Seria Noii cititori, coordonată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir, aduce lună de lună recenzii la cărți pentru copii, scrise de copii. În fiecare lună copiii citesc o carte, o comentează împreună și apoi scriu propria recenzie, totul sub îngrijirea Adinei, care vine de fiecare dată și cu extra context.
Tinerii sunt împărțiți în trei grupe, după vârste: 10-12 ani, 12-13 ani și 14+ ani. Luna asta proiectul se încheie și copiii din toate grupele ne spune ce au învățat scriind cronici de carte și ce carte le-a rămas cel mai aproape de suflet.
Seria Noii cititori este susținută de editura Arthur.
Cu puțin timp înainte de vacanța de vară și la doi ani de când a apărut primul articol cu recenzii scrise de copii, am reușit să ne vedem și fizic măcar o parte din echipă. În spațiul primitor de la Rezidența9, printre instalații artistice, cu limonadă și cireșe de iunie, 11 copii, câțiva părinți, jurnaliști și scriitori, am sărbătorit împreună literatura pentru copii, dar și pe micii cronicari și munca lor de a scrie despre cărți, lună de lună. Am avut și invitați speciali: autorul Alex Moldovan (despre ale cărui cărți copiii au scris de două ori), arheologul și scriitorul Cătălin Pavel, jurnalista și poeta Alina Purcaru și ilustratoarea Oana Ispir, cea care a semnat timp de doi ani ilustrațiile cronicilor. Pentru copii, unii veniți din orașe îndepărtate, a fost o ocazie să se cunoască, în sfârșit, irl – cum spun ei, dar și să pună o mulțime de întrebări și să afle povești, inclusiv curiozități din epoca preistorică 😁
La fel cum am spus și în deschiderea evenimentului, sunt mândră de toți cei care au contribuit la această rubrică lunară citind, dezbătând, găsind sens și participând la exerciții creative inspirate de cărțile citite. Le las cuvântul, să povestească în felul lor sincer și onest ce a însemnat toată experiența pentru ei, ce au învățat și ce le-a fost câteodată dificil. Dar și ce carte citită în acești doi ani le-a rămas la suflet – așa că iată și câteva recomandări de lectură pentru vacanța care stă să-nceapă! Mulțumesc, copii, să vă păstrați mereu spiritul critic și creativ!
Participarea la acest proiect a fost o experiență unică, care m-a ajutat nu doar prin cărțile citite, dar și prin întâlnirile ulterioare cu ceilalți copii cititori și redactarea recenziei. Eu cred că este un lucru pe care nu oricine are ocazia sa îl facă și cred că, și fără organizarea de care am avut noi parte, copiii ar trebui încurajați să scrie recenzii, cât pot ei de sincere, chiar și dacă sunt negative. Astfel, cel care scrie o astfel de recenzie poate să își dezvolte partea critică și să învețe să își spună părerea, fără ca cineva să-i spună că nu e bine, lucru care poate descuraja un adolescent în formare. Eu cred că aceasta a fost și cea mai frumoasă parte, dar și cea mai dificilă, să îmi spun opinia, fără ca cineva să mă contrazică, și să ascult și eu, la rândul meu, alte opinii. Acest schimb de idei a devenit la întâlnirile noastre un lucru firesc, care mi-a dat multă încredere, m-a provocat și mi-a dezvoltat pasiunea pentru lectură.
Cartea mea preferată a fost Rezistență de Jennifer A. Nielsen. Mi-a schimbat destul de tare gusturile când vine vorba de cărți, deoarece până la cartea aceasta îmi plăceau mai mult cele de aventură, cu o latură umoristică, dar în niciun caz cele de istorie. Lectura m-a impresionat prin construcția personajului narator, prin mesaj, deschizându-mi astfel o nouă perspectivă asupra lecturii. Mă bucur enorm pentru că am făcut parte din acest proiect și îi mulțumesc Adinei pentru șansa de a participa. (Simina Varga, 15 ani, Suceava)
🔳 🔳 🔳
Prin scrierea acestor cronici mi-am exersat abilitatea de exprimare și am avut oportunitatea de a descoperi noi lecturi fascinante. Mi-a plăcut enorm faptul că mi-am putut așterne părerea pe hârtie, chiar și digitală, și că am avut ocazia să cunosc și alți copii de vârstă apropiată, cu care împărtășesc aceleași pasiuni.
Cel mai greu lucru a fost delimitarea în pagină, respectiv faptul că aveam o anumită limită pentru cât de lungă putea fi recenzia, iar prin acest lucru trebuia să ne gândim la ce am vrea să scoatem în evidență. Această experiență m-a făcut să realizez cât de importantă este lectura și ce cunoștințe și valori dobândești, indiferent de genul cărții.
Carte mea preferată a fost Momo de Michael Ende. Aceasta m-a ajutat să realizez ce fel de lume ne așteaptă dacă nu schimbăm ceva, precum și cât de valoros este timpul și cum îl putem transforma într-un prieten, în loc de un dușman. (Anastasia Pocaznoi, 13 ani, Arad)
Pe lângă faptul că am descoperit titluri noi de cărți (unele dintre ele au loc de cinste în bibliotecă), am și experimentat cum e să scrii pentru o publicație adevărată. Am învățat cum e să te încadrezi în limita cerută, cum e să îți verifici adresa de email (ceea ce nu făceam prea des) și cum să analizez fiecare lectură, cu bune și cu rele.
Nu în ultimul rând, am avut ocazia să întâlnesc copii cu aceeași pasiune față de citit ca mine. Evident că au fost provocări, fie că uneori nu îmi găseam cuvintele pentru a exprima cât de mult mi-a plăcut o carte sau alteori mă frământam cum să încep recenzia. Recomand oricărui copil să citească, nu pentru că e pus de școală, ci pentru că fiecare carte e o nouă viață trăită și chiar dacă nu a găsit cartea potrivită, să mai caute.
Pentru mine, cartea prefetată în cadrul acestui proiect a fost Anul Pierdut deoarece stilul autoarei este unul cu adevărat aparte. (Iris Lungu, 14 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Acești doi ani de colaborare cu editura Arthur și Scena9 au fost o experiență inedită. Am învățat să citesc și printre rânduri, să discut și să contribui activ în discuțiile cu colegii mei și, evident, am învățat să pun pe hârtie impresia mea cu adevărat sinceră despre cărți.
Cel mai mult la această experiență mi-a plăcut ideea de a ajuta cu recomandări pentru biblioteca urmăritorilor Scena9. De asemenea, iubesc faptul că mi-am găsit și o prietenă prin intermediul acestei cronici, o prietenă cu care chiar pot să vorbesc despre cărți fără să se plictisească.
Cea mai dificilă parte a fost, probabil, citirea unor cărți pe care nu le-aș fi citit în general, dar de fiecare dată a meritat finalizarea lecturii, așa am descoperit și cartea mea preferată din genul thriller: Războiul nasturilor de AVI, care mi-a schimbat mult percepția asupra copilăriei și războiului.
M-a ajutat mult scrierea recenzilor, deoarece simt că mi-am dezvoltat modul de exprimare și acțiunea mi s-a imprimat mai clar în minte, de aceea aș recomanda și celorlalți să încerce să aștearnă într-un carnețel câteva idei după ce termină un roman. (Irina Dragomir, 15 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Scriind aceste cronici am învățat cât de diferit vede fiecare dintre noi aceeași poveste și cum ne impresionează diferite aspecte ale aceleiași cărți. Este fascinant cum două persoane pot să citească același lucru și să rămână cu idei diferite și consider că asta face lectura încă și mai frumoasă, pentru că poți dezbate cu prietenii tăi ce păreri au despre povestea respectivă.
În cadrul acestui proiect am avut ocazia să discut cu colegii mei impresiile noastre după fiecare carte citită și consider că este o experiență care îți dezvoltă abilitatea de a-ți exprima opinia, gândirea critică, modul de gândire, privind din mai multe perspective și te ajută chiar să legi niște prietenii.
O carte la care încă mă gândesc este FEED de M.T. Anderson, pentru că e o poveste originală, uimitoare și care te ține cu sufletul la gură și pentru că a stârnit o dezbatere aprinsă în cadrul întâlniri noastre. Voi ține mereu minte acest proiect și pe colegii mei. (Alexandra Dona, 15 ani, Hunedoara)
Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic
🔳 🔳 🔳
Mă bucur că am putut discuta și scrie despre cărți în acest fel. Cred că este un exercițiu tare util pentru un cititor, cu atât mai mult cu cât se petrece în mod organizat. Este un alt tip de atenție pe care înveți să o ai față de texte, fie că îți place sau nu ce citești. Eu am ajuns să scriu despre câteva cărți pe care, altminteri, nu le-aș fi ales niciodată, iar asta m-a provocat să caut câte ceva ce îmi place în fiecare dintre acestea. Cu doi ani în urmă, apărea primul articol la care am scris și eu. Nu știam la ce să mă aștept, la început îmi era complet străină ideea că voi fi citită. Acum pot spune că m-am distrat scriind mai mult decât aș fi putut crede atunci.
Cartea mea preferată dintre cele citite aici este Mama mea e un nuștiuce haizisăizic, de Corina Dascălu, cu ilustrațiile Martei Crețu, ultima despre care am scris. Este cea la care am avut cele mai mari emoții și despre care am scris cel mai greu. Mi-aș dori să mai am ocazia de a scrie despre cărți care să aibă efectul acesta asupra mea, acel fior, pe care, cred eu, orice cititor ar merita să-l simtă măcar o dată, într-un moment de onestitate. (Mara Marinescu, 14 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Consider acest proiect unul foarte interesant. M-a învățat ce înseamnă să citești din plăcere, cu ajutorul unui nou repertoriu de cărți, diferit de cel obișnuit de la școală, care mă plictisea și mă făcea adesea să simt că sunt obligat să citesc. Cred că este un lucru deosebit să ai ocazia să scrii pentru o publicație adevărată, mai ales copil fiind. Apreciez enorm faptul că am putut cunoaște o mulțime de oameni noi – autori sau copii de vârsta mea și am învățat de la fiecare dintre ei. Desigur, au existat și momente dificile: de multe ori îmi era greu să încep un review, nu știam cum să mă exprim sau aveam impresia că ceva nu sună bine.
Recomand oricui să citească, dar nu numai din obligație sau doar din cărțile impuse de școală, ci din proprie inițiativă. Este important ca fiecare să-și găsească o carte potrivită, iar atunci va descoperi cu adevărat plăcerea lecturii. Din toate cărțile citite în acești doi ani, cea care mi-a rămas la suflet a fost Războiul nasturilor, de Avi. A fost una dintre primele propuse și pot spune că, atunci când am citit-o, a fost pentru prima dată când mi-a fost greu să las cartea din mână. Stilul autorului este cu adevărat aparte: nu devine niciodată plictisitor, se întâmplă mereu ceva care îți captează atenția, iar descrierile – deși nu sunt foarte elaborate – sunt exact atât cât trebuie pentru a-ți putea imagina perfect cadrul acțiunii. (Alexandru Furfurică, 15 ani, Brăila)
🔳 🔳 🔳
În acești doi ani de activități, am înțeles că textele citite de noi puteau fi percepute destul de diferit, că fiecare cititor avea modul lui de a le interpreta mesajul. Mi-a plăcut felul în care își motivau colegii mei părerile, dar și cum erau puse în evidență în discuțiile noastre. Cred că e util pentru copii să citească, dar și să revină asupra lecturilor, să discute despre întâmplări, să împărtășească părerile lor. În plus, e important să observe și ce nu le place la o carte, să se gândească cum ar scrie ei o anumită scenă.
Cel mai mult mi-a plăcut Anul pierdut de Katherine Marsh, pentru că descrie aspecte din comunism, dar și pentru finalul neașteptat al cărții. (Andrei Cosmin Dinu, 13 ani, Buzău)
🔳 🔳 🔳
Am început să scriu aceste cronici când aveam doar 12 ani. Pot spune că această mică aventură m-a găsit în multe posturi alte timpului și, într-un fel, mi-a redat copilăria, fiindcă am făcut ceea ce îmi place cu adevărat: am visat în cuvinte. Suvenirul cel mai scump pe care îl voi păstra cu mine este pasiunea sinceră pentru joacă și, mai ales, pentru artă. Copiii trebuie să fie curioși, adolescenții trebuie sa caute, sunt atât de multe povești fascinante la doar o răsfoire distanță! De ce să nu trăim un pic și să vedem cu adevărat frumusețea și minunea din jurul nostru?
În tot proiectul acesta mi-a fost și greu, recunosc. Câtodată e atât de dificil să te detașezi de lumea exterioară și să ai curajul să încerci ceva nou. Dar mă bucur, pentru că dacă nu aș fi făcut acest lucru, nu aș fi avut ocazia să cunosc așa oameni minunați și să discut despre literatură, parte importantă din viața noastră. În final, o povestire cu care am rămas în gând este poemul Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic de Corina Dascălu, prin simplul fapt că am simțit că autoarea s-a deschis cu adevărat înspre oameni. Aveți curajul să faceți la fel -prin cărți, muzică, filme! (Maria Bia, 15 ani Cluj-Napoca)
🔳 🔳 🔳
Într-o dimineață, am mers în camera mamei mele pentru a mi se dezvălui o veste: Adina Rosetti înființase un nou ,,club” format din mai mulți viitori scriitori, pentru a face recenzii unor cărți absolut fantastice. Anii au trecut și această aventură ajunge acum la capăt după multe idei, povești și gânduri.
Așadar, ce am învățat eu în acest timp? Păi, dacă stau să mă gândesc, oricât de ușor a părut să descriu peripețiile personajelor mele preferate, încă sunt foaaaarte departe de a mă afla printre cei mai buni. Cu toate astea, am aflat ce provocări se ivesc în drumul scrierii, cum să aranjez cuvintele, astfel încât acestea să exprime ceea ce gândeam eu, să fie inteligibil pentru cititor în plus, mi-am și îmbunătățit vocabularul.
Cartea mea preferată citită în acest timp a fost, probabil, Aiurea-n tramvai, scrisă de Adina Rosetti. A fost cea mai specială poveste pe care am citit-o vreodată, diferită față de toate celelalte, și am apreciat tare mult efortul de care a fost nevoie pentru așa o carte fabuloasă. (Andrei Gogioiu, 13 ani, Târgoviște)
Circul Mirandus
🔳 🔳 🔳
Sunt foarte bucuros că am apucat să fac parte din această echipă, căci mi-a plăcut foarte mult faptul că am avut prilejul să cunosc și alți copii cu pasiuni asemănătoare cu ale mele. Datorită acestui proiect, mi-am însușit mai bine abilitatea de a scrie articole, cu toate că la început mi s-a părut destul de dificil. În orice caz, ideea de a-i pune pe copii să citească și să-și dea cu părerea despre cărți mi se pare o inițiativă foarte bună, deoarece acest exercițiu dezvoltă latura critică a copiilor, capacitatea de a comunica unii cu ceilalți, precum și munca în echipă. Dacă ar fi să aleg cartea preferată căreia a trebuit să îi fac o recenzie, aș alege romanul Circul Mirandus de Cassie Beasley, deoarece eu ador cărțile despre magie și aventură, iar această carte este exact despre ele. (Sebastian Ionescu, 11 ani, Balotești)
🔳 🔳 🔳
Momentele organizate de Adina pe parcursul călătoriei noastre literare mi-au rămas adânc în suflet, pentru că au fost clipe (Da, au trecut repede!) cu adevărat remarcabile pentru un copil de vârsta mea. Mă simt privilegiată că am făcut parte dintr-un grup de cititori-comentatori 😊 și mi-am exersat atât talentul de speaker, cât și pe cel de scriitoare.
A fost o călătorie cu peripeții și surprize. Am luat tramvaiul alături de Anton și am făcut cunoștință cu pupăza fără colac. Am degustat răbdări prăjite și am tăiat ceva frunză la câini pe parcurs. Am cunoscut obiceiuri vikinge și mi-am amintit de prietenii imaginari, pe care îi uitasem într-un colț al minții.
Și, cum Adina știe să ne țină în jocul lecturii, am trăit magia copilăriei alături de Micah și mi-am descoperit magia interioară. Am experimentat viața la o mănăstire dintr-un regat periculos alături de Beatryce și am ajutat-o să descifreze profeția. Un carusel de lumi am străbătut în această perioadă și fiecare dintre ele a deschis o cale nouă, pe care o voi urma mereu – lectura. (Sara Sima, 11 ani, Piatra Neamț)
🔳 🔳 🔳
Pentru mine, să particip la Noii cititori a fost o experiență cu adevărat nouă. Nu mai scrisesem pentru o revistă niciodată, deci acest proiect m-a dus într-un teritoriu necunoscut, pe care l-am explorat cu drag. Cel mai frumos a fost faptul că prin intermediul Adinei și al proiectului am descoperit cărți pe care singură poate că nu le-aș fi citit, dar pe care am ajuns să le îndrăgesc enorm. M-am bucurat mult să întâlnesc adolescenți la fel de pasionați de citit și scris. Am legat prietenii și am schimbat recomandări de lectură cu mai mulți colegi! În același timp, cel mai greu lucru la fiecare recenzie a fost să încep scrisul. Deseori, am ajuns să trimit recenziile fix în ziua termenului limită. Așadar, o lecție pe care am învățat-o este disciplina legată de timp.
Cred că este necesar ca noi, copiii și adolescenții, să citim. Pentru mine cititul e una din cele mai mari plăceri, care mă ajută să mă relaxez după o zi lungă sau să umplu câteva ore pe care altfel poate le-aș petrece pe telefon. Țin cu tărie la citatul a reader lives a thousand lives (o persoană care citește trăiește o mie de vieți). Mai mult, cititul este important pentru că așa învățam. Și nu mă refer la cărți de genul manualelor: chiar printr-o carte de ficțiune afli lucruri care îți îmbogățesc perspectiva asupra lumii înconjurătoare.
În final, dintre toate cărțile de la Arthur pe care le-am citit în acești doi ani pentru Scena9, preferata mea a fost Anul pierdut de Katherine Marsh. Cartea a avut atât elemente în care m-am putut regăsi, cât și subiecte despre care nu știam mai nimic și despre care m-am bucurat să aflu mai multe. În plus, a fost una dintre cărțile care a generat cele mai multe și interesante discuții la întâlnirea cu cei care au citit-o. Proiectul acesta va rămâne cu mine multă vreme și sper că îl vom putea continua! (Maria Cioflec, 15 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Prima oară când mi-a spus mama despre propunerea Adinei am sărit în sus de bucurie, căci mi se părea ceva absolut extraordinar că eu la 12 ani să scriu pentru o revistă și să se publice ceea ce scriu eu. Acum mă amuză naivitatea de atunci, dar tot pot să înțeleg de ce eram atât de entuziasmată, căci aș fi la fel și acum dacă mi-ar propune cineva ceva similar.
Ulterior, m-am obișnuit cu ideea de a publica într-o revista, dar un strop de entuziasm a rămas mereu cu mine, iar plăcerea de a scrie nu a dispărut niciodată. La început lucrăm câteva ore pe textele mele, pentru că voiam să iasă perfect, însă pe parcurs, stilul meu s-a îmbunătățit și am învățat ceva nou cu fiecare ocazie. Am început să văd lucrurile din perspective multiple și bogate, ba chiar și să filozofez un pic pe seama cărților citite, să văd dincolo de personaje și aventuri și să găsesc în fiecare carte ceva unic. Întreaga experiență a fost minunată și nu cred că voi putea să o uit vreodată, atât cititul și contemplatul cât și faptul că am avut ocazia să ascult opinii diverse de la copii la fel de pasionați că mine. Problema mea cea mai mare a fost că trebuia să ne limităm la trei sferturi de pagină, când eu aș fi scris două, trei pagini.
Deși mi-e greu să aleg, probabil că preferata mea rămâne Anul pierdut, pentru că este o carte cu adevărat specială care are capacitatea să-ți deschidă mintea și să pătrundă în sufletul tău, arătându-ți diverse căi de a vedea lumea.
În final, țin să mulțumesc revistei Scena9 și Adinei pentru oportunitatea pe care ne-au oferit-o, dar mai ales Adinei pentru felul ei unic de a lucra cu copiii, de a-i înțelege pe toți într-un fel aparte și de a reuși să cultive tot ceea ce este mai bun din ei, unindu-i pe toți printr-o pasiune comună: scrisul! (Ioana Pistol, 14 ani, jud. Vâlcea)
🔳 🔳 🔳
Scriu câteva ultime rânduri despre Scena9 de pe patul meu. Tot aici am sărit prima dată când Adina m-a invitat să fac parte din acest club de cititori. Aveam 12 ani, mergeam la o şcoală nouă, aveam vreo doi prieteni şi citeam cărți în neștire. Acum am 14 ani, merg la aceeaşi şcoală, am alți prieteni şi citesc mai lent, mai calculat, asigurându-mă că am priceput și temele, şi subînțelesurile. La vâsta mea, multe se schimbă şi se învață în doi ani. Cu Noii Cititori, am învățat să verific pagina de două ori, să ma uit din altă perspectivă şi mai ales, să mă exprim concis, niciodată punctul meu forte. Am întâlnit oameni cu care mă asemăn și alții cum nu se poate mai diferiți. Vorbind seara despre cărți, am înțeles câte avem în comun.
Pentru Noii Cititori, am citit cărți pe care le-am iubit (Fabuloasa poveste a lui Joshua Perl) şi cărți pe care aș fi vrut să le arunc pe geam (Carne de piatră). Alte lucruri pe care l-am învățat: respectul față de orice fel de scriitură şi răbdarea.
Odată ce mi-am văzut numele pentru prima dată ca autor, am avut mai mult curaj să vorbesc despre cărți. Care e motivația personajului? De ce a scris așa autorul? Încrederea pe care mi-a dat-o Scena9 a fost gigantică. Nu doar pentru că apăream pe un site cunoscut, ci pentru că cineva mă asculta și eu îl ascultam pe ceilalți. Probabil că cel mai important lucru pe care l-am învățat din toată această experiență este să asculți oameni. Toți și mereu. Dacă e despre cărți, cu atât mai bine.
Cartea pe care mereu o voi iubi este Domnișora Poimâine și Misterul Orașului Luni-Vineri. A fost prima mea recenzie. Domnișoara Poimâine parcă vorbește cu tine și ești la fel de speriat ca ea în căutarea lui Akum. Să scriu despre ea a fost nemaipomenit, că deja vorbeam nonstop de ea. Era timpul ca și documentul Word să audă entuziasmul meu. :) (Mara Pădureț, 14 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Mi-a plăcut mult acest proiect. A fost interesant să văd cât de diferite pot fi părerile și preferințele noastre ca cititori. Am învăţat, de asemenea, cum să privesc lectura și într-un mod obiectiv şi, printre altele, mi-a plăcut că am avut ocazia să aflu de cărţi publicate recent pe care poate nu le-aş fi citit prea curând.
Anul Pierdut, spre exemplu, de Katherine Marsh, este una dintre cărţile nou apărute, având ca temă tocmai pandemia de COVID-19. Finalul neaşteptat al acestei lecturi a adus-o pe raftul meu de cărţi preferate şi am fost foarte entuziasmată când a trebuit să-i scriu recenzia. Sper că i-am ajutat și pe alții în privinţa următoarei lor lecturi.
Mi se pare important să citim cât mai mult, atât pentru a descoperi ce fel de cărți ne plac cât și pentru a ne expune la cât mai multe tipuri de povesti pentru a învăța din ele. În plus, imaginația noastră are de câștigat. De asemenea, mă simt recunoscătoare că am avut şansa de a participa la acest proiect şi mai mult ca sigur că nu aş ezita dacă mi s-ar mai propune să repet această experienţă. (Ștefania Lăzărescu, 14 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Pentru că mi-a plăcut nespus cursul de scriere literară pe care l-am făcut cu Adina, m-a bucurat invitația ei la proiectul cu recenzii. Deși atunci nu-mi era clar ce este o cronică de carte, știam deja că ea e blândă, caldă și cu simțul umorului și m-am hotărât rapid. Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult la întâlnirile noastre, faptul că ne asculta cu interes și curiozitate, că părerile noastre contau. Întrebările pe care ni le punea m-au ajutat să îmi pun propriile întrebări. Am învățat să “văd” mai bine, să descopăr în personaje și situații ceea ce părea ascuns la prima vedere și să am curaj să spun ce gândesc. Ceva mai complicat a fost să vorbesc despre o carte altfel decât la școală (știți voi, rezumatele...), să dau amănunte atrăgătoare fără să dezvălui finalul.
Pentru mine cititul a fost întotdeauna o bucurie, am intrat cu totul în lumile dintre pagini și sunt sigur că oricine face asta, e câștigat. A fost o sarcină grea să aleg doar una dintre cele opt cărți despre care am scris, toate au meritat. O istorie cu gust de kiwi s-a potrivit foarte bine cu pasiunea mea pentru istorie și cu realitatea părinților mei, iar Universul știe a fost cea mai aproape de realitatea mea. (Luca Selegean, 13 ani, Arad)
