Lucrez de 15 ani și prima oară când am avut contract de muncă a fost acum 7 ani - și nu s-a permanentizat. În rest, muncă la negru, freelancing pentru clienți străini, sute de contracte pe drepturi de autor, un SRL. Mulți oameni din generația mea, a milenialilor, au experiențe similare. Din experiențele astea, odată ce te apropii/treci de 30 de ani, ajung să se nască tot felul de întrebări. Sunt asigurată în sistemul public de sănătate? O să am o pensie de la stat? Oare aș lua mai mulți bani pe drepturi de autor sau pe PFA (persoană fizică autorizată)? Să mă angajez la stat, ca să am o siguranță a locului de muncă, plus toate dările plătite, sau să continui să sper că mediul privat o să facă ceva pentru „precariatul creativ / intelectual”?
Cu siguranță clasa de mijloc „precară” nu o duce cel mai rău în România - o țară în care clasa de mijloc e alcătuită din cel mult 10% din populație. Însă e la fel de adevărat că mulți dintre noi lucrează în ceea ce se numește the gig economy. Un sistem în care flexibilitatea programului de muncă e adusă ca argument împotriva tuturor neajunsurilor sale. Printre dezavantaje se numără lipsa concediilor plătite, riscul de a pierde clienți/joburi dacă îți iei concediu, lipsa beneficiilor sociale și de sănătate de la stat, birocrația infernală (în caz că vrei să-ți plătești singur asigurările sociale și medicale). Și lista asta poate continua - în timp ce munca în noile ei forme rămâne în cea mai mare parte sub-reglementată.
Ca să aflu mai multe despre piața asta liberă în care muncesc mulți dintre noi, am fost în iunie la conferința internațională Adaptarea relațiilor industriale la noile forme de muncă. Au vorbit cercetători din România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Croația și Macedonia, iar Institutul pentru Politici Publice din București a lansat un raport intitulat Perspective asupra impactului relațiilor industriale și a noilor forme de muncă în economia în schimbare a României.
Poate că cele de mai sus sună arid. Dacă așa ți se pare, gândește-te la toți oamenii pe care-i cunoști, care au un job principal și măcar încă un gig prin care-și suplimentează venitul. (În ultimii ani, din ce în ce mai mulți se îndreaptă spre serviciile de transport de persoane în care-și pun la bătaie mașina personală și timpul, fără să beneficieze de un contract de muncă și toate beneficiile cu care vine el la pachet.) La toți cei care lucrează jumătăți de normă pe unde apucă, doar-doar or reuși să se întrețină la facultate/master/imediat după absolvire. La freelancer-ii care-și petrec ore întregi rafinând un portofoliu online, ca să agațe cât mai mulți clienți. La orele pe care le pierd ulterior, așteptând să și fie plătiți de respectivii clienți. Și, din nou, și lista asta de situații precare de muncă poate continua.
Am selectat mai jos câteva dintre datele prezentate în raport, despre noile forme de muncă în România. Piața muncii e într-o evidentă și majoră schimbare și deși majoritatea angajaților români au contract de muncă și salariu, mulți dintre noi se străduiesc să facă un ban în plus, fără ca legile să fie pregătite pentru toate situațiile în care ne regăsim. Poate că datele astea vor contribui la politici care să ne facă să ne simțim mai puțin exploatați, epuizați și precari.
Infografic realizat cu ajutorul Canva.com.
