Carte / Hituri

Mărimea contează

de Mihai Iovănel

Publicat pe 22 august 2016

Două genuri trec în ultima vreme printr-un proces de reabilitare în literatura română: proza scurtă (anul acesta au apărut deja titluri remarcabile de Radu Niciporuc și Dumitru Crudu, plus revista „Iocan”, dedicată exclusiv povestirilor) și romanul în versuri – de la Euromorphotikon de Caius Dobrescu (2010) până la recentul Când nu mai e aer de Radu Andriescu (2016). 

Stăm însă prost la ceea ce angloamericanii numesc „big novels” – romane ample, complexe, ramificate, aglomerate, enciclopedice, romane care aspiră să cartografieze o întreagă lume.  

Pe astfel de romane s-a construit canonul occidental modern, începând cu Don Quijote al lui Cervantes și continuând cu titluri de Balzac, Charles Dickens, George Eliot, F.M. Dostoievski, Lev Tolstoi, Marcel Proust, James Joyce, Thomas Pynchon și alții. Succesul unuia ca Jonathan Franzen vine și din detaliul că romanele lui marchează și la grosime, satisfăcând obsesia „marelui roman american” (dar evident că numărul de pagini nu păcălește pe nimeni în lipsa altor calități necesare).

Stimulat și inspirat de un număr recent din „American Book Review”, având ca temă tocmai aceste „big novels”, am compus în cele ce urmează un top împărțit în trei secțiuni, cuprinzând megaromane accesibile în momentul de față în traducere, megaromane care ar putea fi traduse și megaromane oferite de literatura română recentă. Dacă la primele două capitole baza de selecție a fost enormă (selecția având, de aceea, o valoare foarte subiectivă, aproape arbitrară), la ultimul n-am prea avut de unde alege: în mod evident, literatura română  (cu excepțiile de mai jos) stă prost la acest capitol. În ultimele decenii, minimalismul a făcut ravagii. Majoritatea prozatorilor noștri sunt de scurtă respirație, n-au pregătire teoretică (fără de care e greu să vii cu o viziune asupra lumii care să nu se reducă la niște clișee obosite), nu dețin o bună cunoaștere a realității românești și globale, sunt leneși și mimetici.

Romane traduse

5. Donna Tartt, Sticletele, traducere de Justina Bandol, Editura Litera, 2015
Al treilea roman al Donnei Tartt în cei 23 de ani care au trecut de la Istoria secretă (1992). Toate trei cărămidale. Atacuri teroriste, un tablou faimos furat, un narator traumatizat, punți către lumea crimei.

4. Roberto Bolaño, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, Editura Univers, 2016
Care sunt conexiunile dintre autorul enigmatic Benno von Archimboldi, zecile de crime nerezolvate dintr-un oraș mexican și castelul lui Dracula?

3. Elena Ferrante, Prietena mea genială, Povestea noului nume, traducere de Cerasela Barbone, Editura Pandora M, 2015-2016
Primele două volume din bildungsromanul Tetralogia napolitană, hitul internațional al ultimilor ani, despre prietenia dintre două fete care le însoțește maturizarea, pasiunile și decepțiile pe fondul unei Italii turbulente și deloc simplist-turistice. Misterul care o înconjoară pe autoare egalează succesul cărților. Unii zic că Elena Ferrante este, de fapt, bărbat. #niștemisogini

2. Dan Simmons, Ilion (2 vol.), Olimp (2 vol.), traducere de Mihai Dan Pavelescu, Editura Nemira, 2008-2010
Simmons e, după gustul meu, cel mai mare autor SF în viață (de fapt, nu-i doar autor SF, pentru că scrie în mai multe genuri, de la horror și policier până la romane de epocă). Și cel mai intertextual. În aceste două romane (care au fost publicate separat doar din rațiuni editoriale) epopeile homerice sunt mixate cu Shakespeare, poeții romantici, În căutarea timpului pierdut, Vladimir Nabokov (din Ada) și literatură futuristă cuprinzând predicții asupra viitorul tehnologic și post-uman al omenirii. 

1. Jonathan Franzen, Puritate, traducere de Iulia Gorzo, Editura Polirom, 2016
Alături de Pynchon, Franzen e probabil cel mai mare autor american în viață (sorry, Roth și De Lillo). Ceea ce l-a transformat în ultimii ani în inamicul public no 1 al cronicarilor: prea alb, prea snob, prea izolat, prea misogin, prea vizibil în raport cu literatura minorităților din SUA. Dar Puritate e a treia capodoperă în serie, după Corecții și Libertate. Familii disfuncționale și personaje feminine foarte mișto, ca de obicei, plus hackeri.

Romane (încă) netraduse

5. Alan Moore, Jerusalem, 2016 
Celebrul autor al romanelor grafice Watchmen, V for Vendetta ș.a. va publica în septembrie acest roman labirintic de 1250 de pagini (al doilea roman negrafic al său, după Voice of the Fire din 1996, care oferea o cronică a Angliei întinsă pe șase milenii, coroborată din biografiile interdependente a douăsprezece personaje).

4. Garth Risk Hallberg, City on Fire, 2015
Acest roman de debut, plasat în New York-ul de la sfârșitul anilor ‘70, a fost cumpărat cu 2 milioane de dolari înainte de a fi finalizat. Conectează în baza unui algoritm cvasi-dickensian câteva biografii (anarhiști, bancheri, jurnaliști ș.a.) pornind de la tema detectivistică a unui foc de armă în Central Park.

3. Mark Z. Danielewski, The Familiar, vol. I: One Rainy Day in May, vol. II: Into the Forest, vol. III: Honeysuckle & Pain, 2015-2016
Sunt primele trei volume dintr-o serie de 27 (!). Danielewski, al cărui debut cu House of Leaves (2000) e dpdv tehnic/grafic unul dintre cele mai inovative romane publicate vreodată (detaliu cu atât mai remarcabil cu cât e vorba de o carte horror), continuă să gândească la scară mare. Trebuie citit neapărat pe hârtie. 

2. Richard Powers, The Gold Bug Variations, 1991
„Cărăbușul de aur” de Edgar Allan Poe+Variațiunile Goldberg de Bach+criptografia codului genetic. 

1. David Foster Wallace, Infinite Jest, 1996
Imposibil de rezumat. De o inteligență uluitoare.

Romane made in Romania

5. Nicolae Breban, Jocul și fuga, Editura Contemporanul, 2015
Ultimul lucru care i se poate reproșa lui Breban e că ar gândi la scară mică: Dostoievski, Thomas Mann, Nietzsche sunt marile lui obsesii, marile lui modele. De fapt, cuvântul „mare” e probabil cuvântul preferat al lui Breban. Din păcate, și din pricina cantităților de literatură tipărită lansate de Brebjote (cum i-a zis cineva) asupra poporului român, cam nimeni nu l-a mai citit în ultimii 30 de ani, deși scriitorul a ouat conștiincios roman masiv după roman masiv. Îmi fac curaj să-l citesc măcar pe acesta, o comparație între regimul legionar și cel comunist. 

4. Ion Manolescu, Derapaj, Editura Polirom, 2006
Roman conspiraționist postmodernist care leagă în buclă colecția „Pif”, istoria apocrifă a literaturii române, comunismul și postcomunismul. 

3. Caius Dobrescu, Minoic, Editura Polirom, 2011
Tot un roman conspiraționist, enorm de amuzant și de palpitant, inspirat din relația lui Mircea Eliade cu trecutul său fascist și din misterul morții lui Ioan Petru Culianu.

2. Sebastian A. Corn, Ne vom ntoarce n Muribecca (2014)
Eldorado, Atlantida, revoluţionari troţkişti, jungla amazoniană, istoria URSS-ului, viruşi care perturbă limbajul, quest-uri pe urmele unor artefacte legendare, ecologismul contemporan, rituri de iniţiere, conspiraţii hiperboreene, satiră socio-politică.

1. Mircea Cărtărescu, Solenoid, Editura Humanitas, 2015
Există în literatura lui Mircea Cărtărescu o mare redundanță (vizibilă și în Solenoid în raport cu Orbitor & co.), pot enumera multe lucruri care mă enervează, dar totul devine irelevant în raport cu the big picture: Mircea Cărtărescu este cel mai mare autor român apărut în ultima jumătate de secol. 

Foto main: detaliu copertă Solenoid

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK