Carte / Copii

„Să ai grijă de mere, Algis”. Haiku-ul unei deportări în Siberia

de Alina Nucă

Publicat pe 21 august 2021

E dimineață, anul e 1941, suntem într-un sat din Lituania, iar Algis are 13 ani. Din senin, (dar nu tocmai, în plin Război Mondial), armata sovietică intră în sat, iar băiatul e smuls din somn și trimis direct din Siberia, alături de mama și sora lui. Reușește să ia cu el un album de poze, niște mere și pe gânsacul Martin. Așa începe „Haiku siberian”, o mică bijuterie de roman grafic, despre copilăria tatălui autoarei, lituanianca Jurga Vilė - dar și despre trecutul recent al nostru, al tuturor, despre supraviețuire, îndrăgostire și povești pe care le-am auzit și noi de la bunicii noștri.

Volumul multipremiat, apărut în original în 2017, fost publicat anul acesta la Editura Frontiera, care, deși specializată în literatură pentru copii, oferă și „cărți fără vârstă”, precum „Haiku-ul siberian”. Ca să înțelegem de ce e important să intrăm în povestea lui Algis, dar și cum e să transpui un roman grafic într-o altă limbă, am rugat-o pe traducătoarea Alina Nucă să ne poarte un pic prin bucătăria muncii ei la carte.


Povestea scrisă de Jurga Vilė și-a găsit loc în inima mea de la primele pagini. Nu voi uita cum am sorbit prima lectură, cum s-au trezit în mine toate poveștile de război ale bunicului, mângâierile bunicii la culcare și veșnicele mele întrebări de copil: „Și cum a fost atunci când au intrat rușii în curte?”, „De ce v-au luat pădurile și vitele?”, „Mai spune-mi o dată, te rog...”. Prima lectură mi-a fost deopotrivă mângâietoare și răscolitoare. 

Am simțit imediat harul scriitoricesc al Jurgăi, o autoare prietenă cu poveștile, dar și bună scenaristă, stăpânind sensurile și metaforele. M-am bucurat de talentata așezare poetică și narativă cu care acoperă acea bucățică de istorie, atât de dureroasă în esență și atât de necesar de dezvăluit noilor generații – copilului meu, aflat la vârsta înțelegerii și aflării conștiente, și tuturor copiilor noștri, în strădania noastră de a ridica oameni mai buni.

Am simțit de cum am luat ochii de pe ultima pagină că îmi doresc cu sete să ajut ca acest răvaș literar să ajungă în casele noastre. Au urmat numeroase lecturi, iar și iar, și de fiecare dată noi înțelesuri se deșirau, noi imagini se săpau în sufletul meu și sub creion, înțelegând cât de profundă este povestea și cât de bine ticluită narativ a fost.

Puține sunt cărțile pentru cei tineri din România atât de pline de miez, de bine scrise, de nemuritoare. Am pătruns dincolo de cuvintele așezate pe ecran, în trei nopți, cu cartea lângă mine (traduc doar cu cartea în original lângă mine, fără excepție, uneori chiar și cu același manuscris în mai multe limbi, după caz. Nu pot lucra fără a simți atingerea cuvintelor pe pagina de hârtie, un soi de comunicare posibil bizară și necesară mie). Trei nopți de iarnă pline, când m-am scufundat la poarta unei lumi pentru a mă întoarce cu prima variantă, varianta brută, directă, scheletul haiku-ului românesc. Greu de uitat sau echivalat tot tumultul și bucuria acelor ore. Au urmat alte ceasuri de seară și nopți de mângâieri ale versurilor, ale frazelor scurte, dar atât de bogate. Au urmat discuții cu Jurga, înțelegeri și aprofundări pentru ca textul final să fie perfect aliniat și în sincron cu tot ce și-a imaginat ea și în deplină armonie cu frumusețea graiului nostru. Să poți comunica cu autorul, să povestești, să desfaci folclor și oralitate, să țeși apoi cuvinte de alte culori la același război, e mare, foarte mare privilegiu și deopotrivă responsabilitate.

Haiku siberian

De Jurga Vilė. Ilustrații și layout: Lina Itagaki. Traducere: Alina Nucă
Editura Frontiera
2021

Mulți sunt de părere că ridică o mai mare dificultate traducerea unui text poetic sau a unor texte scurte pline de miez, în care efortul se dublează pentru a reda aceeași esență. Și nu sunt departe de adevăr. Însă atunci când textul original este fără cusur, când tălmaciul se regăsește și găsește bogăția narativă, sensuri care i se desfac interior, când se împletește cu povestea și rezonează complet, atunci totul devine doar bucurie, poftă de scris, de ales cele mai bogate și melodioase traduceri, ca un croitor în alegerea celor mai fine mătăsuri pentru kimono-ul de oferit fetei de care tocmai s-a îndrăgostit nebunește.

Tot parcursul tălmăcirii Haiku-ului siberian a fost bucurie, reîntoarcere la valorile mele și la una dintre pasiunile mele legate de cartea pentru copii adevărată și dăinuitoare. Pe deasupra, să fii și părtaș la transmiterea acestei mărturii, acestui răvaș pentru generațiile actuale din România, este onorant și măgulitor pentru mine, este una dintre cele mai pline de însemnătate lucrări ale mele.

În Siberia nu cresc mere

Lituania, 1941. Un copil de vreo 13 ani, pe nume Algis, este smuls din casă în zorii zilei și deportat, împreună cu familia, în îndepărtata și aspra Siberie. Acesta ar putea fi punctul de pornire al unei epopei documentare. Pentru moment, este primul capitol dintr-o carte atipică: Haiku siberian de Jurga Vilė și Lina Itagaki – un roman grafic venit din la fel de îndepărtata Lituanie, aplaudat internațional încă de la apariția sa în 2017.

Viața micului Algis ia o întorsătură bruscă în acea dimineață de iunie, când doi soldați ruși năvălesc peste viața tihnită a familiei. În graba plecării, tatăl reușește să apuce câteva mere pentru drum: „Să ai grijă de mere, Algis. Ține minte: merele înseamnă Lituania.” Familia este urcată în căruța care stă să crape din toate încheieturile, dar curând drumurile lor se despart: tatăl este dus într-un lagăr de muncă, iar Martin, gânsacul lui Algis, rămâne, după două pocnete de pistol, un spirit protector, mai aproape de gânsacul de poveste al lui Nils Holgersson decât de viața reală a lituanienilor înghesuiți în trenul exilului.

De cine îți mai amintești când nu te poți gândi decât la tine?

Exilul te face foarte atent la tine însuți: ți-e foame, frig, foame, foame, te mănâncă puricii, ți-e foame. Copiii trec mai ușor prin suferință, așa se spune. Micul Algis are grijă să le facă loc în jurnalul lui celor dragi, ca un scut protector, dar și celor care îl chinuie. Aceștia din urmă sunt un soi de calamitate a naturii, căreia trebuie să îi facă față fără să se piardă prea mult cu firea. 

Iat-o pe mama, rămasă mută în urma morții unei surioare; iat-o pe Violeta, profesoara cu un singur braț, care le dă curaj copiilor prin muzică; iat-o pe mătușa Petronela, cea îndrăgostită de cultura japoneză, mereu zâmbind și oferind curaj prin haiku-urile ei răsfirate la momentul potrivit. Mai sunt bătrâna Rosa, care știe să ghicească viitorul în ierburi, tanti Margareta, rusoaica cu inimă mare, orbul Kazimir și familia Zbârciog.

Iată-i însă și pe soldații Posmag și Cartof, cu guri spurcate și cizme zdravene. Iată-i pe cei trei bătăuși Liova, Vova și Jora, care îi trag o mamă de bătaie lui Algis și îi lasă un ochi vânăt. Afinel, îl alintă atunci cu dragoste mama, și vânătaia doare dintr-odată mai puțin. 

Iată și grupul morocănoșilor, fluid și bănuitor – ei sunt cei care își hrănesc gândurile cu tristețe, ciudă și ocară, ei sunt cei care nu mai speră și nu acordă credite.

Cum să nu înnebunești când lumea ta se face țăndări

Soluția mătușii Petronela: haiku și origami.

Soluția surorii Dalia: lucrul mâinilor.

Soluția japonezilor: tobe/muzică.

Soluția lui moș Vasia: albine.

Disclaimer: Toate personajele din carte sunt adevărate și au avut de suferit

21 august 2021, Publicat in Arte /

text de

  • Alina NucăAlina Nucă

    Filolog, traducător, colecționar-junior de carte veche românească pentru copii și o veșnică îndrăgostită de lumea cărților pentru copii bune și cu miez. O mai puteți urmări și pe pagina ei Cireșe cu bretele, unde scrie de peste 3 ani despre evenimentele importante de pe scena internațională a cărții pentru copii.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK