Carte / Autobiografie
Când scriu despre mine, nu e despre mine
Teona Farmatu
Manuel Vilas reușește să producă empatie prin formulări sublime, concise și grave, să chestioneze abuzurile și să reinventeze viața unei familii spaniole anonime.
Manuel Vilas reușește să producă empatie prin formulări sublime, concise și grave, să chestioneze abuzurile și să reinventeze viața unei familii spaniole anonime.
★★★★★☆☆☆☆☆
În fond, „Belfast” face reclamă trecutului. Ce ne spune povestea? Că pe vremuri se trăia greu, dar fiecare zi se termina cu o îmbrățișare.
Citește un fragment din „U de la uliu” de Helen Macdonald, o carte ca nicio alta pe care ai citit-o, despre cum o pasăre de pradă te poate ajuta să înțelegi doliul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Care să fie legătura dintre OZN-uri și „inteligența materiei”, pe de o parte, și Corina Chiriac, pe de alta?
★★★★★☆☆☆☆☆
Regăsim în „Să ne fie la toți la fel de rău” marea calitate a lui Schiop: aceea de a citi partitura relațiilor de clasă.
Aleksandar Hemon, unul dintre cei mai tandri și lucizi scriitori ai momentului, își adună câteva capitole din povestea de viață într-un dublu volum de memorii.
După ce este violată în grup, Roxane Gay se refugiază în mâncare, ca formă de apărare împotriva coșmarului propriei vieți.
★★★★★☆☆☆☆☆
În povestea asta autobiografică, un fiu trăiește ultimul an de viață alături de tată lui, refăcând parcursul „Odiseei” lui Homer.
O povestire care îmbină chimia și autobiografia, scrisă de unul dintre cei mai puternici autori ai secolului trecut.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.