Foto / Fotografie

Mamă și fiică, în 6 dialoguri

fotografii de Bogdan Dincă

Publicat pe 16 iulie 2021

Astăzi și mâine poate fi vizitată la Rezidența BRD Scena9 expoziția Mamă/Fiică, o colecție de portrete realizate de fotojurnalistul Bogdan Dincă, însoțite de fragmente audio din timpul discuțiilor dintre cele 14 cupluri de fiice și mame care au participat la proiect.

Dialogurile sunt însoțite de muzică compusă de Mihai Dobre. Expoziția face parte din proiectul Inseparabil, inițiat de compania de teatru Vanner Collective, o explorare a legăturii dintre mame și fiice și a moștenirilor transgeneraționale care le modelează viețile. Liviu Romanescu și Denisa Nicolae au dezvoltat conceptul proiectului, pe baza spectacolului de teatru Cassandra, de Norah Sadava and Amy Nostbakken. 

Vă invităm la un mic preview al expoziției: șase dialoguri pline de intimitate, în imagini, sunet și fragmente de scrisori, de la fiice către mame, ca să vă înduioșați și să vă invitați mama diseară la vernisaj. 

Ioana (34 de ani) și Manuela (59 de ani)

Dragă mama,

Ești venită acum la București ca să mă ajuți să fiu mamă, soție, antreprenor, femeie, om. Ai ieșit la pensie mai repede pentru asta. L-ai pus pe Toma, dar de fapt pe mine , știu – pe primul loc. Așa ai făcut mereu.

 Când nu ești aici, sunt fericită că ești cu tata, că știu că va iubiți, că vă vreți unul pe celălalt și vă alegeți mereu. Asta mă ajută mult în relația mea cu Vlad. E busola mea.

Cel mai frumos lucru pe care simt că l-am învățat de la tine este cum e dragostea necondiționată. Nu m-am simțit neiubită vreodată, chiar și când cred că îți era mai dificil. E ceva ce mă ajută foarte mult în relația cu Toma.

 Când nu ești aici însă, clar îmi lipsește ceva. E o doză de liniște considerabilă pe care mi-o aduci prin simpla ta prezență în apropiere.

Liniștea vine din siguranța și încrederea deplină pe care o am în tot ce faci. Știu și simt că orice faci, faci cu gândul și la bucuria noastră. Uneori în detrimentul bucuriei tale parcă. Mi-ar plăcea să fii liberă să faci mai multe lucruri pentru tine.

Ador că mereu ai știut să te joci cu mine. Acum cu Toma. Și cu mine uneori încă. Nu e deloc plictisitor să fiu cu tine oriunde – știu că o să facem ceva grozav, că o să vorbim despre orice ne vine și că nu trebuie să mă cenzurez. Îmi plăcea la nebunie când „fugeai puțin de la birou” și făceam asta împreună.

(...)

În afara de cor, nu știu însă să fi făcut lucruri pentru tine. Sau să fii pasionată de ceva. Asta e un lucru care m-a urmărit și care cred că m-a făcut să am multe momente în care n-am știut ce vreau eu pentru mine. N-am avut un exemplu în aceste alegeri personale. Am avut un exemplu în dedicare și iubire completă, uneori sacrificare pentru familie - de aceea mi-a fost mai ușor și mie să mă bazez pe ce vor cei din jurul meu. Pe ce au ALȚII nevoie. Și să nu fiu confortabilă să îmi ascult dorințele proprii. Să le văd ca egoism. Asta este și un atuu în munca mea, dar e obositor și greoi uneori. Îmi caut curajul să știu ce vreau eu și să-mi dau voie să și fac asta.

Poate că acum credința ta este unul din lucrurile pe care le faci pentru tine. Simt că ești împăcată și bucuroasă când vii de la slujbă și asta mă bucură și pe mine. Este însă o parte pe care nu o înțeleg 100%. De care poate încă nu știu multe. Uneori mă întreb ce a făcut declicul asta în sufletul tău către credință deplină. Creierul meu știe că e ceva personal, ceva ce nu trebuie să fie înțeles sau aprobat de nimeni. Dar sufletul meu o vede uneori ca pe ceva care ne face să fim diferite. Mult timp mi-a fost greu să accept că suntem diferite. Nu doar în privința manifestării credinței, dar cu asta am început să o simt.

Unul din lucrurile pe care nu le înțeleg la tine este și nevoia de a discuta totul până în pânzele albe, mai ales când știi deja că părerea celuilalt e diferită de a ta. Simt că vrei să convingi pe cineva că tu ai dreptate și de cele mai multe ori mă face să mă simt inconfortabil. Nu îmi place conflictul, dar să știi că o parte din mine este mândră de ține și mă învață să am propriile păreri, nu să mă ghidez după ce face restul lumii. E latura ta de prințesă războinică, pe care o iubesc.

(...)

 Cred că în final, pot spune că sunt foarte norocoasă. Am ca mamă unul dintre cei mai plini de iubire oameni pe care îi cunosc.

Se spune că dacă vrei să vezi cum vei fi peste 30 ani, să te uiți la mama ta.

Eu mă uit și abia aștept. Mi se pare grozav.

 Sper să mă dau și eu cu trotineta, să fiu curajoasă și să iubesc ca tine peste 30 ani.

Alexandra (37) și Carmen (67)

Mamă,

Asta este a 3-a circumstanță în care îți scriu o scrisoare. Și asta ajunge și la tine.

Dar nu acesta este motivul pentru care prezenta va fi altfel.

Pe noi ne leagă foarte mult umorul, joaca, glumele, râsul, cam tot ce ține de copilul interior.

Oricât ar fi el legat de trauma noastră, simt că am discutat destul în ultima vreme despre asta. Acum, privind dintr-o altă perspectivă, acest copil din noi este și f. exuberant, vesel, curios și mai ales LIBER.

Simt că mi-ai transmis asta. Simt că ești un spirit liber. Iar asta e greu de explicat în cuvinte, dar în înțelegerea și viziunea mea este o trăsătură care stă la baza cunoașterii și ascensiunii sufletului.

În ultima vreme am tot remarcat transmisia acestei calități.

Este o calitate rară, această bucurie de a trăi pe care o văd la tine. Și mă bucur nespus că am moștenit-o.

Chiar dacă uneori o văd ca pe o fugă de sine, ca superficială, și la mine și la tine, cunoașterea și experiența m-au adus să realizez că este de fapt o calitate vitală a spiritului și spre deosebire de altele, ea nu se poate învăța. Ea se transmite așa din mamă în fiică :)

Îți mulțumesc că îmi ești mamă. Că ai ales să mă naști. Aici semnificația lui “ai ales” o știm amândouă și nu detaliez. Aș spune doar că Dumnezeu așa a vrut și Tu L-ai ascultat. M-ai ales pe mine, ai știut că eu vreau să mă nasc, că am o misiune și prin ea ne vindecăm împreună.

Vreau să știi că îți sunt extrem de recunoscătoare că am avut și am sprijinul tău în ceea ce o privește pe Tara, fără tine nu aș fi acceptat provocarea asta. Spun asta cu fiecare ocazie și știi cât de mult înseamnă pentru mine, în creșterea și înțelepțirea mea și asta datorită ție.

Îmi doresc să mai știi că tot ce fac sau spun despre noi, critici, analize, nu mai sunt de mult acuze și reproșuri, sunt doar în sens de conștientizare și schimbare a patternurilor, pentru înțelegere, armonie și creștere personală și în relația noastră. 

Știu că nu-ți place să ne spunem “Te iubesc” așa că…

Trebuie să găsim un cuvânt înlocuitor și să știm doar noi ce înseamnă ❤ :)

Anca (36) și Adriana (61)

Draga mama, 

Nu mi-e ușor să îți scriu aceasta scrisoare. Nu-mi amintesc să o fi făcut nici în copilărie de ziua mamei. Cred ca vederile cu textul lor scurt și la obiect sau discuțiile lungi la o cafea sunt mai degrabă stilul meu, dar voi încerca. Îmi amintesc ca la un moment dat în copilărie am dat peste niște scrisori ale tale, unele pentru tata, unele pentru prietenii tăi prin corespondență care te ajutau să înveți limba engleza și știu exact ca m-am gandit “mama are talent la scris. Oare mai scrie?” Mai scrii? Cred ca mi-ar plăcea sa te citesc. Poate ne facem un obicei din a ne scrie. Cum ți se pare ideea?

Știu ca noi două am avut o relație mai complicata in trecut. Am simțit de multe ori că nu sunt așa cum ți-ar fi plăcut ție sa fiu. Poate ca nu sunt și nu voi fi niciodată. Nu am fost “fata mamei”, delicată și sensibilă, nu ai fost prima la care am fugit când am avut o problemă, nu m-am consultat cu tine pentru alegerile pe care le-am făcut. Mi-a plăcut rolul asta de rebelă și băiețoasă. Cu toate astea, ce știu sigur este că toată viața am căutat aprobarea și iubirea ta necondiționată. 

Uitandu-ma înapoi, poate că metodele nu au fost cele mai inspirate. M-am incăpățânat de multe ori, am avut opinii diferite pe care mi le-am susținut sus și tare, am avut multe discuții cu tine, care acum îmi dau seama ca nu ti-au fost ușoare, dar le-ai purtat cu mine oricum. Și pentru asta îți mulțumesc.

(...)

Tarziu mi-am dat seama că multe din neînțelegerile noastre se datoreaza faptului că semănăm destul de tare, lucru greu de acceptat pentru mine acum cativa ani. Mă bucur sa îți spun ca am ajuns la concluzia ca nu e chiar așa de rău ca iți semăn. ☺ Nu cred că am avut mult timp disponibilitatea și spațiul emoțional să mă uit la tine obiectiv și să trec peste ideile pe care mi le-am format în copilărie, care mi-au produs multă furie. Aia e, nu pot să schimb trecutul și nici nu vreau sa mă mai concentrez atat de mult pe el. Îmi pare rău pentru felul în care ti-am spus multe lucruri, care poate ar fi putut fi spuse mai constructiv. Trecutul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în prezent și cum putem să facem lucrurile mai bine în viitor. Am avut nevoie sa mă uit acolo. 

Acum pot sa vad în tine o femeie hotarata, care a știut să ia decizii complicate (operația lui Vlad, de exemplu, nici nu imi imaginez prin ce ai trecut atunci), o femeie ambitioasa (ai făcut tu cumva și ai gasit niste superi joburi în orășelul la), o femeie care învață in permanență și care este deschisă la nou (ai luat lecții de pian acum cativa ani – nu ai idee cat de inspirationala a fost pentru mine treaba asta), o femeie jucăușă – mi se pare adorabil cum reușiți tu și cu tata sa râdeți și să vă bucurați unul de altul (Grecia, reuniune de familie, plimbare pe plaja noaptea, încă nu mi-e clar dacă ați făcut și baie in noaptea aia, dar mi-ar placea sa o fi făcut, se simte grozav). 

Ei bine, toate astea mă bucur ca le-am mostenit de la tine. Am luat și un spirit critic poate un pic exagerat. Dar mi-am dat seama recent ca de vreo 2 ani încoace nu mai ești tu aia care îmi spune că nu m-am ridicat la nivelul unor așteptări nerealiste. Vocea aia a fost a ta mult timp, dar nu mai este. Este a mea acum. Și la asta lucrez zilele astea pt ca nu îmi face bine sa ma critic mai tot timpul. Invăț să mă accept așa cum sunt astazi, imperfectă, “good enough”.

(...)

Te iubesc, 

Anca

Carina (32) și Anda (63)

Știi cum mă tot sfătuiești tu, de la o vreme, că e bine să-mi conserv energia și mai ales nervii pe tot felul de subiecte de actualitate, muncă, politică, justiție, civism și civilizație, implicare...

Să știi că îți urmez sfatul!

Ce-aș vrea acum e să îți amintesc de unde vine implicarea asta, de multe ori emoțională. :)

Îți amintesc că m-ai dus în Piața Universității în vara fierbinte a lui '90, în inima manifestațiilor. Ca să priceapă și mintea copilului tău de nouă ani că Ion Iliescu nu-i ok. 

Îți amintesc că mi-ai povestit cum ai urlat la securistul de serviciu de la ONT și cum NU ai semnat acordul de colaborare cu monstruoasa instituție. Ca să priceapă el și alții că nu oricine poate fi supus. 

Îți amintesc cum m-ai dus apoi la toate tururile de alegeri, fie că aveam deja drept de vot sau nu. Ca să pricep din timp că e un drept câștigat cu greu de oameni și atât de fragil.

Îți amintesc cum muncești cu dedicare în toate joburile tale și cum răspundeai la telefon, inclusiv sâmbătă dimineață la ora 6 unui client rătăcit în vreun aeroport. Sau cum ți-ai făcut propria firmă când alții ies la pensie. Ca să priceapă, cei care pot, că dedicarea și profesionalismul sunt valori pentru care oamenii urmează oameni. 

Îți amintesc cum m-ai sprijinit să muncesc eu însămi de când mi-am dorit-o prima dată, deși aveam abia 16 ani. Ca să înțeleg și practic ce înseamnă să faci ce îți place și să te implici cu tot ce știi ca să iasă bine.

Îți amintesc cum m-ai crescut aproape singură, într-una dintre cele mai grele perioade ale societății noastre. Ca să înțeleg că pot și eu să fac asta când a fost nevoie.

Îți povestesc cum mi-ai transmis, fără să-ți dai seama, dragul de a afla și a cunoaște lucruri noi și știința și de a lua fiecare zi la rând cu ceva mai multă relaxare și umor. Ca să pricepem că viața nu este doar luptă, ci și răsfăț și stare de bine, prietenie și familie.

Îți mulțumesc, mama-mea-e-numai-una!

16 iulie 2021, Publicat in Foto /

fotografii de

  • Bogdan DincăBogdan Dincă

    Fotojurnalist independent, membru fondator al Documentaria, comunitate de fotografie documentară. Îl interesează în special subiectele sociale și în ultimii 15 ani a fotografiat în comunități vulnerabile. 


Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK