Din ce în ce mai mulți oameni renunță să mai urmărească știrile și-și caută adăpost în fața bombardamentului de informații care ne țin lipiți de ecrane și ne hrănesc anxietatea. Ce ne spune acest fenomen despre felul în care presa relatează asupra lumii și ce soluții avem? Cum găsim ritmul potrivit și cum ne recâștigăm controlul asupra timpului nostru mental?
În 2019 m-au dat la știri. Suferisem un accident de mașină și, înainte să ajung la spital, am ajuns în ziar. Informațiile bombastice apărute repede și fără a fi verificate nu au fost corecte până la capăt – Accident pe DN1, la Vlădeni: O șoferiță s-a ales cu mâinile și picioarele rupte – titra presa locală. Mâinile mele au scăpat aproape OK. De atunci mă întreb, atât ca jurnalistă, cât și ca persoană implicată într-unul dintre accidentele care umplu fără empatie, necesitate sau acuratețe site-urile de știri: cum relatăm despre ce se întâmplă în lume, de la accidente până la războaie?
Sunt jurnalistă de peste zece ani. Am început ca reporter la un radio studențesc și de atunci am scris știri, am tradus articole, am făcut interviuri, reportaje și investigații, am mers pe teren, am lucrat la normă. Am încercat să fiu cât de umană și echilibrată am putut de fiecare dată când am tastat cuvinte despre și pentru viețile celor din jur. Am ajuns într-un burnout funcțional și am simțit că mi-e rău fizic dacă mai scriu sau citesc știri. Acum sunt într-un proces de vindecare, combinat cu un ritm de lucru un pic mai lejer. Uneori îmi iese să iau distanță, alteori mă simt egoistă că nu îmi pasă de tot ce se întâmplă în jurul meu. Am vrut să aflu cum navighează și alții prin aceste dileme, care sunt efectele acestei culturi de breaking news și cum putem începe să reparăm modul în care ne informăm despre lume.
De la doomscrolling, la news avoidance
Fenomenul numit „oboseala de știri” (news fatigue), provocat adesea de o agendă de știri deprimantă, se adâncește, la nivel global, de câțiva ani. Conform raportului Digital News Report, realizat de Institutul Reuters, anul acesta evităm știrile mai mult ca oricând – 40% dintre cei intervievați declară că evită știrile, mai des sau periodic.
Cercetarea îi împarte pe aceștia în două grupuri: cei care evită în mod constant știrile, care au un nivel scăzut de interes și de educație, și cei care evită în mod selectiv știrile și se luptă cu supraîncărcarea de știri sau se protejează de anumite subiecte. Întrebați despre motivele pentru care evită știrile, mulți indică efectul negativ asupra stării lor de spirit, cantitatea copleșitoare de conținut sau acoperirea mediatică foarte amplă a politicii sau a conflictelor.
Unii participanți la o cercetare din 2023 vorbeau despre faptul că nu primesc atenție din partea mass-media care livrează știri și, în cazul în care se scrie despre categoriile din care fac parte, acestea sunt reprezentate negativ. Este valabil pentru cei din comunități vulnerabile, dar și pentru persoanele mai tinere, în special tinerele femei, care consideră că mass-media le reprezintă adesea în mod nedrept.
Un raport realizat de Thomson Foundation împreună cu Media and Journalism Research Center (MJRC) în 2025 analizează consumul de știri în Europa de Est, inclusiv din România. Studiul vorbește, printre altele, despre blind scrolling – faptul că ajungem să navigăm automat prin știrile online, fără atenție reală, din cauza suprasaturării informaționale și a oboselii emoționale.
În același timp, încrederea în mass‑media scade și ea, iar în prezent România are una dintre cele mai scăzute rate de încredere în presă. O cauză principală a erodării acestei încrederi este faptul că mult conținut se dovedește fals. Peste 70% dintre români afirmă că au fost expuși la știri false sau dezinformare. Un sondaj INSCOP din iulie 2024 arăta că mai bine de un sfert întâlnesc astfel de informații în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, iar alți 11% chiar de mai multe ori pe zi.
În plus, tinerii români preferă conținutul influencerilor de pe TikTok decât pe cel al jurnaliștilor profesioniști, iar distincția între jurnaliști și influenceri devine tot mai neclară. De altfel, în toate țările unde s-au făcut cercetări despre consumul de informație, persoanele sub 35 de ani sunt mult mai predispuse să spună că știrile sunt prea greu de urmărit sau de înțeles, arată Digital News Report, realizat de Reuters în 2025. Raportul subliniază modul în care știrile pot să pară inaccesibile (prin limbajul prea tehnic și specializat, prin formatul lung și fără imagini/grafice/conținut video sau prin tonul negativ) și dau senzația că nu sunt făcute pentru public.
O altă tendință care ne îndepărtează din ce în ce mai mult de știri e doomscrolling (de la doom - dezastru, nenorocire - și scroll - a derula) – obiceiul de a consuma compulsiv știri negative sau alarmante care ne asaltează pe rețelele sociale sau pe site-uri de știri. Deseori avem impulsul de a căuta informații în mod excesiv, chiar dacă asta ne generează anxietate și stres, mai ales în perioade de incertitudine, precum crize sanitare, economice sau politice. La capătul celălalt se află evitarea știrilor (news avoidance), percepută drept o alegere pozitivă, cu rol de protecție – după cum spun cei care le evită.
Renunțarea la știri după un burnout
Tamina Lolev (37 de ani) este arhitectă, locuiește în București și spune că se află într-un burnout. Unul dintre motive: „noutățile și contextul și alarma și alerta non-stop”. Când a conștientizat asta, a decis să facă o cură de informație. Era perioada în care se vorbea mult despre planurile urbanistice zonale (PUZ) ale Bucureștiului, aflate în mijlocul unei dezbateri publice, iar ea era nevoită să parcurgă în fiecare zi hățișul de informații pentru a putea munci. De câteva luni spune că nu a mai deschis aproape nicio sursă de știri.
Spune că i-a fost greu să-și dea seama că avalanșele de știri erau una din sursele stresului. „Asta pentru că știrile au intrat în viața noastră cotidiană și au devenit o rutină, un ritual. Dar când e prea mult rău, trebuie să renunți la un moment dat”.
După ce au renunțat la știri, Tamina și partenerul ei au pus altceva în loc: stand-up comedy. „Ne-am mutat pe stand-up pur, adică pe o hlizeală, tocmai ca să ne revenim. Urmărim cum se dezvoltă industria asta, e destul de interesant, crește destul de mult și apar din ce în ce mai mulți oameni talentați și la noi.”
Tamina spune că vede o îmbunătățire după ce a luat această decizie. „Sunt în stare să am control asupra emoțiilor mele, asupra a cum mă simt, pentru că realmente știrile îmi făceau rău. Aproape că somatizam.”
Prin munca ei la ONG-ul Nod Makerspace, este implicată civic și spune că se informează doar din surse credibile, analize și articole specializate. „E important și să fii lucid și să nu fie foarte mult zgomot în cap, adică prea multă informație. Și e clar că faci foarte bine și te deconectezi complet. Adică e sănătate curată să te rupi complet, să ai o zi pe săptămână în care să nu deschizi nimic.”
Pe telefonul Taminei, tot ce are legătură cu social media este off – de doi-trei ani nu are niciun fel de notificări. „Dar să știi că tot n-am scăpat de butonare. Mai intru pe Whatsapp, mai deschid Facebook-ul.”
Încearcă să le protejeze cât mai mult pe fiicele ei de 3, respectiv și 9 ani de acest tip de bruiaj, în contextul în care relația copiilor cu ecranele este o provocare pentru părinții din ziua de azi. Nici cea mare nu are momentan telefon. „Este așa cum eram și noi când eram mici deocamdată.”
Dacă ar fi să reducă la cifre cât din invazia de știri o interesează sau ajută, numărul este extrem de mic pentru Tamina. „Ce mă interesează pe mine, ce mă afectează pe mine ar fi așa, maximum 5% din știri. E o paletă foarte largă de știri care sunt doar pe alarmă și fără pic de informații. Și foarte mult negativ, pentru că se pare că așa funcționează creierul.” A testat asta și în propria comunicare online – atunci când postează pe rețelele sociale despre chestii pozitive, nu are același reach ca atunci când postează despre chestii negative. Un fel de bad news is news, care pare că nu se devalorizează deloc. a dimpotrivă.
Biasul de negativitate
„Dacă e cu sânge, e știre de top.” Sau „știrile rele sunt știri bune (pentru vânzări)”. Sunt expresii care dau direcție redacțiilor din întreaga lume de zeci de ani. Statisticile au arătat de-a lungul timpului că poveștile despre crime, vărsări de sânge și tragedii vând mai multe ziare decât poveștile despre știri bune.
Cuvintele negative din titlurile de știri au crescut ratele de consum (iar cuvintele pozitive le-au scăzut, arată o cercetare publicată pe platforma Nature. Pentru un titlu de lungime medie, fiecare cuvânt negativ suplimentar a crescut rata de clicuri cu 2,3%.
„Jurnalismul are o înclinație către negativ, deoarece lucrurile rele sunt bruște și demne de știri (un atac armat, un război, o epidemie), în timp ce lucrurile bune sunt treptate și plictisitoare (o scădere a criminalității, pacea în lume, o creștere a longevității). Cultura jurnaliștilor amplifică negativitatea prin respingerea evoluțiilor pozitive ca fiind de interes uman”, explică Steven Pinker, profesor de psihologie la Harvard. Remediul pentru acest bias pentru lucruri negative (negativity bias) nu este atât „optimismul”, cât mai ales „realitatea”, argumentează el în cartea sa „Enlightenment Now”.
Câteva posibile soluții
„Regândiți (modul în care produceți conținut media – n.r.)”, a fost apelul profesorului Rasmus Kleis Nielsen, omul din spatele raportului Digital News al Reuters Institute, către editorii de la Congresul global WAN-IFRA, derulat la Copenhaga la sfârșitul lunii mai. După părerea lui Nielsen, până și industria mobilei este mai inovatoare decât cea a presei.
Editorii de presă ar putea învăța să adopte o abordare constructivă, care presupune prezentarea știrilor într-un mod echilibrat, concentrându-se nu doar pe probleme, ci și pe soluții și perspective pozitive. Pentru fiecare problemă relatată în media, ar trebui ca jurnaliștii să-și pună întrebarea „Și ce-i cu asta?”. În felul acesta, ar sublinia problemele de fond și ar veni cu exemple de soluții. Jurnalismul constructiv începe să recâștige publicul și încrederea sa și construiește o economie mai bună acolo unde este pus în practică, arată Institutul de Jurnalism Constructiv din Danemarca.
Martin Luther King nu s-a mobilizat strigând: „Am un coșmar!”, ci a spus: „Am un vis”, subliniază specialiștii de la Institutul de Jurnalism Constructiv. De ce nu aplicăm mai des conceptul de știri pozitive? Iar răspunsul la întrebarea asta ne aduce înapoi la bias-ul nostru pentru lucruri negative.
În cartea sa, Arta de a trăi fără știri, scriitorul elvețian Rolf Dobelli atrage atenția că știrile apar în același număr, iar ziarele au același format, indiferent de zi. Deci trebuie să producem același număr de știri, indiferent de cum arată realitatea de la o zi la alta. Știrile pun accent pe excepții, accidente și catastrofe, nu pe tendințe reale. Asta ne face să vedem lumea mai periculoasă și mai haotică decât este, argumentează Dobelli.
Scriitorul elvețian arată că multe dintre știri sunt, de fapt, balast. Teoretic, știrile ar trebui să ne ajute fie să navigăm mai bine prin viețile noastre, fie să înțelegem mai bine realitatea din jur. Cu ce ne ajută însă să citim despre un accident de mașină? Accentul nu ar trebui pus pe persoana care suferă accidentul, ci pe repercusiunile sociale, politice, administrative – traficul e restricționat, se iau anumite măsuri de prevenție etc. În cartea sa, Dobelli oferă un exemplu care vorbește de la sine: un pod s-a prăbușit în timp ce o mașină trecea pe el. Presa s-a concentrat pe detaliile despre șofer și nu pe defectele de proiectare a structurii de rezistență care au dus la acest accident.
În cei peste 12 ani care au trecut de când a vorbit despre renunțarea la știri în The Guardian, Dobelli spune că s-au schimbat niște lucruri esențiale. Prima schimbare este legată de dezvoltarea social media – „social media este chiar mai rea decât consumul de știri în mod regulat, deoarece creează dependență, provoacă emoții și mai puternice”.
A doua schimbare masivă din ultimii ani se referă la inteligența artificială. „Inteligența artificială are algoritmi mai buni și poate difuza știri care știu exact cum reacționezi, pentru că vor să vândă publicitate. Și al treilea lucru este tot inteligența artificială, dar este vorba doar de știri care sunt create (pentru tine, n.r.). S-ar putea să vezi un mesaj video, audio sau o știre care este scrisă pentru tine de inteligența artificială, care te cunoaște. Așadar, va fi foarte, foarte greu să le detectezi pe cele false”, punctează Dobelli într-un interviu telefonic.
Scriitorul a revenit la citirea știrilor, dar se limitează la 15 minute pe săptămână. După o pauză așa îndelungată, e de părere că, „știrile au devenit și mai rele”. „Este chiar mai rău decât acum 10 ani, deoarece fiecare știre este acum însoțită de videoclipuri, iar aceste videoclipuri sunt foarte emoționale și este greu să ieși din ele.” Ca să nu intre în vârtej, Dobelli își setează un cronometru.
„Dacă nu îți stabilești o limită de timp, atunci pur și simplu continui, deoarece știrile trebuie să creeze dependență. Și vor fi mai captivante în viitor, din motivele despre care tocmai am vorbit. Așadar, dacă vrei să renunți la consumul de știri, fă-o anul acesta. Anul viitor va fi mai greu și, probabil, va fi imposibil”, recomandă Dobelli.
O soluție, cel puțin pentru ca tinerii să nu cadă în capcana social media, este ceea ce s-a votat recent în Australia și urmează să fie implementat de la finalul acestui an: accesul celor sub 16 de ani pe social media va fi interzis la nivel național. „Nu este ceva ce poate face un individ, pentru că nu suntem suficient de puternici ca părinți sau elevi ca să luptăm individual împotriva acestui tip de situație. Este nevoie de o acțiune colectivă, fie la nivel de părinți dintr-o comunitate, fie la nivel de școală sau la nivel de țară”, spune Dobelli.
Și pentru Jonathan Haidt, bun prieten al lui Dobelli și autorul cărții The Anxious Generation, lucrurile astea sunt clare: copiii nu ar trebui să aibă telefon mobil până la 14 ani și nici acces la social media până la vârsta de 16 ani.
„Asta pentru că creierul tău este atât de deschis la atacuri emoționale, la informații greșite. Nu poți învăța un copil de 11 ani că TikTok este dăunător, pentru că este făcut pentru a fi consumat masiv, este menit să-ți invadeze creierul”, punctează Dobelli. Adaugă că el ar crește pragul de acces la telefon mobil până la 16, respectiv 18 ani pentru social media.
Cât despre consumul personal, tranșarea poate începe de la ceva extrem de simplu, spune scriitorul elvețian. „Alcătuiți-vă propriul jurnal de știri personal, în loc să consumați ce vă oferă news media drept relevant”, punctează Dobelli. O dietă sănătoasă de știri este cea în care fiecare absoarbe informații documentate despre sfera sa profesională, pentru a deveni cât mai bun la ceea ce face și a accepta că nu poți fi bun în absolut totul. Ideal, conform credinței lui Dobelli, este să identifici ce contează pentru tine și să te perfecționezi continuu, să fii cel puțin peste medie în domeniul tău. „Tot ceea ce se află în afara acestui cerc poate fi evitat sau tratat ca o distragere”.
Ziarul ca stil de viață
Pentru Gabriela Șerban, 87 de ani, din București, ziarul ocupă un loc special. De mai bine de șase decenii, știrile citite zilnic pe hârtie îi sunt tovarășe de nădejde. Încă de dinainte de Revoluție, de când era contabilă, își amintește că citea România Liberă.
Acum, la pensie, își împarte apartamentul și viața cu Pușa și Raluca, cățelușa și pisica ei. Doamna Șerban fumează un Kent lung. E dată cu dermatograf la ochi, așa cum face de fiecare dată când iese din casă sau are musafiri. De când l-a pierdut pe fiul său, criticul de film Alex Leo Șerban, vizitatorii sunt mai rari. Noi ne-am cunoscut când i-am luat un interviu în urmă cu cinci ani și am rămas prietene.
„Chiar dacă anumite știri apăreau și la televizor, mie îmi plăcea să am ziarul. Eram și curioasă, poate. Eram singura din birou care avea ziarul”, povestește doamna Șerban.
Prima dată deschidea la decese, își amintește râzând. Erau vreo 2-3 pagini cu anunțuri, decese și vânzări-cumpărări. „Mai aflai dacă cineva cunoscut a dat colțul. Atunci ce știri puteai să ai? Unde s-a dus Ceaușescu?”
E dezamăgită de calitatea știrilor din ziua de azi, de cum arată titlurile și de repetițiile din articole. „Titlu mare, să atragă atenția, și înăuntru e spanac. Sau se reiau pasaje întregi în acel articol, îl lungesc atât de mult. Aceleași cuvinte, aceeași frază, le tot reiau. Eu, care am fost tot timpul cu ziarul în mână, deziluzionată ca acum n-am mai fost.”
I se pare că ziarul a ajuns acum doar o fițuică – niște pagini care nu mai spun foarte multe. Dar nu renunță la acest obicei fiindcă nu are internet, să se informeze, și și-a făcut un ritual din a citi ziarul. E abonată la ziarul Libertatea, unul dintre puținele care mai au și ediție tipărită. Nu doar ziarele au dispărut, dar multe dintre chioșcurile de presă s-au desființat și ele, inclusiv cel de la colțul blocului ei.
Spune că citește știri în fiecare zi. „Mă duc și de două-trei ori jos (la cutia poștală – n.r.), să văd dacă a venit ziarul. Nu pot, nu pot să stau fără ziar. Cât ar fi de prost, cât m-ar enerva, cât l-aș arunca…”
Cu toate astea, crede că „subiectele sunt anoste”. În general, răsfoiește până dă peste ceva din zona care o interesează: „viața artiștilor, ce se mai spune despre ei, despre vedete. Sigur că mă interesează și economic. Mă interesează dacă nu știu ce fabrică a dat faliment. Uite, de exemplu, cum am citit treaba cu roșiile”. Într-o zi m-a sunat să îmi spună că există un soi de roșii cu numele meu: Roșii inimă de bou Andrada.
Doamna Șerban e dezamăgită că nici glumele publicate în ziarele de azi nu mai sunt amuzante. Are un plic cu pagini întregi de glume decupate din ziare pe vremea când o făceau să râdă. Uneori, merge cu plicul la mormântul fiului ei și citește din ele. N-a mai adăugat nicio glumă în plic de ani întregi. Îmi citește din plic:
„La școală, învățătoarea îl întreabă pe Bulă:
– Bulă, tu știi cine a introdus acupunctura în țara noastră?
– Vlad Țepes.”
*
„La aeroport:
– Unde pleci cu avionul?
– La Ibiza.
– Și ce faci acolo?
– Cobor din avion.”
*
„La finalul meciului de fotbal, un om de ordine observă un puști care se cățăra pe gardul stadionului și-i zice: Măi, băiete, dar tu nu poți să ieși pe unde ai intrat?
– Ba da, nene, asta fac!”
În ceea ce privește viitorul știrilor, doamna Șerban spune simplu: „Vezi tu, ziarul e făcut de oameni, da? Depinde de oamenii care sunt la ziar, unii sunt apți, alții, inapți.”
Ce punem în loc?
Primele știri tipărite în Europa au fost niște mici broșuri care anunțau evenimente locale și internaționale, apărute în 1468, în orașul Strasbourg. Erau adresate elitelor care știau să scrie și să citească, iar conținutul era bine controlat de autorități, cu un scop de informare oficială, adesea cenzurată. Primul ziar tipărit propriu-zis datează din 1605 – Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien („Buletinul tuturor evenimentelor importante și memorabile” – Trad.). De-a lungul timpului, presa a ajuns un mod de informare a publicului larg, iar în prezent tinde deseori să devină o capacană: o mașinărie de clickbait. Nu de puține ori, în epoca de explozie a internetului, informația devine o povară.
Publicațiile de azi relatează știrile ca și cum nu ar exista un înainte și un după, este de părere organizatorul comunitar și jurnalistul britanic Shirish Kulkarni. Kulkarni spune că, deși sunt mai multe ca oricând, știrile din zilele noastre nu reușesc să reprezinte cu acuratețe lumea, în întreaga sa complexitate și incertitudine. Am vorbit cu el în primăvara asta, la conferința The Power of Storytelling din București, despre ce crede că ar fi de făcut pentru ca acest lucru să se schimbe.
Kulkarni, a cărui activitate se axează în prezent pe abordarea jurnalismului ca serviciu public, în special pentru comunitățile marginalizate, își amintește momentul în care i-a fost clar că știrile nu-și mai îndeplinesc funcția. „Lucrul care m-a frapat este când am văzut pe toate site-urile de știri din Țara Galilor că știrea principală a fost un accident pe autostradă, în care o persoană a murit. Bine, dă-o, dar în știrile despre trafic, nu pe prima pagină. Poate că există un blocaj în trafic, dar nu trebuie neapărat să spui că persoana a murit. Oamenii care trebuie să știe că asta s-a întâmplat, din păcate știu deja.”
Shirish, de origine indiană, spune că cele mai multe redacții sunt încă conduse de bărbați albi, din clasa de mijloc, metropolitani, cu studii universitare, ceea ce are un impact direct asupra modului în care arată conținutul. Mai ales la cum se raportează, de pildă, la comunități vulnerabile.
„Cred că a privi dincolo de propria experiență directă este, la propriu, datoria unui jurnalist. Dar nu cred că mulți jurnaliști, cu siguranță în media status quo, sunt capabili să facă asta. Nu vreau să dau vina pe jurnaliști, presupun că sistemele media status quo sunt cele care îi împiedică să facă asta.”
Spune că a devenit jurnalist pentru că pur și simplu a vrut să contribuie la transformarea lumii într-un loc mai bun. Și crede că asta este valabil pentru majoritatea jurnaliștilor. Doar că modelul s-a schimbat și acum uneori mass-media se ocupă de afacerile din publicitate, nu de jurnalism. „Astfel, publicitatea este cea care conduce conținutul, nu un sens al scopului sau al valorilor”, punctează Shirish.
Oamenii au ajuns să evite știrile nu pentru că nu mai au nevoie de informații, ci pentru că media, așa cum arată acum, nu le mai oferă asta. O formulă mai bună de a oferi știri de calitate este abandonarea goanei după click și întoarcerea la firul ierbii, la a-i întreba pe oameni de ce au nevoie. „Spun adesea că jurnalismul este cea mai bună meserie din lume. Și în multe feluri, că este cea mai proastă industrie din lume. Așadar, haideți să remodelăm industria jurnalismului, pentru a putea rămâne în continuare cea mai bună meserie din lume.”
„După părerea mea, una dintre caracteristicile cheie, de bază, ale mass-media status quo este faptul că ea crede că oamenii sunt proști. Și de ce ar avea oamenii încredere în noi, dacă noi nu avem încredere în ei? Deci, cred că este vorba de a asculta și, în principal, de a trata oamenii bine. Să-i tratezi cu respect. Să-i tratezi cu grijă. Să-i tratezi ca pe oameni. Să te gândești la ei mai degrabă ca la colaboratori decât ca la public. Audiențe este un cuvânt foarte pasiv. Eu nu cred că cetățenii sunt pasivi.”
Kulkarni nu a renunțat definitiv la consumul de știri, dar nici nu se mai bazează pe ele pentru a înțelege mai bine lumea din jur. „Acele lucruri care mă ajută să înțeleg lumea nu le găsesc întotdeauna în jurnalism. Le găsesc în munca pe care o fac organizațiile societății civile în ceea ce privește schimbarea sistemelor, practic. Așadar, pentru mine, media nu este chiar cea tradițională. Sunt oameni care gândesc, lucrează, vorbesc despre schimbarea sistemelor.”
„Știrile sunt pentru minte ceea ce este zahărul pentru corp”, notează Dobelli. O posibilitate de a rămâne informați, dar și de a avea grijă de sănătatea nostră mintală poate include abonarea la newslettere curatoriate, care esențializează informațiile pe care le căutăm, oprirea notificărilor de pe telefon și alocarea unui anumit interval de timp predefinit pentru a ne informa despre ce se petrece în lume, diversificarea și evaluarea surselor pentru a înțelege mai bine contextul, a evita polarizarea și dezinformarea. În final, așa cum punctează Dobelli, – „dacă se întâmplă ceva important, vei afla despre asta și fără să te uiți la știri.”
