Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” de pe Bulevardul Take Ionescu nr. 83 din Timișoara găzduiește până la finalul lunii octombrie expoziția „Dan Perjovschi | România - O retrospectivă 1985-2025”.
Mai mult decât o expoziție de artă contemporană, retrospectiva de la Timișoara e un jurnal de viață și o hartă de idei a artistului născut în 1961 la Sibiu și recunoscut în unele dintre cele mai prestigioase instituții și evenimente ale artei din toată lumea. Dan Perjovschi a expus de la MoMA New York, Tate Modern Londra, Centre Pompidou Paris, până la Bienala de la Veneția, cea de la Istanbul sau de la Sydney.
Am fost la Timișoara să vedem cea mai amplă retrospectivă a lui Dan Perjovschi de până acum. L-am urmărit desenând pe pereți, urcat pe o scară metalică, și am încercat să înțelegem cum arată România ultimelor decenii prin ochii lui critici și lucizi.
Într-un fost depou de tramvaie, vechi de aproape un secol, Dan Perjovschi desenează România. O face de 40 de ani, cu luciditate și cu responsabilitate, și nu doar pe pereți. Practica lui se poate adapta la public, la spații diferite, la arhitectură sau la dimensiuni. De la fațade de sticlă, la holuri sau scări, la ziduri în mari și mici orașe, cum e Ziarul Orizontal din Sibiu, un proiect de artă în spațiul public pe care artistul l-a început în 2010 și pe care îl actualizează în fiecare an cu însemnări. De peste tot a adunat și recreat desene făcute de-a lungul timpului, care vorbesc despre România, despre Europa, despre război, criză, corupție, istorie, sărăcie, justiție, libertate sau identitate.
CV-ul lui Dan Perjovschi, expus și el pe un perete la intrare, e o lucrare de artă în sine. Are șase metri lungime și face pereche cu calendarele lui de lucru expuse în hala principală. „N-am stat o clipă, am vrut să particip la tot, să fiu prezent, să văd tot”, spune artistul. De la expoziţia Beyond Belief la Muzeul de Artă Contemporană din Chicago, în 1995, sau celebra bienală nomadă Manifesta, care în 1998 s-a ținut la Luxemburg, la alt celebrul proiect din 1999, când a avut o intervenție artistică pe podeaua pavilionului României de la Bienala de la Veneția, Perjovschi a acoperit aproape toată harta lumii.
În hala imensă a Muzeului de Transport Public, șinele de tramvai au rămas în pardoseală, unde trasează o linie simbolică: trecutul industrial, dictatura, revoluția și, în final, traseul instabil al tranziției. Pe timpul expoziției, aici e „laboratorul” lui Dan Perjovschi. Pe masa de lucru stau câteva markere, iar în capătul halei e scara pe care se va urca să-și completeze seria de desene. Alături de idei, astea sunt materialele de care are nevoie. La intrare, ești invitat să pășești pe un print negru pe alb, anti-Putin și anti-război. Este, de fapt, o lucrare din 2022, pentru Documenta 15, un cunoscut eveniment de artă contemporană, care a avut loc în Kassel, Germania. „Și am pus un tanc să ducă ramură de măslin simbol al păcii. Vrei pace? Înarmează-te!”, notează artistul pe tăblița explicativă.
Ce vezi când te uiți pe pereți
Vizitatorii mai puțin familiarizați cu arta lui Dan Perjovschi care vin la muzeul de pe Bulevardul Take Ionescu și caută tablouri, găsesc în schimb un perete negru cu sute de desene și mesaje pe care artistul le-a desenat în ultimele decenii în diferite contexte și pe care acum le-a redesenat. La finisajul expoziției, peretele va fi din nou alb, pentru că efemeritatea e parte din mesaj. „M-am obișnuit cu asta. Unele lucrări trebuie să rămână, altele trebuie să dispară”, spune Perjovschi. Desenele sale sunt albe, directe, unele cu linii ferme, altele hașurate, dar care pe parcurs se simplifică, iar spre final devin numai text. Unele sunt glume amare, altele sunt întrebări.
Ajungem în fața unui desen în care artistul a reprodus câteva motive tradiționale românești. Primim și explicația: „A apărut folclorizarea și acum nu mai ești patriot decât în ie. Numele meu e polonez și familia mea vine din Ucraina, din Cernăuți. Eu sunt fiu de imigranți. Tradiția mea nu este Carul cu Boi, ci dadaismul. Sunt român? Pot să vorbesc în numele acestei țări?.”
„Nu sunt artist politic, dar am o agendă politică”
Expoziția retrospectivă de la Timișoara, curatoriată de Magda Radu, Mihaela Tilincă, Dana Sarmeș, Monica Dănilă și Simona Constantin, este structurată pe mai multe dimensiuni esențiale din parcursul artistic al lui Dan Perjovschi. Abordarea fragmentară pune în lumină diversitatea practicii lui: desen, performance, intervenții urbane, publicații sau activism. „Nu zic că sunt artist politic, pentru că acesta e un termen care apasă, dar am o agendă politică”, spune Perjovschi.
În centrul practicii sale artistice, încă din 1990, se află și „Revista 22”, publicație independentă a Grupului de Dialog Social, în care Dan Perjovschi contribuie număr de număr, din decembrie 1991, cu ceea ce el numește „editoriale vizuale”. Din 1994 este angajat al revistei și în fiecare luni, oriunde s-ar afla în lume, trimite câte un editorial. Vedem câteva titluri de coperți, chiar astăzi pe pereții din sălile de expoziție: Au știut. Au tăcut. Apoi au mințit, În ziua faptei, Lumea se relaxează, nu și covidul, Multiculturalimsul european: succes sau eșec, Resurgența naționalismului xenofob, Înfruntarea cu extremismul. România la răscruce.
Vizitatorii expoziției de la Timișoara pot răsfoi numere de arhivă ilustrate cu desenele sale, sau pot vedea retrospectiva de coperți ale „Revistei 22” din perioada 1991-2025.
Fosta hală de reparații a tramvaielor din Timișoara este acum parte a Centrului pentru Artă, Tehnologie și Experiment – MultipleXity. Cu o suprafață de peste 2000 mp, acest spațiu l este el însuși o parte din expoziția retrospectivă.
Pe pardoseală, în locul tramvaielor, sunt așezate acum colaje de fotografii sau cărți poștale, tăieturi din ziare sau alte „colaje de idei”, care îl reprezintă pe artistul-colecționar, cunoscut și pentru micile sale retrospective tematice: tablouri din camere de hotel, ceasuri tăiate din reviste, imagini cu tricolor. Printre ele, un colaj format din aproximativ 40 de cărți poștale de tip suvenir, „vederi” pe care le poți trimite oriunde în lume, cu imagini reprezentative din București, în care clădirea Casa Poporului apare hașurată în negru de fiecare dată. Este „Monstrul înnegrit”, unul dintre colajele care denunță mitul acestei clădiri devenite între timp suvenir turistic:
„Nu există termenul Casa Poporului. E un fake. Există Palatul Dictatorului sau Palatul Parlamentului. Poporul plătește bilet să intre, nu a fost niciodată al lui. Și de aceea îl înnegresc de fiecare dată. Vorbim despre Palatul acela care a ajuns astăzi pe magneți, puși pe frigiderul care a fost golit ca să se construiască Palatul”, explică Dan Perjovschi.
„Viața are rezolvări și vă arăt una din ele”, mai spune el, privind spre o fotografie în care Iisus este înconjurat de cei șapte pitici.
În centrul halei, o structură metalică, de culoare galbenă, a fost transformată într-o bibliotecă subiectivă, cu 100 de cărți de istorie, politică, artă, literatură, cultură, pe care Perjovschi le consideră esențiale despre România. Cărți de Lucian Boia, Ciprian Mihali, Monica Lovinescu, Herta Müller. Alegeri deloc întâmplătoare, care provoacă la reflecție, la dialog și la memorie. La fel și desenele lui. Ele nu oferă soluții.
Acum, Dan Perjovschi s-a urcat pe a treia treaptă a scării de unde, în fiecare zi, de câteva săptămâni deja, completează lanțul desenelor. Îl privim de jos, în timp ce între două linii trasate cu markerul pe perete ridică din umeri: „Vine marele artist și rezolvă conflictul Israel–Palestina? Câteodată faci mai mult rău în lupta ta.”
Desenul invită la dialog
Când îl întreb ce impact crede că are această retrospectivă asupra vizitatorilor, Perjovschi răspunde cu onestitate: „Fac tururi și pentru un singur om”. Publicul este extrem de divers: de la familii cu copii, la tineri, pensionari din Canada sau turiști spanioli trimiși de centrul de informare turistică. Unele texte sunt tăioase sau sunt ironii vizuale care nu-și cer scuze, unele sunt gândite pentru tineri sau chiar pentru copii, astfel încât mesajul lor să fie unul accesibil și fără vreo pregătire anterioară.
„Noi suntem la Timișoara, locul de unde a plecat Revoluția. Lumea uită unele lucruri, dar dacă te uiți atent, te iei cu mâinile de cap de unde venim,” spune Perjovschi. „Așa e expoziția mea. Nu e vorba despre estetică, ci despre etică. Eu nu o să uit că oamenii aceștia au stat o săptămână singuri și restul țării se făcea că nu se întâmplă nimic. Și eu am în Sibiu Bulevardul Milea, cel care a condus represiunea în orașul ăsta. Cum e posibil?. Sunt niște lucruri pe care eu le adresez, pentru că pot. Dar eu nu spun că lucrurile sunt așa sau așa, pentru că orice tabără ai atinge, ești sancționat.”
Expoziția lui nu flatează, nu cosmetizează, nu oferă certitudini. În schimb, pune întrebări, confruntă clișee și invită la responsabilitate: „Nu mai există libertate de expresie fără responsabilitate de expresie”, e de părere artistul și povestește un episod în care a dezbătut termenul de „libertate” cu simpatizanți ai extremismului local.
„Libertatea lui era diferită de libertatea mea. Discuția cu el a fost foarte dificilă și nu ne-am împăcat. E complicat, pentru că tot ce desenez ajunge să fie recontextualizat de prezent și uneori, prezentul poate distorsiona sensul desenelor mele într-un mod neplăcut. Asta e o realitate nouă pentru mine. Înainte era destul de clar cine erau cei răi și cei buni. Acum, lucrurile sunt mult mai amestecate.”
Deși execuția desenelor pe peretele negru din hala de 2000 de mp este spontană, motivele sunt mult lucrate și atent alese din carnețelele de lucru ale artistului. Una dintre temele care apare recurent este justiția. Dovadă și desenele pe care Dan Perjovschi le desenează chiar în fața noastră, despre Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Cinci siluete de magistrați, fiecare purtând toca emblematică, echilibrul solemn fiind tulburat de unul singur, a cărui tocă este așezată invers. Seria e completată mai departe de un alt magistrat cu corn de rinocer. Perjovschi se amuză de propria creație: „Uite și rinocerii”.
Și sărăcia e o temă recurentă, dovadă stau mai multe desene cu siluetele cu buzunare goale. „Unele desene sunt chiar mișto”, spune Perjovschi cu umorul de care e nedespărțit.
„Va rămâne ceva după”
Legătura pe care o are cu Timișoara este una în egală măsură profesională, emoțională și nostalgică. La începutul anilor ’90, după șase ani de la terminarea Facultății de Arte la Iași, aici a făcut câteva dintre cele mai puternice performance-uri și statement-uri politice din carieră. Chiar titlul retrospectivei, „România” reia tatuajul pe care Dan Perjovschi și l-a făcut în 1993, la Festivalul Zona din Timișoara.
„Când mi-am tatuat România pe umăr, nu plănuiam să-l scot zece ani mai târziu. Eram tânăr și arogant. La începutul anilor ’90, corpul era cel mai ieftin material, noi fiind foarte săraci, și era și era un gest foarte radical, fiind încă puternică emoția corpurilor împușcate la Revoluție”, explică Dan Perjovschi când ajungem la arhivele video cu experimentele sale de artă participativă.
Înainte de 1989, povestește că nu știa de existența unor termeni ca „performance” sau „happening”. „A trebuit să învățăm arta occidentală. Dar am primit valul de atenție după căderea Zidului Berlinului. Apoi, eu și Lia (Perjovschi, artistă și soția lui Dan Perjovschi din anii ‘80, n.r.) ne-am oprit pentru că aceste performance-uri au devenit prea spectaculare pentru noi. Acum, dacă stai undeva și ești filmat, are impresia lumea că faci reclamă la ceva. Așa că am deplasat actul de a performa, la a vorbi cu oamenii.”
În ultimul deceniu, Dan Perjovschi spune că a ajuns să trăiască bine din arta lui, o artă asumat necomercială, dar conectată la piață. A ales drumul experimental, fără să refuze colaborarea cu galerii sau instituții, însă critică felul în care, în România, discuția despre artă se reduce adesea la „prețul de licitație” sau „bilete vândute”.
„Nu există o singură șină de tramvai în viața asta. Eu trăiesc din arta mea și trăiesc și bine, în standardul meu. Nu a fost deloc ușor. Îmi pot permite să mă joc cu piața și piața cu mine. Dar am renunțat la glorie și la istoria artei și am ales să merg pe software, nu pe hardware. Pot să plec acum cu markerul în buzunar și diseară desenez oriunde în lume. Dar asta are un preț”, spune Dan Perjovschi. Prețul de care vorbește a fost „achitat” în anii 90, când constrângerile financiare nu i-au permis ca lucrările sale sau diverse instalații artistice să intre în circuitul expozițional internațional, fiindcă nu-și putea permite să plătească pentru transport sau asigurări.
Astăzi, însă, unele proiecte de artă contemporană pot primi finanțări publice consistente, de care beneficiază atât artiștii, cât și mediatorii culturali. De exemplu, expoziția de la Timișoara este un proiect produs de Asociația Culturală Contrasens, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și cofinanțat de AFCN. Aceste finanțări au permis ca mediatorii expoziției să parcurgă un training de două săptămâni în artă contemporană și dicție pentru a putea comunica semnificațiile acestei expoziții către un public larg. În plus, pentru munca depusă pe parcursul proiectului sunt recompensați cu salariul mediu pe economie. „Eu sunt foarte mândru că o parte mare din bugetul expoziției s-a dus pe instruirea unor oameni care rămân cu ceva după”.
Expoziția „Dan Perjovschi | România - O retrospectivă 1985-2025” este un spațiu care, la propriu și la figurat, nu ar fi încăput într-un muzeu clasic. Este retrospectiva practicii unui artist care a desenat pe pereții celor mai mari muzee din lume și care nu a uitat ce înseamnă să nu ai unde să -i expui lucrările în țara în care te-ai născut.
Dincolo de ironia neobosită și de comentariul politic activ cu care acoperă în continuare zidurile, există și o oboseală profundă în arta lui Dan Perjovschi, una care vine din luciditate și din invazia informațională în care trăim.
„Cu toată informația care ne înconjoară, sunt momente în care nu mai fac față. Scanez și presa internațională și presa românească, ascult podcasturi, sunt atent și la social media. Câteodată regret că în carnețelele mele am ratat niște momente. Ani de zile, ca artist în România am lucrat împotriva ierarhiilor și a înțelegerii elitiste a artei, dar cu ocazia asta eu și alții am făcut praf toate reperele. Totul s-a pulverizat. Și atunci încerc să înțeleg ce e de făcut”, spune Perjovschi.
Joi, 16 octombrie, de la ora 19:30, are loc la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” din Timișoara lansarea cărții „De pe trotuarul celălalt: 35/22”, care aduce la un loc texte și desene publicate de Dan Perjovschi în revista „22”, cu care are o colaborare neîntreruptă din 1990 încoace. Cartea este publicată de imprintul MATCA și editată de Daria Ghiu, critic și istoric al artei, și poate fi precomandată La Două Bufnițe.
