și de partid. Ea se înfiripa cu dragostea proletară, cântată cu puritate, sfidând „decadența” vestică. E și perioada în care presa pune foarte mult accent pe egalitatea de gen, iar femeia nu mai apare ca obiect al plăcerii, ca până atunci, ci, predominant, ca muncitoare și mamă. Cel puțin la nivel oficial.
„Amintind de viaţa de jertfă a doctorului Ştefan Stâncă, nu putem uita de vrednica lui tovarăşă, Amalia, şi de frumoasa lor poveste de dragoste: a fost odată un student şi o croitoreasă...”.
(„Femeia muncitoare”, 1946)
În anii ’60, tonul e mai relaxat. Presa se detensionează, inclusiv la nivel vizual. Deși rămâne atitudinea ostilă față de Occident, există o adulație față de starurile vestice și noile staruri autohtone și o oarecare lejeritate influențată și de suflul momentului ‘68. Mai multă fantezie și mai puțină pudoare, mai multă culoare și mai puține ogoare.
Treptat, în următoarele două decenii, adulația și iubirea se conturează, oficial, în jurul cuplului de aur, Nicolae & Elena. Presa devine mai cenușie și mai supusă dominatrixului cel iubit, dar efuziuni erotice și sentimentale țâșnesc sub diverse forme artistice.
Printre valuri de propagandă și relatări anoste, printre pagini omagiale în onoarea Marelui Conducător, semnate de intelectuali ca Traian Ungureanu (unul dintre campionii anticomunismului de azi), am descoperit și publicații mai „edgy”, în care se experimenta publicistic și literar. Deși nu e la vedere, Eros își scoate din când în când capul și apare în poezie, în satiră, în nuvele, în fotografie și-n grafică, după cum veți vedea mai jos.
Uneori e chiar in your face.
„PE RITMURI INCANTATORII, ÎNTINȘI PE SALTELE”
Ca să-și păstreze amantul, doamna Ferry îi pune șoricioaică în șampanie.
„Paris. D-na Ferry, care tot din lumea mare cu multe nule la cifra averei face parte, s-a prezentat în fața Curții cu Juri. Crima ei nu este lipsită de originalitate. Într-adevăr, în dramele burgheze, când e vorba ca unul din elementele căsniciei <<în trei>> să dispară prin moarte violentă, victima predestinată unei prea timpurii stingeri din viață este soțul. Pe câtă vreme d-na Ferry vărsa din când în când câte un pic de șoricioaică în șampania amantului. Nu ca să scape de el, ci, dimpotrivă, ca să-l păstreze.” - Scânteia Tineretului, 1968.
„Majoritatea cititorilor vin în bibliotecă fără nici o hotărâre, nu caută o carte anume, ci lasă alegerea în seama bibliotecarului. Cuvântul magic e – pentru ambele sexe şi pentru toate vârstele – DRAGOSTE, romane cu «cât mai multă dragoste».” - „Ce citim noi. Câteva date relativ la bibliotecile bucureştene”, în revista Victoria, 1945.
„Ioan Azrup, Strada Dunărea nr. 6, Timișoara. Să încercăm să vă răspundem la una dintre întrebările pe care ni le adresați. Prima întrebare sună astfel: <<O zână a mușcat flămândă din dragostea mea și a fugit în...lună. Cum să ajung la ea?...>>. Ce v-aș putea răspunde?! Dacă zâna vă iubește, într-adevăr, dacă și dumneavoastră o iubiți la fel de mult, de ce nu vă căsătoriți? În felul acesta, ați putea pleca amândoi în lună. Luna...de miere, bineînțeles.” - Scânteia Tineretului, 1968.
Iuluș are „penzia” mare și iubește o fată nurlie.
„Liviu Podaru, Oradea. (...) În mod special mi-a plăcut Partida de noapte, unde este relatată, într-un registru tragicomic, povestea de dragoste dintre Iuluş, un bătrân cu o <<penzie>>> mare şi o fată din sat nurlie, fără prejudecăţi. Trecerea unei unde de exaltare erotică prin trupul lemnificat al lui Iuluş constituie o pagină de bună literatură (...)”. - Scânteia Tineretului - suplimentul literar-artistic, 1985.
„Ea era candidă și albă în mantaua de hermină; el era palid și sumbru în costumul de epocă. Amândoi, considerați de unii drept cei mai mari dansatori ai lumii - Margot Foteyn și Rudolf Noureev - s-au găsit reuniți ca pe scenă, miercuri 12 iulie a.c., la ora 2 noaptea, în camera de gardă a poliției din San Francisco. Doar cu câteva minute mai înainte ei fuseseră arestați după ce, cu grație de balerini, părăsiseră prin fereastră o stranie întâlnire <<psychedelic>>, în cadrul căreia câțiva <<hippies>> cu părul lung, împodobiți cu bijuterii false, ascultau ritmuri incantatorii, întinși pe saltele și având în preajma lor resturi de țigări de marijuana. Mărturiile participării dansatorilor la „baletul drogurilor” dovedindu-se „insuficiente”, cuplul a fost eliberat în schimbul unei cauțiuni importante. O misiune urgentă îi aștepta: în aceeași seară trebuiau să întruchipeze rolurile lui Romeo și Julieta, pe scenă.” - Viața studențească, Articolul „Romeo și Julieta...hippies”, 1967.
Poate Mihai Viteazul să iubească?
„La curent cu zgârcenia lui Ceauşescu, regizorul [Sergiu Nicolaescu] l-a informat că avea în vedere aspectul comercial al producţiei [Mihai Viteazul]. Şi că, pentru a mări audienţa filmului, mai ales în străinătate, se gândise să introducă scene de dragoste, după exemplul altor regizori din lagărul comunist. <<Poate Mihai Viteazul să iubească, sau nu?>>, a întrebat Nicolaescu după măiestrita introducere. <<Eu sunt de acord că şi Mihai Viteazul a făcut dragoste, dar trebuie să ştim ce să redăm, tovarăşi!>> a răspuns Ceauşescu. Să redăm şi dragostea lui, dar dacă aceasta a avut rolul dominant în activitatea lui. Dacă aceasta este numai ceva lăturalnic, atunci s-o tratăm lăturalnic.>>” - O întâmplare de culise, relatată în 2013 de ziarul Adevărul, în articolul „Dialog despre dragoste între Sergiu Nicolaescu şi Nicolae Ceauşescu”.
MIHAI TATULICI ȘI „CULOARREA PERFECT ROZ A PLANULUI DE PETRECERE A DUMINICII”
Ilie și Leana se îndepărtează în umbra desișurilor.
„Şi-atunci se fac perechi ce se îndepărtează în umbra desişurilor, - prietenii noui, iubiri vechi ori amarnice necazuri cu lacrimi de gelozie.
- Da’ ce-ai avut tu cu Maria Baciului?
- Eu?...nimica...
- Da’ dece ai luat-o de mână?
- Păi, dacă era să cadă!...
- Şi-altu nu era s-o ţie pe deşirata aia?
- Lasă, Leană, că n-am omorât pe nime’...
(...)
- Să nu mă baţi Ilie...Auzi tu?
Flăcărul se topeşte de milă şi de dragoste. Şi bun, să-l pui pe rană, o cuprinde şi o mângâie aşa cum a dorit ea:
- Iartă-mă Leană...Dacă mă necăjeşti, ce-s eu vinovat?...Te iubesc, fă, cum nu te-a iubit nici mă-ta...Că eşti frumoasă...
Îmbrăţişată, fata mare se lipeşte de pieptul cald şi tare al flăcăului şi crede, crede în el ca în Dumnezeu, - deşi ştie că tot o s-o bată când îi va fi nevastă la casa lui. Aşa a apucat, aşa e peste tot. Dar ce bine, ce minunat de bine e să crezi că va fi altfel.” - „Fata mare: muncă, dragoste şi joc”, în Femeia muncitoare, 1946. De Horia Iancu.
Rodica e răpită, dar nu ca din Serai.
„(...) O să vă fac cunoştinţă cu Rodica Ivan, <<o mutrişoară>> de 17 ani, muncitoare la <<Cibo>> Braşov (fabrică de ciocolată şi bomboane).
- Spune-mi, Rodica, de ce-ţi faci lichidarea?
- Am lipsit o săptămână şi mi-au desfăcut contractul de muncă!
- De ce ai lipsit?
- Fiindcă...m-a răpit un băiat şi...
- Nemaipomenit de romantic! În zilele noastre se mai întâmplă răpiri! Te-a furat din dragoste şi te-a purtat pe un cal bidiviu ca în poveste?
- Nu, cu trenul...ştiţi, mie mi-a spus că mergem la dans la Hărman (o comună la 5 km de Braşov) şi până la urmă am ajuns la Ploieşti şi de acolo la Focşani, la părinţii lui. Voia să se însoare cu mine, părinţii mei nu erau de acord, el ţinea morţiş să ne căsătorim la Focşani...şi m-a furat! Nici părinţii lui nu m-au vrut. Aşa că…
(...)
Infinită naivitate, ca să n-o numim altfel, şi o lipsă de judecată incalificabilă, de care părinţii nu-s deloc străini. Au crezut că şi-au încheiat socotelile de moment cu fata printr-o bătaie pe cinste şi de faptul că Rodica de la 14 ani a luat viaţa uşor şi umblă cu unul şi cu altul nu s-au sichisit (...)” - Femeia, „Plimbăreţele”, 1970.
„Salvatorul continuă să vegheze atent la profilul partenerei și la culoarea perfect roz a planului de petrecere a duminicii. Coșulețul din dreapta este ținut cu atenție, întru echilibrarea balansului dintre sticla de coniac și jumătatea de cașcaval.” - Fragment din romanul Salvatorul, de Mihai Tatulici, în revista Dialog, 1974.
Adolescentul Marx se unește cu Jenny.
„(...) În casa Westphalen, adolescentul Marx petrecu ani fericiţi şi la 17 ani se îndrăgosti de fata baronului, Jenny, care era o floare de frumuseţe şi de virtute. Pentru ea, Marx a scris şi versuri pe care însă, nu le-a publicat niciodată. El dorea să se căsătorească cu ea, dar sărăcia făcea imposibil acest lucru. Baronul von Westphalen nu se opunea direct la căsătoria fiicei sale cu tânărul intelectual: dar, ca toţi părinţii, dorea ca viitorul ginere să aibe o oarecare situaţie materială. Sentimentele antiburgheze, radicalismul aprins al lui Marx n-au fost deci străine de luptele duse de tânărul îndrăgostit pentru a se uni cu frumoasa şi aristocrata Jenny von Westphalen. În anul 1845, însfârşit, după o idilă ce a durat 10 ani, se căsătoriră şi Jenny dărui omului sbuciumat şi frământat de mari idealuri, o dragoste şi o credinţă desăvârşită cari, împreună cu generoasa prietenie a lui Friederich Engels a fost pentru Marx, lumina şi sprijinul vieţii sale (...)” - „Viaţa familială a lui Karl Marx”, în Femeia muncitoare, 1946.
„ÎNCOLĂCIREA LIMAXULUI PE ROTUNJIMEA CĂPȘUNEI”
A. Dohotaru pune ochii pe fata care-a încins flacăra gândului.
„Inimi
Eram o mie de inimi
Adunate aici, sub candelabrele de aur,
Să hotărâm cine-anume
Va merge să ne poarte cuvântul.
Cu ochii aprinși
Ascultam pe studenții-nscriși
La ordinea de zi.
Senină,
O fată a încins flacăra gândului,
Înșirând poezia slovelor simple:
Tovarăși, printre cele ce am de spus
Amintesc despre notele
Pe care le-ați scris
De la opt în sus
În carnetele voastre
Despre orele petrecute
Pe șantiere,
Pe schele,
Despre tinereasca împlinire
Spre care ne cheamă anii ce vin,
Despre gândul ce-acum
Se îndreaptă
Către partid…” - De A. Dohotaru. Viața studențească, 1959.
„Cega
Era o noapte tulbure, după ploaie:
Acoperișuri lucioase, noroaie,
Cârciumi deschise până-n zori,
Camionagii, paparude, cerșetori
Și, de după tejghele,
Cârciumari soioși pândind la toate cele
Din jur, surâzând prostește.
Mă trimiseseși să cumpăr un pește
Mai de Dunăre, mai măricel,
Pentru primul fel
Al banchetului de-a doua zi
Pe care voiai a-l meșteșugi
Căci, șoptitu-mi-ai cu alint,
E doar nunta noastră de argint!” - De Leonid Dimov. Dialog, 1984.
„Sfârșitul copilăriei
De-a baba oarba ne jucăm acum
soseşte dragostea la ochi legată,
mă prinde sprijinind al nopţii zid,
c-o sărutare ochii mi-i închid
şi trec apoi cu braţele deschise
peste şotron,
în joaca mea nebună
de parc-aş fi alunecat pe lună”. - De Ileana Mălăncioiu. Luceafărul, 1964.
„Hipodromul
Tânărul își trage perechea aburită prin vălmășeală:
iubirea mea, în parc vino cu mine!
Dar pe aleea întunecată a parcului, unde fericita îmbrățișare
aduce încolăcirea limaxului pe rotunjimea căpșunei,
un biciclist părea trist, probabil masochist,
trecu printre cei doi, între limax și sânii moi. Cu ușoară
disperare
iubirea mea, într-un tramvai cu mine urcă. (...)” - De Radu Andriescu. Dialog, 1983.
„Învechirea la față
Se bălăbănește neieșit, neintrat bine, ca o
bărbăție uitucă
se leagănă ca un cap între două urechi
surde,
dungește, ecosează, pepitează un costum
de scafandru
cu tălpi de plumb înșurubate în podele
și anunță cooperarea rodnică a unei
sechele,
tragerea de fier a unei perdele.
intră tot mai adânc pe lunecușul cheii
teroare încântătoate, plictisită moarte a
iubitei cu trandafiri.” - De Florin Iaru. Dialog, 1984.
„Turiști prin spitalele craiovene
Ce poți să crezi, vorbind de suferință,
Când vezi pe coridoare paciente
Cu părul Punk (coafură cu tendință)
Și cu desuuri ultratransparente?” - De Laurian Ionică. Urzica, 1987.
Inima mea bate, bate pentru patrie.
„Inima mea
ca să cânt Partidul cum se cuvine
nu am nevoie de un flaut fermecat,
este de-ajuns să-mi aşez inima
pe un lan de grâu când îl bate vântul…
Un colectivist cu
palma mirosind a floare
de câmp, va ridica de alături inima mea
şi ducând-o la buze ca pe o frunză, va face
să răsune, din ea, dragostea mea de patrie!” - De Constantin Nisipeanu. Gazeta literară, 1957.
„Poem de dragoste
Uite, am să te iubesc pe tine, Ileana,
Dimineața și seara, înainte și după
Scurgerea zilei prin sângele meu,
Laolaltă cu viața mea nouă, Ileana, tu ai să fii.
Vezi, tu, Ileana, din crude și lungi bălării
Am ieșit odată cu albul tău răsărit
De femeie-fecioară cu fruntea în tumult,
Cu pletele-n linele muncilor vânturi.” - De Ben. Corlaciu. Flacăra, 1949.
„ESCALADA UNEI DIVERSIUNI”
Târgul Sex 69 sau de ce Eros nu poate fi revoluționar.
„Escalada erotismului este vizibilă. Literatura licențioasă aproape nu mai cunoaște opreliști. Au trecut timpurile când în Anglia nu se putea edita cartea lui Lawrence despre Lady Chatterley. Cuvântul crud nu mai este evitat, anatomia și fiziologia sunt tot mai larg evocate și folosite ca material pentru simboluri și metafore. În ceea ce are el nu mai nobil și mai frumos, ci mai maladiv și mai primitiv.
(...)
Manifestare publicitară de mare anvergură, târgul Sex 69 a prezentat danezilor și lumii tot ceea ce fantezia și setea de câștig au putut născoci și produce spre a se adresa instinctului erotic. În ceea ce are el nu mai nobil și mai frumos, ci mai maladiv și mai primitiv.
(...)
Cei care văd în Eros alternativa societății represive sau forme de protest și luptă împotriva ei, se izolează de problemele societății. De aceea, Eros nu poate fi revoluționar. Din punct de vedere obiectiv, adică al nevoii de înnoire socială progresistă, Eros este conservator sau chiar reacționar.” - Flacăra, „Escalada unei diversiuni. Erotismul și societatea bolnavă”, 1970.
File din istoria gay.
„1.
Prima mea poveste de iubire a fost cu un străin, care era corespondent de presă al Agenției Maghiare. L-am cunoscut cam cu o lună și jumătate înainte să plece, să i se termine mandatul. Ne-am agățat la Universitate în stație. Era mai mare decât mine cu 10 ani. Aveam 22 de ani. Mă alinta, mă... Era pentru prima oară când mi se întâmpla așa ceva. Până atunci avusesem tot felul de chestii prin tufișuri, WC-uri, parcuri și alte minuni. Era prima oară când aveam o relație…
După o lună și jumătate el a plecat, că i se termina mandatul de corespondent de presă aici. Mi-am dat seama că îl iubesc în momentul în care a plecat. Cât a fost aici, eram un copil răsfățat, cocoloșit și toate cele, și-n momentul în care a plecat, parc-am căzut de la etajul 10. Am început să plâng. Aveam nevoie să vorbesc cu cineva și chestia asta nu puteam s-o fac decât cu un alt gay, și ăsta a fost momentul în care am început să cunosc foarte mulți gay.
După câteva luni de zile m-am dus la Budapesta să-l vizitez. El avea un iubit la Budapesta, Peter, de care îmi vorbise. Eu știam că există Peter acolo. M-a dus să-mi arate, era în 73, barul gay din Budapesta. Era o nebunie. Se chema Egetem. Și-acum îl țin minte. Era un băruleț cu mese micuțe și cu un pian la care cânta un tip aproape bătrânel. Foarte ciudat ca moacă. Înțelegi? În Ungaria homosexualitatea nu era pedepsită prin Codul Penal. Stăteai la masă și te trezeai cu un bilețel de la masă vecină.
Atunci am înțeles eu că în afară de micile chestii de la WC-uri, de la Operă, din parcuri și tufișuri, poți să te întâlnești și altfel, și poți să ai o relație. E foarte greu să construiești ceva când tot timpul trebuie să te ferești și să te ascunzi.”
„2.
În mintea mea nu mă simțeam mai vinovat că o făceam cu un băiat decât cu o fată. De-abia pe la 18 ani mi-am dat seama cu-adevărat ce mi se-ntâmplă. Pe vremea aia nici nu puteai să vorbești cu nimeni despre nimic sexual. Acum mai poți. Nu mult, dar totuși poți. Mai primeau unii prezervative în pachet din străinătate. Nu știam nimic și nu-ți spunea nimeni nimic despre educația sexuală.
Pe la 20 de ani am auzit prima dată cam ce se-ntîmplă dacă ești homosexual:
„E o chestie care se pedepsește cu închisoarea!”.
(...)
Spaima că eram urmărit de Securitate exista tot timpul. Dar în ciuda acestei spaime, am avut o viața sexuală bogată, dacă stau să mă gîndesc. Țin minte că seri întregi alergam între „Triunghiul Bermudelor,” cum îi spuneam noi – WC-ul de la Universitate, WC-ul de la Telefoane și WC-ul de la Sala Palatului –, și făceam traseul ăsta până găseam pe cineva (...)”
- Exemplu din culise, preluat din piesa După Traian și Decebal (Din filele istoriei gay în România), scrisă de Mihaela Michailov și Paul Dunca. Textul a fost scris în 2012, în urma unei documentări bazate pe interviuri, pe consultarea unor materiale video din arhiva ACCEPT și a unor materiale din Arhivele Naționale Centrale.
Arghezi strikes again.
„Această femeie e sărbătorită de 8 Martie, mama neamurilor şi a omenirii. 8 Martie nu sărbătoreşte păpuşa, hetaira, amanta şi maimuţa de la oglindă. 8 Martie sărbătoreşte soţia şi mama, căreia i se cuvine închinarea umilită a bărbatului harnic şi cinstit. În literatura dezmăţată, femeia e bârfită filosofic. E fiinţa inferioară, calomniată de misogini. Când se petrece vrajba, ilustrată de divorţuri şi uneori cu pistolul sau cu securea la somn, vinovat e cel mai mult bărbatul, incapabil să se facă respectat şi iubit, trufaş sau neputincios. De ziua sărbătorită, Femeie, onoarea, răbdarea şi jertfa omenirii, binevoieşte să primeşti, oricine ai fi, de orişiunde şi la orice munci, cuvenita metanie de închinăciune a popoarelor dumitale!”. - Contemporanul, „De ziua dumitale”, de Tudor Arghezi, 1957.
Nina Cassian taxează prejudecățile despre femei.
„Femeia să-și vadă de soț și de copii.” Desigur, după cum și bărbatul e bine să-și vadă de soție și de copii. Dar sentința aceaste are, din păcate, și rațiuni discriminatorii. Adică, femeia să-și vadă de soț și de copii și să nu se amestece în profesii, în politică etc. Și iată cum o simplă frază, cu aparență de bun simț poate deveni reacțioanară și umilitoare.
(...) Un bărbat poate râvni și obține mai multe iubiri, o femeie trebuie să-și iubească numai soțul.” Fără comentarii.
(...)Femeia mea!” Atunci când nu este un simplu strigăt pasional, el poate exprima instinctul de proprietate al bărbatului (casa mea, averea mea, cravata mea, femeia mea) și exclude raportul de egalitate și independență. De s-ar spune măcar: perechea mea…”. - Urzica, 1949, „De-ale bărbaților”, de Nina Cassian.
La fel ca data trecută (adică în interbelic), am dat de o situație infinit mai complexă decât o reproducem noi aici - și care se întinde pe 50 de ani. Ce ne-a sărit însă în ochi răsfoind presa comunistă a fost pudoarea cu care erau abordate temele sexuale și idealismul care gravita în jurul cuplurilor. Toate în numele societăți din care ar trebui să lipsească „moravurile ușoare”, „devianțele”, „inversiunile sexuale”, avorturile. Pe fundal plutește,totuși, și în această epocă, romantismul cel de-a pururea.
„Corina a ridicat ochii, a căutat să vadă cine-i, dar nu era nimeni, la nicio fereastră, în niciun balcon. Trandafirul însă era proaspăt şi parfumat, ca un vis de dragoste. Croitoreasa şi l-a prins în păr şi a început a cânta iar, lucrând (...) A treia zi, când se apropie ora în care ştia acum că-i va cădea din cer trandafirul parfumat simţi că îi vine ameţeală. Îi era imposibil să lucreze, tremura toată. (...) Cineva îi trimetea zilnic în dar o floare. Cineva o iubea şi îi mărturisea dragostea în felul acesta. (...) A patra şi a cincia zi, solii dragostei s-au arătat cu fidelitate. Şi în şasea zi, fata a descoperit că trandafirii veniau de sus aruncaţi de cineva, din balconul doctorului Salvin.”
***
Imagine principală: Colaj de Oana Barbonie
Mulțumiri speciale lui Mihai Iovănel și Mihaelei Michailov pentru contribuția la acest material.
Următorul episod va urmări reprezentări ale iubirii în presa de după ’90.
