Carte / Umor

Aștept să crăpi

de Scena 9

Publicat pe 2 noiembrie 2016

Se întâmplă că tocmai azi, când hashtag-ul #spersăcrăpi își consumă cele câteva ore de polemică, alimentată cu atenția, patosul, comentariile și, uneori, argumentele noastre, Radu Paraschivescu să citească din cartea Aștept să crăpi (de astazi in prime-time)Volumul de povestiri publicat la Editura Humanitas are ca materie primă realitatea României de după intrarea în Uniunea Europeană, cu toate contradicțiile, transformările și formele ei de adaptare, multe dintre ele alunecând în umor involuntar. Mare parte din cele cinci texte din cartea lui Paraschivescu proiectează o întreagă lume posibilă care să ruleze pe ecranele televizoarelor, o grilă alternativă, dar cel puțin la fel de absurd-zgomotos-dementă ca cea livrată cu exces de zel în fiecare zi. De altfel, titlul cărții pornește de la o emisiune imaginată de Paraschivescu, un fel de anti-Iartă-mă, scenariu care, dacă tot e sezonul coincidențelor, trimite cu gândul la jocul extrem din Hated by the Nation, ultimul episod din noua serie Black Mirror, unde un alt hashtag viralizat (#DeathTo) face victime la propriu. 

Până să ajungeți diseară, la o lectură în avanpremieră din cartea lui Radu Paraschivescu (care va avea loc la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, unde va fi prezent și autorul), vă propunem să citiți mai jos un fragment din povestirea Poate-și uită dracului pastila.

 

La plecare, slăbiciunea care-l cuprinsese pe Romano în timpul înregistrării reveni fără avertisment, silindu-l să se apropie de perete şi să se sprijine câteva clipe de el. Să fi fost de vină ora matinală la care se trezise? Posibil. Mai ales că nici măcar nu apucase să-şi bea cafeaua, iar în zeama maronie de la automat nu avea încredere. Dacă mai punea la socotală căldura din platou (aerul condiţionat se stricase cu un minut înainte de începutul discuţiei) şi vorba uleioasă a sfinţiei sale, Romano avea deja premisele disconfortului. Maestru al inadecvării, Calomfir Niculiu îşi luă pe după umeri invitatul chiar în clipa aceea, dezlipindu-l practic de perete, şi-i susură afabil în timp ce parcurgeau coridorul lung la capătul căruia se afla ieşirea:

- Sper că v-aţi simţit bine la noi.

Romano dădu din cap într-un fel misterios, aproape oblic. Ce gâscan imbecil! Bineînţeles că nu se simţise bine. Încă de la intrarea în clădire, când un preoţel pirpiriu, cu mustăcioară şi chelie, îl pipăise mai ceva ca la aeroport, îl târcolise cu un aparat menit pesemne să detecteze prezenţa armelor şi apoi îl bătuse pe umăr cu un „Doamne-ajută” conspirativ, ştiuse că acceptarea invitaţiei fusese o greşeală. Romano se încumeră să facă un bilanţ mintal al prestaţiei, pe când sfinţia sa clămpănea mai departe, şi ajunse la concluzia că aportul lui la buna desfăşurare a discuţiei constase în următoarele: un „Vă mulţumesc pentru invitaţie” (în minutul 4, dac-ar fi putut urmări înregistrarea), un „Vă mulţumesc, sunteţi amabil” (minutul 9), un „Remedii ca atare” pe la jumătatea emisiunii, un „Tot suntem în era non-stopului” (minutul 32), un „Lucrurile trebuie cântărite” (minutul 37), un „Cred că România” (minutul 43) şi un „La revedere” abia şoptit în ultimul minut. Pentru cineva care scrisese douăzeci de cărţi, publicase trei mii de articole şi avea reputaţia unui vorbitor efervescent, în tot felul de emisiuni în direct sau înregistrate, nu era o contribuţie tocmai generoasă.

Chiar înainte să iasă, uşurat că depăşise şi al doilea moment de slăbiciune, Marius Romano dădu peste un combatant ezoteric principal (corect şi complet definit). Nu în carne şi oase, ci în ecran şi pixeli. La un ditamai televizorul aflat cam pe la jumătatea coridorului, omul părea lansat într-un discurs din care nu l-ar fi putut întrerupe nici al Treilea Război Mondial. În colţul din dreapta sus al ecranului scris „reluare”, ceea ce-i dădu de înţeles lui Romano că era vorba de un delir nocturn pe care postul respectiv îl  redifuza pentru cei care nu rezistau în direct până se crăpa de ziuă. Calomfir Niculiu dădu să schimbe programul, nu înainte de a-l fulgera pe părintele-portar cu o privire care anunţa suplicii asiatice. Romano îşi opri gazda şi deveni brusc atent, nebănuind cum arătau lucrurile pe care avea să le audă. Bărbatul de la televizor avea totuşi o fixitate a privilor şi un început de spume la gură de care nu puteai să faci abstracţie.

- O să vă detaliez mai multe aspecte legate de anticreştinismul meu, care nu este motivat de un ego exacerbat, aşa cum pretindeţi dumneavoastră, stimate telespectator care mi-aţi adresat întrebarea pe mail, ci de îngrijorarea şi chiar disperarea că populaţia acestei ţări a căzut pradă, în mare parte, unei religii false, oculte şi subversive, care, prin ideologia religioasă specifică, pe care o promovează, la adăpostul, nemeritat, al semanticii cuvântului sacru, nu doar că-şi bate joc de practicanţii săi, ci îi şi distruge fiinţial, prin bigotism (adică prin idioţenie specific religioasă), de care cu greu se poate scăpa, fără un sprijin corespunzător, din afara acestei mlaştini ideologice. Trebuie să ştiţi că şi eu am fost, la fel ca şi ascendenţii mei genealogici, botezat după ce m-am născut, adică la o vârstă la care eram inconştient din punct de vedere intelectual, ca rob al lui Dumnezeu, şi că destul de târziu, chiar foarte târziu pentru un intelectual, am reuşit să mă deştept, ajutat corespunzător şi de alţii care, ştiind că sunt cadru didactic universitar şi cercetător ştiinţific, cu rezultate nu doar cunoscute, ci şi recunoscute, m-au sfatuit să verific, din punct de vedere ştiinţific şi istoric, în ce mi-am investit credinţa. Le-am urmat sfatul, iar ceea ce am aflat nu doar că m-a dezamăgit, ci m-a îngrozit şi m-a adus într-o stare de disperare, referitor la soarta populaţiei ţării mele, atunci când am înţeles că nenorocirea cvasipermanentă la care este supusă această populaţie se explică tocmai prin faptul că o mare parte a acestei populaţii – şi mă refer în special la practicanţii religiilor ortodoxă şi catolică – din punct de vedere ezoteric sunt înrobiţi, respectiv aserviţi existenţial, adică au parte de un destin existenţial de rob, respectiv de servitor, destin aflat la cheremul unor fiinţe individuale superioare, extralumeşti, intitulate Cristos pentru religia creştină ortodoxă, respectiv Catolus pentru religia creştină catolică, care, pentru starea în care au fost aduşi practicanţii religiilor respective, nu doar că nu merită cinstiţi, ci chiar trebuie dezocultaţi, respectiv demistificaţi, ca atare, de către acele persoane care reuşesc să conştientizeze această situaţie şi chiar trebuie acuzaţi de criminalitate fiinţială şi pedepsiţi, ceea ce pentru initiaţii în ezoterism, care cunosc aspectele specifice ale acestei probleme, înseamnă că trebuie să fie şi blestemaţi corespunzător.

- Vă rog, ajunge, gata, vă rog, spuse părintele Calomfir Niculiu, încercând să-şi urnească invitatul din faţa televizorului.

Marius Romano respinse asediul şi se înfipse şi mai bine pe picioare. Uitase şi de ameţeală, şi de slăbiciune. Avea sub ochi o pasăre rară.

- Dacă-mi daţi voie, m-aş mai uita puţin.

Sfinţia sa îşi dilată primejdios pupilele, semn că adulmecase în această intenţie urma unei complicităţi infame cu Necuratul. Totuşi, avea o grămadă de lucruri pe cap şi nu putea să stea toată ziua după fundul invitatului.

- E pierdere de vreme, stimate domn, rosti el cu un glas căruia avu grijă să-i monteze un tăiş ameninţător. 

- A, nu, nici vorbă. Aţi uitat că fac o cronică TV pentru Absoluft? Am impresia că tocmai am găsit un subiect, spuse Romano cu părere de rău că nu putea să-şi aprindă o ţigară, după care îşi concentră din nou atenţia asupra vorbitorului.

- V-am expus motivele pentru care nu doar că am renunţat la religia creştină ortodoxă, dar l-am şi blestemat pe Cristos, ca pe un ticălos şi criminal ce este, precum şi pe Catolus, din motive de combatanţă ezoterică, dar şi pentru că mama mea a avut parte de o viaţă extrem de nenorocită, în ultima parte a existenţei sale, suferind un accident care a lăsat-o infirmă, după ce a ieşit din biserica catolică, din oraşul în care domicilia, unde, potrivit obiceiului ei, atunci când mergea în oraş, s-a rugat la Maica Domnului.

Părintele valsă strategic spre telecomanda de pe măsuţă, dar Romano îl opri din nou. Cu puţin noroc, cronica TV era aproape rezolvată pentru numărul viitor al Absoluftului. Trebuia doar ca sfinţia sa să-l lase în plata Domnului şi să-şi vadă de treabă.

- Vă rog, vă rog frumos. Chiar vreau să mă uit mai departe. Mă interesează, pe cuvânt. Dacă aveţi alte lucruri de făcut, nu vreau să vă ţin legat de mine. Mă descurc, ştiu drumul spre ieşire.

Părintele Calomfir Niculiu icni şi se controlă anevoie. Marius Romano fusese un ficus convenabil în emisiune, dar uite că acum manifesta simptome de personalitate. Îngrijorător şi neplăcut. Barem dacă ar fi nimerit peste ceva mai puţin scandalos. Dar cum să-i dea voie lui Romano să se uite tocmai acolo, în inima ortodoxiei carpatine, la o bazaconie unde Mântuitorul Nostru Isus Cristos era făcut, Doamne apără şi păzeşte, albie de porci?

 

Volumul de povestiri „Aștept să crăpi (de astăzi în prime-time)” de Radu Paraschivescu, publicat de Editura Humanitas, va avea lansarea la târgul de carte Gaudeamus  - sâmbătă, 19 noiembrie, ora 15.00, în standul editurii.

Video

Carte

VIDEO Biblioteca lui Psihotrop

Scena 9

După ce a pus programa de română pentru bac în piese de hip-hop, Psihotrop ne cheamă cu el în bibliotecă, să luăm o pauză de la ecrane și să o luăm la pas prin literatura lumii.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK