Publicat pe 11 mai 2026

Casa Amintirilor

Artist :  Maria Selena Pîrvu

Coordonator : Michele Bressan

Casa Amintirilor este un proiect artistic autobiografic care explorează relația dintre memorie, copilărie și traumă, pornind de la experiențe personale și de la impactul pe care relațiile familiale îl pot avea asupra dezvoltării emoționale a unui copil. Lucrarea are la bază idealizarea copilăriei ca spațiu de refugiu și siguranță, chiar și atunci când realitatea din spatele acesteia ascund conflicte, tensiuni și suferințe. Prin intermediul acestui proiect încerc să transform amintirile și experiențele personale într-o formă vizuală și palpabilă, capabilă să transmită emoție și vulnerabilitate.

Tema principală a lucrării este influența figurii paterne asupra copilăriei mele și modul în care percepția asupra acesteia s-a schimbat odată cu trecerea timpului. În copilărie, familia mea părea una liniștită și unită, iar eu am crescut având impresia că totul este normal și stabil. Părinții mei se comportau în fața mea ca doi oameni care se înțeleg și care își doresc să-mi ofere o copilărie frumoasă. În realitate însă, relația dintre ei era afectată de numeroase conflicte și probleme pe care eu nu le înțelegeam la acea vreme. Mama mea a încercat mereu să mă protejeze de certurile și tensiunile existente între ea și tatăl meu, astfel încât eu să pot avea parte de o copilărie liniștită.

Odată cu perioada adolescenței și mai ales în timpul liceului, am început să observ că lucrurile nu erau atât de perfecte pe cât crezusem. Mama mi-a povestit adevărul despre relația lor și despre comportamentul tatălui meu de-a lungul anilor. În acel moment, imaginea idealizată pe care o aveam despre familie și despre figura paternă a început să se destrame. Deși tatăl meu a fost prezent în viața mea și mi-a oferit sprijin material, lipsa susținerii emoționale și comportamentul său față de mama mea au provocat în timp sentimente de dezamăgire și confuzie. Trauma nu a fost produsă de un singur eveniment, ci de conștientizarea treptată a unei realități pe care nu o cunoscusem în copilărie.

Macheta reprezintă vizual copilăria mea și conține elemente inspirate din spațiile și obiectele reale care au făcut parte din acea perioadă a vieții mele. Am ales forma unei case deoarece aceasta sugerează ideea de familie, intimitate și protecție, dar în același timp poate transmite și fragilitate. Casa devine astfel un obiect simbolic care conține toate amintirile mele și care reflectă procesul de construcție emoțională prin care am trecut. 

Fotografiile expuse alături de machetă și video reprezintă atât imagini din copilăria mea, cât și fotografii recente ale unor obiecte importante pentru mine. Scopul acestei arhive fotografice este de a crea o legătură între trecut și prezent și de a evidenția felul în care memoria transformă anumite experiențe în fragmente afective care continuă să existe în timp. Fotografia devine astfel un instrument de conservare a amintirilor și de reconectare cu propria identitate.

Prin Casa Amintirilor îmi doresc să ofer o perspectivă sinceră asupra modului în care trecutul influențează prezentul și asupra felului în care oamenii își construiesc propriile mecanisme de protecție emoțională. Lucrarea reprezintă atât un proces personal de acceptare și înțelegere, cât și o încercare de a transforma trauma într-o formă artistică. În același timp, proiectul vorbește despre importanța memoriei, despre fragilitatea relațiilor familiale și despre nevoia fiecărui om de a păstra un loc sigur în interiorul său, unde amintirile continuă să existe indiferent de trecerea timpului.

Selena Pîrvu

Maria Selena Pîrvu trăiește și lucrează în București, România. Practica sa artistică explorează teme precum memoria, copilăria, trauma și relațiile familiale, utilizând fotografia, arhiva personală și instalația ca mijloace de exprimare vizuală. În lucrările sale, investighează relația dintre experiența personală și spațiul afectiv al amintirilor.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK