Un scurt ghid al întâlnirii dintre fotojurnalista lengendară Lee Miller, Lena Constante și Elena Pătrășcanu - două artiste române pe care le-au legat nu doar munca, convigerile și o prietenie strânsă, ci și închisoarea politică. Această intersecție de vieți este subiectul unei expoziții de neratat deschise la Salonul de Proiecte din București până pe 8 iunie: Călătorii, fotografii, prietenii.
În primăvara anului 1946, celebra fotografă și reporteră de război de origine americană Lee Miller ajungea în România, ca ultimă stație după o lungă călătorie în Europa răvășită de război. Documentase pentru British Vogue momente importante ale celui de-al Doilea Război Mondial, de la bombardarea Londrei de către Luftwaffe, asediul de la Saint-Malo, prima folosire a napalmului, eliberarea Parisului, campania din Alsacia, până la atrocitățile din lagărele de concentrare Dachau și Buchenwald. Ajunsă în România alături de fotograful revistei Life John Phillips, a revăzut prieteni și locuri întâlnite cu opt ani în urmă, atunci când a vizitat pentru prima dată țara alături de artistul și colecționarul Roland Penrose, dar a și fost martora transformărilor radicale prin care trecuse țara.
În călătoria din iulie-septembrie 1938, gazda și ghidul lor din România fusese folcloristul Harry Brauner, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner, pe care Penrose îl cunoscuse încă din 1935. Așa cum reiese din arhivele Securității, aflate astăzi la CNSAS, recomandarea de a apela la Harry fusese sugerată chiar de Victor Brauner, pe care Miller și Penrose îl cunoșteau din cercurile artistice pariziene pe care le frecventau periodic. Periplul în România a debutat la București, unde Brauner i-a inițiat în folclorul românesc, prezentându-le recenta sa descoperire, cântăreața de muzică populară Maria Lătărețu. Lee avea să o revadă în 1946, în ipostaza artistei recunoscute și apreciate la nivel național.
După București, călătoria din 1938 a continuat în Tismana, Târgu-Jiu, Sibiu, Brașov, Balcic. Datorită veștilor despre iminența războiului, Roland a fost nevoit să plece mai devreme, lăsând-o pe Lee în compania lui Harry și a prietenei lui, artista Lena Constante. Într-o veritabilă explorare etnografică, cei trei au mers pe urmele caravanelor de romi, au dormit în casele țăranilor și le-au cunoscut obiceiurile și costumele populare. Un an mai târziu, Roland avea să publice poemul fotografic „Drumul e mai lat decât lung” [The road is wider than long], dedicat lui Miller, ca semn al angajamentului său sentimental. Numeroasele fotografii inserate în album reflectau o anume fascinație pentru exotismul vieții rurale dominate încă de arhaism și tradiționalism. Am avut ocazia să vedem unul dintre cele 510 exemplare ale ediției princeps la Biblioteca Publică a New York-ului, în 2023, la puțin timp după aflarea veștii apariției unui film despre Lee și experiența războiului, în regia lui Ellen Kuras. Tot atunci, am descoperit proaspăt tipăritul album cu fotografii inedite de război ale lui Lee, editat de Antony Penrose – fiul cuplului Lee-Roland și custodele arhivei fotografice – și prefațat de actrița britanică Kate Winslet, cea care a interpretat-o pe Lee în filmul omonim.
La sfârșitul războiului, după o lungă perioadă de experiențe-limită care reflectau natura criminală și dezumanizantă a violenței politice în Europa, fotografa a revenit în România. Părăsise țara în momentul instalării dictaturii fasciste și o revedea în momentul instaurării dictaturii comuniste. Datorită conexiunilor fotografului John Phillips, a fost introdusă în lumea elitei politice de la acea vreme, cu diferite orientări ideologice, realizând portrete individuale sau de grup Reginei Elena, Regelui Mihai, lui Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Elenei și lui Lucrețiu Pătrășcanu. De altfel, la scurt timp după această a doua vizită, Lee a publicat în numărul din mai al British Vogue, un amplu reportaj despre România. Materialul surprindea contrastele politice și sociale ale vieții postbelice, o monarhie sub ocupație sovietică, în plin proces de reconstrucție, care păstra elemente din luxurianta atmosferă citadină și arhaismul lumii rurale. Ca o curiozitate, în colecția British Pathé disponibilă online, există o înregistrare din 1946 despre procesul redacțional al British Vogue, în care Lee, așezată la mașina de scris, pregătește chiar manuscrisul despre România și selectează fotografiile-suport vizual.
Revenirea în România a constituit o oportunitate de a-i revedea pe Harry Brauner – cu care avusese și o scurtă aventură în 1938 – și pe Lena Constante, dar și de a-i întâlni, prin intermediul lor, pe soții Pătrășcanu, de care erau foarte apropiați. Prietenia celor patru era ancorată în preocupările artistice complementare – Harry era folclorist și muzicolog, Lena, artistă plastică, Elena, scenografă –, afinitățile ideologice pro-comuniste, evreitate, educația parțială în Occident, admirația pentru cultura europeană, dar și pentru lumea tradițională. În plus, ei se profilaseră deja ca parte a elitei intelectuale în contextul noului regim politic. Lucrețiu era ministru al Justiției, Harry, consilier muzical la Radiodifuziune și secretar al Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor, Elena contribuise la crearea Teatrului de Păpuși Țăndărică și, împreună cu Lena, realizase primele spectacole de succes.
Totuși, relația dintre Lena și Elena se întindea dincolo de o simplă colaborare profesională, era o prietenie veritabilă și complexă. Cele două artiste se cunoscuseră înainte de 23 august 1944 și, ulterior, deveniseră membre ale cercului artistic al Uniunii Patrioților. Organizația fusese creată încă din perioada de ilegalitate a Partidului Comunist, în 1942, și a funcționat sub acest nume până în 1946, când a devenit Partidul Național-Popular, un satelit politic al Partidului Comunist. Amândouă erau evreice la origine, provenind din familii educate și înstărite, dar Elena s-a convertit la creștinism în 1939, când a devenit soția lui Lucrețiu. Odată cu apariția teatrului de păpuși, care avea de rol educativ, dar și propagandistic în rândul publicului tânăr, prietenia lor a căpătat noi valențe. Peste ani, în memoriile sale (Evadarea tăcută), Lena avea să-și amintească: „Amândouă ne-am străduit din toate puterile să organizăm un teatru de păpuși. Primul teatru de la noi. Ea era scenografă, eu pictor, prietenul meu [Harry] muzician. Ne-a ajutat. Cea mai mare parte a timpului eram, toți trei, împreună. Duminicile și vacanțele toți patru.”
Ajunsă în Bucureștiul anului 1946, Lee a primit de la Harry propunerea de a face o vizită în atelierul teatrului unde lucrau Lena și Elena. Ocazia trebuie să-i fi surâs lui Miller din cel puțin două motive. Pe de o parte, lumea teatrului o interesase încă din copilărie, întâi ca spectatoare, apoi ca studentă a Școlii de scenografie a lui Ladislas Medgyes, în Parisul anului 1925, și participantă la programul de teatru experimental de la Vassar College, în 1926. Pe de altă parte, Lee aprecia aspirațiile artistice ale Lenei, dar și oportunitatea de a fi introdusă în cercurile culturale românești. Datorită activității profesionale, naturii sale conviviale, dar și numeroaselor călătorii, Lee însăși era conectată la o amplă rețea transnațională de prietenii și cunoștințe artistice, din care Man Ray, Tristan Tzara, Paul Eluard, Pablo Picasso, Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Gertrude Stein, Henry Miller, Jean Cocteau și mulți alții făceau parte.
Din întâlnirea lui Lee cu Lena și Elena, a rezultat o serie de 11 fotografii, reunite sub titlul „Lena Constante păpușară și Elena Pătrășcanu cu păpuși”, disponibile pentru consultare în Arhiva Lee Miller, din East Sussex, Marea Britanie. Două dintre fotografii merită o atenție specială. Prima reprezintă portretul celor două prietene în halate de lucru, aranjând o păpușă într-un costum de epocă. Fotografia este regizată, atenția la decor și lumini ale lui Miller fiind evidente. Cea de-a doua constituie portretul Lenei în unghi plonjat, surprinsă în momentul în care suspendă, ca pe un eșafod, o păpușă reprezentându-l pe Adolf Hitler. Simbol al unei posibile revanșe istorice, fotografia înglobează două narațiuni complementare: a martorei și a victimei. Cu doar câteva luni în urmă, Lee documentase fotografic ravagiile războiului și ale Holocaustului, în vreme ce Lena și prietenii săi evrei fuseseră victimele politicilor antisemite.
Studiile românești recente dedicate vizitelor lui Lee s-au concentrat preponderent asupra relației de prietenie cu Harry, directă sau intermediată de Roland, și întreținută de-a lungul deceniilor prin intermediul corespondenței scrise și a întâlnirilor sporadice. Totuși, în ultimii ani, cercetările occidentale despre arta fotografei americane au atins și problematica dimensiunii de gen a temelor abordate. Influențată de specificul colaborării cu Vogue, revistă cu un public preponderent feminin, Lee a fost printre primele fotografe preocupate de documentarea relației multifațetate dintre război și femei, de la aspecte de viață domestică în timpul bombardamentului Londrei la activitatea infirmierelor pe front sau a Women’s Royal Naval Service, ramură a Marinei Regale britanice, destinată exclusiv femeilor încorporate. În același timp, multe dintre portretele realizate în România în aceeași perioadă au surprins femeile într-un mozaic al vârstelor și apartenenței la diverse medii sociale. În acest context, portretul Lenei și Elenei din atelierul teatrului de păpuși era cu atât mai relevant cu cât aborda o temă mai curând marginală la acea epocă, anume prietenia artistică feminină, dar evocatoarea pentru biografia fotografei înseși.
Întâlnirea fizică și simbolică a celor trei artiste reprezintă tema expoziției Călătorii, fotografii, prietenii. Lee Miller, Lena Constante, Elena Pătrășcanu, curatoriată de Magda Radu și Alexandra Croitoru de la Salonul de Proiecte. Expoziția a fost vernisată recent la Palatul Universul din București, și va rămâne deschisă până pe 8 iunie. Implicarea noastră a constat în cercetarea arhivelor și consultarea literaturii secundare necesare pentru construcția narațiunii expoziției. Din punct de vedere metodologic, am ales să analizăm interacțiunea celor trei artiste prin intermediul metaforei nodului. Simbol al intersecției, tensiunii, obstacolului, oportunității, reciprocității, nodul este co-substanțial vieții umane, fie ca singularitate, fie ca parte a unei rețele de noduri, a unei tapiserii sociale. Hermeneutica nodurilor implică deopotrivă o componentă fizică – de pildă, nodurile tapiseriilor Lenei Constante sau ale recuzitei din spectacolele de teatru ale Elenei Pătrășcanu – și una simbolică – gestul fotografic, prietenia, amorul, acuzațiile de spionaj etc.
Intersecția celor trei biografii reprezintă, în fond, o țesătură compusă dintr-o rețea intensă de noduri de factură culturală, ideologică și politică, care nu rămâne niciodată constantă în raport cu timpul; în unele locuri, nodurile se destramă, în altele, apar noduri noi. Nodurile feminității se împletesc cu cele ale artei ca profesie, dar și cu aspirațiile ideologice și politice sau chiar cu acuzațiile de spionaj. Deși au fost adepte ale ideilor de stânga, impactul ideologiei în biografia proprie a depins de contexte particulare. Contactele cu cercurile artistice de stânga, dar și solicitarea de a documenta fotografic războiul și atrocitățile sale, au adus-o pe Lee în atenția serviciilor secrete engleze pentru 17 ani. Mai mult, dacă pentru MI5, simpatiile comuniste ale lui Lee erau suspecte, pentru Securitate, apartenența sa la lumea occidentală va reprezenta factor incriminant în procesul Lotului Pătrășcanu. Astfel, pentru fiecare dintre taberele antagonice ale Războiului Rece, Lee este prinsă într-o aporie ideologică – spioană sovietică și britanică, deopotrivă. Totuși, niciuna dintre suspiciuni nu a avut efecte dramatice asupra biografiei sale, așa cum s-a întâmplat în cazul Lenei și Elenei.
În 1948, Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat sub multiple acuzații: conspirație împotriva partidului și statului, deviaționism antisovietic și naționalist, pactizare cu politicieni țărăniști, șovinism și spionaj. Alături de el, au fost anchetate și acuzate alte 55 de persoane – Lotul Pătrășcanu – printre care Elena, Lena și Harry. În ciuda angajamentelor lor comuniste formulate explicit prin acțiuni în perioada ilegalității, ulterior prin adeziunea la structurile comuniste sau contribuții la misiuni de propagandă comunistă, relațiile strânse cu principalul acuzat le-au semnat sentința. După șase ani de șantaj, tortură fizică și psihică, mii de pagini de declarații, Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte și asasinat în închisoare, iar Lena, Elena și Harry, condamnați la închisoare. Procesul a urmat profilul proceselor staliniste, concepute ca instrumente politice în lupta pentru putere, în care partea apărării era simulată, iar verdictul confirma acuzațiile inițiale. În presiunea anchetelor, cei patru au dat detalii (unele incriminante) despre activitatea politică, conexiunile sociale și chiar viața privată, inclusiv aventurile amoroase intersectate. Acuzații reciproce de atitudine mic-burgheză, intransigență sau îndepărtare de valorile comuniste au umplut paginile rechizitoriului. Paginile din arhiva CNSAS ce consemnează declarațiile lor trebuie privite cu mare circumspecție, dat fiind că au fost date sub presiune fizică și psihică.
Elena a fost eliberată anticipat, dar Lena și Harry și-au ispășit sentința complet, urmată de domiciliu forțat. Acuzațiile de infidelitate reciprocă, dar și suspiciunile de favoritism politic la adresa Elenei au compromis relația cu Lena. Astfel, nodul prieteniei lor s-a destrămat, confirmând parcă asumpția derridiană că prietenia se află sub spectrul dispariției ei, că esența prieteniei ar putea sta chiar în posibilitatea pierderii ei. În epoca comunismului antisovietic și naționalist, au fost reabilitate și recunoscute în lumea artistică. Elena s-a căsătorit cu regizorul grec Yannis Veakis și a continuat cariera de scenografă. Relația dintre Lena și Harry a evoluat dintr-o prietenie într-un mariaj, suprapunându-se cu colaborarea lor la realizarea cărților pentru copii. În paralel, Lena s-a remarcat ca artistă autonomă, realizând expoziții de tapiserii întâmpinate cu entuziasm de către public.
Călătoria lui Lee Miller în România în 1938, respectiv, 1946, și întâlnirea sa cu Lena Constante și Elena Pătrășcanu oferă, așadar, premisele reflecției asupra prieteniei feminine și a mediului artistic, politic și social care o influențează. Fotografia realizată de Lee Lenei și Elenei în atelierul de păpuși din București constituie, astfel, nodul prim dintr-o amplă țesătură plină de noduri simbolice ale călătoriilor, prieteniei, relațiilor amoroase, cunoștintelor și afinităților artistice, adeziunilor ideologice, acuzațiilor de spionaj și condiționărilor politice sau evenimentelor limită precum moartea, războiul, experiența carcerală. Mai mult, arhivele din România – CNSAS, Muzeul Țăranului Român, arhive personale – și din Marea Britanie – Farley House, Vogue, British Pathé –, bibliotecile din Statele Unite (Biblioteca Congresului, Biblioteca Publică din New York), bazele de date internaționale disponibile online și onsite oferă, complementar, informații necesare pentru reconstituirea nodurilor care le-au legat, într-un moment de cotitură istorică, pe cele trei artiste.
