Film / Umor

Titanic Fals

De Dragoș C. Costache

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 28 octombrie 2024

Candidatul perfect e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial. 


Sincer, nu știu de unde să mai apuc filmul românesc de public. De fiecare dată când mi se pare că a luat-o într-o anumită direcție, că următorul film o să fie un blockbuster sigur, industria se contorsionează și dă un rateu incredibil – artistic, moral, până și de box office. E incredibil. O întreagă micro-industrie a înmugurit în jurul succesului fulminant al Teambuilding (2022) și succeselor mai mici, dar solide, ale 5Gang-urilor (2019) Mirciulicilor (2022), Pup-o, mă!-urilor (2018) și al altor filme cu buget mic și franciză inexplicabilă. Și totuși, deși industria există, deși avem deja actori, regizori sau scenariști specializați în genul ăsta de film, echipe gata constituite, ba chiar și surse de „finanțare” gata să sponsorizeze fără întrebări, doar ca să se legitimeze un pic, trei din patru filme sunt gherle abisale.

De ce? Păi, am identificat câteva probleme. Unu, genul acesta de filme se bazează adesea pe un număr maxim de influenceri furajați la hectar – încearcă să atragă un public tânăr, fără foarte mult discernământ când e vorba de filme, dar cu bani în buzunar și simpatii pentru tiktokerul X sau Y, îi bagă pe toți acolo să fie, să vină lumea. Doi, încearcă să facă comedie cu oameni eminamente neamuzanți – aceiași tiktokeri et co. de mai sus. Trei, procesul e încă oarecum „artizanal”, cu programe de filmare rapide, de ordinul zilelor, plus regizori, directori de imagine, monteuri și scenariști relativ interschimbabili. Patru – filmele devin adesea vehicule de livrare grosieră a unor reclame deșănțate, reclame care contribuie la succesul filmului (și plata producției) cel puțin la fel de mult ca biletele vândute. Biletele, până la urmă, depind de cum se duce vorba despre film. Reclama aia la Tazz (ca să nu zic MaxBet) e sigură.

Problema e că problemele respective nu-s o garanție că filmul va fi catastrofal. Exemplul cel mai bun – Buzz House (2024). Buzz House face toate greșelile de mai sus. E un fast flip făcut pe brânci, cu regizor debutant și scenariu scris repede (după ce filmul fusese anunțat), plin de reclame, Elicoptere de luptă, glume livrate plat de tiktokeri (plus câțiva comedianți care măcar au simțul timing-ului) și o poveste extrem de banală. Cu toate asta e, sincer, vârful producțiilor Vidra de până acum, cu posibila excepție a Teambuilding.

În același timp, iată că nici lipsa acelor probleme nu-s o garanție că filmul o să fie bun. Și nu există exemplu mai bun decât senzația toamnei și a sezonului electoral, Candidatul perfect.

Trailerul filmului „Candidatul perfect” (r. Alex Coteț, 2024)

Candidatul perfect avea toate șansele și pedigree-ul să devină noul Teambuilding. Unu, e scris și regizat de Alex Coteț care a scris și (co-)regizat Teambuilding dar și banger-ul ăsta. Doi, personajul central e jucat de Nicu Banea, care e extrem de amuzant în cam tot ce l-am văzut până acum (disclosure: mă știu cu Nicu, dar la nivelul de am băut câteva beri împreună nu am făcut armata împreună). Doi jumate, nu a băgat nimeni influenceri cu lopata în scenariu, toate rolurile sunt acoperite de actori, aș zice chiar de actori pe val din universul cinematografic românesc – Postelnicu, Vasluianu, Alex Bogdan, Alex Ion, Jojo etc.. Până și Bromania care, bineînțeles, și-a scris singur personajul e relativ ok în filmul ăsta. Trei, procesul e tot unul „artizanal”, dar e susținut de „greutatea” Vidra (nu că asta ar fi fost vreodată o garanție a calității), ba, conform posterului, e și girat, inexplicabil, de CNC (idem). Patru, reclamele deșănțate sunt acolo, dar sunt mai ok. În înțelepciunea infinită a tandemului Matei Dima/ Alexandra Hash, s-au băgat reclame la amanet în Candidat, nu la păcănele. Metoda pașilor mărunți, dacă-mi permiteți și mie o glumă politică. Nu în ultimul rând, cinci, filmul iese într-un an electoral plin de alegeri nesfârșite și de candidați plictisitori, fără carismă. Și dacă-i place ceva românului e să se plângă de politică. Echipa de marketing a filmului a profitat de asta, și a venit cu una din cele mai bune campanii de publicitate outdoor pe care am văzut-o eu pentru un film în România.

Imagine din campania pentru „Candidatul perfect”

Cu toate aceste avantaje structurale neașteptate, Candidatul perfect reușește să dea un rateu inimaginabil și să fie nu un concurent la Teambuilding, ci un film inferior Buzz House.

Candidatul perfect e Sebastian Burduja-ul cinemaului de consum românesc.

Am dat gluma asta cu Burduja nu pentru că îmi displace profund personajul (deși e adevărat), ci pentru a da o mostră (oricât de slabă) a felului în care ar trebui să funcționeze umorul politic. Ai un set-up și un punchline și undeva pe parcurs bagi (natural or căznit) o referință la ceva politic recognoscibil. Lumea râde. Uitați aici o mostră clasică, cringe, dar relevantă.

Candidatul perfect nu face asta. Candidatul perfect nu înțelege politica și, în mod paradoxal, nici cu umorul nu prea are treabă. Problemele cred că sunt două. Unu, echipa de producție a vrut să mermelească savarina, dar fără să facă mizerie – a vrut temă politică în an electoral, dar fără să pară că dă în unul sau altul. Doi, s-a bazat pe faptul că publicul de mall care merge la filme cu Bromania pe afiș nu știe și nici nu vrea să știe nimic despre politică.

Rezultatul e umor politic sferic în vid – un film plat, lipsit de orice fel de dinți, unde vârful înțelegerii politicului din România e mai jos și decât baza înțelegerii pentru cel mai detașat bombardier – „e toți hoți”. E, sincer, nivelul de înțelegere al copilului din Cadoul de Crăciun (2018)/ Anul Nou care n-a fost (2024), care, ca să rezolve problemele lui ta-su’ îi trimite scrisoare Moșului că vrea să moară „nea Nicu”.

Povestea e una simplă, cu nuanțe de The Producers și Titanic Vals. Costică Frântu (Nicu Banea) e un bombardier fraier de margine de oraș, care e luat la mișto (și bătaie) de tot blocul și nu reușește să se aleagă nici președinte de bloc, deși taică-su e administratorul. Pentru că România urmează să primească o amendă uriașă, de 40 de miliarde de euro, de la UE, partidul aflat la guvernare, condus de sforarul Gălbioru (Andi Vasluianu) caută cel mai prost om din partid să-l pună candidat la prezidențiale, ca să se asigure că pierd și opoziția o să încaseze amenda (nu așa funcționează alegerile, dar, mă rog). Partidul o trimite pe fixerița Vântuleasa (Cătălina Grama dit Jojo), un fel de Elena Udrea de pe Wish, să-l racoleze pe Frântu care plătise undeva prin liceu cotizație la partid o singură dată. Urmează o cavalcadă de gafe și prostii, și aici nu mă refer la Frântu, ci la film. Ni se face portretul robot al politicianului român la cel mai de bază nivel. Are burtă (Frântu trebuie să poarte burtă falsă, că altfel nu-l votează lumea), are copii beizadele (șeful principalului partid de opoziție îl pune pe Bromania, fiul beizadea, candidat), e hoț, e pervers, are scârbă de săraci, e tot ce spune unchiul tău beat de sărbători, strâns frumos în 100 de minute de glume pe nerăsuflate.

Zic pe nerăsuflate pentru că nu suntem lăsați să respirăm, glumele vin ca mitralierele lui Vadim pe stadioane, una după alta, într-o serie interminabilă de tentative de umor cu circumstanțe agravante. Ideea e, probabil, că dacă arunci cu destule glume, una-două tot o să meargă și chiar așa e, oarecum. N-o să mint, s-a râs ocazional în sala în care am văzut filmul (sală de mall plină cu fix publicul țintă), dar at what cost?, cum zice anglofonul. Nici nu s-a râs ca la Teambuilding (nici măcar ca la Buzz House) și tirada continuă a și transformat tot filmul într-o glumă proastă per total, o înșiruire de sketchuri la nivel de În Puii Mei, dar fără curajul lui Bendeac de a da nume și de a pune fețe pe oamenii din film. Cele mai bune glume din Candidatul perfect sunt micile momente comice vizibil improvizate de Banea – i se dă șampanie și zice „mmm, ăsta-i șpriț?” – sau cioace fără nici o legătură cu filmul: după ce Frântu promite 200.000 euro de român, Clujul începe să cumpere tancuri electrice ca să invadeze Budapesta, pe motiv de  „mai sunteți șmecheri, mă?”. Și când se nimerește câte o glumă, ea revine ad nauseam, până te plictisești de ea – vezi un poster cu sloganul partidului de guvernământ: „ceva, ceva și onoare”. Un gag bun de fundal, dar care apoi revine de cel puțin cinci ori prin fundal. Internul de social media al partidului de opoziție e un moș care vrea să pună poze pe Myspace și Hi5. Apoi revine și revine și revine… Nu mai zic că publicul tânăr țintit de film nu știe ce e aia un Myspace sau un Hi5. Alte gaguri nici măcar nu reușesc să fie bune prima dată, dar revin. Cu mare patos, Vântuleasa ne spune că după atâția ani la guvernare a celor două partide (PLS și PSL, hehe, o literă e schimbată!) singura diferență între dreapta și stânga a rămas că unora le place pătrunjelul în ciorbă și celorlalți nu. Stunning and brave, ce să zic. Nivelul de înțelegere „vreau să moară nea Nicu”.

Efectul total al stilului scenetă e unul de sacadare, în care pare că te uiți la bucăți de cinci minute pe Youtube (cu cam tot la fel de multe reclame), nu la un film, și că montajul e făcut prin loz în plic. Muzica e trasă cu bazooka în direcția generală a filmului, nu pusă cu mâna, și, chiar dacă apreciez spin-ul AlbertNBN pe tema „Țara te vrea prost” sau cover-ul legit bun HVNDS care închide filmul, poate ar fi mers ca echipa filmului să se uite și la versuri – e mai multă politică într-o strofă de Sarmalele Reci decât în 100 de minute de Candidatul perfect. Nici nu mai intru în alte detalii tehnice, dar e o secvență nocturnă pe marginea piscinei unde camera tremură în planul mediu atât de puternic, între alternanțe spre prim plan, încât mi s-a făcut fizic greață, un sentiment pe care nu l-am mai simțit de la infamul cadru filmat de pe bicicletă din Soldații (2017) Ivanei Mladenovic.

Cel mai tragic e că e mult talent în spatele acestui film. Nicu Banea are un potențial comic imens și e păcat că ăsta e primul lui rol principal într-un film. Jojo arată că toți anii ăia la Divertis n-au fost degeaba. Alex Ion e perfect mulat pe rol. În schimb Vasluianu, Herlo și (mai ales) Postelnicu sunt folosiți minimal, iar Bromania… merge, dar parcă e din alt film. Coteț știe să scrie și să regizeze comedie. E păcat că aici n-a făcut nici una, nici alta.

Nu mă așteptam la Candidatul perfect să fie The Thick of It (2005) sau Yes, Minister (1980), nici măcar Who is America (2018), dar e trist ca în țara care ne-a dat (și ne bagă la toți pe gât la liceu) O scrisoare pierdută, țara în care boomerii și tocilarii ca mine citeau Academia Cațavencu ca pe biblie, țara în care încă există Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu ăsta să fie nivelul. Ceva, ceva și ratare.

28 octombrie 2024, Publicat în Arte / Film /

Text de

  • Dragoș C. CostacheDragoș C. Costache

    A studiat Antropologia socială la Stockholm, Migrația la Amsterdam și Științele politice la București. Născut în epoca Ascii, fluent în emoji.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK