Reporterul-dramaturg Ionuț Sociu și fotografa Ioana Cîrlig au făcut „O călătorie prin cosmos cu plecare din Bârlad”, cu ajutorul unui împătimit al astronomiei, care dăruiește din pasiunea lui celor din jur, în timp ce pune numele orașului său pe harta cerului.
Șef secție Științele Universului și ale Vieții
În 2019, Ciprian Vîntdevară, astronom și muzeograf la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, a descoperit o stea variabilă, aflată la o distanță de patru mii de ani-lumină de Pământ, în dreptul constelației Perseus. A numit-o Bârlad V1. Între timp, cu multă muncă, perseverență și o aplicație pe bază de inteligență artificială, numărătoarea variabilelor descoperite a ajuns la Bârlad V67.
Tot Vîntdevară a identificat și o novă roșie gigantică, de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele, a cărei lumină străbate Universul de acum 21 de milioane de ani. E una dintre cele mai importante descoperiri astronomice făcute vreodată în România.

🟡 EXPOZIȚIE
Observatorul de la Bârlad în expoziția Ce ascundem de la Rezidența9
Pornind de la descoperirile astronomului, colectivul Augmented Space Agency a conceput două instalații interactive pe care vă așteptăm să le explorați în cadrul expoziției „Ce ascundem”. Astrobinocular este un planetariu virtual portabil, accesat prin intermediul unui binoclu VR, ce permite explorarea structurilor cosmice, a constelațiilor și descoperirilor făcute de Observatorul Astronomic din Bârlad, într-o manieră imersivă și interactivă. Aceeași traducere a științei în experiență se regăsește și în SOL, o instalație audiovizuală construită din date științifice solare obținute de la rețeaua globală de observatoare.


🟡 CONVERSAȚII: Weekend cosmic la Rezidența9

🗓️ În zilele de 24 & 25 ianuarie 2026, Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) a găzduit, în cadrul expoziției „Ce ascundem”, un weekend cosmic, dedicat astronomiei ca formă de cunoaștere a spațiului în care trăim, dar despre care știm atât de puțin. A fost deschis un dialog între știință, artă și jurnalism. Weekendul s-a construit în jurul a două experiențe complementare — o seară de observație astronomică și dialoguri și ateliere de astronomie pentru copii.
Publicul a fost invitat la o discuție despre cosmos alături de astronomul și muzeograful Ciprian Vîntdevară și cercetătoarea Florentina Pîslan, într-un dialog moderat de jurnaliștii Andra Matzal și Ionuț Sociu. Duminică, 25 ianuarie, weekendul cosmic a continuat cu ateliere de astronomie pentru copii, susținute de Adina Soare – fata cu planete în păr, organizate în două sesiuni dedicate grupelor de vârstă 5–7 ani și 8–10 ani.

Weekendul cosmic de la Rezidența9 a făcut parte din seria de evenimente conexe expoziției colective Ce ascundem, dezvoltată pornind de la numărul 7 al revistei Scena9. Expoziția continuă un demers unic în peisajul cultural românesc, în care jurnalismul se transformă în instalație, iar poveștile ies din tipar pentru a fi trăite într-o experiență colectivă, la Rezidența9.

Fotografie principală: Ioana Cîrlig





