Al treilea articol din seria București înconjurător analizează care este calitatea aerului din județul Ilfov și ce măsuri se iau pentru îmbunătățirea situației.
București înconjurător este o serie de șase materiale care explorează cum e viața la marginea unei zone metropolitane europene într-o societate capitalistă, în care logica consumului nelimitat nu ocolește nicio comunitate.
E o zi de decembrie cu soare în Corbeanca, la jumătate de oră de București. O femeie de 62 de ani așteaptă în fața unei biserici să se spovedească. Locuiește de 4 ani în comună, dar nu este deloc mulțumită. Ca mulți locuitori care s-au mutat recent în zonă, a venit aici dintr-un oraș mai mare, pentru că s-a gândit că va fi mai aproape de natură și se va bucura de mai multă liniște. Cum are și probleme medicale și trebuie să facă vizite frecvente la spital, Corbeanca, localitatea la 20 de kilometri de Capitală care se laudă cu o salbă de lacuri și mai multe păduri, părea locul perfect.
N-a fost însă așa. „Dacă ar fi acum să o iau de la capăt, n-aș mai face mutarea asta niciodată. Oricum, mă bate gândul în doi ani, așa, să vând și să plec de aici, pentru că nu mă pot acomoda cu poluarea.”
Când spune poluare, femeia n-ar ști să-ți spună date exacte, valorile de noxe depășite din aer, ci doar experiența ei. Aerul este greu de respirat, mai ales vara. „E irespirabil. Simți că te sufoci, efectiv. Pe terasă șterg masa de o sută de ori pe zi. De o sută de ori iau același praf fin, negru sau galben.”
Aceasta este doar una dintre mărturiile despre poluarea din Ilfov pe care le-am tot auzit în ultimele luni. Am vorbit cu locuitori din tot județul, dar m-am concentrat mai ales pe localitățile Corbeanca, Cățelu și Bragadiru. De la mirosuri grele la praf constant, oamenii spun că este greu să trăiești prin preajma Bucureștiului.
Asta, desigur, nu mai e niciun secret. Anul a început cu știri despre mirosuri grele în Chitila și Chiajna sau în Popești Leordeni, continuând un trend vechi de ani de zile despre depășirea limitelelor de poluare în capitală și în jurul ei.
Ce ne face poluarea?
Cele mai multe probleme pe care le-am auzit au ținut de mirosuri neplăcute. Mulți dintre oamenii cu care am vorbit mi-au spus că au seri în care trebuie să închidă geamurile, ca să se protejeze de mirosul ca de ghenă sau ouă clocite.
Și disconfortul olfactiv e doar una dintre problemele pe care le aduce o slabă calitate a aerului. Un studiu la nivel global arată că poluarea aerului poate să ne coste până la doi ani din viață. La noi acasă, un studiu realizat în perioada 2010-2017 de către Institutul Național de Sănătate Publică arată că există o legătură între poluarea din capitală și numărul mai mare de infecții pulmonare care afectează bucureștenii.
„Dacă vorbim de efectele acute ale poluării, vorbim de reacții alergice, iritații la nivelul căilor aeriene superioare, fenomene de tuse, de acutizări ale bolilor cronice”, explică Dr. Beatrice Mahler, manager Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Efectele pe termen lung ale poluării, continuă ea, sunt patologii ale aparatului respirator, cancere pulmonare, (puseuri de) hipertensiune arterială sau alte afecțiuni cardiovasculare.
Cele mai vulnerabile categorii sunt copiii și vârstnicii, spune doctorul. „Copiii sub 5 ani, pentru că aparatul lor respirator este în dezvoltare și se maturizează treptat după prima copilărie. La vârsta a treia ne gândim la impactul pe care îl au patologiile asociate, comorbiditățile.”
La nivelul județului nu există un studiu care să coreleze problemele de sănătate ale locuitorilor cu problemele de poluare, dar datele Institutului Național de Statistică arată că printre principalele cauze de deces în județ se numără bolile cardiovasculare și cele respiratorii.
Care e planul?
Prin lege, Ilfovul trebuie să aibă un plan prin care să detalieze măsurile pe care le ia pentru un aer curat. Avem un Plan de Menținere a Calității Aerului Județului Ilfov care trasează strategia prin care autoritățile județene plănuiesc să păstreze aerul curat în perioada 2019-2023.
Planul prevede o strategie generală, care urmărește reducerea traficului, protejarea naturii, eficientizarea încălzirii domestice, încurajarea transportului public. Măsurile concrete arată așa: din sfera reducerii traficului – construcția unei piste de biciclete de puțin peste 1 kilometru în Voluntari; eficientizarea încălzirii domestice – extinderea rețelei de distribuție gaz în comuna Tunari; protejarea naturii – amenajarea unui parc pe un teren în satul Corbeanca.
Se mai alocă bani și pentru instalarea de panouri fotovoltaice, reparații de drumuri și autobuze noi. În fiecare an, autoritățile trebuie să vină cu un raport despre cum se țin de plan.
Ultimul raport, cel care analizează anul 2021, arată, printre altele, că au fost finalizate 0,29 hectare de parc în comuna Jilava, au fost reabilitate termic 11 blocuri și 4 clădiri publice și au fost reparați 14 kilometri de drumuri publice.
„Planul de menținere a calității aerului la Ilfov este sublim, dar într-o mare măsură este ca apa sfințită”, glumește Gabriel Cărbunaru, consilier județean Ilfov din partea USR. Una dintre problemele planului, spune el, este că este un PMCA (Plan de Menținere a Calității Aerului) și nu un PCA (Plan de Calitatea a Aerului).
Uite care e diferența.
În legislație există trei tipuri de planuri. Avem:
- Planul de acțiune pe termen scurt, care este adoptat atunci când există riscul de depășire a pragurilor de alertă sau pentru a reduce riscul ori durata depășirii. Printre măsurile din plan se poate număra și „suspendarea a activităților care contribuie la riscul depășirii valorilor-limită sau valorilor-țintă”, dacă este necesar.
- Planul de Calitate a Aerului, al cărui scop e să „să fie atinse valorile-limită pentru poluanți”. Un județ sau o localitate trebuie să-l întocmească dacă au loc mai multe depășiri ale valorilor limită ale poluanților.
- Planul de Menținere a Calității Aerului - aici scopul e ca „nivelul poluanților să se păstreze sub valorile-limită” și înseamnă că calitatea aerului se menține în valorile normale.
Dacă valorile poluanților s-ar fi menținut în limite normale, autoritățile ar fi putut motiva că nu este nevoie de schimbări mari. Însă în Ilfov este nevoie deja de un plan de calitate a aerului, care, prin definiție, propune măsuri mai îndrăznețe, pentru că situația din teritoriu o cere.
Toate aceste planuri sunt elaborate pe baza datelor din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, care e activă în întreaga țară. Consilierul USR Ilfov Cărbunaru, însă, nu crede că datele furnizate de aceasta reflectă realitatea din teren. Și nu e singurul.
Ce ne lipsește ca să ne protejăm?
Conform legislației, Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului este responsabilă să sesizeze schimbările și să ne alerteze dacă apar probleme. Ar trebui să facă asta pe baza interpretării parametrilor de calitate a aerului, monitorizați în cele peste 100 stații de pe toată suprafața României.
Stațiile sunt de diferite feluri: de tip trafic, pentru evaluarea emisiilor din trafic; de tip industrial, pentru evaluarea emisiilor din surse industriale (fabrici, întreprinderi, ateliere); de tip fond urban, pentru evaluarea nivelului de fond al poluării pentru zonele urbane și de tip fond suburban pentru evaluarea nivelului de fond al poluării pentru zonele suburbane.
Ele măsoară mai mulți poluanți, precum dioxidul de sulf (gaz provenit mai ales din motoarele pe bază de motorină ale mașinilor, care poate afecta sistemul respirator); particule în suspensie (mici particule de poluanţi de diferite tipuri, cum ar fi de carbon (funingine) sau metale grele (plumb, crom), care circulă pe distanțe mari și care, în funcție de mărime, pot afecta sănătatea) și monoxidul de carbon (gaz toxic ce afectează capacitatea organismului de a reține oxigenul).
Pe baza datelor, autoritățile ar trebui să știe unde au loc depășiri ale valorilor normale, care poluanți sunt mai prezenți și unde sunt problemele, astfel încât să alerteze populația și să ia măsuri. Tot pe baza lor sunt întocmite și planurile de calitate a aerului.
În practică, însă, multe stații nu măsoară constant sau nu sunt funcționale. Dacă intri pe site-ul rețelei și urmărești harta stațiilor, vei vedea multe semne care anunță „date lipsă”. În Ilfov, de exemplu, la data scrierii acestui articol, sunt 9 stații de monitorizare, în Chiajna, Voluntari, Măgurele, Clinceni sau Sintești. Niciuna nu arată depășiri ale noxelor. Una, cea din Sintești, localitate unde au avut loc arderi ilegale de deșeuri, anunță date lipsă, alături de mesajul „Echipament nou instalat, în curs de branșare la rețeaua de energie electrică.”
„Cea mai mare problemă e inventarul de emisii, să știm sursele de poluare”, explică George Gârbacea, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, care are în grijă Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului. Trebuie să știm, spune el, câte case sunt racordate la sistemul de încălzire prin gaz, câte ard lemne de foc, câte din cele pe lemne sunt gospodării vulnerabile, care pun pe foc și materiale neconforme. „Ăsta e primul pilon, să știi ce surse de emisii ai și al doilea pilon e partea de monitorizare.”
Lipsa datelor, care nu este o problemă doar în Ilfov, ci la nivel național, se traduce mai departe în rapoarte incomplete. De aici și imposibilitatea autorităților de a spune cu siguranță cât este de vină traficul, de exemplu, pentru problemele oamenilor din Ilfov, și cât încălzirea pe lemne. Asta explică și consilierul Cărbunaru: că dacă datele sunt incomplete și măsurile vor fi la fel. Ceva mai multă claritate, măcar la nivel local, am putea avea după ce va fi publicat studiul comandat de Primăria Capitalei pentru a identifica sursele de poluare din București. Studiul, spunea în 2021 primarul Capitalei Nicușor Dan, va fi un prim pas către un plan de măsuri mai realist și aplicat la nevoile zonei.
În paralel, însă, în golul lăsat de autorități au apărut mai multe inițiative cetățenești și organizații nonguvernamentale, care au achiziționat proprii senzori de aer pentru a supraveghea calitatea aerului.
„Am început să facem presiune, am căutat fonduri și ne-am gândit să facem o rețea independentă de monitorizare a calității aerului cu senzor, ca să vedem exact ce se întâmplă”, spune Oana Neneciu, directoarea executivă a Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, o organizație neguvernamentală de mediu.
Au pus senzori în școli și în mai multe cartiere aglomerate, iar în 2019 au lansat o platformă independentă de monitorizare a calităţii aerului din București, www.aerlive.ro, unde poți să vezi rezultate înregistrate de stațiile Ecopolis, dar și să afli informații generale despre poluare și calitatea aerului.
Senzorii, niște cutiuțe albe, înregistrează date pe care le transmit apoi într-o aplicație pe telefon. Planul este ca rețeaua să se extindă în cât mai multe locuri din țară, dar deocamdată cei mai mulți senzori sunt în București și câțiva în Ilfov.
În Mogoșoaia, de exemplu, există patru senzori din primăvara anului trecut. Când Felicia Ienculescu-Popovici, consilieră USR și directoarea ONG-ului de mediu Greenitiative, a aflat de AerLive i s-a părut un mod bun de a afla ce respiră ea și vecinii ei. Împreună cu alte trei persoane din comună, s-a înscris pentru un senzor. Pe-al ei l-a instalat în curtea casei, lângă centrul de zi Greenitiative, unde face activități cu copii. Locuiește relativ aproape de un cartier al comunei în care oamenii se încălzesc cu lemne și unde mai multe familii vulnerabile folosesc și alte materiale neconforme, din lipsă de bani. Dacă se uită pe graficul trasat în aplicație, vede un model care se repetă în fiecare zi de când a venit iarna. Pe măsură ce se lasă seara, noxele cresc, iar apoi către dimineață scad. „Oamenii trebuie să se încălzească iarna, și atunci e normal să pună pe foc.”
Florentin, un IT-ist mutat în pandemie în Mogoșoaia, are și el un senzor, montat pe un șopron lângă o seră și un spațiu pentru compost. „În primul rând ca să înțeleg un pic aerul pe care îl respir.” Are și un sistem de ventilație pentru casă și voia să știe ce respiră și când e afară. Locuiește într-un cartier de case în care încă se mai construiește, iar strada nu e asfaltată. Vara se face praf și asta poate cauza probleme, dar deocamdată iarna datele lui seamănă cu modelul Feliciei.
Un senzor este pus chiar pe șoseaua care taie Mogoșoaia în două și pe care se circulă dinspre și înspre București, iar un altul în apropiere de o fabrică de pungi biodegradabile.
„Am vrut să-i punem în locuri cât mai diverse, pentru a vedea cu ce ne confruntăm și a avea varietate de date”, spune Felicia.
Desigur, senzorii singuri nu pot rezolva problemele. Fragili din construcție, aceștia se pot strica ușor, iar datele pe care le strâng nu sunt mereu sută la sută corecte (sunt susceptibili, de exemplu, la schimbările de umiditate sau temperatură din atmosferă). Tocmai de aceea, AerLive menționează că există un plus/minus 10% acuratețe în platformă. În plus, cu cât vrei ca monitorizarea să fie mai exactă, cu atât trebuie să cunoști mai multe detalii tehnice, pentru că sunt tot felul de variabile de luat în calcul. Senzorii sunt, însă, un instrument bun de lobby, iar datele colectate pe termen lung pot arăta un trend în materie de calitatea aerului.
Și Neneciu și Gârbacea cred că lipsa datelor și starea proastă a stațiilor de monitorizare vine dintr-o slabă implicare a statului și din lipsa de interes a autorităților față de mediu.
„Ministrul Mediului se schimbă o dată la un an – dacă are noroc, la doi. Cred că nimănui nu-i pasă, nu se simt responsabili”, spune Neneciu.
Chiar și așa, soluții se caută. Există un proiect de lege depus de parlamentari de la PNL, USR și PSD, care vor să modifice legea privind calitatea aerului astfel încât, printre altele, ea să includă mai mulți poluanți, și să se transparentizeze Rețeaua de Monitorizare. Legea este momentan analizată de comisiile de specialitate din Camera Deputaților. De asemenea, și în Planul Național de Reziliență și Redresare se specifică suplimentarea echipamentelor pentru monitorizarea calității aerului. Ceea ce, conform ministerului Mediului a început: acesta a achiziționat, de exemplu, noi patru autolaboratoare cu aparatură necesară pentru monitorizarea şi analiza calităţii aerului.
Niciunul dintre ilfovenii cu care am vorbit nu e 100% sigur de unde provine poluarea, dar, firește, fiecare are propriile bănuieli. Cele mai multe se învârt în jurul a trei surse posibile: traficul, gropile de gunoi de la Glina, Chiajna și Vidra sau arderile ilegale de deșeuri.
Să le luăm pe rând:
Traficul
Conform datelor preliminarii de la recensământul din 2022, Ilfov este unul dintre cele doar trei județe din țară unde numărul locuitorilor a crescut față de 2011. Dacă Bucureștiul are cu aproape 170.000 mai puțini rezidenți decât la ultimul recensământ, județul Ilfov are cu cam 150.000 mai mulți. Între cele două există o corelație – mulți dintre cei plecați din București s-au mutat în Ilfov, sperând, ca doamna de la începutul poveștii, să scape de aglomerație, dar și să rămână îndeajuns de aproape de avantajele unui mari metropole (mai multe spitale, școli și locuri de muncă). Și aici mulți înseamnă foarte mulți. Estimarea este că în fiecare dimineață vin sau pleacă din București un milion de oameni; marea majoritate fac naveta pentru muncă sau școală.
Aglomerarea asta se vede cel mai clar în multitudinea de blocuri și case construite în ultimii ani și în traficul tot mai dificil. Conform unui raport, în 2022 am avut la nivel național 10 milioane de autoturisme, 1,5 înmatriculate în București și 400.000 înmatriculate în județul Ilfov. Pentru Ilfov creșterea e spectaculoasă – în 2011 aici erau înmatriculate puțin peste 93.000 de mașini.
„Acum mai mulți ani, când era mici, când circula o mașină, ziceai că l-ai văzut pe Dumnezeu pe stradă. Acum, ia uite-le. S-au mutat toți avuții aici. Ce or căuta aici?”, mi-a spus o femeie de vreo 30 de ani din Corbeanca când am întrebat-o cum e cu poluarea și cu traficul. Un alt locuitor al comunei dă vina tot pe trafic pentru poluare: „Noi stăm la șosea și iarna sau la orele de vârf vine miros de la mașinile care stau bară la bară pe drumul județean ce leagă DN1 de Buftea”.
„Închid geamurile când văd că e roșu în aplicație”, spune domnul Mihai, gazda unuia dintre senzorii din Mogoșoaia. Senzorul este pus chiar pe zidul construcției, în așa fel încât să fie cât mai aproape de drum. Pentru el, cel mai rău moment este dimineața, când aplicația se înroșește de multe ori, adică depășiri ale valorile noxelor și posibil disconfort.
„Eu instalez centrale termice, am un nas fin. Deci cum miros trandafirul, așa miros și noxele”, glumește el. Se uită des la datele de la senzori și îi place să vadă ce înregistrează și senzorii din alte țări (aplicația este conectată la o platformă globală). Când ne uităm împreună pe telefon, doar undeva pe malul Franței aerul pare cu adevărat curat. În rest, multe puncte, inclusiv cel de pe casa lui, sunt de culoare portocaliu închis. Adică aerul poate cauza probleme.
Transportul e o sursă importantă de poluare în toată Europa, nu doar la noi. Este responsabil pentru un sfert din gazele cu efect de seră emise în Uniune, după cum arată raportul privind transportul și mediul, realizat în 2021 de Agenția Europeană de Mediu. Sigur că aici intră și traficul greu, dar și mașinile personale contribuie mult la problemă. Astfel, în timp ce numărul de mașini personale a crescut cu 16,6% între 2000 și 2019 și emisiile de dioxid de carbon (CO2) au crescut cu 5.8%, arată același raport.
Soluții există – unele pe termen scurt, altele pe termen lung. Dacă pe termen lung Uniunea plănuiește să trecem de la mașini pe bază de combustibili fosili la electrice, pe termen scurt, un transport în comun mai eficient, care să reducă numărul de mașini din trafic și să conecteze marile orașe de suburbii, ar decongestiona traficul și ar reduce emisiile.
În București organizațiile 2Celsius, Aerlive.ro și Ecopolis au instalat 100 de tuburi pasive (imaginează-ți un flacon de pastile mai alungit care e lipsit de stâlpi), care vor măsura dioxidul de azot (NO2), un gaz rezultat din traficul rutier (dar nu numai), care în cantități mari poate provoca afecțiuni respiratorii. Datele ne vor ajuta să înțelegem mai bine natura poluări cauzate de trafic și să găsim soluții mai țintite.
În Ilfov, conform Planului de Menținere a Calității Aerului Județului Ilfov, ca soluții pentru poluarea produsă de trafic, autoritățile au propus reabilitarea și modernizarea mai multor drumuri, realizarea de piste de biciclete sau promovarea transportului public ca o alternativă mai sustenabilă față de mașina personală.
„Aceste obiective de modernizare a drumurilor erau făcute oricum (sau ar fi trebuit să fie făcute), pentru că fac parte din politica de management pe transport. Dar efectul este foarte limitat”, spune consilierul USR Ilfov Gabriel Cărbunaru. Acesta crede că administrațiile locale nu au oricum destulă putere ca să aibă un impact cu adevărat semnificativ asupra traficului, dar există soluții pe care le pot aplica. O soluție propusă de el este ca liniile de autobuz care vin din localitățile ilfovene în capitală și opresc acum la Piața Presei să oprească la Piața Victoriei. Diferența e că aici călătorii ar avea metrou, ar petrece mai puțin timp pe drum și ar fi, poate, mai dispuși să renunțe la mașina personală.
Gropile de gunoi
„Nu miroase în fiecare zi. Câteodată, seara, de obicei, mai vine un miros dubios”, mi-a spus un băiat din Cățelu când l-am întrebat cum e aerul. „Închizi geamul, mai dai cu parfum și te rogi la Dumnezeu.” Deși nu era seară când am fost eu în Cățelu, aerul avea un „miros dubios”, pe care n-aș putea să-l descriu altfel decât vag chimic și iritant. Cățelu, un sat aflat în comuna Glina, care a devenit cunoscută pentru groapa de gunoi, se află la câteva minute de București. Ca majoritatea comunelor din Ilfov e acum împărțit între cartierele vechi și cele noi, unde se construiește masiv pentru noii locuitori. Ilfovenii din ambele tipuri de cartiere dau vina pentru miros pe aceeași sursă: groapa de gunoi.
Gropile de gunoi afectează atât mediul, cât și oamenii, reducând calitatea vieții. Doar un exemplu de cum se întâmplă asta: hidrogenul sulfurat, H2S este un gaz nociv, cu un miros neplăcut. H2S ajunge în aer în urma descompunerii deșeurilor în gropi de gunoi. În mod normal, acesta ar trebui captat și ars la temperaturi foarte mari în instalații speciale, dar la Rudeni, Glina, Vidra, acest gaz e eliminat direct în atmosferă, spun cei de la AerLive. Pe lângă mirosul urât, gazul mai poate provoca și senzații de amețeală sau chiar disfuncții neurologice.
Oficial, groapa de la Glina s-a închis în 2019, iar cea de la Chiajna, la 20 de minute de Cățelu, în 2022. Groapa de la Vidra (aflată la 30 de kilometri) rămâne principalul depozit de deșeuri care deservește Bucureștiul. Chiar și așa, mulți locuitori din Cățelu cred că groapa de la Chiajna încă funcționează, în ilegalitate. „Dacă ieși afară noaptea la 3, atunci se simte mirosul”, mi-a spus un domn de peste 50 de ani. „Ei atunci cară, să nu-i vadă ăștia de la mediu, să nu-i prindă.”
Neîncrederea oamenilor vine pe fondul unor lungi probleme cu depozitarea deșeurilor. Comisia Europeană ne-a cerut să închidem gropile neconforme până în 2009, dar nu s-a întâmplat asta, iar în 2018 am pierdut procesul în care România era acuzată de neîndeplinirea obligațiilor de aderare și neînchiderea depozitelor neconforme. Statul a fost din nou trimis în fața Curții Europene de Justiție, pentru că încă nu a reușit să-și facă datoria. Azi, România mai are 44 de gropi de gunoi neconforme.
Mai multe despre gropile de gunoi și efectele lor poți să citești în primul episod din seria București înconjurător.
Industria
Nu mulți dintre cei cu care am vorbit mi-au dat ca exemple de posibile surse de poluare fabricile din județ. Printre ei, însă, a fost unul dintre posesorii de senzori din Mogoșoaia, cel care locuiește lângă o fabrică. În spatele curții lui, după gradul acoperit de copaci și după linia ferată, e clădirea fabricii de pungi biodegradabile Prodplast.
„Era o perioadă când se simțea mirosul de plastic. Acum nu se simte, dar tot sunt zile în care miroase”, spune el. S-a mutat aici cu soția în 2007, când fabrica era mult mai mică. Între timp și-a mărit capacitatea, spune el, și se lucrează și în trei schimburi uneori.
„Senzorul îmi arată că e mai rău aerul aici decât la șosea”. Și, pe lângă miros, mai e și problema zgomotului, care poate fi asurzitor. „Eu ies cu câinii și mă duc în pădure și uneori aud zgomotul de la compresoare.”
A trimis mailuri la fabrică, a făcut sesizări la Garda de Mediu și primărie, dar nu s-a întâmplat nimic. „Eu am făcut o operație pe cord și, când simt că miroase, intru în casă sau beau un pahar cu apă. Nu e 24 de ore, dar 2-3 ore când e, sunt probleme maxime.”
În Planul de Menținere a Calității Aerului Ilfov, poluarea industrială nu primește aceeași atenție ca cea provenind de la trafic, spre exemplu. De altfel, în raportul din 2021 privind implementarea planului se specifică că în 2021 au fost studiate 635 de unități economice. Niciuna nu depășea vreo valoare limită a noxelor.
Arderile ilegale
Un alt motiv citat de cei cu care am vorbit a fost arderea ilegală de deșeuri. Aici, oamenii s-au plâns mai ales de cetățenii vulnerabili care ard deșeuri pentru a mai face un ban sau pentru a se încălzi, pentru că nu-și permit lemne de foc sau alte surse de încălzire.
Deși arderile ilegale și încălzirea cu materiale neconforme sunt probleme serioase și surse de poluare, ele pot fi transformate uneori și în țap ispășitor. Un exemplu recent vezi în acest documentar Recorder, unde, întrebată de jurnaliști despre cum funcționează depozitul de deșeuri și dacă există nereguli în administrare, reprezentanta EcoSud, societatea care administrează groapa de gunoi de la Vidra, dă vina pe arderile ilegale de deșeuri pentru depășirile înregistrate de senzorul din apropierea gropii.
Peste 3 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn, iar unele dintre acestea ard și alte lucruri, de la mobilă, la haine sau deșeuri, când nu își permit lemn. Aici, problema mai mare este sărăcia energetică în care trăiesc acești oameni și care, pentru a fi adresată, are nevoie de politici complexe.
Georgeta* și familia ei formează una dintre aceste gospodării care trăiește în sărăcie energetică. Împreună cu cei doi copii, un băiat în clasa a II-a și o fată în clasa 0, s-au mutat recent în casa părinților ei dintr-o comună ilfoveană. E o comună bogată, dar cartierul în care stau e numai bogat nu e. Câteva zeci de familii la limita sărăciei stau pe o stradă neasfaltată, unde nu e tras gazul. Unii dintre oamenii nici nu locuiesc în case propriu-zis, ci în barăci de placaj fără fundație și cu un acoperiș instabil.
Femeia și copiii ei locuiesc într-un container dăruit de mai mulți oameni din zonă, care au strâns bani pentru ea, în aceeași curte cu casa dărăpănată a părinților ei, care lucrează la salubritate. Și ea a lucrat acolo, până a fost dată afară, în toamnă. Nu știe de ce. Acum își caută de muncă, în timp ce în paralel urmează programul A Doua Șansă. Așa a reușit să termine gimnaziul, iar acum ar vrea să-și finalizeze și liceul.
Iarna asta s-au încălzit cu ajutorul sobei din container, pentru care folosesc lemne cumpărate. O căruță de lemne tăiate costă 5-600 de lei și le ajunge cam o lună. Nu au tot timpul banii ăștia, așa că, atunci când lemnele se termină, încep să pună pe foc orice lemn găsesc. Când i-am vizitat era vorba de placaje găsite la o groapă de gunoi din apropiere.
Toți adulții casei știu că placajele le fac rău. Georgeta (32 de ani) se luptă cu astmul de când era mică și fumul îi înrăutățește starea. Băiatului ei îi curge des sânge din nas. Atât de des, încât a fost trimis acasă de la școală din această cauză de atâtea ori că a pierdut un an de școală. „Când încălzim cu placaje”, spune Georgeta „iese fum negru, negru. Este mult și miroase în casă. Se simte pe gât.”
Dar alternativa e să nu pună nimic și să stea, și ea și copiii și părinții ei în vârstă, în frigul iernii.
Conform legii, consumatorii vulnerabili precum Georgeta și familia ei, au dreptul la ajutor pentru încălzire – o sumă de bani care merge către cumpărarea de lemne și care poate ajunge până la 500 de lei. Ca să-l obțină, ar trebui să depună o cerere și apoi, în funcție de primărie, mai multe acte prin care să dovedească nevoia de ajutor (adeverințe de la locul de muncă, de la școală, actul de proprietate al casei etc.).
Părinții Georgetei, cei care au actele de proprietate a terenului și care pot cere ajutorul, spun că de la primărie li s-a zis că au depășit plafonul, fără însă să li se explice cu cât sau să fie ajutați să găsească alte soluții. Cu doar câteva clase și obișnuiți să nu fie luați în seamă de autorități, oamenii nu au știut ce să facă mai departe, așa că au renunțat și s-au îndreptat spre alte soluții.
Soluțiile propuse de oficialii ilfoveni în același plan de menținere a calității aerului din Ilfov constau în racordarea caselor la conductelor de gaz și extinderea rețelelor de gaze naturale – dar asta nu e neapărat o rezolvare pentru familii ca a Georgetei. Veniturile ei nu sunt fixe și, dacă s-ar încălzi cu gaz, nu ar avea ce face atunci când nu-și permite să plătească factura. Pe când, în varianta de acum, dacă nu mai are bani de lemne poate găsi alte lucruri de pus pe foc.
În plus, planul mai are niște probleme. În primul rând, direcția generală a Uniunii Europene este de a reduce dependența de gaz – războiul din Ucraina a accentuat necesitatea acestei schimbări. Apoi, deși gazul este prezentat adeseori ca o alternativă mai sustenabilă, un combustibil de tranziție pentru decarbonare pe termen mai lung, realitatea e mai complicată.
Activiștii de la Greenpeace argumentează că efortul de a extinde și a schimba rețeaua de gaze naturale, precum și timpul îndelungat în care se vor întâmpla toate astea (probabil abia undeva după 2030 vor începe unele centrale să producă combustibil), fac nepractică o astfel de soluție. Asta mai ales în condițiile în care centralele pe gaze ar trebui să reprezinte doar o etapă intermediară, înspre alte modalități de producere a energiei. Dincolo de energia risipită în construcția infrastructurii necesare și costurile materiale vor fi ridicate.
Cum arată viitorul?
„Eu sunt optimist că în viitor calitatea aerului o să fie mai bună”, spune Gârbacea, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Și el și Neneciu, directoarea executivă a Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, cred că o implicare mai activă a cetățenilor va duce la o schimbarea mai rapidă.
„Mi se pare că a crescut gradul de conștientizare în rândul oamenilor, pentru că majoritatea ne scriu, am trimis sesizări, sunt mai activi. De la prima campanie a noastră, Adoptă un senzor, am avut 1.000 de înscriși pentru 20 de senzori”, spune Neneciu.
Recunoaște însă și că conștientizarea nu este suficientă, iar soluția nu poate veni doar de la cetățeni, în lipsa unei schimbări politice. În plus, conștientizarea nu e la nivelul întregii populații, ci mai ales acolo unde problemele sunt grave – și, în mod special, acolo unde mirosul este puternic. „Nu e chiar așa multă agitație acolo unde nu miroase”, continuă Neneciu. „Pentru că oamenii de multe ori nu-și dau seama ce respiră”.
În 2021, localnicii din Cățelu au protestat după ce Primăria Sectorului 3 din București a redeschis stația de sortare deșeuri din localitate, închisă după mai multe amenzi date de Garda de Mediu. În Corbeanca, oamenii au protestat împotriva Autostrăzii Zero, o porțiune de drum care ar lega centura bucurești de autostrăzile deja existente, dar ar aduce și mai multă poluare și trafic în zonă.
I-am întrebat pe mulți dintre ilfovenii cu care am vorbit dacă s-au gândit vreodată să se mute în alt loc, cu un aer mai curat. Răspunsurile au variat: o doamnă din Corbeanca mi-a spus „Dacă eu aici m-am născut? Cum să mă mut?”. „Nu. Dar dacă situația se înrăutățește, aș putea lua în considerare și asta”, mi-a spus un alt localnic din zonă. În alte localități răspunsurile au fost la fel. Oamenii nu vor să plece. Sunt născuți și crescuți în zonă. Nu vor să plece altundeva, doar să poată respira un aer curat.
*Georgeta este un pseudonim, am ales să nu îi dăm numele real și nici localitatea în care trăiește pentru a nu o supune unor noi discriminări.
București înconjurător este un proiect editorial Scena9 care face parte din One Minute Older, proiect al Fundației9 și câștigător al unui grant din partea programului Climate of Change și finanțat prin Programul de educație și conștientizare pentru dezvoltare al Comisiei Europene (DEAR).
