Carte / Autobiografie

Mama cumpăra cărți

de Aleksandar Hemon

Publicat pe 25 august 2020

Aleksandar Hemon e genul de scriitor cu care, după ce-i citești o carte, două, ai senzația că ai devenit prieten. Te invită în viața și-n capul lui, unde te ghidează cu căldură și sarcasm. Născut la Sarajevo și plecat în Statele Unite când avea 28 de ani și războiul din Bosnia tocmai începea, Hemon s-a stabilit în America, unde a devenit cunoscut ca scriitor de limbă engleză. În limba asta nouă a învățat să-și scrie și rescrie povestea de viață: de la copilăria și anii tinereții nebune alături de artiștii boemi din Sarajevo, mai mereu văzuți prin oglinda melancoliei, până la trauma războiului, chiar dacă a fost trăit de la distanță, de la procesul dezrădăcinării, odată ajuns într-o cultură cu totul străină, până la drumul pe care și-a creat în spațiul adoptiv, care i-a devenit casă. 

Deși toate cărțile sale, fie că vorbim de proză scurtă sau roman, se hrănesc din istoria personală, Hemon și-a adunat o parte din autobiografie într-un dublu volum de memorii, proaspăt tradus în limba română la Editura Black Button Books: „Asta nu-ți aparține / Părinții mei: o introducere”. Nu contează ordinea în care sunt citite cele două părți, fiindcă, atunci când încerci să-ți povestești viața, orice moment poate fi un punct de plecare. Iar Hemon se pricepe incredibil de bine să pună sub lupă materia din care sunt făcute întâmplările vieții, din banalitatea cărora dezgroapă imagini și înțelesuri revelatoare. Mai mult, pe Hemon nu-l părăsește niciodată umorul: nici măcar atunci când vorbește de crizele personale sau când invocă scene dureroase, în mijlocul cărora te trezești că-ți vine să plângi. Deși, cum spuneam, nu încetezi măcar să zâmbești. O mostră din ironia lui tandră, găsiți aici.

Cu Aleksandar Hemon, unul dintre scriitorii preferați în redacția Scena9, puteți citi un interviu în numărul doi al revistei tipărite. Mai jos, vă propunem să citiți un fragment din „Asta nu-ți aparține”, una dintre fețele dublului volum autobiografic apărut la Black Button Books.

Asta nu-ți aparține / Părinții mei: O introducere

de Aleksandar Hemon (traducere de Anca Dumitrescu și Elena Marcu)
Editura Black Button Books
2020

Mama cumpăra cărți. Cumpăra cărți care să umple rafturile bibliotecii și operele complete ale lui Erich Maria Remarque, în zece volume, pe care, dintr-un motiv necunoscut, toate familiile din clasa mijlocie din Sarajevo le aveau și din care nimeni nu citise vreodată mai mult de primul volum, Nimic nou pe frontul de vest; și cărți Disney groase cu repovestiri ilustrate (o imagine este un model al realității) ale basmelor binecunoscute: preferata mea era Sabia din stâncă; și o enciclopedie a lumii, pe care o răsfoiam neținând cont de ordinea alfabetică și citeam informații succinte despre, să spunem, Turnul Eiffel (Turnul are 324 m înălțime, cea mai înaltă construcție din Paris), despre bătăliile din Primul Război Mondial, pe care le devoram, studiind hărțile fronturilor pe care săgețile negre reprezentau germanii și săgețile roșii, sovieticii, și se îndreptau unele spre celelalte pe un teritoriu golit de oameni și de moarte (într-o imagine obiectelor le corespund elemente din respectiva imagine); și ediții paperback din Un veac de singurătate, Gluma și Împăratul muștelor, pe care nu aveam voie să le citesc, dar pe care le frunzăream oricum, fără să le înțeleg.

De asemenea, avea în bibliotecă și Cartea tuturor femeilor, care cuprindea – ah, cât de bine știu – sfaturi și ponturi despre cum să fii femeie în cele mai bune moduri. Le citeam pe toate: rețete, modele de croșetat, sfaturi gospodărești (Muște în casă? Sunt atrase de lumina puternică etc), precum și o secțiune despre sex și reproducere, unde am descoperit o mulțime de imagini și explicații stranii. Era acolo și o schemă laterală cu un penis care atârna și niște testicule și, mai important, o imagine de sus, în formă de crin, a aparatului reproducător femeiesc: vagin, uter, ovare. Din câte îmi amintesc, clitorisul nu făcea parte din reprezentare. Nu-mi puteam închipui întreaga structură potrivindu-se pe un corp real, unghiurile mă derutau. Foarte mult timp am crezut că vaginul e perpendicular pe coloana vertebrală, un fel de mufă, aflată undeva mai jos de buric în care – auzisem – se insera penisul, de aceea trebuia să fie – perfect logic – în poziție orizontală. Primele erecții mi-au cauzat multe tulburări, pentru că penisul se ridica înclinat și nu-mi puteam imagina cum l-aș putea introduce în mufă așa cum dorea mama natură și Cartea tuturor femeilor. Mă temeam că va trebui să îmi atârn de penis o greutate ca să-l fac să crească orizontal, deși nu era o nevoie presantă, pentru că nu ajunsesem nici la punctul în care să-i declar unei fete că-mi place de ea, orizont dincolo de care se afla muntele pe care îl aveam de urcat al atingerii unei mâini. Zonele sălbatice și neexplorate ale organelor genitale erau la distanță de câteva lanțuri muntoase. Cartea tuturor femeilor menționa doar în treacăt masturbarea, despre plăcerile tulburătoare ale căreia citisem într-o revistă de muzică-și-sport pentru adolescenți numită Zdravo! (Salut!), în care, într-o scrisoare de la un tânăr cititor, fără îndoială fabricată de editorii perverși, se întreba despre potențialele pericole ale abuzului de sine. Răspunsul explica detaliat cum funcționa – ne proiectăm nouă înșine niște fapte, deci practic era un manual – și sugera că nu era nimic în neregulă în asta, ceea ce pentru mine a fost încurajator, deoarece întregul mecanism al plăcerii genitale fusese mânjit de kurac-ul lui Lućano. Dar în revista de muzică-și-sport era și mică avertizare: cum sperma este la bază o proteină, ejacularea poate duce la amețeală, din cauza scăderii masei proteice sau ceva de genul ăsta, iar cei care erau abia la început – ca mine – era posibil să leșine când ajungeau, cum s-ar spune, la apogeu. Aveam 11, poate 12 ani și am trecut imediat la producția de proteine; a fost o plăcere confuză, o amețeală, dar n-am leșinat. Ceea ce am ejaculat semăna destul de mult cu sluza lui Lućano, doar că era spermă. În Cartea tuturor femeilor era și o schemă cu fertilizarea, în care sperma, alcătuită din spermatozoizi – imagini minuscule ale mormolocilor din baltă – juca un rol. Totul era îngrozitor de descurajator – aveam un corp despre care nu știam ce să cred, darămite să vorbesc –, dar știam că ceea ce poate fi descris se poate întâmpla. În Cartea tuturor femeilor erau descrise și bolile cu transmitere sexuală (BTS). Am citit despre gonoree (urinare dureroasă, secreție galbenă sau verde), despre păduchi lați (mâncărime, lindini în părul pubian) și despre sifilis (inflamație, mâncărime). Sifilisul m-a speriat cel mai tare, asta și pentru că văzusem un film cehoslovac în care personajul principal era un ofițer promiscuu-spre-rapace din armata austro-ungară care luase sifilis, îi căzuse nasul și făcuse demență. Îmi amintesc cum mergea clătinându-se fără nas, nebun, putrezind pe dinăuntru și pe dinafară. De aceea, când am simțit o durere la nivelul penisului, precum și o mâncărime pe picioare, am apelat imediat la procedura standard, adică am deschis Cartea tuturor femeilor, și am fost convins că am luat sifilis. Îngrijorarea mea era accentuată și de faptul că nici nu-mi puteam închipui cum aș fi putut să iau într-o viață complet lipsită de experiențe sexuale. M-am ascuns în baie și lacrimile mele au udat paragraful despre BTS din Carte..., în timp ce eu mă chinuiam să găsesc o modalitate de a le da vestea părinților: primul lor născut era condamnat la o viață sifilitică de putrezire și demență fără să fi ținut vreodată de mână o fată. Am căutat o soluție salvatoare, sau măcar un remediu, în Carte…, și am găsit opțiunea antibioticelor, dar aveau efect doar luate imediat după infectare, iar eu nu știam de cât timp eram infectat. În plus, cu siguranță antibioticele nu aveau cum să diminueze umilința și stigmatizarea unui supraviețuitor BTS, în cel mai fericit caz. O soluție din miere, oțet și apă elimină viermii și paraziții din corp, am descoperit frunzărind disperat Cartea, dar nu era nicio mențiune cu privire la sifilis. Până la urmă, cum există lucruri care nu pot fi puse în cuvinte, a trebuit să-i arăt iritația mamei. M-a dus la doctor. S-a dovedit că nu era nicidecum sifilis; medicul mi-a spus că trebuie să mă spăl mai des, acum că ajunsesem la pubertate. După aceea mi-am luat informațiile sexuale doar din paginile revistei Zdravo!, în timp ce Cartea.. a rămas pentru sfaturi gospodărești. O pernă turtită? Las-o la soare 30 de minute. Soarele o va umfla. 

Foto: Elzbieta Sekowska Shutterstock

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK