Arte / Arhitectură

O bienală de arhitectură ca un campionat de fotbal

De Manuela Anghelescu, Fotografii de Andrei Becheru

Publicat pe 8 noiembrie 2022

Nu mă pricep la fotbal și cu atât mai puțin aș putea înțelege conceptul de „fotbal ca infrastructură pentru democrație” fără să pun în context ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în luna octombrie: un teren de fotbal în plină piață. Pentru că așa a arătat Piața Traian din Timișoara timp de câteva zile: ca un gazon de stadion, pentru toate echipele doritoare să se înscrie. Ca mic disclaimer, nu s-au înscris echipe profesioniste de fotbal în acest campionat. Au jucat oameni din comunitatea locală, iar unii din ei au foarte puține în comun cu fotbalul: de la arhitecți la ingineri, de la copiii din cartier la vecini. 

Totul a început cu un concurs lansat de Beta - bienala timișoreană de arhitectură, în cadrul Beta Competition 2022. Am văzut și eu proiectul în faza sa incipientă și nu mi-am putut imagina ce ar presupune să aduci un întreg teren de fotbal în plină piață. Dar iată cum un grup de arhitecți, alcătuit din Zenaida Florea şi Cristian Bădescu, asistenți la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, arhitecta Pia Onci, Bogdan Isopescu, asistent la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara, Laura Borotea, profesoare de arte vizuale şi manager cultural, Alexandru Ciobotă, peisagist, membru fondator al AsoP România, şi Gabriel Boldiş, artist vizual cu studii în comunicare culturală, au adus iniţiativă la viață.

„Fotbalul a fost un doar pretext de a da o voce oamenilor care trăiesc în cartier și a-i face vizibili. Căci, altfel, majoritatea discuțiilor despre Fabric se poartă în zona de patrimoniu istoric degradat și probleme sociale, ale căror soluții sunt cosmetica arhitecturală și gentrificarea. Fotbal ca infrastructură pentru democrație a fost o intenție de a privi în spatele zidurilor și de a aduce laolaltă o parte a celor care deja trăiesc sau muncesc în cartier. A fost, totodată, opusul «activărilor comunitare» de tip festival, care se întâmplă tot mai des, dar care reduc oamenii la simpli spectatori. În locul rolului de consumatori culturali, instalația le-a oferit participanților  o «scenă» pe care au fost, pe rând, protagoniști și public deopotrivă, un loc în care și-au putut negocia energiile și în care au creat noi legături afective, cu ei și cu Fabricul.”  (Pia Onci, arhitectă)

De la ideea de fair-play la angajarea comunității în a-și lua spațiul în primire, pentru Asociaţia Casa Jakab Toffler, din cartierul istoric Fabric, terenul de fotbal din Piața Traian a fost un experiment, integrat ingenios în cadrul celei de-a patra ediții a Bienalei timișorene de arhitectură din acest an. Peisagistul Alexandru Ciobotă spune că Casa Jakab Toffler e o asociație foarte nouă, gândită de mai mulți vecini din edificiul cu același nume, cu scopul de a genera cât mai multe ocazii de întâlniri și interacțiuni, „dincolo de tradiționalul Salut, vecine/vecină”, sau adunările administrative. „Ideea e de a întări legăturile dintre noi și pe cele cu cartierul și de a oferi, pe cât posibil, un model funcțional de conviețuire la comun. Eroii noștrii sunt Căsătoriții și Necăsătoriții cartierului Fabric, care au jucat din 1936 un tradițional meci de fotbal amator ce avea trei reprize: două pentru a stabili un golaveraj oarecare, și o a treia în care, împreună cu iubitele și iubiții, se sărbătoreau reciproc”, adaugă Ciobotă.

Pe lângă expoziția principală, denumită Another Breach in the Wall („încă o breșă în zid”, n.red.), Bienala timișoreană de arhitectură din acest an a avut drept slogan „orașul ca un bun comun”. Ideea din spatele motto-ului era să implice locuitorii Timișoarei în procesul de însușire al spațiului pe care îl locuiesc - mai ales după o perioadă în care timișorenii au simțit că sunt locuiți de un sistem care nu-i reprezenta (nu mai amintesc de instalarea de palmieri sau de tăierile de arbori care au siderat locuitorii orașului pentru câțiva ani irecuperabili). Cei care au conceput bienala din acest an au gândit „breșele” nu ca portițe de ieșire din sistemul public, ci ca pe niște forme alternative de manifestare a arhitecturii, atât în cadrul acestui sistem, dar cumva și în afara sa. Ține de un anumit tip de imaginație să jonglezi cu sistemele, fără să stârnești reacții radicale și să superi prea multe orgolii. Și iată ideea de micronațiune, care a stârnit mici controverse și reacții dar care poate fi o alternativă la flexibilizarea sistemului public, atât timp cât fiecare își îngrijește propriul spațiu de locuit, integrându-l în comunitatea din care face parte.

La o bere în Piața Traian cu echipa care a gândit acest concept de „fotbal ca infrastructură a democrației”, am încercat să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat în zilele în care piața și-a trăit unele dintre cele mai pline de entuziasm zile din ultima vreme. În timp ce tramvaiul aproape că ne atingea coatele, stăteam în plină stradă, ca și cum am fi rememorat un timp mitic, în care acel cartier nu mai era istoric ci prezent. Într-o lume în care fotbalul, altminteri perceput ca divertisment de mase, industrie coruptă sau preocupare nedemnă de „intelectuali”, devine o instalație conceptuală, menită să aducă într-un mod firesc comunitățile împreună.

„Gazon pe bune”, spune Alex Ciobotă într-o piață cu dale, imaginată de niște arhitecți și peisagiști care nu se știau fani ai acestui sport de echipă. Doar că între 14 și 16 octombrie, au fost și ei parte din joc, și, mai mult, au ajuns aproape să locuiască în acest spațiu pentru câteva zile. Nu pentru a păzi terenul, ci pentru că nu-ți mai venea să pleci. Ca-n povești, se pare că nu s-a furat, nu au fost scandaluri, iar singurul moment mai tensionat s-a întâmplat când una dintre mingile de fotbal a ricoșat în farul unui Mercedes care costa nici mai mult nici mai puțin de o mie de euro. Dar și asta s-a rezolvat. Când nu ești panicat, lucrurile se sfârșesc cu bine. Și cum nu exista profit din acest experiment, oamenii comunității au simțit că se face ceva pentru micul lor cartier istoric și nu că se profită de pe spatele lor. Cum se zice, acea situație de tip win-win se întâmplă de la sine, când vii cu idei ingenioase care nu exclud comunitatea.

8 noiembrie 2022, Publicat în Arte /

Text de

  • Manuela AnghelescuManuela Anghelescu

    A studiat pianul clasic, este specialistă în comunicare și călătoare de cursă lungă. A publicat o carte despre o călătorie în jurul lumii - A round the world story -, predă Istoria Publicității la Universitatea de Vest din Timișoara și scrie despre teatru și alte aventuri de cincisprezece ani pe Liternet.ro. 

Fotografii de


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK