În iunie 2024 am fost în Ucraina, la Kyiv și în împrejurimi, împreună cu jurnaliști din lumea întreagă. Am văzut o bună parte din localitățile altminteri adormite, unde rușii au făcut măcel și au bombardat blocuri, la începutul invaziei din februarie 2022.
Și am ajuns și la Cernobîl.
Despre incursiunea mea la Centrala Nucleară de la Cernobîl și în orașul abandonat Prîpeat am scris pe larg pentru numărul 6 al revistei Scena9 pe hârtie. Poți să-ți comanzi revista de aici sau, până o primești, poți să asculți aici cum a fost la Cernobîl.
Ocupația rusă a centralei de la Cernobîl, în primăvara lui 2022, a lăsat urme invizibile, dar apăsătoare. În acest episod, vorbim despre soldați iradiați, echipamente distruse, urină pe pereți, camere devastate și arme automate care încă mai păzesc ruina. Ce înseamnă securitatea nucleară într-un război în care nimic nu mai e sigur?
Muzică și sound design de Vlaicu Golcea.
Textul a fost editat de Andra Matzal.
Realizarea acestui reportaj a fost posibilă cu sprijinul publicației ucrainene Babel.ua, în cadrul programului „Justice for Ukraine“.
Fotografiile din timpul ocupației din 2022 au fost obținute prin amabilitatea Agenției de Stat a Ucrainei pentru Gestionarea Zonei de Excluziune (SAUEZM). Fotografiile din 2024 sunt realizate de autoare.