Acum zece ani am început să plătesc pentru streaming ca să nu mai piratez muzică. În 2026, nu mai sunt deloc sigur că asta e soluția etică.
La mijlocul lunii aprilie, Massive Attack au scos primul lor single după șase ani, în colaborare cu Tom Waits. Pe lângă faptul că „Boots on the Ground” e foarte politic, cu mesaje împotriva războiului, a complexului militar-industrial și a represiunii Serviciului de Imigrare și Control Vamal din Statele Unite (ICE), e și prima piesă pe care formația n-a urcat-o pe Spotify – un nou pas în efortul lor de a-și scoate toată muzica de pe platformă. Massive Attack fac parte dintr-un val de artiști care au decis să părăsească Spotify în 2025, după ce s-a aflat că fondatorul companiei investește în război. Ca om îndrăgostit iremediabil de muzică, care la începutul anilor 2000 mergea după ore cu cutia de zece dischete la un coleg de clasă și se întorcea acasă cu trei melodii, am vrut să aflu cum a schimbat streaming-ul muzica, cu ce probleme se confruntă artiștii din cauza lui și cum mai putem asculta muzică în mod etic în 2026.
*
Pe 18 mai 2016, piesa „Brother” de la Murder by Death avea să inaugureze biblioteca mea virtuală muzicală de pe Spotify. Până atunci ascultasem pe YouTube (nu Music) și încă foloseam playerul offline Winamp pentru mp3-uri piratate. Luam multe melodii chiar de pe YouTube, le converteam în formatul potrivit și le organizam pe foldere în laptop, în funcție de gen muzical, artist și album. Pe altele le aveam încă din preistorie (perioada sistemului de file sharing peer-to-peer DC++). În afară de biletele la concerte și tricourile pe care le mai cumpăram de la trupe, nu plăteam niciun ban pentru muzica pe care o ascultam.
Acum zece ani, Spotify încă nu era disponibil în România, așa că trebuia să folosesc un VPN pentru a mă conecta la cont la fiecare câteva zile. Însă, la nivel global, platforma deja se impunea ca principalul mod prin care oamenii ascultau muzică – ocupa 44% din piața mondială de streaming în al doilea trimestru al lui 2016, urmat de Apple Music, cu 19%.
Doi ani mai târziu, când Spotify s-a lansat și la noi, am renunțat la VPN și am trecut la cont premium. În sfârșit, plăteam pentru muzică. Ușor-ușor am renunțat la piraterie, pur și simplu pentru că nu mai aveam nevoie de ea. Aveam aproape toată muzica din lume la un click distanță, pe laptop sau pe telefon. Nu mă întrebam pe atunci dacă artiștii sunt plătiți cinstit sau nu, eu simțeam că îmi fac partea.
Însă platformele de streaming începuseră deja să schimbe felul în care funcționează piața. Pe lângă faptul că au democratizat accesul ascultătorilor la muzică, au sporit și șansele artiștilor de a ajunge la melomani din celălalt colț al lumii, crescându-și considerabil expunerea și, în timp, numărul de fani. La suprafață, viața tuturor devenise mai simplă – ca ascultător, nu mai era nevoie să cumperi (sau să piratezi) un album, cu o simplă căutare îl găseai în platformă.
Însă, așa cum s-a întâmplat cu streaming-ul de filme și seriale, și cel de muzică a venit și cu dezavantaje – invizibile la început.
„Melodiile au devenit content”
L-am întrebat pe Răzvan Eremia, mai cunoscut ca Deliric, unul dintre membrii fondatori ai trupei de hip-hop C.T.C., cum s-a simțit pentru el apariția streaming-ului. „În prima fază, ne-am bucurat de democratizare. Ca artiști, a fost prima oară când nu am mai depins de acei gatekeepers clasici – case de discuri, radiouri, televiziuni – ca să ne facem muzica auzită. În sfârșit, produsul nostru putea să ajungă direct de la noi la ascultători. Iar asta ne-a dat ocazia să existăm într-o industrie în care ne simțeam marginalizați”, spune Deliric. Artistul îmi povestește că, din punctul de vedere al ascultătorului, impactul pe care l-a avut apariția YouTube-ului, în 2005, „a fost magic” – putea în sfârșit să acceseze clipurile a mii de artiști, într-o vreme în care posturile TV de muzică abia difuzau o oră pe săptămână de hip-hop. „Vis, pentru un copil venit din comunism, când te bucurai la câteva imagini color.”
Ulterior, Spotify a venit cu și mai multe beneficii, își amintește artistul: o bibliotecă muzicală mai bine organizată și „un algoritm care semăna cu un DJ personal care îți știe gusturile și îți face playlist-uri custom”. Cu timpul, obiceiurile de consum ale ascultătorilor s-au schimbat și în alte feluri. Accentul pus de platformă pe playlist-uri curatoriate – nu doar generate automat, ci și create de către utilizatori – a atomizat discografia artiștilor: oamenii au început să asculte mai rar albume cap-coadă și mai degrabă piese individuale. Unii artiști s-au adaptat și a apărut așa-numitul fenomen de „playlistificare” a muzicii: e mai puțin atractiv să creezi un album conceptual, care spune o poveste, și mai profitabil să scoți câte un single la fiecare câteva luni, pentru a ține pasul cu ecosistemul mereu schimbător al streaming-ului. Iar această playlistificare a însemnat, printre altele, și omogenizarea muzicii, o consecință a imitării sunetelor și tendințelor care se regăsesc în playlist-urile momentului.
Am vorbit despre efectele serviciilor de streaming și cu tovarășul meu Daniel Boiangiu (aka Denis), muzician în D.E.N.I.S., Cava Doro și, în trecut, în Fuck You! Dracu. „Cu cât un produs, în cazul ăsta muzica, devine mai accesibil, valoarea în ochii tăi a acelui produs scade. Tu deschizi o aplicație și ai acces la o librărie cu milioane de melodii. Nu mai e ca pe vremuri, când te duceai la un magazin cu banii strânși din alocație și îți luai două CD-uri pe care le ascultai și te atașai de ele. E mult mai greu să creezi un atașament acum cu un artist sau un cântec, în era streaming-ului”, spune Denis. În același timp, și el apreciază faptul că e mai ușor să descopere artiști de care nu știa și că muzica are o calitate garantată a sunetului. „Știi că pe streaming găsești audio la calitate bună și nu te mai chinui ca acum zece ani cu YouTube sau cu Blogspot-uri unde cine știe ce mp3-uri corupte sau super comprimate găsești.” Denis spune că, deși streaming-ul face muzica mai ușor de găsit, asta vine și cu un dezavantaj: „Alterează un pic relația dintre ascultător și muzică, în sensul în care ai dat două click-uri și e în fața ta, dar la fel de ușor cum ai găsit-o poți să și închizi tab-ul.”
Deliric povestește că, cu timpul, a venit și conștientizarea impactului negativ al streaming-ului. „Abandonul ascultătorilor în brațele algoritmului a reformatat relația pe care o au cu muzica”, explică artistul de hip-hop. „Melodiile au devenit content, iar artiștii au fost nevoiți să le «optimizeze» pentru a supraviețui în feed-ul infinit.”
Optimizarea aceasta a însemnat, printre altele, scurtarea melodiilor, pentru a maximiza profitul din ascultări repetate (este nevoie de cel puțin 30 de secunde de ascultare pentru a se contoriza un stream, adică o ascultare). Astfel, unii artiști au început să renunțe la intro-urile care setează atmosfera unei melodii sau să șocheze pentru a capta și reține atenția. „Artiștilor le e din ce în ce mai greu să își dezvolte personalități complexe, de multe ori sunt doar «un entry» într-un playlist pe care îl asculți fără să fii conștient măcar de numele lor”, spune Deliric.
Încă o consecință a schimbării obiceiurilor de consum – din cauza streaming-ului, dar și din cauza social media – este faptul că mulți artiști au renunțat să mai investească (prea multe) resurse pentru a crea videoclipuri. Deși platformele de streaming găzduiesc și o selecție redusă de clipuri, modelul de business e mai degrabă audio first.
O altă problemă cu care se confruntă artiștii, spune Deliric, e lipsa controlului – sunt dependenți de algoritmi despre care nu știu cum funcționează și fără o opțiune viabilă de a interacționa direct cu ascultătorii pe platformă. „Putem doar spera că atunci când avem un release, zeul Algoritm sa fie milos cu noi și să îi înștiințeze. Dar aceleași rugăciuni le fac și ceilalți 23.568.903.268.919 de «creatori de conținut» de pe platformă.”
Cât valorează o melodie?
Una dintre supărările pe care artiștii le au de ani de zile cu serviciile de streaming este plata. În timp ce platformele fac profituri record, artiștii mici și mijlocii primesc sume infime de la acestea. Spotify, cel mai mare serviciu de streaming de muzică la ora actuală (aproximativ 31% din piața globală), a plătit anul trecut între 0,003 și 0,005 dolari pe ascultare. Asta înseamnă că pentru 10.000 de stream-uri, un artist de oriunde de pe glob primește aproximativ 30-50 de dolari. Ca să câștige 1.000 de dolari, trebuie ca melodiile lui să fie ascultate de 200.000-333.000 de ori. Cele trei trupe ale lui Denis, de exemplu, au făcut în 2025 cam 170.000 de streams. Sumele primite variază în funcție de țară și de tipul de abonament – un stream de pe un abonament gratuit valorează mai puțin decât unul de pe un cont premium. (Fun fact: în România, varianta gratuită de Spotify vine și cu reclame la păcănele.)
Într-un interviu pentru emisiunea Galaxy Brain de la The Atlantic, un purtător de cuvânt Spotify a declarat: „Toate celelalte servicii de streaming plătesc mai puțin decât Spotify. Spotify a plătit anul trecut 11 miliarde de dolari industriei muzicale.” Însă e un truc retoric aici, pentru că reprezentantul companiei se referă la suma totală oferită tuturor artiștilor într-un an. Evident că e cea mai mare, din moment ce Spotify este lider de piață. Însă, în ce privește plata per melodie ascultată, Spotify este la fundul clasamentului.
- Spotify: 0,003-0,005 dolari / stream.
- Amazon Music: 0,004 dolari / stream. Trebuie să asculți de 250.000 de ori „Never Gonna Give You Up” ca să-i bagi 1.000 de coco în portofel lui Rick Astley.
- YouTube Music: 0,0003-0,015 dolari / stream, în funcție de țară și de tipul de abonament. La o medie de 0,0071, un artist trebuie să fie ascultat de aproximativ 141.000 de ori pentru a câștiga 1.000 de dolari.
- Apple Music: 0,01 dolari / stream. Dacă ești artist, melodiile tale trebuie să fie ascultate de doar 100.000 de ori pe Apple pentru a-ți plăti chiria pe o lună într-o garsonieră din Cluj.
- Deezer: 0,0064-0,007 dolari / stream. ~150.000 de ascultări pentru mia de dolari.
- TIDAL: 0,0128 dolari / stream. ~78.000 de ascultări pentru zece Benjamin Franklini.
Spotify, Amazon Music, YouTube Music, Apple Music și TIDAL folosesc un sistem de plată proporțional, denumit pro-rata sau royalty pool [en: bazin de redevențe]. Cu alte cuvinte, dacă un artist are 2% din totalul stream-urilor dintr-o lună, atunci el va primi 2% din totalul banilor adunați în luna respectivă din abonamente și reclame (după ce platforma își reține un comision de aproximativ 30% din suma totală). Acest sistem a fost amplu criticat de-a lungul anilor pentru că favorizează artiștii foarte mari și îi dezavantajează pe cei mici. Revista Forbes estima la finalul anului anterior că Bad Bunny a câștigat aproximativ 30 de milioane de dolari din Spotify. Însă artiștii care sunt ascultați doar de câteva mii de ori pe an abia dacă strâng de o cafea pe Victoriei și un corn Chipicao.
Mai mult, în 2024 Spotify a introdus o limită minimă de 1.000 de ascultări pe 12 luni pentru ca o melodie să fie monetizată. Argumentul la momentul respectiv a fost eliminarea plăților foarte mici, de doar câțiva cenți. Însă artiștii mici și independenți s-au văzut încă o dată înșelați, mai ales că, în 2024, 87% dintre toate melodiile urcate pe platformele de streaming au fost ascultate de mai puțin de 1.000 de ori. Acest sistem nu este cinstit nici față de utilizatori: poți să-ți asculți artistul preferat de sute de ori – dacă una sau mai multe dintre piesele sale nu strâng 1.000 de ascultări într-un an, acele melodii nu vor fi monetizate, iar banii din ascultările tale se duc către alți artiști mai populari. Iar platformele de streaming promovează mai degrabă artiștii mari, cu bugete masive de marketing în spate, dezavantajându-i o dată în plus pe independenți.
Prin comparație, alte platforme au încercat să gândească modalități de plată mai benefice pentru toți artiștii. Deezer, de exemplu, a adoptat la finalul anului 2023 un artist-centric payment system (ACPS) care, printre altele, face diferența dintre ascultările active și cele pasive. Cu alte cuvinte, un artist va fi recompensat mai bine când ascultătorii îi caută melodiile, spre deosebire de atunci când acestea sunt ascultate automat ca parte a unui playlist generat de algoritm. TIDAL a experimentat în trecut cu un program de plăți directe către artiști – direct artist payouts (DAP), în care 10% din valoarea abonamentului unui ascultător se ducea direct către artiștii săi cei mai ascultați. Însă acest program a fost oprit în 2023.
Din toate aceste sume își mai rețin o parte, atunci când e cazul, și casele de discuri sau serviciile de distribuție de muzică – platforme precum DistroKid, TuneCore sau CD Baby, care se ocupă de încărcarea muzicii unui artist pe site-urile de streaming.
Cu alte cuvinte, din banii pe care îi plătesc lunar pe abonament nu ajung nici de o lingură de ciorbă la trupele și artiștii pe care le ascult. Platforma îmi oferă confort – am totul la un loc, la un click distanță –, însă din punct de vedere al onestității intermediarului dintre mine și muzicieni nu e cu mult peste piraterie.
Pentru artiștii mici, banii care vin din streaming sunt neglijabili. Denis îmi spune că îi vede mai mult ca pe un „bonus la final de an”, din care o parte considerabilă se duce oricum pe abonamentul anual la DistroKid. Cele 170.000 de stream-uri făcute anul trecut de cele trei trupe în care cântă s-au tradus în aproximativ 500 de dolari. După ce a plătit abonamentul la DistroKid, au mai rămas 400, împărțiți între membrii trupelor și alți deținători de drepturi de autor care au contribuit la melodii. „Bani cu care poți să iei cadouri de Crăciun la prieteni și familie”, râde artistul.
Deliric îmi spune că e plătit din streaming mai puțin decât și-ar dori, „dar mai bine decât nimic”. Însă acest sistem de plată încurajează playlistificarea de care vorbeam mai devreme. „Problema este că totul e plătit la fel. Închipuie-ți un mare bufet suedez all you can eat unde ai de toate, de la cartofi prăjiți și covrigi la caviar și preparate gourmet plant-based. Toată lumea plătește un mic entry fee, iar cei care furnizeaza mâncarea sunt plătiți la suta de grame. Atunci suta de grame de caviar ajunge să coste cât suta de grame de cartofi, iar preparatele gourmet care au un timp de pregatire de trei ore per porție sunt remunerate la fel precum covrigii făcuți la minut. E un vis frumos pentru toți consumatorii – am plătit 50 de lei și pot să mănânc de toate. Problema este că în curând o să avem din ce în ce mai puține preparate gourmet și milioane de oferte de fast-food, într-o competiție acerbă”.
Se spune că atunci când nu plătești pentru ceva sau când prețul pare mic, tu ești de fapt produsul. Un abonament de streaming în România poate fi gratuit (cu reclame și funcționalități reduse) sau între 20-30 de lei. Însă companiile nu îți iau doar banii – mai plătești, ca utilizator, și-n alte feluri. Platformele au fost criticate de-a lungul timpului și pentru felul în care colectează datele utilizatorilor și ce fac apoi cu ele. De exemplu, nu înregistrează doar muzica pe care o asculți, dar și ora și locul din care o faci, date care sunt apoi folosite în scopuri de marketing. Să zicem că ai o perioadă în care asculți mai multă muzică tristă – s-ar putea să îți apară online mai multe reclame la comfort food și la conținut self help. În funcție de obiceiurile de consum de muzică, advertiserii pot prezice ce și când ai vrea să cumperi și profită de asta prin mood targeting.
„Cum putem să ne împrumutăm arta (pe nimic!) unor companii care sunt împotriva a tot ce credem?”
Eu, unul, am avut o perioadă lungă în care am ascultat pe Spotify King Gizzard & The Lizard Wizard (KGLW), trupă australiană de progressive rock cu albume despre criza climatică sau care explorează distopii. I-am văzut și live în Istanbul în primăvara lui 2018, concert la care am mers cu Denis și încă doi prieteni. Acum nu mai pot face asta, pentru că King Gizzard e una dintre cele aproximativ 20 de trupe și artiști care au decis anul trecut să-și retragă muzica de pe Spotify.
Decizia lor a venit după ce s-a aflat că Daniel Ek, CEO-ul de atunci al platformei, a investit 600 de milioane de euro în Helsing, companie germană de tehnologie militară. Ek este și președinte al Helsing, care produce, printre altele, drone militare care funcționează cu ajutorul inteligenței artificiale. Era și ironic să-i tot ascult pe King Gizzard cum cântă despre cum distrugem lumea în „Planet B” pe platforma cuiva care bagă bani în război. Investiția a fost făcută prin Prima Materia, companie de investiții fondată de același Daniel Ek. La începutul lui 2026, acesta s-a mutat pe un rol mai jos în ierarhia companiei, cu scopul, spune el, de a se concentra mai degrabă pe strategii pe termen lung. Unii artiști, însă, văd mișcarea mai degrabă ca pe o încercare de a spăla imaginea firmei după controversă.
Cazul King Gizzard este un bun exemplu, pentru că relevă mai multe probleme legate de Spotify, dar și de celelalte servicii mari de streaming. „Putem pune presiune pe acești tech bros Dr. Evil? Ne vedem pe altă platformă”, a anunțat trupa într-o postare pe Instagram. „Uneori uiți că ai liber arbitru și că de fapt poți face ce vrei. Nu vreau neapărat să începem o mișcare, dar mă bucur dacă și alții se alătură. Pentru noi a fost o decizie legată de muzica noastră și de ce credem că e corect și ce nu e corect”, a spus ulterior Stu Mackenzie, liderul trupei, citat de The Guardian. În paralel, KGLW și-au făcut toată muzica disponibilă pe Bandcamp, pe modelul name your price [en: alege-ți prețul]: poate fi downloadată gratuit, iar pentru cel puțin un dolar australian e valabilă și în catalogul personal din platforma Bandcamp. Prin mișcarea asta, trupa a intrat rapid în topul platformei: în septembrie 2025, primele 27 cele mai bine vândute albume erau toate de la King Gizzard – aproape toată discografia prolificei formații australiene. Le-am cumpărat și eu atunci patru albume cu câte cinci dolari bucata, în semn de mulțumire pentru gest.
Alți artiști care și-au scos muzica de pe Spotify în semn de protest față de investiția lui Ek în armament sunt, printre alții, Deerhoof, Hotline TNT, The Bats, Saetia, Swing Kids sau Xiu Xiu – trupa de rock experimental din San Jose, California, a declarat la momentul respectiv că „ieșim de pe portalul groapă de gunoi armageddon violent Spotify”. Multe dintre aceste „despărțiri” au avut loc pe fondul supărărilor mai vechi ale artiștilor cu platforma, dintre care pe primul loc e faptul că plătesc ascultările cu fracțiuni de cent. Investiția în armament a fost picătura care a umplut paharul.
Iar noua piesă Massive Attack nu ar fi trebuit să fie singura din discografia lor care nu e pe Spotify. Colectivul britanic de trip-hop a anunțat anul trecut că își retrage toate albumele de pe platformă. Problema Massive Attack, însă, este că nu artiștii dețin muzica, ci Universal Music Group (UMG). Astfel, fără voia membrilor trupei, albumele lor sunt în continuare pe platformă și, în mod ironic, numărul de lor de ascultători pe Spotify a crescut între timp.
Nu este prima dată când muzicienii încearcă să penalizeze serviciul de streaming. În ianuarie 2022, artiștii canadieni Joni Mitchell și Neil Young și-au scos și ei muzica de pe Spotify, în semn de protest față de faptul că platforma găzduia podcastul lui Joe Rogan, care, alături de invitații săi, răspândea dezinformare legată de COVID-19 și vaccinuri. Rogan a spus, printre altele, că vaccinul poate modifica genele sau că, pentru tineri, riscul prezentat de vaccin este mai mare decât acela de a face boala nevaccinat. Doi ani mai târziu, însă, cei doi artiști și-au urcat din nou muzica pe Spotify, întrucât contractul de exclusivitate dintre platformă și Joe Rogan expirase, podcastul lui regăsindu-se acum și pe alte platforme de streaming: YouTube, Amazon și Apple. „Nu aș putea să părăsesc toate serviciile de streaming”, a spus Young atunci.
Însă există și artiști care au ales să facă chiar asta. Tot anul trecut, trupa canadiană de post-rock Godspeed You! Black Emperor și trupa americană de post hardcore Massa Nera au decis să-și scoată muzica de pe toate platformele mari de streaming. Într-o postare pe Instagram, membrii Massa Nera spun că toate platformele mari sunt deținute de corporații care profită de pe urma războaielor prin investiții în armament, investesc în petrol, companii israeliene și bănci și / sau pur și simplu sunt deținute de mega-corporații. „Muzica noastră e arta noastră, iar această artă e în mod hotărât anti-imperialistă și anti-capitalistă. Cum putem să ne împrumutăm arta (pe nimic!) unor companii care sunt împotriva a tot ce credem?”, scriau în postare.
„Poți să alegi ca artist să te sinucizi și să renunți la prezența din online cu totul, că toate companiile au ceva controversat dacă le iei la puricat mai serios. Am putea toți să facem asta. Nu doar muzicienii. Să nu mai folosim mailul, să aruncăm telefoanele, renunțăm și la WhatsApp și Instagram, pentru că și Mark [Zuckerberg, proprietarul Meta, n.r.] le are pe ale lui etc. Pare improbabil. Cred totuși că schimbările trebuie făcute pe cale legislativă”, concluzionează Deliric.
Atâta timp cât aceste forme de protest nu se transformă în mișcări de masă sau în politici publice, ele nu reușesc să producă pagube considerabile marilor companii. „Mă bucur când artiștii trag semnale de alarmă, e drăguț”, spune artistul. „Totodată, sunt cinic și mai departe de o știre care e dată uitării a doua zi, prea mult nu au ce face.” Cifrele îi susțin teoria: deși câțiva artiști mari au părăsit Spotify anul trecut, numărul de utilizatori ai platformei este în creștere – în primul trimestru al lui 2026, Spotify avea cu 10 de milioane mai mulți ascultători activi decât în trimestrul anterior.
Și Denis este de părere că este greu să fii un ascultător în totalitate moral. Îmi spune că, alături de mai mulți prieteni, și-a anulat anul trecut abonamentul la Spotify „ca un mic gest” și a trecut la YouTube Music, pe care îl folosește ca să descopere trupe noi. „Probabil și celelalte mari companii au practici de business cel puțin la fel de nenorocite, dar mai puțin mediatizate. Dacă îi iei pe toți și vezi de ce corporații sunt legați înnebunești și ajungi să asculți numai radio independent sau casete.” În rest, îi place să colecționeze muzică și să cumpere, când poate, în format fizic.
Apropo de cumpărat muzică, tânărul artist mai atrage atenția asupra unui aspect legat de mutarea consumului exclusiv pe streaming: faptul că ascultătorul nu mai deține acum, de fapt, muzica. „Tu ai impresia că o deții atunci când cumperi un abonament. Toate platformele astea pot pur și simplu să scoată serverul din priză și ai rămas fără muzică. E boala asta din ultimii 5-10 ani în care totul se dă cu împrumut și tu nu ajungi să mai deții nimic. De-aia sfătuiesc pe toată lumea, dacă vor să susțină un artist și iubesc muzica să cumpere format fizic, că altfel dormi tu liniștit cu CD-ul sub pernă, pe ăla nu ți-l mai ia nimeni.”
Denis e de părere că „toți trăim în sistemul ăsta și suntem făptași, dar asta nu înseamnă că nu putem să-l criticăm”. Spune că, vrem, nu vrem, ăsta este felul principal în care se ascultă muzică acum, iar fiecare „trage linia” unde se simte confortabil. Deliric îmi spune că alege să se concentreze pe părțile pozitive: „Să mă bucur că muzica mea poate ajunge la oameni. Și să sper că pe viitor vor veni tot în număr mare la concerte.”
„Cel mai mare furt de proprietate intelectuală din istorie”
La scurt timp după ce King Gizzard & The Lizard Wizard și-au retras muzica de pe Spotify, pe platformă au apărut copii ale melodiilor lor, realizate de AI în stil muzak – muzică de fundal sau „de lift”. Câteva luni mai târziu, a răsărit și trupa „King Lizard Wizard” pe Spotify, altă copie după formația australiană, realizată tot cu AI, cu albume și piese cu aceleași nume și sunet similar cu originalele. Mai rău, aceste melodii erau recomandate și în Release Radar, playlist săptămânal cu apariții noi, generat de platformă. Alteori, trupa a găsit făcături AI chiar sub propriul nume. Atunci când un artist își retrage muzica de pe Spotify, profilul rămâne, iar unele persoane au reușit să exploateze hibe ale serviciului de streaming pentru a urca melodii în numele artiștilor „dispăruți”. Pentru că Spotify plătește redevențele cui a urcat melodia, impostorii AI căutau să facă bani de pe urma formației. Spotify a declarat că nu a făcut plăți către imitatori, iar în septembrie 2025 a anunțat că și-a îmbunătățit politicile vizavi de spam, înșelăciune și impostură. Însă, trei luni mai târziu, copia AI „King Lizard Wizard” încă se putea asculta pe platformă.
O problemă majoră a serviciilor de streaming este că nu au reglementări la zi, eficiente și cinstite cu artiștii și ascultătorii în ce privește muzica generată cu inteligența artificială. În primăvara anului 2023 a apărut melodia „Heart on my Sleeve”, care folosea vocile clonate ale artiștilor Drake și The Weeknd. Deși piesa a fost ulterior ștearsă de pe Spotify, Apple Music și Deezer, situația s-a repetat, la proporții și mai mari, în toamna aceluiași an. Un tânăr de 30 de ani din Chile a folosit inteligența artificială generativă pentru a crea „NostalgIA” – o melodie cu vocile clonate ale artiștilor Bad Bunny, Justin Bieber și Daddy Yankee. Piesa a devenit rapid hit pe internet – într-o lună, avea jumătate de milion de vizualizări pe TikTok, aproape un milion de ascultări pe Spotify, iar în Spania, „NostalgIA” a intrat în top 20 cele mai ascultate melodii. Bad Bunny a scris atunci pe canalul său de WhatsApp că „cei cărora le place căcatul ăla viral de pe TikTok ar trebui să iasă acum din acest grup” și că cei care au distribuit-o nu ar mai trebui să vină la concertele sale. Ulterior, Spotify a șters melodia din catalogul său, alături de alte piese generate cu AI de către tânărul chilian.
În luna martie, Sony Music a cerut marilor servicii de streaming să șteargă 135.000 de astfel de melodii deepfake, create prin AI generativ cu voci clonate după artiști precum Beyoncé, Queen sau Harry Styles. Reprezentanții companiei spun că apariția falsurilor se intensifică mai ales în perioadele premergătoare lansării de noi albume de la marii artiști. Cu alte cuvinte, cei care produc melodiile generate cu AI profită de hype-ul de care se bucură artiștii în preajma unei lansări și își urcă „creațiile” pe platforme, în speranța de a face cât mai mulți bani.
Și, din păcate, ștergerea punctuală a pieselor care clonează artiști reali fără consimțământ nu rezolvă problema mai amplă a muzicii create cu AI, adică furtul intelectual.
Să luăm exemplul „artistului” Howlin Jackson, care poate fi ascultat pe toate platformele mari de streaming și e înregistrat la BMI (Broadcast Music, Inc. – una dintre cele două mari organizații de drepturi de difuzare din Statele Unite). Numele este un rip-off evident după bluesman-ul american Howlin’ Wolf, sunetul este o compilație a mai multor artiști, precum RL Burnside sau Muddy Waters, versurile combină elemente clasice de blues, dar fără să aibă mereu sens, iar artwork-ul single-urilor (25 lansate într-un an!) este și el AI slop cu o persoană de culoare inexistentă și inconsecventă – pe single-ul Muddy Water Blues, de exemplu, e altă față decât pe Dead Man’s Bones sau Po Lazarus.
Iar Howlin Jackson, care are aproape 140.000 de ascultători pe lună pe Spotify, este doar un exemplu. Platformele de streaming sunt pline de astfel de profiluri, mai mult sau mai puțin atent croșetate ca să pară reale. În aprilie 2026, Deezer a publicat un raport conform căruia 44% din tot conținutul nou de pe platformă este generat în întregime cu AI. Având în vedere că Deezer este una dintre platformele mari de streaming, cifrele sunt probabil similare și pe celelalte. În același raport, Deezer anunță că este singura companie de profil care marchează ca atare muzica făcută cu AI – însă eu l-am verificat pe băiatul meu virtual Howlin Jackson și nu e trecut ca artist non-uman, deci mai au de lucrat la sistem. Și Spotify a anunțat la finalul lui aprilie 2026 că va introduce bife verified by Spotify pentru a semnaliza artiștii reali.
Însă, chiar dacă aceste sisteme de verificare și semnalizare ar funcționa cum trebuie și ar face clară distincția între artiști reali și AI, ele tot nu rezolvă problema: de vreme ce sunt pe platforme, artiștii falși fură din veniturile celor reali. Adesea, „artiștii AI” ajung să fie recomandați pe prima pagină a serviciilor de streaming, în playlist-urile curatoriate automat de către algoritmi.
Practic, are loc un dublu furt: în primul rând, serviciile de creat muzică prin AI generativ au fost antrenate prin furt intelectual; apoi, melodiile create astfel iau din banii din streaming, și așa puțini, care s-ar duce la artiștii reali. „Este cel mai mare furt de proprietate intelectuală din istorie”, spune într-o investigație Billboard John Phelan, directorul International Confederation of Music Publishers (ICMP) – sistemele generative AI precum cele ale Meta, Google, OpenAI, X și Microsoft sunt antrenate pe muzica artiștilor, de la nume mari, precum Bob Dylan sau The Beatles, la artiști mai puțin cunoscuți. Timp de doi ani, ICMP a strâns dovezi care arată că drepturile de autor nu înseamnă nimic pentru giganții tech. Aceștia folosesc la scară largă, fără licență, muzica disponibilă online pentru a-și antrena modelele să genereze muzică, versuri și imagini de albume și „artiști”. Iar această formă de furt intelectual, spun reprezentanții ICMP, a fost descoperită în cazul tuturor serviciilor de „făcut muzică cu AI”, precum Suno, Udio sau Jukebox (OpenAI), dar și la language learning model-urile (LLM) Llama 3 (Meta), Claude (Anthropic), DeepSeek, CoPilot (Microsoft), Gemini (Google), Midjourney etc. De exemplu, Suno și Udio, aplicații cu ajutorul cărora un utilizator poate genera muzică printr-un prompt, au fost dezvoltate scrape-uind în mod ilegal muzică de pe YouTube protejată de drepturile de autor, susțin reprezentanții ICMP.
Benn Jordan, producător de muzică și data scientist, a analizat 560 dintre melodiile cele mai populare de pe Suno, constatând că 549 dintre ele erau monetizate sub identități fals-umane pe platforme de streaming. De exemplu, un solo de pian generat cu AI, ascultat de aproape 700.000 de ori pe Spotify, va fi recompensat de platformă cu aproximativ 2.000 de dolari.
Practica este atât de răspândită încât există tutoriale pe internet care îți promit că te învață cum să te îmbogățești rapid din muzică generată cu AI și urmăritori cumpărați, boți care să păcălească algoritmul pentru a face muzica mai vizibilă pe platforme. Iar aici apare o nouă problemă: unele persoane care încearcă să facă bani așa includ în playlist-uri, alături de melodiile generate cu inteligența artificială, și câteva melodii ale unor artiști reali, astfel încât să scadă șansele de a ridica suspiciuni. Însă când serviciul de streaming detectează că au fost folosiți boți pentru a crește artificial numărul de urmăritori ai listelor, sancționează toți artiștii prezenți pe ele. Astfel, artiști reali, fără vină, se pot trezi că peste noapte le-a dispărut muzica de pe platformă.
„E ca o afacere din aia, îți pui lada de alba-neagra, ai păcălit zece oameni și te duci acasă cu niște bani în buzunar. Dar nu ai contribuit cu nimic la societate, doar ai păcălit niște oameni să dea un click pe borhotul tău generat cu AI și să nu dea un click pe melodia unui artist care poate chiar are nevoie de acei zece cenți de la Spotify”, spune Denis. „Asta te face un șarlatan, nu un artist.”
Un alt truc este să urci muzica AI pe platforme ca și cum a fost făcută în colaborare cu artiști reali, chiar dacă aceștia nu au avut nimic de-a face cu melodiile respective și nu au consimțit să le apară numele alături de acele piese. Motivul este, din nou, păcălirea algoritmului pentru a obține expunere, mai multe ascultări și, automat, mai mulți bani. Cameron Gorham, muzician și sound designer, arată pe canalul său de YouTube, Venus Theory, cât de ușor este să urci pe Spotify o melodie care să pară colaborare cu alt artist. „E un coșmar să scapi de aceste colaborări false de pe profil. Trebuie să completezi mai multe formulare pentru serviciile de streaming și serviciul de distribuție care a lansat colaborarea frauduloasă și apoi să aștepți săptămâni sau chiar luni, în cazul Apple Music, ca ele să fie date jos”, spune Cameron în eseul său video.
Iluzia alegerii
Am început să scriu acest text și dintr-un motiv personal: de mult timp tot spun că renunț și eu la Spotify, dar nu m-am adunat să o fac. Am folosit, așadar, documentarea de acum și pentru a lua o decizie.
Cele mai mari și mai populare alternative – Apple Music, YouTube Music, Amazon Music – ies din discuție, pentru că toate cele trei servicii găzduiesc muzică făcută cu AI și își plătesc prost artiștii. Și să nu mai vorbim despre argumente etice, dacă vorbim de giganți tech.
- Apple a fost, de-a lungul timpului, ținta mai multor procese din cauza mineralelor rare pe care le folosește în fabricarea fabricarea telefoanelor, tabletelor, laptopurilor și căștilor – minerale rare din Congo și Rwanda, despre care există suspiciuni că ar fi extrase folosind muncă silnică, exploatarea copiilor și violență de către grupări armate. În 2024, angajați și acționari Apple acuzau compania printr-o scrisoare deschisă că platforma sa de donații găzduia strângeri de fonduri pentru armata israeliană și colonii ilegale din Cisiordania. Tim Cook, CEO-ul Apple, este un apropiat al lui Donald Trump.
- Google (compania care deține YouTube) și Amazon sunt țintele campaniei No Tech for Apartheid, pentru că în martie 2021 au semnat un contract de 1,2 miliarde de dolari prin care oferă servicii de cloud computing guvernului și armatei israeliene. O investigație The Intercept arată că cele două companii ar oferi stocare, procesare și analiză de date pe bază de inteligență artificială, inclusiv recunoaștere facială sau a emoțiilor, date biometrice sau informații demografice.
- YouTube și Amazon Prime, alături de Spotify, au difuzat anul trecut anunțuri de recrutare pentru Immigration and Customs Enforcement (ICE), Serviciul de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite, care hărțuiește, închide, deportează sau omoară cetățeni. Nu în ultimul rând, CEO ai Google și Amazon, la fel ca mai toți tech bros americani, au pupat inelul lui Trump. De fapt, cele patru mari companii – Spotify, Amazon, Google și Apple – au și donat anul trecut sume consistente ceremoniei de inaugurare a lui Trump (Spotify 150.000 de dolari, restul câte un milion).
Nici compania franțuzească Deezer nu mă coafează. Pe lângă faptul că și ei plătesc prost și găzduiesc muzică AI, Deezer este deținută în proporție de 41% de Access Industries, un fond american de investiții fondat și deținut de Len Blavatnik, al treilea cel mai bogat om din Marea Britanie, despre care există suspiciunea că și-ar fi făcut averea prin conexiuni cu oligarhi ruși. Prin Access Industries, Len a donat bani atât unor politicieni democrați, cât și unor republicani, spune el, „pentru a promova o politică pro-business și pro-Israel” – inclusiv un milion de dolari pentru comitetul de inaugurare al lui Trump din 2017. În 2024, Blavatnik l-a presat pe Eric Adams, primarul de atunci al New York-ului, să reprime protestele pro-Palestina din oraș.
Mi-am anulat abonamentul la Spotify și m-am mutat pe TIDAL, dar nu o simt ca pe o mare victorie. Deși plătește mai bine artiștii decât celelalte servicii de streaming, și aici găsești muzică făcută cu AI. Apoi, TIDAL e deținut de Block, Inc., companie americană de servicii financiare a cărei aplicație de plăți, Cash App, a fost amendată în 2025 pentru că a expus la fraudă milioane de utilizatori. În martie 2026, Block a dat afară aproape jumătate din angajați, înlocuindu-i cu inteligența artificială. Nu în ultimul rând, printre investitorii Block, Inc. se află Vanguard Group și BlackRock, Inc. (cu 9%, respectiv 5%), companii boicotate, la rândul lor, printre altele pentru că investesc în armament american sau titluri de stat israeliene.
Cum a funcționat mutarea: cu ajutorul Tune My Music, mi-am copiat toate playlist-urile și aproape toate melodiile – din 10.933 de piese lipsesc 143. Am pierdut trei melodii de la Brown Bird și patru de la Sex Pula Pistol, dar am recâștigat discografia King Gizzard.
Strict ca ascultător de muzică, mutarea a venit cu avantaje și dezavantaje. Pe de-o parte, TIDAL prioritizează ceva mai mult videoclipurile și are un catalog mai bogat de clipuri, așa că pot vedea direct din aplicație „At The Door” de la The Strokes. Iar calitatea streaming-ului e mai bună (deși urechile mele de filistin nu simt diferența). Pe de altă parte, serviciul nu are mod offline pentru desktop, iar pe telefon nu descarcă playlist-urile pentru a fi ascultate în lipsa internetului (o problemă raportată de utilizatori și nerezolvată de ani de zile). Și cel mai enervant bug observat până acum: platforma nu face diferența între artiști cu același nume. De exemplu, dacă vreau să ascult C.T.C., trupa fondată de Deliric, TIDAL îmi dă pe pagina lor și albume de la o trupă de indie rock cu același nume. De asemenea, acum va trebui să-mi găsesc și altă platformă pentru ascultat podcast-uri, pentru că TIDAL găzduiește doar conținut axat pe muzică.
E ca la alegeri, votezi „răul cel mai mic” și după câteva luni vezi că a fost cam țeapă. Măcar abonamentul e mai ieftin cu doi lei pe lună.
Mai exista o alternativă: Qobuz, un serviciu de streaming din Franța care plătește cu aproximativ 0.0187 dolari pe stream și nu este legat (încă) de nicio problemă de ordin etic. Însă platforma nu este disponibilă în România și sunt prea bătrân să mă mai joc de-a v-ați ascunselea cu VPN-ul, mai ales că, din cât am studiat problema, pare că sunt mai înverșunați împotriva acestei tactici decât era Spotify acum zece ani. Dar urmăresc cu atenție.
Și mai e Bandcamp, pe care deja îl folosesc de ani buni, dar care nu funcționează ca platformă tradițională de streaming „cu de toate”, ci se concentrează mai degrabă pe artiștii independenți. Adică nu o să găsești aici Metallica sau Taylor Swift, dar sunt șanse foarte mari să dai de trupe mici care nu-s în alte părți. Eu, de exemplu, doar aici găsesc discografia completă a băieților mei de la The Kill Devil Hills. Apreciez mult sistemul lor de plată cinstit cu muzicienii: cumperi melodii, albume sau merch (tricouri, viniluri etc.), iar artiștii primesc 80-85% din banii pe care îi plătești. Și mai există ocazionalele Bandcamp Fridays, zile în care artiștii primesc aproximativ 93-95% din vânzări – platforma renunță la comisionul său și păstrează doar taxele de procesare.
Așa că, atunci când am bani (tot mai rar în ultima vreme), încerc să mai cumpăr muzică de pe Bandcamp de la artiștii care-mi plac. La începutul anului, platforma a anunțat că nu va găzdui muzică generată cu AI. „Conexiunea prin muzică e o parte esențială a societății și culturii noastre, iar muzica e mai mult decât un produs pentru consum. Este rezultatul unui dialog cultural uman care are loc dinaintea apariției cuvântului scris”, spun reprezentanții Bandcamp în comunicat. Însă nici Bandcamp nu e fără de păcat. Platforma a fost cumpărată în martie 2022 de Epic Games, companie americană care face și distribuie jocuri video și software. 18 luni mai târziu, Epic a vândut Bandcamp mai departe către Songtradr, companie care se ocupă cu licențe de reproducere a muzicii. În momentul în care Bandcamp a trecut sub Songtradr, noua conducere a păstrat doar jumătate din angajați, concedierile afectând în mod disproporționat membrii Bandcamp United – sindicatul recent format.
Există, așadar, un mod complet etic de a asculta muzică în 2026? Da, cel old school: mergi la concerte și încearcă, pe cât posibil, să cumperi albumele artiștilor. O platformă de streaming care să găzduiască aproape toată muzica din lume are nevoie de o infrastructură imensă în spate, iar corporațiile care dețin astfel de infrastructuri vor gândi mereu în paradigma profitului, cu toate implicațiile pe care asta le aduce. O memă veche spune că „nu există consum etic în capitalism”. În cazul muzicii, intersecția dintre artă și tech bros e plină de gropi.
