Joi, 23 aprilie, se deschide a patra ediție a RAD Art Fair, un târg de artă organizat de o mână de galerii de artă contemporană din România. Am profitat de ocazie să încerc să aflu care poate fi rolul artei în vremuri tulburi, de la 29 de artiști, curatori, galeriști, colecționari, cronicari și comunicatori culturali.
În cartea lui, Joaca de-a galeria, artistul britanic Grayson Perry (pe care dacă nu-l cunoașteți, vă recomand călduros să-l căutați) caută să lămurească ce este artă, pentru că deși „orice ar putea fi artă, nu orice este artă”. Pe lângă caracterul ei intrinsec subiectiv, definiția e cu atât mai dificilă nu doar de la Duchamp încoace, ci și cu cât, spune el, din anii 1960 încoace, tot mai mulți au preluat stilul de viață boem al artiștilor, și tot ce era înainte considerat subversiv face azi parte din cultura mainstream. În prezentul nostru (Perry a scris cartea în 2014), ai zice c-am mers chiar un pic mai departe și ne considerăm toți un pic artiști, toți „creatori de conținut”.
Din păcate, nu sunt aici să ofer răspunsuri, pentru că nu le am. Perry, cu umorul care-l caracterizează, identifică câteva criterii pe care ar trebui să le împlinească arta, nici ele infailibile: contextul artistic („activarea magică”, care face ca și un obiect banal să devine artă dacă este în spațiul unei galerii); caracterul ei plicticos (arta în opoziție cu divertismentul); dacă este făcută de un artist; dacă este în ediție limitată; dacă în jurul ei e lume care o privește; dacă, aruncată la gunoi, ar fi ridicată de un trecător care se-ntreabă cine o fi aruncat artă la tomberon; și, preferatul meu, dacă nu-ți oferă satisfacție imediată.
„Cel mai important rol al artei e să creeze sens”, concluzionează Grayson Perry, după ce amintește de o expoziție emoționantă, The Art Room, în care copii cu tulburări de comportament severe sunt ghidați să facă obiecte de artă din piese vechi de mobilier, pe care le pot lua acasă. E un gest atât de simplu, dar care le schimbă lumea. Am preluat gândul lui și l-am dat mai departe, în ecosistemului artei de la noi: am întreba artiști, galeriști, curatori, colecționari, cronicari, iubitori și comunicatori de artă care cred că este rolul artei în vremurile tulburi pe care le împărtășim. Mai jos aveți răspunsurile lor.
„Spațiu pentru eșec, contradicție și transformare”
Devine tot mai clar pentru mine că arta nu rezolvă în niciun fel conflictele, ci le face mai vizibile și mai suportabile. În loc să liniștească, ea poate tulbura, fiindcă scoate la suprafață ipocrizia sistemelor care definesc binele prin control și productivitate. Rolul ei rămâne acela de a deschide spațiu pentru eșec, contradicție și transformare, mai degrabă decât să ofere răspunsuri simple. Funcționează ca un mod de a procesa haosul fără a-l simplifica și de a păstra umanitatea vie atunci când totul alunecă spre cinism sau oboseală. Pentru mine, întoarcerea în lumea artei a devenit o formă de luciditate și o alegere conștientă de a rămâne implicată în dialog cu lumea. – Alina Bucur-Țuțuianu, curatoare (ArtAlign.org & SOLO)
„Să nu devenim amorțiți”
Lumea a fost mereu complicată și plină de tensiuni. În mod ciudat, arta este constant atacată, tăiată din bugete, cenzurată, ironizată sau tratată ca un lux inutil. Dacă ar fi cu adevărat lipsită de putere, probabil ar fi lăsată în pace. Tocmai reacțiile violente împotriva ei, repetate de-a lungul timpului, arată că are încă forță: deranjează, pune întrebări, păstrează memorie, creează solidaritate și oferă limbaj pentru lucruri greu de spus direct. Să nu fim naivi: arta nu repară totul și nu salvează singură lumea, dar ne ajută să nu devenim amorțiți, obedienți sau incapabili să ne imaginăm un alt univers posibil. – Gossip Gallerina, cronicară anonimă de artă contemporană
„Vindecă tot ce este mai rău”
De fiecare dată îi asociez artei un rol terapeutic. Orice formă de artă vindecă tot ce este mai rău sau mai tensionat din oameni. O singură clipă de expunere salvează sau eliberează toată umanitatea reprimată din noi atunci când ea nu mai are nicio altă șansă de a se manifesta. Nebunii lumii pot fi calmați prin contactul cu arta. – Dragoș Neamu, inițiator Noaptea Muzeelor
„Te poate salva pe persoană fizică”
Nu există artă în rai. Ea nu are sens decît ca ustensilă prin care omul își echilibrează ecuația existențială în această lume a căderii și finitudinii. Este, probabil, cel mai scurt drum individual de a fi fericit aici. Deci, ca să revin la întrebare, arta are sens numai în „ape tulburi”.
Pe de altă parte, ca orice cale spirituală, este o întreprindere individuală. Cînd pretinde virtuți de terapeutică socială, scînteia s-a stins. Arta nu schimbă nimic din tectonica istorică, dar te poate salva pe persoană fizică. Se mai poate vorbi și de faptul că artiștii sînt, totuși, seismografi ai tensiunilor ce se acumulează în lume. Dacă vrei să știi unde este „gaura din aură”, fii atent la artiști; ei sînt precum canarul în mină, sensibili la orice modificare în cîmpul Forței. Așa că, fiți cu ochii pe ei! – Dan Popescu, H'art Gallery
„Poate singura cale prin care putem accepta și influența această realitate”
Îmi acopăr al treilea ochi, despre care cred că nu există, dar care vede, chiar și aşa inexistent, că viața este bucurie, plăcere, curiozitate, violență, durere și moarte – într-o repetitivitate care depășește puterea obișnuită de înțelegere.
Arta este poate singura cale prin care putem accepta și influența această realitate: visând cum ar putea fi altfel, încercând să înțelegem și, poate, să controlăm, distrugând sau elogiind ceea ce există – fie că este relevant sau nu – și exprimând, simultan și sincer, ceea ce suntem și ceea ce ne-am dori să nu mai fim. Libertate, sublimare, identitate și conexiune – asta oferă arta, pentru ca noi să putem continua să fim oameni. – Amalia Dulhan, artistă vizuală
„Să ne obișnuim fără răspunsuri simple”
La nivel personal, cred că arta ne ajută să ne punem altfel de întrebări și să ne obișnuim fără răspunsuri simple. La nivel societal, așa cum am tot citit în comentarii literare ani de-a rândul, arta poate fi o oglindă a vremurilor noastre, fie ea flatantă sau nu, și joacă un rol important în depolarizarea unor societăți împinse spre mono-narațiuni, de la naționalism extrem la normalizarea războiului. – Ioana Leca, Directoare artistică Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Göteborg
„Un soi de refugiu”
Există un soi de refugiu pe care arta încă reușește să-l creeze, din ce în ce mai relevant în aceste vremuri. Practicile artiștilor contemporani cu care am privilegiul să lucrez anunță direct sau mediat crizele cu care ne confruntăm. Ce mi se pare deosebit este că, pe lângă această evidență, arta deschide o serie de întrebări și întâlniri prin care putem construi ceva spre un mai bine. Un pic de wishful thinking din partea mea. – Maria Bîrsan, Sandwich Gallery
„Existența devine mai suportabilă”
Arta, ca orice emanație a spiritului uman, este întotdeauna reflexia unei perioade a destinului în care noi, oamenii, ne zbatem. Mă tem însă că în vremurile de azi arta există doar insular și pentru comunități de nișă, fiindcă alunecăm tot mai mult în a confunda experiența artei cu o formă de consum cât mai accesibil și cât mai colorat, exploziv, convulsiv.
Arta are nevoie de timp. Pentru creație și pentru a fi receptată. Or, acum trăim într-o lume în care timpul a explodat în fragmente strălucitoare de consum și de plăcere. „If pleasure be happiness“ — îi răspunde prințul fericit al lui Oscar Wilde vrăbiuței care îi devine singura prietenă când el nu mai e poleit cu aur. Mi se pare o foarte bună metaforă pentru ceea ce trăim azi legat de artă. Fiindcă arta nu e poleită cu aur, iar plăcerea consumului nu este egală cu fericirea, adică nu este cea care ne dă sensul existenței. Dar pentru cine are curiozitate și deschidere să afle ce îi poate aduce arta, adică un roman de Ishiguro, sonatele lui Mozart, o retrospectivă a picturii lui Marlene Dumas, opera Turandot sau creațiile dadaiste, poeziile lui Emily Dickinson sau spectacole în regia lui Robert Lepage sau Andrei Șerban, existența, oriunde ar trăi, devine mai suportabilă. Mai ales când lumea din jur se clatină. În termenii lui Cyrulnik, eu cred că arta este tutorele nostru principal de reziliență. Doar că cineva ar trebui să ne conducă înspre ea, fiindcă generația atașată doar lui Billie Eilish sau Taylor Swift are nevoie de ghizi cât se poate de seducători ca să-și îndrepte atenția de la ecrane și de la poleială către ceea ce DOAR arta poate să îi ofere: o indispensabilă formă de fericire. – Corina Șuteu, consultant cultural, Insula42
„Să calmeze, să irite, să zgândăre”
Arta e parte din societate, fie că sunt vremuri tulburi sau mai puțin tulburi. Trebuie să calmeze, să irite, să zgândăre, să pună o oglindă societății ca să-și verifice bubele sau pur și simplu să existe. Vremurile au fost rareori netulburi. Mă gândesc la lucrarea lui Pavel Brăila, Peace Is When They are Shooting Somewhere Else. Uneori le trăim chiar noi, alteori le vedem prin intermediul unui ecran. Acum sunt la un click distanță: pisici, thirst traps, make-up routines și apoi imagini cu trupuri sfârtecate și clădiri distruse. Ne revoltăm. Ne gândim ce putem face. Arta trebuie să existe, bună sau nu, pe placul unora sau nu. Relevantă sau nu, vom vedea. Dar nu ne putem opri! – Liliana Basarab, artistă
„Empatie. Critică. Rezistență”
Vremurile complicate conferă culturii puteri care o fac să devină portavoce pentru toate discursurile, iar istoria oricărui popor păstrează imagini ale puterii autoritare sau ale rezistenței împotriva acesteia. Trist este atunci când cultura, rămasă doar în rolul de topor, indiferent în mâna cui se află, bun sau rău, șterge câteva mii de ani buni de rafinare a adevăratului ei sens, dobândit prin cultivare și în afara momentelor de criză.
Oglindă a ororilor unei realități. Empatie. Critică. Rezistență. Sau, la polul opus, oglindă a puterii. Plus ceva mai multă ipocrizie, fiindcă trăim în plină glorie a loialității emoționale și a ingineriei sociale, iar astea ar trebui să ne îngrijoreze un pic mai mult decât moartea culturii. Cam acesta ar fi portretul-robot al culturii într-un asemenea context. – Suzana Dan, artistă & manager Rezidența9
„Un laborator plin de cercetători nebuni care se joacă cu focul”
Îmi pun tot mai des aceeași întrebare. Mai ales dacă nu am dormit bine de mult și afară e vreme nașpa. Dar cred că e greșită, adică nu e o întrebare pentru artiști, ci pentru cei ce se pricep la rosturi și roluri: critici de artă, curatori, sociologi, filosofi? În orice caz, întrebarea există și se tot pune mereu. Mai nou, la pachet cu „ce rol are știința?”. Cred că rolul e clar, dar e ceva destul de fin și, dacă îl explici, va ieși pedant, didactic. La 49 de ani neîmpliniți, începe să aibă sens ce am învățat despre arta ca magie, vraciul-vrăjitor-showman și legătura fină dintre catharsis, nevoia de reprezentare și autorecunoaștere. Pe scurt spus, pentru mine, arta pe care o consum mă ajută să mă înțeleg mai bine și să mă recunosc în excesele și eșecurile altora și astfel nu mai cred că sunt singurul nebun, să aflu lucruri din afara sferei mainstream, să cunosc mai mult lumea, așa cum după o călătorie la NYC, Tokyo sau Murighiol înțelegi cât de vast e tabloul uman.
Arta este ca un laborator plin de cercetători nebuni care se joacă cu focul. Este locul unde poți fi liber de orice prejudecăți și tabuuri și poți spune orice, fără filtru. Numai așa putem înțelege, filtra și da mai departe rezultatul cercetărilor noastre autiste. Și poate cel mai important pentru un artist este să nu se ia prea mult în serios. It’s just ART :)
Mi-aș dori să ajungă și la mecanicul auto sau liceenii de la mall, nu doar sub forma filmelor comerciale și a țoalelor de brand, ci în primul rând ca semn de întrebare asupra sinelui, societății, ca generatoare de curiozitate, toleranță și mai ales libertate. – Matei Branea, artist
„Tratament anti-amorțire”
Eu o văd ca pe un tratament anti-amorțire. Ca pe o rezervație a memoriei și emoției.
Ca pe un spațiu de rezistență. Mai e o conexiune între oameni, oarecum ca un mesaj într-o sticlă, care circulă între insulele pustii pe care naufragiem noi, adulții. Mai plastic, nu e pompierul care îți stinge casa în flăcări, dar poate fi imboldul, curajul de care ai nevoie ca să o salvezi.
Și una dintre puținele ocazii accesibile de a bea vin prost gratis. – Răzvan Exarhu, jurnalist și scriitor
„O formă prin care putem pretinde că înțelegem lumea în care trăim”
Într-o societate „așezată”, această întrebare se apropie de truism, nu pentru că este lipsită de relevanță, ci pentru că lumea este obișnuită cu ideea de artă și caracterul său mundan. Nu văd de ce arta și-ar putea schimba rolul, este același indiferent de crizele pe care noi le traversăm, cu toate că valoarea ei ar putea fi potențată în aceste perioade tumultoase. Arta nu este vitală, sunt atât de puține elemente esențiale pentru supraviețuire, iar formele artistice nu se constituie decât în următoarea etapă a esențialului, căci arta este o formă prin care înțelegem sau putem pretinde că înțelegem lumea în care trăim. – Adra Voinescu, Noaptea Albă a Galeriilor
„O unealtă de supraviețuire”
Rolul artei într-un plan ideal e să vindece. Vindecarea asta poate fi pe plan personal sau la nivel societal. Câți artiști avem, atâtea discursuri și abordări. Indiferent de vremuri și tensiuni, arta e o unealtă de supraviețuire.
Problema e când arta devine propagandă și devine expresia unei ideologii. A rămâne în spectrul căutărilor artistice interioare e uneori mai safe la nivel uman, cred, decât a te lansa într-o artă politică. Dar aici mai cercetez, încă nu am o părere definită. – Bianca Mann, artistă
„Un instrument de rezistență și memorie”
În această lume traversată de ambiguitate și tensiuni sistemice, arta rămâne una dintre puținele infrastructuri autentice de sens și interpretare. Ea nu simplifică realitatea, ci o deschide, lărgind orizonturi și oferind acces la perspective reale, filtrate prin experiențe unice, ireductibile, într-un context în care realitatea însăși devine tot mai fungibilă. În același timp, arta funcționează ca un instrument de rezistență și memorie: într-o epocă în care istoria este rescrisă, iar bias-ul devine „by design”, expresia artistică conservă și reactivează adevăruri incomode, dincolo de cenzură și de narațiunile dominante. Nu în ultimul rând, arta operează ca un spațiu de anticipare, un exercițiu de futures thinking. Senzația contemporană de déjà-vu reflectă faptul că multe dintre distopiile prezentului au fost deja explorate artistic în trecut. Pentru a înțelege ce urmează, trebuie să citim cu atenție ceea ce arta contemporană articulează deja. – Ionuț Țața, colecționar de artă
„Unul dintre puținele spații unde regulile pot fi ignorate”
În viața de zi cu zi suntem înconjurați de reguli – ce se poate, ce nu se poate, cine decide, cine plătește. Arta e unul dintre puținele spații unde regulile pot fi ignorate. Arta este libertate. În spectacolele lui Silviu Purcărete, săracul poate fi rege, timpul poate merge invers, logica poate fi suspendată. Nu ca să fugi de realitate, ci ca să îți amintești că realitatea asta nu e singura posibilă. Că lucrurile ar putea fi altfel. – Matei Nițulescu, artist, 10 ani
„Mută granița a ceea ce e suportabil să înțelegi”
Un caz concret: On the Thousand and Second Night, proiectul lui Pavel Brăila, curatoriat de Adelina Luft, care reprezintă Moldova la Bienala de Artă de la Veneția 2026. Covoare suspendate, purtate de drone, într-o biserică. Zgomotul devine imposibil de ignorat. Genul de sunet pe care alții îl aud zilnic. Noi nu. Nu încă. Povestea vorbește despre război, dar și despre o formă fragilă de speranță: covorul magic care ne poate duce către un nou început, în a mia și a doua noapte. În vremuri ca acestea, arta nu rezolvă nimic în mod concret, dar mută ușor granița a ceea ce e suportabil să înțelegi. Până când nu mai poți spune că nu știai. – Simona Rădoi, strateg în comunicare
„O formă clară de protest”
Arta azi ne lasă să ne exprimăm furia pe care majoritatea dintre noi o avem asupra a ce se întâmplă în jurul nostru, un val rapid asupra căruia simțim că nu avem control. Prin orice fel de exprimare artistică, fie ea un gest, putem să ne susținem părerea clară și fermă asupra a ceea ce credem și totodată să invităm în dialog oameni care au aceleași valori cu o speranța de adunare într-un scop comun. E o formă clară de protest și susținere, atât individuală, cât și reciprocă asupra a ceea ce încă putem să credem. – Gia Țidorescu, curatoare
„O supapă de evadare”
Rolul artei contemporane devine cu atât mai vital în contexte complicate și tensionate. Pentru mine, arta funcționează ca o supapă de evadare: pornește de la ceva real, tangibil, și face un salt către o zonă mai afectivă, uncanny, dar totodată încărcată de umor. Umorul este un instrument esențial în crearea artei contemporane, deoarece nu reprezintă doar o reacție impulsivă, viscerală, ci și un mecanism de critică și empowerment. Arta contemporană operează pe multiple paliere subiective, iar proiectele curatoriale care m-au „contaminat” cel mai profund au fost cele care au inclus oameni și discipline din afara sferei artei. Tocmai acolo s-a produs acea magie care te tulbură, te transformă și te deschide. – Cristina Vasilescu, Suprainfinit Gallery
„Înger și demon”
Dacă mă gândesc la trecut, arta a avut rolurile de înger și demon, iar în prezent e fix la fel. Mereu a fost greu de distins ce a adus bine și ce a făcut rău, în general ne dăm seama după trecerea timpului. E foarte greu să fac o analiză obiectivă la ce se întâmplă azi, pentru că din unghiul meu de artist tind să fiu mai optimist și să cred că ne este de ajutor în aceste vremuri. – Lucian Prună, artist
„Cum facem ca ea să reziste independent”
Cred că știm deja la ce folosește cultura. Imposibil să nu știm. Poate o întrebare mai relevantă este cum facem ca ea să reziste independent, să rămână vie, relevantă și un semn al expresiei autentice. Cel mai mare risc este acapararea ei de către mediul corporatist și instituții care văd în ea doar ceva profitabil, instagramabil și uită complet dimensiunea umană, simplă, care atinge resorturi vulnerabile și profunde. Pentru a preveni acest lucru, este necesară susținerea inițiativelor independente, educația publicului și protejarea spațiilor culturale libere, unde artiștii pot crea fără presiuni comerciale și pot oferi înapoi către public ce au mai interesant în mod real. – Lea Rasovszky, artistă
„Un mod de a rămâne prezentă și conștientă de mine”
Într-o lume marcată de crize, tensiuni și bombardată de informație, arta este un spațiu de exprimare, descărcare și regăsire, mai ales în contextul actual, devenit saturat de informație și greu de digerat. În mijlocul acestui ritm obositor, arta îmi oferă un refugiu, un mod de a rămâne prezentă și conștientă de mine. Funcționează ca o formă de rezistență împotriva presiunii de a produce constant pentru consum, iar platformele digitale amplifică această tensiune, punând sub semnul întrebării sinceritatea și dedicarea. Cred că rolul artei rămâne acela de a menține deschise întrebările esențiale, despre oameni, despre adevăr și echilibrul fragil dintre interior și exterior. – Alina Trăistaru, masterandă UNArte Foto-Video, custode Rezidența9
„Ține o comunitate împreună”
Indiferent de vremuri – tulburi sau prospere –, arta are rolul de a ține o comunitate împreună, fie că vorbim de colecționari sau de oameni care pur și simplu o iubesc. Cred că atât artistul, cât și galeria trebuie să construiască constant și să rămână activi pentru a menține această legătură vie. Pentru mine, arta este acel boost care pornește sufletul și mintea într-o călătorie multidimensională – de la experiențe vizuale la unele profund interioare. Uneori, creează acel sentiment rar de love at first sight. – Károly Böröczki, colecționar de artă
„Creează empatie, dialog și reflecție”
Arta ne ține umani într-o lume marcată de viteză, anxietate și polarizare. Nu rezolvă singură crizele, dar schimbă felul în care le privim și felul în care ne raportăm unii la alții. Creează empatie, dialog și reflecție. În perioade tensionate, oamenii au nevoie nu doar de soluții, ci și de sens, emoție și momente care îi reconectează. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale artei astăzi. – Sorina Topceanu, MINA (Museum of Immersive New Art)
„Să ne arate că nu suntem în stare doar să distrugem”
Ar trebui să îndulcească amăreala lumii în care trăim, să dea un pic de sens, să critice, să provoace, să fie obraznică, să ne arate că nu suntem în stare doar să distrugem. – Petruț Călinescu, fotograf
„Mai aproape de idealul unei comunități unite”
Cred că arta poate să creeze conexiuni pe care nu le accesăm în viața de zi cu zi și, în același timp, poate să dea glas unor ființe peste care trecem fără să le conștientizăm importanța. Mă refer aici la natură și demersul activist pe care arta îl poate avea în combaterea crizei climatice. Desigur, acesta este doar un tip de criză și plantatul nu ne poate feri de războaie pe termen scurt, însă am speranța că arta în genere ne aduce mai aproape de idealul unei comunități unite și empatice în contextul tuturor tensiunilor din momentul actual. – Larisa Bălă, masterandă UNArte, custode Rezidența9
„Poate schimba perspective”
Rolul artei e aproape inutil în perioadele de criză și tensiuni politice, pentru că nu poate opri războaiele sau aboli foamea, dar poate totuși schimba perspective și deschide spații de reflecție. – Mihaela Moldovan, artistă vizuală
„Ancora noastră pentru umanitate”
Arta este o nevoie profund umană. Fără artă suntem lipsiți de sens și de sevă.
Plăcerea de a te regăsi în pensulațiile unui artist sau vibrația pe care ți-o provoacă o cromatică incitantă a unei artiste pe care o admiri, ori oglindirea în neliniștea artei contemporane sau descifrarea unor noi înțelesuri în opere create acum sute de ani – toate acestea sunt emoții pe care nu le poți fabrica artificial. De câte ori ne-am simțit mai inspirați după o vizită într-un muzeu sau o galerie de artă? De câte ori ne-am simțit mai revigorați după ce am ascultat un artist care și-a destăinuit tainele creației sau am asistat la un performance memorabil? De câte ori am admirat ARTA, care nu are nevoie de un anume autor, titlu, loc de origine ca se ne facă să simțim o conexiune profundă?
Într-o lume în care se navighează (navigăm) prin incertitudine, arta devine ancora noastră pentru umanitate. – Felicia Raetzky, curatoare & istoric de artă
„Un rol miraculos”
Cred că joacă același rol pe care l-a jucat întotdeauna, e un rol miraculos, în toată înțelegerea acestui termen – un miracol se întâmplă rar, spre deloc, în condiții excepționale. Dar și când se întâmplă poate avea reverberații enorme. Mai departe, rolul nostru, că suntem artiști sau simpli spectatori, e să nu uităm că acest miracol e posibil și în vremuri tulburi și va fi posibil și după aceste vremuri tulburi.
Cel mai recent miracol la care am asistat s-a întâmplat la Piața Amzei, la vernisajul pictorului Andrei Gamarț – unul dintre băieții care păzesc parcarea din piață a intrat să se uite la lucrări și a rămas țintuit în fața uneia dintre ele vreo 10 minute, repeta oricărui era dispus să-l asculte „wow, da, așa da, wow”. – Ioan Maxim, Apollo111 Cinema
Imaginea principală: Liliana Basarab, „Art is what makes LIFE more interesting than ART”, după un citat din Robert Filliou
