Muzică / Descoperiri

Albumul anului (2019)

de Filip Standavid

Publicat pe 17 ianuarie 2020

Firește că albumul anului nu există. Ideea însăși e - pe măsură ce trece timpul, iar clasamentele se-adâncesc în irelevanțā - din ce în ce mai caraghioasă. Vrei să afli, totuși, cu certitudine? Te-a rezolvat deja Spotify: ceea ce îți spune c-ai ascultat cel mai mult e albumul tău al anului trecut. Dacă știrile, jocurile, mesajele și ritmul cardiac îți sunt indexate sârguincios, spre a primi apoi cele mai personalizate reclame posibile, ar fi culmea ca tocmai muzica să fi scăpat.

Drept urmare, până când l-om lua pe 2020 de-adevăratelea în primire, mai bine scormonim un pic prin colțuri mai întunecate - nouă albume (ale mele) neluate în seamă pe cât ar fi meritat, într-o ordine cu totul întâmplătoare (pe unul dintre ele, nu spun care, chiar îl consider albumul anului):

Deafkids, Metaprogramação
 
Igor Cavalera, fost baterist la Sepultura: "Prietenilor le spun că sună ca Motörhead pe acid. OK, Motörhead chiar luau acid, dar Deafkids sunt mai puțin agresivi, mai dansabili. Cam ca Motörhead pe ayahuasca".

Ifriqiyya Électrique, Laylet El Booree
 
Dacă vreun terchea-berchea prea puturos ca să muncească fie și-o singură zi își mai justifică alcoolismul, ieșirile violente și personalitatea acru-plicticoasă cu celebrele cuvinte "I'm a punk rocker", dați-i cu acești tunisieni în cap. După cum chiar ei își rezumă tipul de muzică, blood, sweat & trance.

Black Midi, Schlagenheim
 
Sună de parc-ar suferi de o formă aparte de ADHD stilistic - cam două-trei trupe într-una singură (uneori chiar patru-cinci). Mereu în mișcare - fie abrazivi și obraznici, fie cumsecade și bine-crescuți -, adesea pe parcursul aceluiași cântec. Comentariu pescuit de pe Youtube: sună ca și cum Adam Sandler l-ar imita pe Serj Tankian murind și n-am nimic împotrivă.

Destroyer, Have We Met?

Savant pop al începutului de mileniu, Dan Bejar se încălzește pentru un album așteptat la finalul lui ianuarie. E incredibil, în continuare, cum îngrămădește în aceeași frază tușe low&highbrow, fundițe synth/New Wave, trucuri vocale de seducător hârșit și dezabuzat și poezie de-adevăratelea. Pe scurt, o singură piesă - Crimson Tide - e o trufanda cum altora, mult mai populari, n-o să le iasă pe parcursul întregii cariere.

Lingua Ignota, Caligula

"I have learned all men are brothers/And brothers only love each other": mărturie despre abuzul domestic, Caligula e unul dintre cele mai apăsătoare, abrazive și intense albume ale ultimelor două decenii. La improbabila intersecție dintre metal, avangardă, contemporary classical și noise, Kristin Hayter găsește un stil numai al ei - comparațiile cu Diamanda Galás țin doar o vreme - și sapă febril după frumusețe în cele mai întunecate și ascunse locuri. Ceea ce iese e vrăjitorie pură și sunetul (viu, furios, plin de pericole) al acestor vremuri.

Kim Gordon, No Home Record

Femeia are 66 de ani, niște povești senzaționale ("Girl in a band" e lectură obligatorie pentru copiii anilor '90) și face genul de muzică pe care-l încearcă destui puști prăjiți (în sensul bun) de 20 și-un pic. Unde mai pui că-i și iese!

Big Thief, U.F.O.F. și Two Hands

Câte trupe știți care să fi lansat anul trecut nu numai un album blând, bun și tandru (U.F.O.F.), dar și pe verișorul lui mai agitat, mai cu tupeu și mai golănaș, așa (Two Hands)? Și cum naiba se face că amândouă sunt aproape perfecte?

Fat White Family, Serfs Up!

Paradox aparent: a fost nevoie de-o comună anarho-sindicalistă, născută într-un squat din sudul Londrei (Peckham), dependentă de toate drogurile pământului și probabil considerându-l pe Corbyn prea soft ca să căpătăm, în fine!, cel mai seducător album art-rock al deceniului. Sub producția-sticlă oamenii își păstrează însă intacte ironia acută, simțul umorului și subversivitatea: nu poți câștiga un meci aranjat decât refuzând să joci. Un triumf.

DIIV, Deceiver

Au asimilat fără greș instituții indie precum Sonic Youth, My Bloody Valentine si Slowdive. Au reușit, în același timp, să rămână ei inșiși, ușor de identificat și imposibil de confundat. Deceiver e al treilea lor album. S-ar prea putea să fie cel mai bun, ceea ce nu înseamnă că celelalte ar fi de lepădat. Dimpotrivā.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK