Carte / Noii cititori
Alex Moldovan și fenomenul Olguța
Trei dintre cititoarele noastre de cursă lungă de la rubrica Noii Cititori se întâlnesc cu Alex Moldovan, autorul celebrei serii cu Olguța.
Trei dintre cititoarele noastre de cursă lungă de la rubrica Noii Cititori se întâlnesc cu Alex Moldovan, autorul celebrei serii cu Olguța.
★★★★★☆☆☆☆☆
Am citit cele patru volume din seria „Olguța” a lui Alex Moldovan din mai multe motive. Principalul e că seria a avut mare succes. Un motiv secundar e că mă așteptam să-mi placă și mie. Cel puțin una dintre așteptări mi-a fost infirmată.
O gașcă de preadolescenți scrie despre romanul „Casa”, în care Alex Moldovan își imaginează România ca pe o distopie.
Fântânele, un sat din județul Constanța s-a trezit în mijlocul unui parc de eoliene. Ce spun localnicii despre asta și ce efect au marile moriști de vânt asupra vieții lor?
Într-un an care ne-a lovit emoțional și financiar pe mulți, încercăm să-i susținem pe artiștii și artizanii de lângă noi.
În Panou (ART, 2025), cel mai recent volum de poezie semnat de Andrei Doboș, vedem perspectiva unui subiect dintr-o altă încăpere a Floreștiului, „dormitorul” orașului în plin boom economic Cluj-Napoca, modular și totuși postmodern. De data aceasta, perspectiva e a cuiva care își aprinde lemnul de palo santo și se pierde în meditație după o altă zi trăită la periferia lumii corporate.
Luna asta Noii Cititori discută lumea magică și lecțiile despre prietenie din cartea „Universul știe”.
Noii Cititori au făcut un top al cărților preferate din acest an.
Săptămâna aia cu Vineri 13. Planeta e un pic wild, algoritmii sunt nervoși, iar știrile par scrise de cineva care a băut prea mult espresso. Dacă tot e haos afară, hai măcar să-l ocupăm cu lucruri bune: muzică, teatru, film, expoziții și câteva idei care îți mai scot mintea din feed.
★★★★★☆☆☆☆☆
Poemele lui Andrei Dósa sunt party, incantație chimică, pub, stimul, crom, nasuri pudrate, excese, plexiglas, oglinzi, digital ș.a.l. (și alte sclipiciuri).
★★★★★☆☆☆☆☆
„Sexodrom”, noul show de varieteu queer al lui Bogdan Georgescu, vorbește despre sexul este ca seismograf al societăţii.
Un preview pentru „RO 42”, proiectul prin care Local Design Circle a invitat mai mulți creatori din România să reinterpreteze stemele județelor.
Ne relaxăm, mergem (în siguranță) la evenimente offline, dar mai aruncăm și un ochi pe net: un performance de dans contemporan, un festival de fotografie și două discuții provocatoare.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Tot ce privesc, privesc printr-un filtru”. Fraza descrie bine estetica generației de poeți de după 2010, pe care Daniel Coman o preia mimetic, însă doar în literă.
Criticul literar Mihai Iovănel a radiografiat oferta celei de-a XIX-a ediții a Târgului de carte Bookfest 2026 (3–7 iunie, Romexpo, pavilionul B2). Invitata de onoare a acestui an este Bulgaria.
Anul ăsta Bookfest s-a lățit și vine și cu ceva titluri de cumpărat (un roman noir și poezie contemporană românească și traduceri cu titluri de vârf), plus o țară invitată (Suedia) cu o prezență ofertantă.
Iată câteva recomandări de noi apariții la târgul de anul acesta. Aș fi preferat o listă mai scurtă, dar este o ediție bogată.
Festivalul ORA Jazz din Oradea aduce pe scena din sinagoga orașului muzicieni internaționali aflați în zone de intersecție a jazzului cu genuri prietene, alături de care își trăiește o nouă tinerețe.
De la o vreme, o grupare misterioasă plantează în haosul virtual poeme cu formă fixă, scrise la cald de autori și autoare ale noilor generații de la noi, anchete și discuții critice despre scris & literatură.
Criticul Mihai Iovănel pune pe listă multă ficțiune tradusă, un strop de ficțiune română, bogăție în nonficțiune și, nu în ultimul rând, doi Mari Bărbați.
Terapia prin muzică poate fi un ajutor real pentru pe cei cu dizabilități sau cu afecțiuni grave. Chiar dacă în multe țări le este oferită pacienților, alături de alte terapii de recuperare, în România nu este recunoscută profesia de muzicoterapeut. I-am cunoscut pe câțiva dintre cei care încearcă să schimbe acest lucru și care folosesc muzica pentru a-i ajuta pe ceilalți să facă față mai bine suferințelor.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Glitch” de Vlad Moldovan mi-a plăcut la nebunie. E poezia cea mai bună produsă în momentul de față în Ro
Partizan scoate album nou, după o lungă tăcere discografică. „Nori peste Sălăjan” amplifică sound-ul extraterestru al trupei legendare născute în haosul anilor 2000 și cimentează prietenia de-o viață dintre Artan și Suedezu, cele două inimi nebune ale formației. I-am însoțit pe Partizan la repetiții și prin cartierul unde s-au format, pentru o poveste despre muzică și prietenie.
O călătorie prin 12 orașe și romanele care le-au pus pe harta cititului cu sufletul la gură.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.